Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova la data de 10.09.2014, sub nr. 1462/54/2014, reclamanta O.C. a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climaterice şi Departamentul pentru Ape Păduri şi Piscicultură să dispună anularea mai multor acte administrative emise MMSC prin care i s-a comunicat refuzul de acordarea a compensaţiilor şi dobânzilor aferente anilor 2010-2013; a solicitat totodată obligarea pârâtelor, in solidar, la plata sumei de 186.748,65 lei reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta in calitate de proprietara pentru suprafaţa de pădure de 240 ha, situată in zona de conservare totală- tipul funcţional T2, cu titlu de compensaţii/despăgubiri datorită funcţiilor de protecţie stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricţii in recoltarea de masă lemnoasă, aferente anilor 2010-2013 dar şi la plata dobânzii aferentă debitului principal calculată incepând cu data de 19.02.2014- dată la care creanţa a devenit exigibilă; a solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
În fapt, a arătat, în esenţă, că, este proprietara suprafeţei de 1191,80 ha potrivit titlurilor de proprietate. Din totalul acestei suprafeţe, o suprafaţă de 240 ha a fost cuprinsă în aria totală protejată a Reţelei Ecologice Europene Natura 2000 în România, respectiv Situl Natura 2000 Situl Parâng- ROSCI0188. Deşi, este proprietara acestei suprafeţe de teren cu vegetaţie forestieră nu poate beneficia de dreptul de proprietate, fiindu-i interzisă exploatarea sau utilizarea resurselor naturale precum şi orice formă de folosire a terenurilor incompatibilă cu copul de protecţie şi/sau conservare a acestei suprafeţe, conform OUG nr. 57/2007, anexa 1 pct. b. Cu toate acestea are obligaţia de a asigura, printre altele, inclusiv paza acestora.
A învederat faptul ca in anul 2007, Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale (care la acea data gestiona inclusiv domeniul silvic), a comunicat Comisiei Europene masurile de sprijin existente in domeniul agriculturii, dezvoltării rurale, precum si cele aplicabile in domeniul forestier. Conform prevederilor Tratatului de Aderare, art. 111-168 alin (l) si Anexa nr.5 cp.(3) pct.(b), masurile de sprijin in sectorul silvic existente la data aderării vor fi aplicate doar pana la data de 31.12.2009. După data de 01.01.2010, aceste forme de sprijin într-adevăr puteau fi acordate-in baza alocaţiilor bugetare – doar după parcurgerea procedurii de notificare a schemelor de ajutor de stat, conform liniilor directoare privind ajutoarele de stat in sectorul agricol si forestier in perioada 2007-2013, nr.2006/C319/01.
De asemenea, precizează faptul ca solicitarea de acordare a compensaţiilor vizează explicit anii 2010-2013; ca atare, acordarea acestor compensaţii era condiţionata – conform art 6 alin (1) si (2) din HG nr.861/2009, doar de avizul favorabil al Comisiei Europene privind ajutoarele de stat, aspect care s-a materializat intre timp.
Cu toate acestea, nu a beneficiat pana in prezent de aceste compensaţii care reprezintă despăgubiri pentru lipsa de folosinţa a terenurilor forestiere deţinute in proprietate, situate intr-o arie naturala protejata, deşi a făcut demersuri in acest sens.
A mai arătat ca lipsa de folosinţa a terenurilor forestiere in cauza echivalează cu o intervenţie a statului in exercitarea proprietăţii, in înţelesul art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţie. Un aspect important in ceea ce priveşte implementarea acestei reţele ecologice este acordarea de plaţi compensatorii proprietarilor de terenuri in cazurile in care cerinţele de conservare din siturile Natura 2000 restricţionează anumite activităţi prin care se provoacă anual pierderi semnificative proprietarilor.
Acest refuz de a acorda compensaţiile constituie un refuz nejustificat in sensul art.2 alin(l) lit (i )din Legea nr.554/2004, întrucat potrivit art 138 C silvic actual, pentru anul 2010 este in vigoare HG nr.861/2009, ce reglementează metodologia de acordare a acestor compensaţii precum si cuantumul lor.
Legal citat, pârâtul M.M.S.C. a depus întâmpinare, invocând, pe cale de excepţie, necompetenţa materială a Curţii de Apel Craiova, lipsa calităţii sale procesuale pasive, prescripţia dreptului material la acţiune faţă de capătul de cerere cu privire la acordarea compensaţiilor aferente anului 2010, respectiv prematuritatea cererii de chemare în judecată.
În ceea ce priveşte aspectele de fond ale acţiunii formulate de către reclamantă pe baza argumentelor prezentate anterior din care rezultă faptul că reclamanta nu deţine documentaţia completă pentru a putea susţine că are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, sumele solicitate fiind rezultatul doar a unei evaluări subiective a reclamantei, consideră acţiunea formulată ca neîntemeiată şi solicită respingerea acesteia şi din punct de vedere al netemeiniciei. A mai arătat că, până în prezent nu a fost publicată în Monitorul Oficial Hotărârii Guvernului pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control a ajutorului de stat pentru compensaţii reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000 în Monitorul Oficial al României şi aşadar evaluarea nivelului la care este îndreptăţită realizată de către reclamantă nu are fundament legal.
Legal citat pârâtul D.P.A.P.P. a depus întâmpinare, invocând pe cale de excepţie, necompetanţa materială a Curţii de Apel Craiova, insuficientei timbrări, inadmisibilităţii cererii de chemare in judecată în ceea ce priveşte anularea adreselor indicate in cererea de chemare in judecată, respectiv prescripţiei parţiale a dreptului material la acţiune iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare in judecată.
Pe fondul cauzei a arătat, în esenţă, că, normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 861/2009 vizează doar proprietarii de terenuri forestiere cu suprafeţe mai mici sau egale cu 30 ha.
Din examinarea conţinutului adresei de răspuns din perspectiva acestor dispoziţii legale, rezultă că acestea nu pot fi apreciate ca reprezentând un refuz nejustificat de soluţionare a cererii reclamantei, întrucât prin această adresă s-a comunicat acesteia imposibilitatea acordării compensaţiilor solicitate ca urmare a faptului că nu a fost elaborată metodologia de calcul a compensaţiilor.
In prezentul litigiu, nu îi poate fi imputată instituţiei publice împrejurarea că nu a procedat, urmare a cererii reclamantei, la eliberarea sumelor solicitate, în sensul pe care l-a solicitat petentul, refuzul de rezolvare favorabilă a cererii reclamantului fiind justificat.
Ajutoarele de stat se acordă pentru excluderea oricăror forme de exploatare a resurselor naturale şi a folosinţelor terenului incompatibilă cu scopul atribuit, doar în măsura în care sunt întrunite o serie de condiţii cumulative.
Obţinerea despăgubirilor urmărite prin cererea de chemare în judecată presupune întrunirea acestui set de condiţii cumulative trasate de Decizia Comisiei Europene, iar cuantumurile cuvenite trebuie calculate într-un mod specific raportului juridic dedus judecăţii.
Referitor la modalitatea în care valoarea despăgubirilor a fost calculată, reclamanta s-a mulţumit la menţionarea faptului că acestea sunt îndreptăţite la plata acestora, ” în baza textelor legale şi a normelor metodologice de calcul”, nefăcând nicio precizare cu privire la incidenţa şi măsura în care ar fi aplicabile faţa de aceste cuantumuri prevederile pe care şi-au întemeiat acţiunea.
Învederează instanţei că Normele metodologice din 22 iulie 2009 de acordare, utilizare şi control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier nu conţin dispoziţii referitoare la modul de calcul pentru situaţia prevăzută de art. 97 alin. (1) lit. b), ci doar pentru situaţiile reglementate de lit. a), c), d) si e) din textul de lege respectiv.
Atât timp cât, după cum s-a menţionat chiar în cererea de chemare în judecată, suprafaţa totală a terenului forestier este de 240,00 ha, nu se poate aplica modul de calcul prevăzut în cazul proprietarilor terenurilor cu vegetaţie forestiera cu suprafeţe mai mici sau egale cu 30 ha.
La data de 14.11.2014 reclamanta şi-a precizat cererea de chemare în judecată in sensul că solicită obligarea celor două pârâte, in solidar, la plata ajutorului de stat cuvenit reclamantei raportat la anii 2010-2013 in cuantum de 186.748,65 lei, a dobânzilor cuvenite până la plata efectivă a debitului principal cât şi a tuturor cheltuielilor de judecată, urmare a refuzului nejustificat al acestora , emis cu exces de putere.
În şedinţa publică din data de 02.12.2014 a fost respinsă excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Craiova pentru considerentele expuse, pe larg, in incheierea de şedinţă de la acea dată, parte integrantă din prezenta decizie.
Prin sentinţa pronunţată în cauză, Curtea a respins excepţiile invocate de pârâte şi, admiţând în parte acţiunea, a obligat pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 186.748,65 lei reprezentând contravaloare compensaţii aferentă anilor 2010-2013 precum şi a dobânzii legale aferentă debitului calculată de la data promovării cererii de chemare în judecată 10.09.2014 şi până la achitarea integrală a debitului, precum şi a cheltuielilor de judecată avansate în cauză.
Pentru a decide astfel, Curtea a apreciat nefondate excepţiile insuficientei timbrări şi inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea adreselor emise de MMSC, în raport de dispoziţiile art. 16 alin. 1 lit. b din OUG nr. 80/2013 şi precizarea cererii de chemare în judecată.
De asemenea, faţă de împrejurarea că potrivit art. 97 alin. 1 lit. b din Legea nr. 46/2008, sumele pentru acordarea de compensaţii reprezintă contravaloarea produselor pe care proprietarul nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamentele silvice, se alocă de către stat anual, prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, autoritate care este, în primul rând Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice s-a apreciat că acest pârât si-a probat în cauză legitimarea sa pasivă.
Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de ambii pârâţi instanţa a reţinut că, în conformitate cu prevederile art. 97 alin. 1 lit. b din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru acordarea unor compensaţii reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă.
Potrivit disp. art. 98 din acelaşi act normativ „sumele prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. a), c), d) şi e) se pun la dispoziţia ocolului silvic care asigură serviciile silvice, cele prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. b), f) şi g) şi la art. 101 se pun la dispoziţia proprietarilor, iar cele prevăzute la art. 21 alin. (4) se pun la dispoziţia structurilor teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură” iar conform art. 99 alin.1 din acelaşi act normativ „ normele metodologice de acordare, utilizare şi control al sumelor anuale prevăzute la art. 98 se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului cod”.
În speţă, instanţa a apreciat că, pentru pretenţiile reclamantei aferente anului 2010 incidente sunt prevederile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia generală, motivat de faptul că, termenul de prescripţie a început să curgă anterior intrării în vigoare a NCCIV şi, potrivit disp. art.6 alin.4 din NCCIV” prescripţiile, decăderile şi uzucapiunile începute şi neindeplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit”.
În privinţa pretenţiilor reclamantei aferente anului 2011, Curtea a constatat că sunt incidente prevederile NCCIV intrat in vigoare la 01.10.2011.
De reţinut faptul că atât prevederile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia generală cât şi prevederile NCCIV prin art. 2517 instituie acelaşi termen general de prescripţie de 3 ani.
În privinţa momentului de la care a început să curgă termenul general de prescripţie de 3 ani, Curtea, în raport de prevederile legale sus menţionate, consideră că, deşi, dreptul la despăgubiri al reclamantei este stabilit prin Legea nr. 46/2008, in lipsa normelor metodologice de acordare a acestora, nu se poate afirma, contrar susţinerii pârâtului Ministerului Mediului şi schimbărilor Climatice, că s-a născut la finalul anului pentru care s-au solicitat, respectiv la finalul anului 2010 pentru pretenţiile aferente acestui an, şi la finalul anului 2011 pentru pretenţiile aferente acestui an.
Curtea a reţinut că, potrivit art. 6 din HG nr. 861/2009 în M. Of., Partea I nr. 573 din 18 august 2009 „Formele de sprijin prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. a), la art. 97 alin. (1) lit. b) pentru persoane juridice şi la art. 97 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare, se vor finanţa numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat. Toate formele de sprijin prevăzute în Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare, vor fi continuate după data de 1 ianuarie 2010 numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.”
În raport de dispoziţiile legale sus menţionate, Curtea constată că, dreptul reclamantei la despăgubiri este unul afectat de o condiţiei suspensivă, de indeplinirea acesteia depinzând naşterea raportului juridic obligaţional. Astfel, plata acestor compensaţii este condiţionată de obţinerea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.
Cum această Decizia nr. C ( 2012) 5166 final este din data de 19.07.2012, dreptul reclamantei afectat de condiţie suspensivă s-a născut la această dată, motiv pentru care instanţa apreciază că termenul de prescripţie a inceput să curgă de la această dată.
În raport de data promovării cererii de chemare in judecată 10.09.2014, termenul de prescripţie de 3 ani calculat de la data de 19.07.2012 nu s-a împlinit.
Faţă de cele expuse, instanţa a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente anului 2010.
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente anului 2011, Curtea, pentru aceleaşi considerente sus menţionate, a constatat că a început să curgă la data de Deciziei nr. C ( 2012) 5166 final, respectiv 19.07.2012. În raport de data promovării cererii de cererii de chemare in judecată-10.09.2014-, dreptul material la acţiune pentru pretenţiile aferente anului 2011 nu s-a prescris, motiv pentru care a fost respinsă excepţia invocată ca fiind neintemeiată.
Pe fondul cauzei, Curtea a reţinut că reclamanta este proprietara unei suprafeţe de 1191,80 ha teren forestier, din care o suprafaţă de 240,00 ha a fost cuprinsă în aria protejată a Sitului Natura 2000 Situl Parâng-ROSCI1088 în zona/tipul funcţional T2, parte integrantă a Reţelei Ecologice Europene Natura 2000 în România, aspecte necontestate în cauză de către pârâţi şi atestate de înscrisurile de la f. 139-149 dosar.
În considerarea calităţii sale de proprietar, reclamanta s-a adresat Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic cu mai multe cereri, respectiv cererea nr. 203/19.02.2014, nr. 204/19.02.2014, nr. 205/19.02.2014, nr. 206/19.02.2014( f. 18-29) solicitând avizare la plată a sumei totale de 186.748,65 lei reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta in calitate de proprietar pentru suprafaţa de pădure de 240 ha, situată in zona de conservare totală- tipul funcţional T2, cu titlu de compensaţii/despăgubiri datorită funcţiilor de protecţie stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricţii in recoltarea de masă lemnoasă, aferente anilor 2010-2013.
Urmare a acestor cereri, prin adresa nr.5303/05.06.2014( f. 30-42) Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic i-a comunicat reclamantei deconturile justificative respinse de la avizare de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice, precum şi Raportul de Inspecţie Economico Financiare nr. CV11145/26.05.2014. Prin acest raport s-a reţinut drept deficienţă întocmirea deconturilor potrivit HG nr. 861/22.07.2009 şi pentru perioada 01.01.2007-21.07.2009, deşi in această perioadă nu intrase in vigoare actul normativ menţionat( pag. 9 raport). Totodată că, deşi prin Decizia Comisiei Europene nr. C(2012)5266 final/19.07.2012 Ministerul Mediului şi Pădurilor a primit avizul favorabil pentru acordarea ajutoarelor de stat persoanelor fizice şi juridice care deţin păduri incluse în TI şi T2 din cadrul siturilor Natura 2000, până la această dată nu au fost publicate Normele metodologice de acordare, utilizare şi control a ajutorului de stat pentru compensaţii reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamante de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţa comunitară Natura 2000 în MO al României( pag. 10-11 raport).
Faţă de răspunsul comunicat de ITRSV prin adresa nr. 5303, reclamanta a formulat plângeri prealabile. ITRSV, prin adresa nr. 6880/22.07.2014( f. 59) i-a comunicat reclamantei faptul că, în data de 18.07.2014 a inaintat documentaţiile către pârâtul MMSC-DAPP, inaintând totodată şi deconturile justificative, intocmite pentru anii 2007 şi 2008 potrivit HG nr. 1071/2006 către DGRFP Craiova.
Prin adresele nr. 83302/IS/04.08.2014, nr. 12503/CD/11.08.2014, nr. 12518/CD/11.08.2014, nr. 12519/CD/11.08.2014, nr. 12534/CD/12.08.2014 toate emise de DAPP, respectiv nr. 4269/AK/18.08.2014, nr. 4270/AK/18.08.2014, nr. 4271/AK/18.08.2014, toate emise MMSC raportat la anii 2010-2013 pârâtele i-au comunicat refuzul la solicitările sus menţionate cu privire la acordarea compensaţiilor şi dobânzilor aferente anilor 2010-2013( f. 61-122).
Ca urmare a acestor adrese, reclamanta a sesizat instanţă solicitând anularea adreselor sus menţionate, obligarea pârâţilor la plata sumei 186.748,65 lei reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta in calitate de proprietară pentru suprafaţa de pădure de 240 ha, precum şi la plata dobânzii aferentă.
În drept, Curtea a reţinut că, în conformitate cu prevederile anexei 1 lit. b din OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, „Parcurile naţionale sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecţia şi conservarea unor eşantioane reprezentative pentru spaţiul biogeografic naţional […] Managementul parcurilor naţionale asigura menţinerea cadrului fizico-geografic in stare naturala, protecţia ecosistemelor, conservarea resurselor genetice şi a diversităţii biologice în condiţii de stabilitate ecologica, prevenirea şi excluderea oricărei forme de exploatare a resurselor naturale si a folosinţelor terenurilor, incompatibilă scopului atribuit.
Totodată că, potrivit art. 97 alin. 1 lit. b din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, în scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru acordarea unor compensaţii reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă.
În consecinţă, astfel cum reiese din prevederile anexei 1 lit. b din OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice şi ale art. 97 alin. 1 lit. b din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, legiuitorul a înţeles să prevadă o limitare a dreptului de proprietate exercitat de persoanele fizice sau juridice asupra terenurilor şi resurselor silvice naturale situate în ariile protejate ale parcurilor naţionale, prin excluderea oricărei forme de exploatare a resurselor naturale şi a folosinţelor terenurilor, incompatibilă scopului atribuit, prevăzând totodată şi acordarea unor compensaţii pentru această limitare a dreptului de proprietate.
In ceea ce priveşte condiţiile în care aceste compensaţii se acordă celor îndreptăţiţi, Curtea a reţinut că, prin H.G. nr. 861 din 22 iulie 2009 s-au aprobat normele metodologice de acordare, utilizare şi control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privata a persoanelor fizice si juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ – teritoriale.
Potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. 1 şi 2 din HG nr. 861/2009, formele de sprijin prevăzute la art. 97 alin. 1 lit. a, la art. 97 alin. 1 lit. b pentru persoane juridice şi la art. 97 alin. 1 lit. c din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, se vor finanţa numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat, iar toate formele de sprijin prevăzute în Legea nr. 46/2008 vor fi continuate după data de 1 ianuarie 2010 numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.
Astfel cum reiese din materialul probator administrat în cauză, Comisia Europeană a emis Decizia nr. C(2012}5266 final/19.07.2012 prin care a acordat avizul favorabil pentru acordarea ajutoarelor de stat persoanelor fizice şi juridice care deţin păduri incluse în T1 şi T2 din cadrul siturilor Natura 2000, filele 106-114.
Ori, în raport de aceste dispoziţii legale şi având în vedere împrejurarea că decizia Comisiei Europene a fost în favoarea acordării acestui ajutor de stat, Curtea a constatat că reclamanta este îndreptăţită să pretindă şi să dobândească compensaţiile solicitate prin acţiunea formulată, care reprezintă despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a terenului şi a resurselor silvice proprietatea sa, situate într-o arie naturală protejată, pârâţii refuzând în mod nejustificat să recunoască şi să acorde compensaţii reclamantului.
În cauză nu se pot reţine ca fiind întemeiate susţinerile pârâţilor în sensul că lipsa unor norme metodologice constituie un impediment la stabilirea şi achitarea compensaţiilor solicitate, întrucât, pe de o parte, astfel cum s-a reţinut mai sus, un astfel de act normativ există deja în cadrul legislativ naţional, acesta fiind HG nr. 861/2009, act normativ în vigoare care, în Anexa nr. 2 indică modul de calcul al compensaţiilor care se acordă de către stat persoanelor fizice şi juridice pentru funcţiile de protecţie asigurate de pădurile proprietate privată încadrate la tipurile funcţionale T1 şi T2, respectiv tipurile funcţionale pentru care nu se reglementează procesul de producţie.
Aşadar, susţinerea pârâtului DPPS in sensul că, normele metodologice aprobate prin HG nr. 861/2009 vizează doar proprietarii de terenuri forestiere cu suprafeţe mai mici sau egale cu 30 ha nu poate fi reţinută.
Trebuie subliniat că, în situaţia în care s-ar valida apărarea pârâţilor privitoare la inexistenţa metodologice de calcul a compensaţiilor, aceasta ar însemna să se admită încălcarea dispoziţiilor art. 44 şi art. 136 alin. 5 din Constituţia României, care garantează dreptul la proprietate privată, precum şi dispoziţiile art. 1 din Protocolul adiţional la C.E.D.O., întrucât efectul neadoptării într-un termen rezonabil a actului normativ este acela că reclamanta este lipsită de folosinţa bunului pentru o cauză de utilitate publică, fără însă a primi o dreaptă şi prealabilă despăgubire pentru această restricţie majoră a dreptului său de proprietate, deşi însăşi legea în a cărei executare ar trebui emisă hotărârea de guvern îi recunoaşte dreptul la acordarea unei compensaţii.
În cauză însă, astfel cum s-a arătat, există în cadrul legislativ naţional un act normativ în vigoare care reglementează domeniul specific al acordării, utilizării şi controlului sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privata a persoanelor fizice si juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale.
Potrivit disp. Art. 6 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 861/2009 documentaţia pentru acordarea alocaţiilor bugetare prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare, se transmite de către structurile teritoriale de specialitate din subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură către direcţia care gestionează bugetul din cadrul acestei autorităţi şi cuprinde:a)cererea de decontare semnată de şeful structurii teritoriale de specialitate din subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură;b)formularul de decont, întocmit potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 4;c)copie de pe documentul de proprietate;d)copie de pe contractul de administrare sau de servicii silvice, după caz, valabil pe perioada pentru care se solicită alocaţia bugetară;e)fişa de calcul al drepturilor financiare cuvenite pentru compensaţii, prevăzute la art. 3 alin. (3), întocmită de ocolul silvic care efectuează administrarea sau serviciile silvice, după caz, şi avizată de structurile teritoriale de specialitate din subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură;f)copie de pe descrierea parcelară din amenajamentul silvic în vigoare, certificată de ocolul silvic care efectuează administrarea sau serviciile silvice, după caz.
Astfel cum rezultă din analiza coroborată a înscrisurilor de la f. 31-34,124-192 dosar, reclamanta deţine toate actele sus menţionate, respectiv cererea de decontare, are formulare de decont( f.31-34), deţine acte de proprietate( f. 139-143) dar şi contract de prestări servicii silvice( f. 172-177). Totodată, deţine şi fişa de calcul intocmită de ocolul silvic( f. 125-134) dar şi descrierea parcelară din amenajamentul silvic( f. 156-171).
Curtea a reţinut totodată că, pentru aceleaşi motive ale încălcării dreptului de proprietate al reclamantei, nu pot fi apreciate ca fiind întemeiate nici susţinerile pârâtului MMSC în sensul că acordarea compensaţiilor către reclamantă ar fi trebuit să fie precedată de o propunere în acest sens din partea structurii teritoriale de specialitate, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 97 alin. 1 lit. b şi art. 98 din Codul silvic şi pe prevederile art. 1 din HG nr. 861/2009, întrucât reclamantei nu îi sunt imputabile modul de organizare al Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice şi de relaţionare a acestui minister cu structurile sale componente, precum şi maniera în care acestea înţeleg să parcurgă etapele legale în vederea stabilirii în buget a sumelor alocate pentru acordarea de compensaţii reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă.
În privinţa susţinerii pârâtului DAPPS că, reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiile prevăzute de Decizia Comisiei, Curtea a reţinut ca şi condiţii de eligibilitate pentru reclamantă următoarele: să deţină un titlu de proprietate pentru pădure; să fi încheiat un contract de gestiune sau de serviciu forestier în anul sau în
perioada anului pentru care se solicită compensaţia; să dovedească existenţa amenajamentelor care justifică clasificarea în categoria de funcţie de protecţie TI şi/sau T2; sa dovedească faptul că suprafeţele forestiere pentru care se solicită compensaţia fac parte în totalitate din reţeaua Natura 2000; să declare că nu îndeplinesc condiţiile de excludere menţionate la punctul 9(exactitatea acestui aspect urmând a fi verificat de către inspectorii direcţiilor generale de finanţe publice locale).
Aşa cum s-a reţinut anterior, prin inscrisurile de la f 31-34,124-192 dosar reclamanta a făcut dovada indeplinirii primelor patru condiţii sus menţionate. Sub aspectul ultimei condiţii, Curtea constată, de asemenea, contrar susţinerii pârâtei, că a făcut dovada indeplinirii acesteia, depunând declaraţia că nu îndeplinesc condiţiile de excludere menţionate la punctul 9( f. 254).
Cu privire la cuantumul sumelor solicitate se constată că, la dosar există centralizatoare ale acesteia cu anexe de calcul întocmite de Ocolul Silvic Novaci, depuse la filele 125-134. De reţinut faptul că, potrivit disp. Art. 6 din Normele Metodologice aprobate prin HG nr. 861/2009, fişa de calcul a drepturilor financiare cuvenite pentru compensaţii se intocmeşte de ocolul silvic.
Curtea a reţinut că, afirmaţia pârâtului MMSC potrivit căreia evaluarea este una subiectivă este nefondată, pe de o parte in raport de cele reţinute, iar pe de altă parte întrucât nu face nicio dovadă in acest sens, deşi avea această obligaţie in condiţiile NCPC.
În ceea ce priveşte susţinerea pârâtului Departamentul pentru Ape în sensul că nu se poate aplica modul de calcul prevăzut de HG nr. 861/2009 întrucât se referă doar la proprietarii terenurilor cu vegetaţie forestieră cu suprafeţe mai mici sau egale cu 30 ha, iar reclamantul are o suprafaţă mai mare, Curtea reţine că în Anexa 2 la HG nr. 861/2009 este stabilit exact modul de calcul al compensaţiilor cuvenite proprietarilor persoane fizice şi juridice, reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, iar susţinerile pârâtului fac referire la modul de calcul al cheltuielilor destinate administrării sau serviciilor silvice, după caz, pentru proprietarii de fond forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice cu suprafeţe mai mici sau egale cu 30 ha, prevăzut în Anexa nr.1 la normele metodologice şi inaplicabil în cazul de faţă.
Referitor la petitul privind obligarea la plata dobânzii aferente debitului principal, Curtea a reţinut că, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei, în caz contrar are dreptul la desdăunare. Având in vedere că, daunele moratorii pentru intârziere sunt solicitate pentru neplata unei sume de bani, aceasta nu poate fi decât dobânda legală.
A mai reţinut instanţa că reclamanta nu a făcut dovada punerii in întârziere a pârâţilor anterior promovării cererii de chemare in judecată pentru plata acestei sume şi, de asemenea că, aceştia nu sunt de drept puşi in întârziere, motiv pentru care aceasta este îndreptăţită la acordarea dobânzii doar de la data promovării cererii de chemare in judecată, iar nu de la data solicitată de reclamantă, motiv pentru care acest capăt de cerere a fost admis in parte.
În fapt, a arătat, în esenţă, că, este proprietara suprafeţei de 1191,80 ha potrivit titlurilor de proprietate. Din totalul acestei suprafeţe, o suprafaţă de 240 ha a fost cuprinsă în aria totală protejată a Reţelei Ecologice Europene Natura 2000 în România, respectiv Situl Natura 2000 Situl Parâng- ROSCI0188. Deşi, este proprietara acestei suprafeţe de teren cu vegetaţie forestieră nu poate beneficia de dreptul de proprietate, fiindu-i interzisă exploatarea sau utilizarea resurselor naturale precum şi orice formă de folosire a terenurilor incompatibilă cu copul de protecţie şi/sau conservare a acestei suprafeţe, conform OUG nr. 57/2007, anexa 1 pct. b. Cu toate acestea are obligaţia de a asigura, printre altele, inclusiv paza acestora.
A învederat faptul ca in anul 2007, Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale (care la acea data gestiona inclusiv domeniul silvic), a comunicat Comisiei Europene masurile de sprijin existente in domeniul agriculturii, dezvoltării rurale, precum si cele aplicabile in domeniul forestier. Conform prevederilor Tratatului de Aderare, art. 111-168 alin (l) si Anexa nr.5 cp.(3) pct.(b), masurile de sprijin in sectorul silvic existente la data aderării vor fi aplicate doar pana la data de 31.12.2009. După data de 01.01.2010, aceste forme de sprijin într-adevăr puteau fi acordate-in baza alocaţiilor bugetare – doar după parcurgerea procedurii de notificare a schemelor de ajutor de stat, conform liniilor directoare privind ajutoarele de stat in sectorul agricol si forestier in perioada 2007-2013, nr.2006/C319/01.
De asemenea, precizează faptul ca solicitarea de acordare a compensaţiilor vizează explicit anii 2010-2013; ca atare, acordarea acestor compensaţii era condiţionata – conform art 6 alin (1) si (2) din HG nr.861/2009, doar de avizul favorabil al Comisiei Europene privind ajutoarele de stat, aspect care s-a materializat intre timp.
Cu toate acestea, nu a beneficiat pana in prezent de aceste compensaţii care reprezintă despăgubiri pentru lipsa de folosinţa a terenurilor forestiere deţinute in proprietate, situate intr-o arie naturala protejata, deşi a făcut demersuri in acest sens.
A mai arătat ca lipsa de folosinţa a terenurilor forestiere in cauza echivalează cu o intervenţie a statului in exercitarea proprietăţii, in înţelesul art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţie. Un aspect important in ceea ce priveşte implementarea acestei reţele ecologice este acordarea de plaţi compensatorii proprietarilor de terenuri in cazurile in care cerinţele de conservare din siturile Natura 2000 restricţionează anumite activităţi prin care se provoacă anual pierderi semnificative proprietarilor.
Acest refuz de a acorda compensaţiile constituie un refuz nejustificat in sensul art.2 alin(l) lit (i )din Legea nr.554/2004, întrucat potrivit art 138 C silvic actual, pentru anul 2010 este in vigoare HG nr.861/2009, ce reglementează metodologia de acordare a acestor compensaţii precum si cuantumul lor.
Legal citat, pârâtul M.M.S.C. a depus întâmpinare, invocând, pe cale de excepţie, necompetenţa materială a Curţii de Apel Craiova, lipsa calităţii sale procesuale pasive, prescripţia dreptului material la acţiune faţă de capătul de cerere cu privire la acordarea compensaţiilor aferente anului 2010, respectiv prematuritatea cererii de chemare în judecată.
În ceea ce priveşte aspectele de fond ale acţiunii formulate de către reclamantă pe baza argumentelor prezentate anterior din care rezultă faptul că reclamanta nu deţine documentaţia completă pentru a putea susţine că are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, sumele solicitate fiind rezultatul doar a unei evaluări subiective a reclamantei, consideră acţiunea formulată ca neîntemeiată şi solicită respingerea acesteia şi din punct de vedere al netemeiniciei. A mai arătat că, până în prezent nu a fost publicată în Monitorul Oficial Hotărârii Guvernului pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control a ajutorului de stat pentru compensaţii reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000 în Monitorul Oficial al României şi aşadar evaluarea nivelului la care este îndreptăţită realizată de către reclamantă nu are fundament legal.
Legal citat pârâtul D.P.A.P.P. a depus întâmpinare, invocând pe cale de excepţie, necompetanţa materială a Curţii de Apel Craiova, insuficientei timbrări, inadmisibilităţii cererii de chemare in judecată în ceea ce priveşte anularea adreselor indicate in cererea de chemare in judecată, respectiv prescripţiei parţiale a dreptului material la acţiune iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare in judecată.
Pe fondul cauzei a arătat, în esenţă, că, normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 861/2009 vizează doar proprietarii de terenuri forestiere cu suprafeţe mai mici sau egale cu 30 ha.
Din examinarea conţinutului adresei de răspuns din perspectiva acestor dispoziţii legale, rezultă că acestea nu pot fi apreciate ca reprezentând un refuz nejustificat de soluţionare a cererii reclamantei, întrucât prin această adresă s-a comunicat acesteia imposibilitatea acordării compensaţiilor solicitate ca urmare a faptului că nu a fost elaborată metodologia de calcul a compensaţiilor.
In prezentul litigiu, nu îi poate fi imputată instituţiei publice împrejurarea că nu a procedat, urmare a cererii reclamantei, la eliberarea sumelor solicitate, în sensul pe care l-a solicitat petentul, refuzul de rezolvare favorabilă a cererii reclamantului fiind justificat.
Ajutoarele de stat se acordă pentru excluderea oricăror forme de exploatare a resurselor naturale şi a folosinţelor terenului incompatibilă cu scopul atribuit, doar în măsura în care sunt întrunite o serie de condiţii cumulative.
Obţinerea despăgubirilor urmărite prin cererea de chemare în judecată presupune întrunirea acestui set de condiţii cumulative trasate de Decizia Comisiei Europene, iar cuantumurile cuvenite trebuie calculate într-un mod specific raportului juridic dedus judecăţii.
Referitor la modalitatea în care valoarea despăgubirilor a fost calculată, reclamanta s-a mulţumit la menţionarea faptului că acestea sunt îndreptăţite la plata acestora, ” în baza textelor legale şi a normelor metodologice de calcul”, nefăcând nicio precizare cu privire la incidenţa şi măsura în care ar fi aplicabile faţa de aceste cuantumuri prevederile pe care şi-au întemeiat acţiunea.
Învederează instanţei că Normele metodologice din 22 iulie 2009 de acordare, utilizare şi control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier nu conţin dispoziţii referitoare la modul de calcul pentru situaţia prevăzută de art. 97 alin. (1) lit. b), ci doar pentru situaţiile reglementate de lit. a), c), d) si e) din textul de lege respectiv.
Atât timp cât, după cum s-a menţionat chiar în cererea de chemare în judecată, suprafaţa totală a terenului forestier este de 240,00 ha, nu se poate aplica modul de calcul prevăzut în cazul proprietarilor terenurilor cu vegetaţie forestiera cu suprafeţe mai mici sau egale cu 30 ha.
La data de 14.11.2014 reclamanta şi-a precizat cererea de chemare în judecată in sensul că solicită obligarea celor două pârâte, in solidar, la plata ajutorului de stat cuvenit reclamantei raportat la anii 2010-2013 in cuantum de 186.748,65 lei, a dobânzilor cuvenite până la plata efectivă a debitului principal cât şi a tuturor cheltuielilor de judecată, urmare a refuzului nejustificat al acestora , emis cu exces de putere.
În şedinţa publică din data de 02.12.2014 a fost respinsă excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Craiova pentru considerentele expuse, pe larg, in incheierea de şedinţă de la acea dată, parte integrantă din prezenta decizie.
Prin sentinţa pronunţată în cauză, Curtea a respins excepţiile invocate de pârâte şi, admiţând în parte acţiunea, a obligat pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 186.748,65 lei reprezentând contravaloare compensaţii aferentă anilor 2010-2013 precum şi a dobânzii legale aferentă debitului calculată de la data promovării cererii de chemare în judecată 10.09.2014 şi până la achitarea integrală a debitului, precum şi a cheltuielilor de judecată avansate în cauză.
Pentru a decide astfel, Curtea a apreciat nefondate excepţiile insuficientei timbrări şi inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea adreselor emise de MMSC, în raport de dispoziţiile art. 16 alin. 1 lit. b din OUG nr. 80/2013 şi precizarea cererii de chemare în judecată.
De asemenea, faţă de împrejurarea că potrivit art. 97 alin. 1 lit. b din Legea nr. 46/2008, sumele pentru acordarea de compensaţii reprezintă contravaloarea produselor pe care proprietarul nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamentele silvice, se alocă de către stat anual, prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, autoritate care este, în primul rând Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice s-a apreciat că acest pârât si-a probat în cauză legitimarea sa pasivă.
Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de ambii pârâţi instanţa a reţinut că, în conformitate cu prevederile art. 97 alin. 1 lit. b din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru acordarea unor compensaţii reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă.
Potrivit disp. art. 98 din acelaşi act normativ „sumele prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. a), c), d) şi e) se pun la dispoziţia ocolului silvic care asigură serviciile silvice, cele prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. b), f) şi g) şi la art. 101 se pun la dispoziţia proprietarilor, iar cele prevăzute la art. 21 alin. (4) se pun la dispoziţia structurilor teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură” iar conform art. 99 alin.1 din acelaşi act normativ „ normele metodologice de acordare, utilizare şi control al sumelor anuale prevăzute la art. 98 se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului cod”.
În speţă, instanţa a apreciat că, pentru pretenţiile reclamantei aferente anului 2010 incidente sunt prevederile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia generală, motivat de faptul că, termenul de prescripţie a început să curgă anterior intrării în vigoare a NCCIV şi, potrivit disp. art.6 alin.4 din NCCIV” prescripţiile, decăderile şi uzucapiunile începute şi neindeplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit”.
În privinţa pretenţiilor reclamantei aferente anului 2011, Curtea a constatat că sunt incidente prevederile NCCIV intrat in vigoare la 01.10.2011.
De reţinut faptul că atât prevederile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia generală cât şi prevederile NCCIV prin art. 2517 instituie acelaşi termen general de prescripţie de 3 ani.
În privinţa momentului de la care a început să curgă termenul general de prescripţie de 3 ani, Curtea, în raport de prevederile legale sus menţionate, consideră că, deşi, dreptul la despăgubiri al reclamantei este stabilit prin Legea nr. 46/2008, in lipsa normelor metodologice de acordare a acestora, nu se poate afirma, contrar susţinerii pârâtului Ministerului Mediului şi schimbărilor Climatice, că s-a născut la finalul anului pentru care s-au solicitat, respectiv la finalul anului 2010 pentru pretenţiile aferente acestui an, şi la finalul anului 2011 pentru pretenţiile aferente acestui an.
Curtea a reţinut că, potrivit art. 6 din HG nr. 861/2009 în M. Of., Partea I nr. 573 din 18 august 2009 „Formele de sprijin prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. a), la art. 97 alin. (1) lit. b) pentru persoane juridice şi la art. 97 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare, se vor finanţa numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat. Toate formele de sprijin prevăzute în Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare, vor fi continuate după data de 1 ianuarie 2010 numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.”
În raport de dispoziţiile legale sus menţionate, Curtea constată că, dreptul reclamantei la despăgubiri este unul afectat de o condiţiei suspensivă, de indeplinirea acesteia depinzând naşterea raportului juridic obligaţional. Astfel, plata acestor compensaţii este condiţionată de obţinerea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.
Cum această Decizia nr. C ( 2012) 5166 final este din data de 19.07.2012, dreptul reclamantei afectat de condiţie suspensivă s-a născut la această dată, motiv pentru care instanţa apreciază că termenul de prescripţie a inceput să curgă de la această dată.
În raport de data promovării cererii de chemare in judecată 10.09.2014, termenul de prescripţie de 3 ani calculat de la data de 19.07.2012 nu s-a împlinit.
Faţă de cele expuse, instanţa a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente anului 2010.
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente anului 2011, Curtea, pentru aceleaşi considerente sus menţionate, a constatat că a început să curgă la data de Deciziei nr. C ( 2012) 5166 final, respectiv 19.07.2012. În raport de data promovării cererii de cererii de chemare in judecată-10.09.2014-, dreptul material la acţiune pentru pretenţiile aferente anului 2011 nu s-a prescris, motiv pentru care a fost respinsă excepţia invocată ca fiind neintemeiată.
Pe fondul cauzei, Curtea a reţinut că reclamanta este proprietara unei suprafeţe de 1191,80 ha teren forestier, din care o suprafaţă de 240,00 ha a fost cuprinsă în aria protejată a Sitului Natura 2000 Situl Parâng-ROSCI1088 în zona/tipul funcţional T2, parte integrantă a Reţelei Ecologice Europene Natura 2000 în România, aspecte necontestate în cauză de către pârâţi şi atestate de înscrisurile de la f. 139-149 dosar.
În considerarea calităţii sale de proprietar, reclamanta s-a adresat Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic cu mai multe cereri, respectiv cererea nr. 203/19.02.2014, nr. 204/19.02.2014, nr. 205/19.02.2014, nr. 206/19.02.2014( f. 18-29) solicitând avizare la plată a sumei totale de 186.748,65 lei reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta in calitate de proprietar pentru suprafaţa de pădure de 240 ha, situată in zona de conservare totală- tipul funcţional T2, cu titlu de compensaţii/despăgubiri datorită funcţiilor de protecţie stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricţii in recoltarea de masă lemnoasă, aferente anilor 2010-2013.
Urmare a acestor cereri, prin adresa nr.5303/05.06.2014( f. 30-42) Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic i-a comunicat reclamantei deconturile justificative respinse de la avizare de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice, precum şi Raportul de Inspecţie Economico Financiare nr. CV11145/26.05.2014. Prin acest raport s-a reţinut drept deficienţă întocmirea deconturilor potrivit HG nr. 861/22.07.2009 şi pentru perioada 01.01.2007-21.07.2009, deşi in această perioadă nu intrase in vigoare actul normativ menţionat( pag. 9 raport). Totodată că, deşi prin Decizia Comisiei Europene nr. C(2012)5266 final/19.07.2012 Ministerul Mediului şi Pădurilor a primit avizul favorabil pentru acordarea ajutoarelor de stat persoanelor fizice şi juridice care deţin păduri incluse în TI şi T2 din cadrul siturilor Natura 2000, până la această dată nu au fost publicate Normele metodologice de acordare, utilizare şi control a ajutorului de stat pentru compensaţii reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamante de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţa comunitară Natura 2000 în MO al României( pag. 10-11 raport).
Faţă de răspunsul comunicat de ITRSV prin adresa nr. 5303, reclamanta a formulat plângeri prealabile. ITRSV, prin adresa nr. 6880/22.07.2014( f. 59) i-a comunicat reclamantei faptul că, în data de 18.07.2014 a inaintat documentaţiile către pârâtul MMSC-DAPP, inaintând totodată şi deconturile justificative, intocmite pentru anii 2007 şi 2008 potrivit HG nr. 1071/2006 către DGRFP Craiova.
Prin adresele nr. 83302/IS/04.08.2014, nr. 12503/CD/11.08.2014, nr. 12518/CD/11.08.2014, nr. 12519/CD/11.08.2014, nr. 12534/CD/12.08.2014 toate emise de DAPP, respectiv nr. 4269/AK/18.08.2014, nr. 4270/AK/18.08.2014, nr. 4271/AK/18.08.2014, toate emise MMSC raportat la anii 2010-2013 pârâtele i-au comunicat refuzul la solicitările sus menţionate cu privire la acordarea compensaţiilor şi dobânzilor aferente anilor 2010-2013( f. 61-122).
Ca urmare a acestor adrese, reclamanta a sesizat instanţă solicitând anularea adreselor sus menţionate, obligarea pârâţilor la plata sumei 186.748,65 lei reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta in calitate de proprietară pentru suprafaţa de pădure de 240 ha, precum şi la plata dobânzii aferentă.
În drept, Curtea a reţinut că, în conformitate cu prevederile anexei 1 lit. b din OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, „Parcurile naţionale sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecţia şi conservarea unor eşantioane reprezentative pentru spaţiul biogeografic naţional […] Managementul parcurilor naţionale asigura menţinerea cadrului fizico-geografic in stare naturala, protecţia ecosistemelor, conservarea resurselor genetice şi a diversităţii biologice în condiţii de stabilitate ecologica, prevenirea şi excluderea oricărei forme de exploatare a resurselor naturale si a folosinţelor terenurilor, incompatibilă scopului atribuit.
Totodată că, potrivit art. 97 alin. 1 lit. b din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, în scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru acordarea unor compensaţii reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă.
În consecinţă, astfel cum reiese din prevederile anexei 1 lit. b din OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice şi ale art. 97 alin. 1 lit. b din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, legiuitorul a înţeles să prevadă o limitare a dreptului de proprietate exercitat de persoanele fizice sau juridice asupra terenurilor şi resurselor silvice naturale situate în ariile protejate ale parcurilor naţionale, prin excluderea oricărei forme de exploatare a resurselor naturale şi a folosinţelor terenurilor, incompatibilă scopului atribuit, prevăzând totodată şi acordarea unor compensaţii pentru această limitare a dreptului de proprietate.
In ceea ce priveşte condiţiile în care aceste compensaţii se acordă celor îndreptăţiţi, Curtea a reţinut că, prin H.G. nr. 861 din 22 iulie 2009 s-au aprobat normele metodologice de acordare, utilizare şi control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privata a persoanelor fizice si juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ – teritoriale.
Potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. 1 şi 2 din HG nr. 861/2009, formele de sprijin prevăzute la art. 97 alin. 1 lit. a, la art. 97 alin. 1 lit. b pentru persoane juridice şi la art. 97 alin. 1 lit. c din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, se vor finanţa numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat, iar toate formele de sprijin prevăzute în Legea nr. 46/2008 vor fi continuate după data de 1 ianuarie 2010 numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.
Astfel cum reiese din materialul probator administrat în cauză, Comisia Europeană a emis Decizia nr. C(2012}5266 final/19.07.2012 prin care a acordat avizul favorabil pentru acordarea ajutoarelor de stat persoanelor fizice şi juridice care deţin păduri incluse în T1 şi T2 din cadrul siturilor Natura 2000, filele 106-114.
Ori, în raport de aceste dispoziţii legale şi având în vedere împrejurarea că decizia Comisiei Europene a fost în favoarea acordării acestui ajutor de stat, Curtea a constatat că reclamanta este îndreptăţită să pretindă şi să dobândească compensaţiile solicitate prin acţiunea formulată, care reprezintă despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a terenului şi a resurselor silvice proprietatea sa, situate într-o arie naturală protejată, pârâţii refuzând în mod nejustificat să recunoască şi să acorde compensaţii reclamantului.
În cauză nu se pot reţine ca fiind întemeiate susţinerile pârâţilor în sensul că lipsa unor norme metodologice constituie un impediment la stabilirea şi achitarea compensaţiilor solicitate, întrucât, pe de o parte, astfel cum s-a reţinut mai sus, un astfel de act normativ există deja în cadrul legislativ naţional, acesta fiind HG nr. 861/2009, act normativ în vigoare care, în Anexa nr. 2 indică modul de calcul al compensaţiilor care se acordă de către stat persoanelor fizice şi juridice pentru funcţiile de protecţie asigurate de pădurile proprietate privată încadrate la tipurile funcţionale T1 şi T2, respectiv tipurile funcţionale pentru care nu se reglementează procesul de producţie.
Aşadar, susţinerea pârâtului DPPS in sensul că, normele metodologice aprobate prin HG nr. 861/2009 vizează doar proprietarii de terenuri forestiere cu suprafeţe mai mici sau egale cu 30 ha nu poate fi reţinută.
Trebuie subliniat că, în situaţia în care s-ar valida apărarea pârâţilor privitoare la inexistenţa metodologice de calcul a compensaţiilor, aceasta ar însemna să se admită încălcarea dispoziţiilor art. 44 şi art. 136 alin. 5 din Constituţia României, care garantează dreptul la proprietate privată, precum şi dispoziţiile art. 1 din Protocolul adiţional la C.E.D.O., întrucât efectul neadoptării într-un termen rezonabil a actului normativ este acela că reclamanta este lipsită de folosinţa bunului pentru o cauză de utilitate publică, fără însă a primi o dreaptă şi prealabilă despăgubire pentru această restricţie majoră a dreptului său de proprietate, deşi însăşi legea în a cărei executare ar trebui emisă hotărârea de guvern îi recunoaşte dreptul la acordarea unei compensaţii.
În cauză însă, astfel cum s-a arătat, există în cadrul legislativ naţional un act normativ în vigoare care reglementează domeniul specific al acordării, utilizării şi controlului sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privata a persoanelor fizice si juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale.
Potrivit disp. Art. 6 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 861/2009 documentaţia pentru acordarea alocaţiilor bugetare prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare, se transmite de către structurile teritoriale de specialitate din subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură către direcţia care gestionează bugetul din cadrul acestei autorităţi şi cuprinde:a)cererea de decontare semnată de şeful structurii teritoriale de specialitate din subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură;b)formularul de decont, întocmit potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 4;c)copie de pe documentul de proprietate;d)copie de pe contractul de administrare sau de servicii silvice, după caz, valabil pe perioada pentru care se solicită alocaţia bugetară;e)fişa de calcul al drepturilor financiare cuvenite pentru compensaţii, prevăzute la art. 3 alin. (3), întocmită de ocolul silvic care efectuează administrarea sau serviciile silvice, după caz, şi avizată de structurile teritoriale de specialitate din subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură;f)copie de pe descrierea parcelară din amenajamentul silvic în vigoare, certificată de ocolul silvic care efectuează administrarea sau serviciile silvice, după caz.
Astfel cum rezultă din analiza coroborată a înscrisurilor de la f. 31-34,124-192 dosar, reclamanta deţine toate actele sus menţionate, respectiv cererea de decontare, are formulare de decont( f.31-34), deţine acte de proprietate( f. 139-143) dar şi contract de prestări servicii silvice( f. 172-177). Totodată, deţine şi fişa de calcul intocmită de ocolul silvic( f. 125-134) dar şi descrierea parcelară din amenajamentul silvic( f. 156-171).
Curtea a reţinut totodată că, pentru aceleaşi motive ale încălcării dreptului de proprietate al reclamantei, nu pot fi apreciate ca fiind întemeiate nici susţinerile pârâtului MMSC în sensul că acordarea compensaţiilor către reclamantă ar fi trebuit să fie precedată de o propunere în acest sens din partea structurii teritoriale de specialitate, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 97 alin. 1 lit. b şi art. 98 din Codul silvic şi pe prevederile art. 1 din HG nr. 861/2009, întrucât reclamantei nu îi sunt imputabile modul de organizare al Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice şi de relaţionare a acestui minister cu structurile sale componente, precum şi maniera în care acestea înţeleg să parcurgă etapele legale în vederea stabilirii în buget a sumelor alocate pentru acordarea de compensaţii reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă.
În privinţa susţinerii pârâtului DAPPS că, reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiile prevăzute de Decizia Comisiei, Curtea a reţinut ca şi condiţii de eligibilitate pentru reclamantă următoarele: să deţină un titlu de proprietate pentru pădure; să fi încheiat un contract de gestiune sau de serviciu forestier în anul sau în
perioada anului pentru care se solicită compensaţia; să dovedească existenţa amenajamentelor care justifică clasificarea în categoria de funcţie de protecţie TI şi/sau T2; sa dovedească faptul că suprafeţele forestiere pentru care se solicită compensaţia fac parte în totalitate din reţeaua Natura 2000; să declare că nu îndeplinesc condiţiile de excludere menţionate la punctul 9(exactitatea acestui aspect urmând a fi verificat de către inspectorii direcţiilor generale de finanţe publice locale).
Aşa cum s-a reţinut anterior, prin inscrisurile de la f 31-34,124-192 dosar reclamanta a făcut dovada indeplinirii primelor patru condiţii sus menţionate. Sub aspectul ultimei condiţii, Curtea constată, de asemenea, contrar susţinerii pârâtei, că a făcut dovada indeplinirii acesteia, depunând declaraţia că nu îndeplinesc condiţiile de excludere menţionate la punctul 9( f. 254).
Cu privire la cuantumul sumelor solicitate se constată că, la dosar există centralizatoare ale acesteia cu anexe de calcul întocmite de Ocolul Silvic Novaci, depuse la filele 125-134. De reţinut faptul că, potrivit disp. Art. 6 din Normele Metodologice aprobate prin HG nr. 861/2009, fişa de calcul a drepturilor financiare cuvenite pentru compensaţii se intocmeşte de ocolul silvic.
Curtea a reţinut că, afirmaţia pârâtului MMSC potrivit căreia evaluarea este una subiectivă este nefondată, pe de o parte in raport de cele reţinute, iar pe de altă parte întrucât nu face nicio dovadă in acest sens, deşi avea această obligaţie in condiţiile NCPC.
În ceea ce priveşte susţinerea pârâtului Departamentul pentru Ape în sensul că nu se poate aplica modul de calcul prevăzut de HG nr. 861/2009 întrucât se referă doar la proprietarii terenurilor cu vegetaţie forestieră cu suprafeţe mai mici sau egale cu 30 ha, iar reclamantul are o suprafaţă mai mare, Curtea reţine că în Anexa 2 la HG nr. 861/2009 este stabilit exact modul de calcul al compensaţiilor cuvenite proprietarilor persoane fizice şi juridice, reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, iar susţinerile pârâtului fac referire la modul de calcul al cheltuielilor destinate administrării sau serviciilor silvice, după caz, pentru proprietarii de fond forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice cu suprafeţe mai mici sau egale cu 30 ha, prevăzut în Anexa nr.1 la normele metodologice şi inaplicabil în cazul de faţă.
Referitor la petitul privind obligarea la plata dobânzii aferente debitului principal, Curtea a reţinut că, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei, în caz contrar are dreptul la desdăunare. Având in vedere că, daunele moratorii pentru intârziere sunt solicitate pentru neplata unei sume de bani, aceasta nu poate fi decât dobânda legală.
A mai reţinut instanţa că reclamanta nu a făcut dovada punerii in întârziere a pârâţilor anterior promovării cererii de chemare in judecată pentru plata acestei sume şi, de asemenea că, aceştia nu sunt de drept puşi in întârziere, motiv pentru care aceasta este îndreptăţită la acordarea dobânzii doar de la data promovării cererii de chemare in judecată, iar nu de la data solicitată de reclamantă, motiv pentru care acest capăt de cerere a fost admis in parte.
