Potrivit art. 373 alin. 2 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000, instanţa de este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cauzelor în care legea dispune altfel, iar potrivit art. 400 alin. 2 din Codul de procedură civilă, toate incidentele sau contestaţiile ce s-ar ridica asupra urmăririi însăşi se vor îndrepta la instanţa de executare.
Dispoziţiile procedurale sus-menţionate se aplică din momentul intrării în vigoare a legii noi de procedură (1.05.2001) proceselor în curs de judecată începute sub legea veche şi executărilor silite începute sub acea lege, potrivit art. 725 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
(Sentinţa nr. 42 din 2 aprilie 2002 – Secţia a Vl-a comercială)
Prin cererea înregistrată sub numărul 10.514 la data de 8.12.2000, pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia comercială, contestatoarea S.C. “M.” S.R.L. a formulat contestaţie la executare împotriva executării pornite de S.C. “F.” Bucureşti, solicitând să se constate că titlul în baza căruia este urmărită pentru suma de 30.561.676 lei cotă asociere nu este legal, întrucât încheierea de rectificare a erorii materiale privind Sentinţa civilă nr. 5245/1998, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială, în Dosarul nr. 6484/1996, nu i-a fost comunicată niciodată, şi ca atare să se anuleze formele de executare silită.
Prin Sentinţa civilă nr. 8235 din 26.10.2001, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială, în Dosarul nr. 10.514/2000, s-a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei şi s-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, tribunalul reţinând că, faţă de dispoziţiile art. 400 alin. 1 din Codul de procedură civilă, contestaţia se introduce la instanţa de executare în circumscripţia căreia se va face executarea.
Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, prin Sentinţa civilă nr. 2235 din 4.03.2002, pronunţată în Dosarul nr. 2396/2002, admiţând excepţia necompetenţei materiale, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti şi, constatând conflict negativ de competenţă, a înaintat cauza la Curtea de Apel Bucureşti în vederea soluţionării conflictului de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reţinut că, în raport de dispoziţiile art. 400 alin. 2 raportat la art. 725 alin. 2 din Codul de procedură civilă, instanţa competentă să soluţioneze cererea este Tribunalul Bucureşti.
Soluţionând conflictul negativ de competenţă ivit, Curtea stabileşte că competenţa de soluţionare aparţine Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti pentru următoarele considerente:
Art. 725 alin. 1 din se referă la aplicarea dispoziţiilor legii noi de procedură din momentul intrării ei în vigoare, inclusiv privind executările silite începute sub legea veche.
Dispoziţiile alin. 2 al articolului 725 din Codul de procedură civilă nu se referă şi la executările silite, prin urmare legea nouă se aplică imediat şi executărilor silite începute sub legea veche, precum şi executării în speţa de faţă.
Potrivit art. 373 din Codul de procedură civilă, hotărârile judecătoreşti şi celelalte titluri se execută de judecătoresc din circumscripţia judecătoriei în care urmează a se efectua executarea.
Alin. 2 al art. 373 din Codul de procedură civilă stabileşte ca instanţă de executare judecătoria din circumscripţia căreia se face executarea, dacă legea nu dispune altfel, iar art. 400 alin. 1 din Codul procedură civilă stabileşte că “contestaţia se introduce la instanţa de executare”.
Faţă de cele de mai sus, Curtea, în baza art. 22 alin. 2 din Codul de procedură civilă raportat la art. 373, art. 400 alin. 1 şi art. 725 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.
NOTĂ:
Sentinţa a rămas irevocabilă prin nerecurare.
