Prejudiciul creditorilor reprezintă partea din masa pasivă, ce rezultă din tabelul definitiv al creanţelor, care nu poate fi acoperită din averea debitoarei.
Legătura de cauzalitate între neţinerea contabilităţii conform legii şi prejudiciul creditorilor există.
Este evident că lipsa evidenţelor societăţii a cauzat starea de deoarece este logic că atâta timp cât administratorul nu cunoaşte care este activul, nu poate cunoaşte care este gradul de îndatorare pe care societatea îl poate suporta. Numai ţinerea unei evidenţe corecte poate asigura funcţionarea normală a unei afaceri.
Vinovăţia administratorului există deoarece lui îi incubă obligaţia legală a ţinerii contabilităţii, şi este răspunzător faţă de societate pentru existenţa registrelor cerute de lege şi corecta lor ţinere, potrivit art. 73 din Legea nr.31/1990 iar neţinerea contabilităţii îi este imputabilă.
Prin Sentinţa nr. 1878 din 3 decembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Gorj, s-a admis în parte cererea formulată de VLC SPRL, desemnat în calitate de lichidator să lichideze averea debitoarei SC S. SA – FILIALA ROVINARI şi a fost obligat pârâtul TM la plata sumei de 360.878,36 lei către averea debitoarei.
Împotriva sentinţei a formulat recurs pârâtul TM, criticând-o ca netemeinică şi nelegală.
Recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Curtea constată că lichidatorul a cerut antrenarea răspunderii pentru fapta de neţinere a contabilităţii conform legii, prevăzută de art.138 alin.1 lit. d din legea insolvenţei.
Neţinerea contabilităţii este o faptă negativă ce nu poate fi probată decât prin faptul pozitiv contrar. Lichidatorul a făcut dovada că a notificat administratorul social în legătură cu obligaţia depunerii documentelor prevăzute de art. 28 din legea insolvenţei, acesta semnând pentru primirea notificării, luând deci la cunoştinţă efectiv de obligaţia ce îi incubă. În condiţiile în care administratorul social nu a predat documentele în termenul fixat, se naşte prezumţia simplă că nu s-a ţinut contabilitatea ori, această prezumţie putea fi răsturnată de administrator prin predarea documentelor către lichidator. În cauză, pârâtul a făcut dovada predării la 19 februarie 2004 a altor documente contabile şi anume cele aparţinând altei persoane juridice, cu aceeaşi denumire dar cu alt sediu şi altă personalitate juridică, aflată şi aceasta în procedura de insolvenţă. În consecinţă, administratorul social nu a răsturnat prezumţia simplă de neţinere a contabilităţii.
Referitor la îndeplinirea condiţiilor răspunderii delictuale, curtea constată că judecătorul-sindic a făcut o apreciere corectă a elementelor răspunderii.
Prejudiciul creditorilor există şi constă în imposibilitatea recuperării integrale a creanţelor înscrise la masa pasivă, din averea debitoarei. Se reţine că o parte din masa pasivă s-a acoperit prin distribuirea sumei obţinute din vânzarea unui apartament aflat în patrimoniul debitoarei, ce a putut fi identificat pe baza adresei emise de Primăria Rovinari şi pe baza registrului de carte funciară, după plata cheltuielilor de administrare a procedurii. După distribuire, a rămas neacoperit un pasiv în cuantum de 360.878,36 lei ce nu mai poate fi acoperit din averea debitoarei deoarece, din cauza nepredării evidenţelor contabile, nu se mai poate identifica nici un element de activ care să servească la stingerea masei pasive. Ca urmare, răspunzător pentru această sumă este administratorul de fapt MT. În prezenta cauză nu poate fi analizată existenţa şi întinderea creanţelor deoarece stabilirea masei pasive este o fază distinctă în cursul procedurii, ce putea fi la momentul respectiv contestată de debitoare prin administratorul său. Ca atare, prejudiciul creditorilor reprezintă partea din masa pasivă ce rezultă din tabelul definitiv al creanţelor, care nu mai poate fi contestat, şi care nu poate fi acoperită din averea debitoarei. Deci, prejudiciul există, este cert, real şi efectiv.
Fapta administratorului există, este prevăzută de art.138 alin.1 lit. d din Legea nr.85/2006 şi constă în neţinerea contabilităţii în conformitate cu legea, fiind prezumată, aşa cum s-a arătat anterior, ca urmare a nepunerii la dispoziţia lichidatorului a documentelor prevăzute de art.28 din legea insolvenţei. Fapta este o faptă negativă, constând în neîndeplinirea unei obligaţii legale şi evident are caracter ilicit, fiind sancţionată atât de Legea nr. 31/1990 cât şi de legea contabilităţii.
Legătura de cauzalitate între neţinerea contabilităţii conform legii şi prejudiciul creditorilor este evidentă deoarece atâta timp cât administratorul nu cunoaşte care este activul, nu poate cunoaşte care este gradul de îndatorare pe care societatea îl poate suporta. Pe de altă parte, este evident că lipsa evidenţelor societăţii a cauzat starea de insolvenţă deoarece este logic că nu pot şti cât să mă îndatorez, câtă vreme nu ştiu ce venituri am şi cum pot plăti. Numai ţinerea unei evidenţe corecte poate asigura funcţionarea normală a unei afaceri.
Vinovăţia administratorului există deoarece lui îi incubă obligaţia legală a ţinerii contabilităţii şi este răspunzător faţă de societate pentru existenţa registrelor cerute de lege şi corecta lor ţinere, potrivit art. 73 din Legea nr.31/1990 iar neţinerea contabilităţii îi este imputabilă.
Faţă de aceste considerente, curtea apreciază recursul ca nefondat, sentinţa judecătorului-sindic fiind temeinică şi legală, fiind întrunite toate elementele răspunderii administratorului pe temeiul art.138 lit. d din legea insolvenţei.
