Cum recurenta a introdus acţiunea cu îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 7201 din Codul de procedură civilă, nu este responsabilă că intimata nu a fost găsită la domiciliu pentru a i se preda corespondenţa şi nici pentru faptul că, deşi reavizată, nu s-a prezentat în vederea ridicării acesteia.
(Decizia nr. 1453 din 5 noiembrie 2002 – Secţia a Vl-a comercială)
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia comercială, reclamanta S.C. “E.” S.A. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. “A.” S.R.L., solicitând obligarea acesteia la plata unei sume de bani, reprezentând contravaloare marfă livrată şi neachitată, dobânzi legale până la data formulării cererii de chemare în judecată plus dobânzi legale până la data achitării integrale a debitului.
Prin Sentinţa civilă nr. 6187 din 7.05.2002, Tribunalul Bucureşti – Secţia a Vl-a comercială a admis excepţia prematurităţii acţiunii şi a respins acţiunea formulată de reclamantă ca prematur introdusă.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a acesteia şi, pe fond, admiterea cererii.
Recurenta a arătat, în motivarea recursului, că la data de 18.02.2002 a trimis pârâtei invitaţia la conciliere, în baza art. 7201 din Codul de procedură civilă, iar scrisoarea cu confirmarea de primire s-a întors cu menţiunea “destinatar lipsă domiciliu”, specificându-se că “a expirat termenul de păstrare” şi că s-a executat o recomunicare, cu acelaşi rezultat, destinatarul fiind de două ori înştiinţat să se prezinte la oficiul poştal pentru a ridica recomandata.
Curtea constată recursul întemeiat, pentru următoarele considerente: Din actele şi lucrările cauzei rezultă că invitaţia a fost comunicată la data de 19.02.2002, scrisoarea fiind restituită recurentei cu următoarele menţiuni: “destinatar lipsă domiciliu avizat 19.02.2002”, “reavizat la 22.02.2002”, “expirat termen păstrare – 1.03.2002”, “aprobat înapoierea”.
în consecinţă, Curtea apreciază că recurenta a introdus acţiunea cu îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 7201 din Codul de procedură civilă, nefiind în culpă că intimata nu a fost găsită la sediul său pentru a i se preda corespondenţa şi nici pentru faptul că, deşi reavizată, nu s-a prezentat în vederea ridicării acesteia.
Ca atare, comportamentul culpabil al intimatei-pârâte nu poate atrage sancţionarea recurentei-reclamante.
în consecinţă, în baza art. 3041 din Codul de procedură civilă, cu referire la art. 312 alin. 1 şi 5 din Codul de procedură civilă, Curtea va admite recursul, va casa sentinta civilă recurată şi va trimite cauza aceleiaşi instante, spre rejudecare.