Concurenţă neloială. Categorii de acte şi fapte ce constituie manifestări ale concurentei neloiale. Condiţii


Practica neloială, în înţelesul legii speciale – precizată în dispoziţiile art. 4 şi 5 din Legea nr. 11/1991, modificată şi completată prin Legea nr. 298/2001 — este reprezentată de acte şi fapte constituite în patru categorii: confuzia, denigrarea, dezorganizarea şi acapararea clientelei prin oferirea unor avantaje.

Nu se încadrează în practicile concurenţei neloiale comerciantul care nu a creat confuzii cu numele distinctiv al altui comerciant, nu a denigrat pe concurentul său, nu a răspândit afirmaţii mincinoase de natură să dăuneze bunului mers al activităţii concurentului, nu a destabilizat activitatea comerciantului rival prin coruperea personalului său şi nu i-a acaparat clientela.

Drepturile referitoare la clientelă nu conferă titularului – ca dreptul real asupra lucrurilor – puterea de a dispune de ele.

Nici un agent economic nu poate obliga o persoană, fie ea juridică sau fizică, să menţină relaţii constante cu un anumit comerciant, deoarece clientela trebuie câştigată în regimul de libertate a comerţului.

(Decizia nr. 384 din 14 martie 2002 – Secţia a V-a comercială)

Prin acţiunea înregistrată la data de 19.07.2001, reclamanta S.C. “B.G.R.” S.A. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. “C.” S.R.L., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să oblige pârâta să înceteze actele de concurenţă neloială săvârşite împotriva sa.

în motivarea acţiunii reclamanta a arătat că face parte din concernul internaţional B.G. care se bucură de o largă apreciere pe plan mondial, datorită serviciilor, utilajelor, materiilor prime folosite, de o calitate excepţională, oferite clienţilor, iar, începând cu anul 1995, datorită acestor calităţi, a intrat şi pe piaţa românească, acoperind un segment important din piaţa vânzărilor de butan şi propan.

în dezvoltarea rapidă a societăţii reclamanta a apelat la serviciile diverşilor dealeri, printre care şi S.C. “C.P.” S.R.L. şi S.C. “M.” S.R.L., acestea devenind distribuitori ai produselor purtând marca “B.G.”, intrând astfel în contact direct cu clientela reclamantei. Folosindu-se de această poziţie de intermediar şi de asocierea realizată, asociaţii acestor două firme – soţii B. – au atras clientela reclamantei, deturnând-o către diversele lor societăţi, printre care şi societatea pârâtă.

Reclamanta mai susţine că pârâta, având ca asociat unic pe B.M., a reuşit, prin mijloace în contradictoriu cu uzanţele cinstite practicate în activitatea comercială, să diminueze piaţa de desfacere a reclamantei, să-şi însuşească clienţii acesteia, într-un cuvânt să întreprindă acte şi fapte de concurenţă neloială.

La data de 16.02.2001, cisterna IVECO aparţinând pârâtei a descărcat 1.000 I propan în rezervorul inscripţionat “B.G.”, aflat în incinta clientului reclamantei.

Nemulţumindu-se cu încărcarea ilegală a rezervoarelor societăţii reclamante, pârâta a procedat şi la deturnarea clientelei, determinând o parte din clienţii reclamantei să apeleze la serviciile sale.

Prin Sentinţa civilă nr. 7199 din 05.10.2001, Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială a reţinut că reclamanta, deşi îşi întemeiază acţiunea pe dispoziţiile art. 1 şi 2 din Legea nr. 11/1991 pentru combaterea concurenţei neloiale, enumerând în cererea de chemare în judecată o serie de acte săvârşite de pârâtă, nu a făcut nici o dovadă în acest sens şi nu a arătat şi justificat ce anume “uzanţe cinstite” au fost încălcate de pârâtă prin activităţi de rea-credinţă.

Reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe prezumţii, identificând societăţile comerciale “C.P.” S.R.L. şi “M.” S.R.L., aflate în relaţii comerciale cu aceasta, cu persoanele fizice asociate în aceste societăţi, B.C. şi B.M. Simpla asociere a acestor persoane nu face dovada existenţei unei practici neloiale a societăţii pârâte, în înţelesul Legii nr. 11/1991.

împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen, motivat şi legal timbrat, S.C. “B.G.R.” S.A., criticile vizând netemeinicia sentinţei atacate.

în esenţă, recurenta – în contradictoriu cu opinia instanţei – a reiterat modalităţile de acţionare a intimatei pe piaţa concurenţială, încadrându-le în prevederile art. 2 din Legea nr. 11/1991.

Astfel, referitor la clientul S.C. “C.C.” Tunari recurenta arată că, deşi din prevederile convenţiei cu acesta rezultă exclusivitatea aprovizionării cu GPL de la recurentă, pârâta a aprovizionat rezervorul (dat în comodat beneficiarului de către recurentă) cu propriul GPL, obţinând un câştig imediat.

Curtea a considerat recursul nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

între reclamantă şi pârâtă nu au existat raporturi juridice, astfel că în mod corect a reţinut instanţa de fond faptul că reclamanta identifică societăţile comerciale cu care a avut raporturi juridice (S.C. “C.P.” S.R.L., S.C. “M.” S.R.L.) cu persoanele fizice asociate în aceste societăţi şi în societatea pârâtă.

Chemată în judecată este S.C. “C.” S.R.L. şi, în raport de actele şi faptele societăţii comerciale pârâte,” instanţa de fond a analizat susţinerile reclamantei, concluzionând corect că nu a fost dovedită existenţa unei practici neloiale a societăţii pârâte, în înţelesul Legii nr. 11/1991.

Cât priveşte clientela, Curtea a apreciat că, de vreme ce comerciantul afectează întregul ansamblu de bunuri pentru desfăşurarea activităţii în scopul atragerii acesteia, rezultă că într-un regim de libertate a comerţului clientela nu poate aparţine comerciantului, ea fiind o simplă speranţă, o vocaţie, o cucerire permanentă.

Drepturile referitoare la clientelă nu conferă titularului – ca dreptul real asupra lucrurilor – puterea de a dispune de ele. Nici un agent economic nu poate obliga o persoană (fizică sau juridică) să menţină şi pe viitor relaţii constante cu un anumit comerciant deoarece, aşa cum s-a remarcat, “clientela este a aceluia care ştie să şi-o câştige”.

în acest sens, referitor la susţinerile reclamantei privind aşa-zisa faptă săvârşită de pârâtă prin intervenţia în raporturile dintre clienţi şi reclamantă, Curtea a apreciat că în mod corect a concluzionat instanţa de fond că, atâta vreme cât aceste societăţi i-au solicitat servicii pârâtei, nimic nu dovedeşte încălcarea uzanţelor cinstite în ceea ce o priveşte pe aceasta din urmă.

Contractele încheiate între S.C. “B.G.R.” S.R.L. şi clienţi sunt pentru intimata-pârâtă res inter alios acta, astfel că răspunderea pentru încălcarea chiar a unei clauze de exclusivitate aparţine contractantului şi nicidecum terţului (pârâta).

Atitudinea comercială a pârâtei nu se încadrează în practicile concurenţei neioiale ce formează obiectul art. 4 şi 5 din Legea nr. 11/1991 pentru că pârâta nu a creat confuzii cu numele distinctive ale reclamantei, nu a denigrat, nu a corupt personalul reclamantei pentru a dezorganiza societatea şi nu a acaparat agresiv clientul, câtă vreme acesta şi-a asumat riscul încălcării contractelor încheiate cu reclamanta.

Consumatorii sunt liberi să-şi aleagă furnizorii atunci când pentru acelaşi tip de prestaţie există mai mulţi furnizori.

Probele administrate au relevat lipsa dovezilor în susţinerea temeiurilor de fapt şi de drept ale cererii de chemare în judecată, formulată de reclamantă împotriva S.C. “C.” S.R.L.

în aceste condiţii şi cu aceste considerente, Curtea a apreciat recursul nefondat şi, în temeiul art. 312 din Codul de procedură civilă, l-a respins.