Având în vedere prevederile art. 10 pct. 1 din este competentă să soluţioneze cauza instanţa locului unde s-a realizat o executare, chiar parţială, a contractului, neavând relevanţă, în determinarea instanţei competente, faptul că este vorba de îndeplinirea unei obligaţii principale ori secundare.
(Decizia nr. 1270 din 9 octombrie 2002 – Secţia a Vl-a comercială)
Prin acţiunea înregistrată la 16 mai 2002, reclamanta S.C. “T.” S.A. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. “S.” S.R.L., solicitând să se dispună rezoluţiunea Contractului de vânzare-cumpărare nr. 8 din 05.06.2001 şi obligarea pârâtei la plata sumei de 13.450 USD, reprezentând avans, şi la plata penalităţilor de întârziere, în sumă de 3.497 USD.
Prin Sentinţa civilă nr. 8407 din 18.06.2002, Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a declarat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Timiş – Secţia comercială, reţinând că obligaţiile contractuale au luat naştere la Timişoara, acolo unde s-a încheiat contractul părţilor, executarea obligaţiei făcându-se la Timişoara, iar locul plăţii, în lipsă de stipulaţie contrară, este tot în Timişoara.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii excepţiei de necompetenţă teritorială şi trimiterea cauzei spre soluţionare Tribunalului Bucureşti.
Curtea a reţinut următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 10 pct. 1 din Codul de procedură civilă, mai este competentă să judece, în afară de instanţa domiciliului pârâtului, în cererile privitoare la executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract, instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, iar, potrivit art. 12 din Codul de procedură civilă, reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.
în ceea ce priveşte obligaţiile contractuale, în cap. IV art. 6 din contractul încheiat de părţi, se prevede că punerea în funcţiune şi probele tehnologice se vor efectua de vânzător, la sediul cumpărătorului, adică la sediul reclamantei, în Bucureşti.
Prin urmare, în Bucureşti are loc o parţială a contractului, neavând relevanţă în determinarea instanţei competente că este vorba de îndeplinirea unei obligaţii principale ori secundare, aşa cum susţine intimata, câtă vreme art. 10 pct. 1 din Codul de procedură civilă se referă la instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea chiar şi în parte a obligaţiei.
Astfel fiind, în cauză competenţa teritorială fiind alternativă, ţinând seama de considerentele prezentate şi în raport de prevederile art. 12 din Codul de procedură civilă şi art. 10 pct. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat şi îl va admite, conform art. 312 din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, casând hotărârea recurată şi trimiţând cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială.
