Competenţa materială conferită tribunalelor în materia emiterii unei somaţii de plată este dată exclusiv de obiectul cererii, indiferent de calitatea participanţilor la proces ori de valoarea obiectului.
Dispoziţiile art. 1919 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/1998, aprobată cu modificări prin Legea nr. 409/2001, potrivit cărora “cererile de orice natură privind drepturile şi obligaţiile în legătură cu activele bancare preluate de A.V.A.B. (…) sunt de competenţa curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul pârâtului” nu sunt aplicabile în materia somaţiei de plată.
(Decizia nr. 124 din 1 noiembrie 2002 – Secţia a Vl-a comercială)
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a Vl-a comercială la data de 15.04.2002, sub nr. 8004/2002, creditoarea S.C. “D.” S.R.L. le-a chemat în judecată pe debitoarele A.V.A.B., S.C. “A.” S.A., Banca X, solicitând obligarea debitoarelor, pe calea somaţiei de plată, la achitarea, în solidar sau alternativ, a sumei de 129.663 USD reprezentând plăţi efectuate în vederea cumpărării fermei zootehnice din Comuna Seleuş, judeţul Arad, aparţinând S.C. “A.” S.A., cu cheltuieli de judecată.
La data de 25.04.2002, debitoarea A.V.A.B. depune întâmpinare prin care invocă excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, invocând dispoziţiile art. 1919 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/1998, aprobată cu modificări prin Legea nr. 409/2001.
Prin Sentinţa civilă nr. 7543 din 31.05.2002, Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat cauza, spre competentă soluţionare, Curţii de Apel Bucureşti.
După declinare, Curtea, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei sale materiale, excepţie pe care a admis-o, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, cererile, indiferent de valoarea obiectului acestora, se depun la judecătorie în cazul celor formulate în materie civilă şi la tribunal în cazul celor formulate în materie comercială.
Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 a introdus o procedură specială pusă la îndemâna creditorilor în vederea realizării creanţelor certe, lichide şi exigibile.
Ca atare, fiind o lege specială, dispoziţiile sale sunt de strictă interpretare şi aplicare.
De altfel, ordonanţa nu cuprinde dispoziţii din care să rezulte că aceasta se completează cu alte legi speciale şi nici nu face trimitere la alte asemenea legi.
Potrivit art. 11 din ordonanţă, prevederile acesteia se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă, fără nici o altă trimitere la lege specială.
Competenţa materială conferită tribunalelor este dată exclusiv de obiectul cererii, respectiv emiterea unei somaţii de plată, indiferent de calitatea participanţilor la proces ori de valoarea obiectului.
Dispoziţiile art. 1919 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/1998, aprobată cu modificări prin Legea nr. 409/2001, potrivit cărora “cererile de Orice natură privind drepturile şi obligaţiile în legătură cu activele bancare preluate de A.V.A.B. (…) sunt de competenţa curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul pârâtului (…)” nu sunt aplicabile în materia somaţiei de plată.
Comparând cele două acte normative, Curtea apreciază că Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 are dispoziţii speciale în raport cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/1998, aprobată cu modificări prin Legea nr. 409/2001 şi, deci, derogatorii faţă de aceasta.
Dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/1998 sunt aplicabile în materia dreptului comun, pe când dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 au aplicabilitate exclusivă şi imperativă în materia procedurii speciale privind somaţia de plată.
Având în vedere cele reţinute mai sus, Curtea urmează să admită excepţia necompetenţei materiale şi să decline, potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, coroborat cu art. 2 pct. 4 din Codul de procedură civilă, competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti – Secţia comercială.
Faţă de dispozitivul Sentinţei civile nr. 7543 din 31.05.2002 a Tribunalului Bucureşti, prin care această instanţă s-a dezinvestit în soluţionarea cauzei, declarându-se necompetentă, Curtea constată ivit conflictul negativ de competenţă prevăzut de art. 20 alin. 2 din Codul de procedură civilă, motiv pentru care urmează să înainteze dosarul Curţii Supreme de Justiţie pentru soluţionarea conflictului.
NOTĂ:
Prin Decizia nr. 7321/2002, pronunţată în Dosarul nr. 2646/2002, Curtea Supremă de Justiţie – Secţia comercială a stabilit competenţa soluţionării cererii privind somaţia de plată, în favoarea Tribunalului Bucureşti.
