Concurentă neloială. Punere în circulaţie de mărfuri contrafăcute


INFRACŢIUNI PRIVIND DREPTURILE DE PROPRIETATE INTELECTUALA. CONCURENTĂ NELOIALÂ. PUNERE ÎN CIRCULAŢIE DE MĂRFURI CONTRAFĂCUTE Şl /SAU PIRAT, PREV. DE ART. 83 LIT. B DIN LEGEA NR. 84/1998. ÎNŞELĂCIUNE CU PRIVIRE LA CALITATEA MARFURILOR.ELEMENTE CONSTITUTIVE.

Prin sentinţa penală nr. 178 din 25.03.2008 Tribunalului Giurgiu, în baza art.11 pct.2 lit. a C. pr. pen. raportat la art.10 alin.1 lit. d C. pr. pen. a achitat pe inculpatul MCF, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de concurenţă neloială prev. de art. 5 lit. b din Legea nr. 11/1991.

În baza art.11 pct.2 lit. a C. pr. pen. raportat la art.10 alin.1 lit. d C. pr. pen. a achitat pe acelaşi inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie de mărfuri contrafăcute şi/sau pirat, prev. de art. 83 lit. b din Legea nr. 84/1998.

în baza art.11 pct.2 lit. a C. pr. pen. raportat la art.10 alin.1 lit. d C. pr. pen. a achitat pe acelaşi inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor prev. de art. art. 297 C. pen.

Admite, în parte, cererile formulate de Societatea civilă de Avocaţi „RD şi ASOCIAŢII” , SC „R” S.A. Bucureşti, reprezentantul în România al Adidas Salomon AG cu sediul principal în Germania şi Societatea civilă de Avocaţi „T & T” cu sediul în Bucureşti, reprezentantul în România al companiei „PUMA AG Rudolf Dassler Sport” cu sediul principal în Germania, şi în consecinţă, în baza art.11 alin.1 lit. c şi alin.2 din OUG nr.100/2005 dispune distrugerea, pe cheltuiala inculpatului a următoarelor bunuri aflate în custodia Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului G: 32 bucăţi treninguri, 64 bucăţi tricouri bărbăteşti şi 20 perechi pantofi sport, de diverse mărimi, ce poartă însemnele „NIKE”, 28 bucăţi treninguri, 80 de tricouri, de diverse mărimi, ce poartă însemnele „ADIDAS”, 4 bucăţi treninguri şi 80 de tricouri, de diverse mărimi, ce poartă însemnele „PUMA”, în total 308 produse.

A respins pretenţiile civile formulate de aceleaşi societăţi.

În baza art. 192 alin.3 C. pr. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul , analizând întregul material probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, a reţinut următoarele:

în noaptea de 27/28.09.2007, în Giurgiu, la intersecţia şoselei Prieteniei cu bulevardul 1 Decembrie 1918, lângă clădirea în care funcţionează Poliţia comunitară, lucrătorii de poliţie din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor – I.PJ. G, au oprit

pentru control autoturismul marca RENAULT SCENIC, cu numărul de înmatriculare B-27-XXL, ce aparţine numitului RDI, din Giurgiu, care se afla la volan, iar pe locul din dreapta se afla martorul Ml.

În urma controlului efectuat, au fost descoperite produse textile şi încălţăminte ce purtau însemnele mărcilor NIKE, PUMA şi ADIDAS, iar cei doi au declarat că nu posedă documente de proveninţă a mărfurilor. Şoferul a declarat verbal că au fost cumpărate din Istanbul, Turcia, de inculpatul MCF. Mijlocul de transport a fost însoţit de lucrătorii de poliţie şi parcat la sediul IPJ G.

În ziua de 28.09.2007, produsele textile şi încălţăminte ce purtau însemnele mărcilor NIKE, PUMA şi ADIDAS au fost inventariate în prezenţa inculpatului MCM şi a martorului RDI rezultând: 32 bucăţi treninguri, 64 bucăţi tricouri bărbăteşti şi 20 perechi pantofi sport, de diverse mărimi, ce purtau însemnele „NIKE”, 28 bucăţi treninguri, 80 de tricouri, de diverse mărimi, ce purtau însemnele „ADIDAS”, 4 bucăţi treninguri şi 80 de tricouri, de diverse mărimi, ce purtau însemnele „PUMA”, în total 308 produse.

Produsele au fost reţinute existând suspiciuni de contrafacere şi au fost expertizate de reprezentanţii mărcilor NIKE, PUMA şi ADIDAS constatându-se că sunt contrafăcute.

Inculpatul MCM a recunoscut că a cumpărat din Turcia produsele respective , dar a susţinut că nu a ştiut că sunt contrafăcute şi să Ie-a cumpărat pentru el, familie şi prieteni şi că nu intenţiona să le comercializeze.

Potrivit art. 83 alin.1 lit. b din Legea nr.84/1998 constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă de 15 milioane lei punerea în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.

Potrivit art. 5 lit. b din Legea nr.11/1991 constituie infracţiune punerea în circulaţie de mărfuri contrafăcute şi/sau pirat, a căror comercializare aduce atingere titularului mărcii şi induce în eroare consumatorul asupra calităţii produsului/serviciului.

Elementul material al celor două infracţiuni constă în acţiunea de punere în circulaţie a produselor realizate ca urmare a contrafacerii sau folosirii fără drept a obiectului unei invenţii sau mărci.

A pune în circulaţie produse înseamnă a introduce produsele în circuitul desfacerii bunurilor, prin expunere spre vânzare, vânzare, schimb etc.

S-a reţinut că, în cauză, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 83 alin.1 lit. b din Legea nr.84/1998 şi art. 5 lit. b din Legea nr.11/1991, respectiv lipseşte elementul material al laturii obiective al celor două infracţiuni întrucât produsele purtând însemnele celor mărci nu au fost puse în circulaţie prin expunere spre vânzare, vânzare, schimb sau în alt mod, ci au fost descoperite şi indisponibilitate imediat după intrarea în ţară şi în municipiul Giurgiu.

Potrivit alin. 1 din art. 297 Cod penal, constituie infracţiune “falsificarea ori substituirea de mărfuri sau orice alte produse, precum şi în expunerea spre vânzare sau vânzarea unor asemenea bunuri, cunoscând că sunt falsificate sau substituite”.

Infracţiunea de înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor poate fi săvârşită de orice persoană (producător, comerciant, funcţionar).

Infracţiunea de înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor presupune, sub aspectul elementului material, săvârşirea uneia dintre următoarele acţiuni: falsificarea sau substituirea de mărfuri sau a oricăror alte produse, expunerea spre vânzare sau vânzarea de bunuri falsificate sau substituite.

A falsifica mărfuri sau orice alte produse înseamnă a le denatura prin contrafacere (mărfurile sau produsele sunt falsificate sau preparate din alte materii sau materiale decât cele din care trebuiesc fabricate sau preparate) sau alterare(conţinutul mărfurilor sau produselor este schimbat prin adăugarea sau amestecarea în compoziţia lor a unor substanţe străine).

A substitui înseamnă a înlocui mărfurile sau produsele cu altele asemănătoare, dar de calitate inferioară.

A expune spre vânzare înseamnă a oferi mărfuri sau produse falsificate sau substituite spre vânzare.

S-a reţinut că, în speţă, nu se poate reţine în sarcina inculpatului vreuna din acţiunile de mai sus, astfel nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 297 Cod penal.

în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei s-a avut în vedere că inculpatul MCF nu a pus în circulaţie produsele care aduc atingere titularilor de marcă, apreciindu-se că acesta nu a produs acestora un prejudiciu material s-au moral însă, având în vedere dispoziţiile art. 11 alin.1 lit. c şi alin.2 din OUG nr.100/2005 potrivit cărora instanţa judecătorească competentă poate să ordone, la cererea reclamantului, în privinţa mărfurilor despre care se constată că aduc atingere dreptului de proprietate industrială protejat distrugerea produselor şi având în vedere că s-a constatat că mărfurile indisponibilitate sunt contrafăcute, tribunalul va dispune distrugerea acestora, pe cheltuiala inculpatului.

NOTA:

Prin decizia penală nr. 227 din 22.09.2008 a Curţii de Apel Bucureşti au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu şi partea civilă Puma AG Rudolf Dassler Sport.

Prin decizia penală nr. 1491 din 3.04.2009 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de recurenta parte civilă Puma AG Rudolf Dassler Sport.