Legea nr. 554/2004, art. 14
Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să rezulte cu uşurinţă, în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, fără a fi necesară o analiză pe fond.
Prejudiciul iminent trebuie să fie dovedit, nefiind suficient să fie invocată doar consecinţa executării.
Prin sentinţa nr. 233 din 2 februarie 2011, Tribunalul Harghita a admis cererea formulată de reclamantul Judeţul Harghita, prin Consiliul Judeţean Harghita, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, prin Camera de Conturi Harghita şi în consecinţă, a dispus suspendarea executării în parte a Deciziei nr. 26 din 25 noiembrie 2010 a Directorului Camerei de Conturi Harghita, respectiv în ceea ce priveşte cele dispuse la pct.1-12 şi pct. 14-20 din actul menţionat, până la soluţionarea pe fond a acţiunii ce va avea ca obiect anularea Deciziei 26 din 25 noiembrie 2010.
În considerentele hotărârii s-a reţinut, în esenţă, că în speţă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea deciziei Curţii de Conturi până la soluţionarea acţiunii în anulare.
S-a apreciat că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, în raport de conţinutul deciziei nr. 26/2010 emisă în baza procesului verbal de constatare nr. 20955 din 8 octombrie 2010. Asupra acestor acte planează o îndoială serioasă asupra legalităţii actului întrucât nu s-au respectat condiţiile pentru efectuarea controlului, aşa cum sunt ele prevăzute în regulamentul de organizare şi desfăşurare a activităţii Curţii de Conturi.
În legătură cu iminenţa unei pagube ce s-ar produce în cazul executării imediate, s-a reţinut că în raport de valoarea debitului ce s-ar impune a fi recuperat de 1.893.888,12 lei şi având în vedere costurile procedurii de recuperare a prejudiciilor, instituţia reclamantă ar suferit un prejudiciu greu de recuperat dacă s-ar pune în aceste acte contestate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Curtea de Conturi a României, solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii cererii de suspendare, apreciind că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Prin decizia contestată s-a impus autorităţii administrative recuperarea unei sume de bani plătite fără suport legal, prin plata acestor sume înregistrându-se un prejudiciu în bugetul autorităţii, întrucât sumele plătite puteau să aibă o destinaţie legală.
Din cuprinsul deciziei contestate rezultă că s-au făcut recomandări pentru luarea unor măsuri de recuperare a sumelor achitate fără suport legal, fără să se dispună angajarea răspunderii materiale a unor angajaţi din cadrul Consiliului judeţean sau să fie imputate aceste sume de bani. Recomandarea de a recupera sumele plătite fără suport legal nu poate constitui în nici un caz o împrejurare care să poată fi apreciată în sensul că ea conduce la producerea unei pagube iminente prin punerea ei în aplicare.
În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie impuse de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, se arată că nici această condiţie nu este îndeplinită întrucât actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate şi în această situaţie poate fi valorificat principiul executării din oficiu a actului administrativ unilateral care este el însuşi un titlu executoriu.
În speţă reclamanta nu a fost în măsură să prezinte împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care să creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actelor administrative emise cu ocazia controlului efectuat la nivelul acestei autorităţi.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menţinerea soluţiei primei instanţe ca fiind temeinică şi legală, invocând în plus faţă de susţinerile din faţa primei instanţe împrejurarea că potrivit dispoziţiilor pct. 210 din noul regulament de funcţionare a Curţii de Conturi aprobat prin Hot. 130/2010, în vigoare din 1 ian.2011, contestaţia suspendă executarea deciziei pe durata soluţionării acestuia de către Comisia de soluţionare a contestaţiilor. Această nouă reglementare este dovada că însuşi recurenta Curtea de Conturi a devenit conştientă de riscurile enorme ce pot prezenta executarea deciziilor directorilor camerelor de conturi judeţene înainte de exercitarea cel puţin a căii de atac administrative.
În legătură cu existenţa unei îndoieli serioase asupra legalităţii deciziei Curţii de Conturi, se arată că aparenţa de nelegalitate a deciziei este evidentă, atâta timp cât prin măsurile luate Consiliul judeţean nu a făcut altceva decât să plătească nişte drepturi salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti sau contractul colectiv de muncă, iar în privinţa lucrărilor în baza cărora s-a ajuns la concluzia că au fost cauzate unele prejudicii, se arată că evaluarea acestora s-a făcut de către o firmă care a participat la licitaţii dar nu a câştigat, având astfel un interes direct şi nemijlocit în a discredita concurenţii săi.
Referitor la perturbarea gravă a activităţii autorităţii administrative prin punerea în executare a deciziei Curţii de Conturi, sunt reluate susţinerile din faţa instanţei de fond, în sensul că declanşarea măsurilor de recuperare a sumei de 1.893.888,12 lei ar crea grave prejudicii administraţiei locale prin cheltuielile ce s-ar impune a fi efectuate pentru recuperarea sumei.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Suspendarea unui act administrativ este o situaţie de excepţie care poate interveni numai atunci când sunt îndeplinite cumulativ condiţiile cuprinse în art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, aşa cum sunt ele definite în art. 2 lit. „ş,t” din aceeaşi lege.
Astfel, cazul bine justificat se prezintă ca împrejurarea legată de starea de fapt şi de drept care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, în timp ce paguba iminentă reprezintă în viziunea legii prejudiciul material viitor şi previzibil, sau după caz, perturbarea gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Împrejurarea invocată de către reclamant în justificarea nelegalităţii actelor contestate vizează fondul cauzei, întrucât se susţine că toate plăţile efectuate de către autoritate şi reţinute de către inspectorii Curţii de Conturi, ca plăţi făcute fără respectarea dispoziţiilor legale, au avut la bază hotărâri judecătoreşti şi contractul colectiv de muncă, însă îndoiala serioasă asupra legalităţii actului trebuie să rezulte cu uşurinţă şi în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, îndoieli care să răstoarne prezumţia de legalitate ale actului administrativ şi fără să necesite o analiză pe fond a raportului juridic, ceea ce nu este cazul în speţă raportat la motivele invocate.
În legătură cu cea de-a doua condiţie, cea a producerii unei pagube iminente sau a unei perturbări serioase a activităţii autorităţii, prin punerea în executare a deciziei contestate, instanţa de control constată că prin controlul efectuat la nivelul autorităţii reclamante s-a verificat, printre altele, legalitatea unor plăţi făcute în favoarea sau unele lucrări licitate, fără însă a se preciza cuantumul acestor plăţi şi modalitatea de recuperare a eventualului prejudiciu. Prin decizia contestată, s-a stabilit ca preşedintele consiliului judeţean să ia măsuri de stabilire a prejudiciului şi de recuperare a acestuia. Pronunţându-se numai asupra legalităţii gestionării fondurilor instituţiei publice şi fără să se dispună măsuri de executare concrete în recuperarea acestor sume, pentru acest aspect fiind făcute doar recomandări, nu se poate susţine că această decizie, prin executarea ei, ar crea o pagubă iminentă în detrimentul autorităţii sau ar perturba activitatea acesteia, împrejurări care ar justifica suspendarea solicitată în temeiul dispoziţiilor art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.
Faţă de considerentele mai sus arătate, se apreciază că în mod greşit prima instanţă a dispus suspendarea actului administrativ, respectiv a deciziei 26 din 25 noiembrie 2010, astfel că în baza dispoziţiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, raportat la art. 304 pct. 9 din acelaşi cod, recursul va fi admis şi se va dispune modificarea hotărârii în sensul respingerii cererii de suspendare.
