Potrivit dispoziţiilor art. 7201 alin. 4 din Codul de procedură civilă, rezultatul concilierii se va consemna într-un înscris, cu arătarea pretenţiilor reciproce referitoare la obiectul litigiului şi al punctului de vedere al fiecărei părţi.
Inserarea punctului de vedere al pârâtei, în legătură cu pretenţiile ce urmează a fi deduse judecăţii, chiar pe actul de convocare la conciliere, emanând de la reclamantă, fără întocmirea unui înscris distinct, este apreciată ca un mod de realizare a acestei proceduri obligatorii.
(Decizia nr. 1077 din 6 septembrie 2002 – Secţia a Vl-a comercială)
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Călăraşi sub nr. 3076/2001, reclamanta U.A. a chemat-o în judecată pe societatea de S.C. “U.” S.A. prin reprezentanţii săi legali, precum şi pe pârâţii F.D. şi P.I., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, aceştia să fie obligaţi în solidar la plata sumei de cca. 20.000.000 lei, reprezentând contravaloarea avariilor cauzate autoturismului său ca urmare a accidentului de circulaţie produs în data de 24.01.2001.
Prin Sentinţa civilă nr. 34/2002, Tribunalul Călăraşi a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, reţinând că, în prealabil, conform dispoziţiilor art. 7201 din Codul de procedură civilă, reclamanta nu a făcut dovada încercării concilierii.
împotriva acestei sentinţe, reclamanta a formulat recurs prin care a susţinut că instanţa fondului a admis în mod greşit excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată, invocând art. 7201 din sub pretextul că reclamanta nu a încercat soluţionarea litigiului pe calea concilierii directe cu pârâta.
Reclamanta a arătat că situaţia reţinută nu este corectă, întrucât din Adresa de răspuns nr. 1694 din 08.06.2001 a pârâtei societatea de asigurare S.C. “U.” S.A. rezultă că a avut loc încercarea de conciliere, dar fără rezultat. Mai mult, pe adresa sus-menţionată se află scris olograf “am luat la cunoştintă de convocarea făcută azi 15.06.2001”.
Examinând actele şi lucrările dosarului, raportat la motivele de recurs, Curtea a apreciat că în speţă sunt întrunite cerinţele dispoziţiilor art. 7201 din Codul de procedură civilă.
în fapt, la data de 08.06.2001, între părţi s-a purtat corespondenţa privind cererea de despăgubire a reclamantei.
Astfel, din cuprinsul acesteia reiese punctul de vedere al pârâtei: “Potrivit art. 54 din Legea nr. 136/1995, în cazurile în care despăgubirea de asigurare nu se poate realiza pe baza unei înţelegeri, aceasta poate fi stabilită prin hotărâre judecătorească împotriva persoanei răspunzătoare de producerea pagubei.”
Or, aceasta demonstrează clar că între părţi nu se putea soluţiona litigiul pe cale amiabilă.
Astfel, actul existent la dosar poate fi apreciat şi ca o încercare de conciliere directă, deoarece cuprinde punctele de vedere ale ambelor părţi, puncte de vedere rămase în divergenţă.
S-a reţinut că legiuitorul, când a introdus această dispoziţie, a dorit să elimine posibilitatea introducerii la instanţă şi a unor cereri care în realitate se puteau rezolva pe cale amiabilă, nu să împiedice accesul la justiţie.
în considerarea celor arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, recursul a fost admis, soluţia instanţei fondului a fost casată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
