– Legea nr. 31/1990 rep. : art. 1;
– Legea nr. 85/2006: art. 36, art. 132 alin. 2.
Societatea radiată din evidenţele O.R.C. , încetează să mai existe ca persoană juridică, nemaiavând nici capacitate de folosință și de exercițiu, şi nici capacitate procesuală.
Dreptul societăţii de a sta în justiţie ca reclamantă sau pârâtă subzistă până la data radierii acesteia din evidenţele O.R.C., acesta fiind în realitate şi momentul încetării evidenţei sale ca persoană juridică.
Prin Sentinţa nr. 1779/25 mai 2010, Tribunalul Harghita a hotărât: admiterea în parte a cererii formulate de reclamanţii L. C., P. A.S., S.M. M., împotriva pârâţilor S.C. C.-T. S.R.L. şi T.S.; constatarea nulităţii absolute a contractului de comodat încheiat de pârâţi la data de 1 aprilie 2005; respingerea capetelor de cerere privind dizolvarea S.C. C.-T.S.R.L. şi obligarea pârâţilor, în solidar, la repararea prejudiciului patrimonial în sumă de 66.602,25 lei, reprezentând 15.525 euro; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 11,5 lei.
În considerentele Sentinţei, Tribunalul a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:
• prin Dispoziţia nr.359/7 mai 2002 a Primarului Municipiului Miercurea Ciuc, reclamanţilor li s-a restituit în natură, în baza Legii nr.10/2001, imobilul situat în Miercurea Ciuc, str.xxx, fiind dat în posesia efectivă a acestora la data de 9 mai 2005; contractului de închiriere a imobilului (încheiat între S.C. G. S.A. şi familia T.), existent la data restituirii imobilului, i s-au aplicat disp.art.13, 15 din Legea nr.10/2001; la 9 mai 2005 s-a încheiat un contract de închiriere pentru o perioadă de 9 luni (adică până la data de 8 februarie 2006), între reclamanţi şi soţii T. S.-J., T.E . înregistrat la A.F.P. sub nr.1075/7 septembrie 2005; pârâtul T.S.-J. a încheiat cu pârâta S.C. C.-T. S.R.L., în calitate de administrator al acestei societăţi, un contract de comodat pe durată nelimitată, începând cu data de 1 aprilie 2005;
• prima instanţă a reţinut că pârâtul T.S.-J. nu a avut calitatea de proprietar al imobilului, iar contractul de comodat a fost încheiat după ce reclamanţii şi-au redobândit dreptul de proprietate, astfel că prin încheierea contractului, fără acordul acestora, în scopul stabilirii sediului social al S.C. C.-T.S.R.L., s-a încălcat disp.art.480 Cod civ. şi prevederile art.13, 15 din Legea nr.10/2001; neavând calitatea de proprietar, pârâtul T.S.-J. nu putea transmite folosinţa imobilului către S.C. C.-T. S.R.L., nici cu titlu gratuit şi nici cu titlu oneros, aşa încât prima instanţă a reţinut că acest contract de comodat este lovit de nulitate absolută;
• analizând în mod concret situaţia S.C. C.-T. S.R.L. din perspectiva petitului vizând dizolvarea acesteia pentru lipsa unui sediu social real, prima instanţă a considerat că această sancţiune este prea severă, nefiind adecvată, în condiţiile în care, ca urmare a constatării nulităţii absolute a contractului de comodat, S.C. C.-T. S.R.L. are posibilitatea de a solicita schimbarea sediului social, la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Harghita; expertiza extrajudiciară pe care reclamanţii şi-au întemeiat pretenţiile în sumă de 66.602,25 lei (echivalentul sumei de 15.525 euro, potrivit cursului valutar B.N.R. la data de 30 octombrie 2009) nu a putut fi luată în considerare, nefiind opozabilă pârâţilor, aşa încât acest capăt de cerere a fost respins.
Împotriva Sentinţei 1779/25 mai 2010 au declarat apel reclamanţii, invocând disp.art.237 alin.1 lit.c din Legea nr.31/1990, rep., art.480, 998 Cod civ., solicitând a se dispune admiterea căii de atac cu consecinţa modificării în parte a hotărârii primei instanţe, în sensul dizolvării S.C. C.-T. S.R.L. întrucât nu are un sediu social real şi valabil, al obligării pârâtului T. S.-J., în temeiul art.998 Cod civ., la repararea prejudiciului patrimonial solicitat prin cererea introductivă şi la obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În esență, recurenţii au susținut următoarele motive: S.C. C.-T. S.R.L. nu are un sediu social real și valabil, contractul de comodat din data de 1 aprilie 2005 fiind nul absolut, astfel că imobilul situat în Miercurea Ciuc, str. Leliceni, nr. 2, jud. Harghita, nu poate constitui sediul acestei societăți; conform art. 236 alin. 1 lit. c din Legea nr. 31/1990, rep., orice persoană interesată poate cere dizolvarea societății în cazul în care aceasta nu îndeplinește condițiile referitoare la sediul social; față de constatarea primei instanțe, referitoare la caracterul neadecvat al măsurii dizolvării, recurenții au susținut că, în calitate de proprietari, nu avu posibilitatea de a schimba situația juridică existentă printr-un alt mijloc legal decât cererea de dizolvare; instanța are dreptul să examineze doar îndeplinirea condițiilor legale, nu și oportunitatea măsurii sau gradul de severitate al acesteia, legea neconținând dispoziții, în acest sens; S.C. C.-T. S.R.L. a avut posibilitatea de a-și schimba sediul social în tot cursul procesului, dar nu a făcut acest demers minimal; prin modificările recente ale art. 17 din Legea nr. 31/1990, rep., legiuitorul a dorit să elimina apariția și funcționarea societăților care nu au un sediul real, valabil, deținut în baza unui titlu legal; contractul de comodat încheiat fără știința și fără acordul proprietarilor, pentru o perioadă nedeterminată, cu nerespectarea prevederilor legale este un contract nul, aspecte constatate de prima instanță care a pronunțat nulitatea absolută a acestui contract prin care s-au fraudat intereselor recurenților proprietari; dispoziția de respingere a capătului de cerere privind dizolvarea încalcă dreptul la proprietate privată întrucât recurenții nu dispun de vreun al mijloc legal care ar face posibilă radierea acestui sediu de la adresa imobilul ai căror proprietari sunt; recurenții au solicitat și obligarea pârâtului T.S.-J. la repararea prejudiciului patrimonial cerut prin acțiunea introductivă, modul de calcul al acestuia fiind justificat cu expertiza extrajudiciară depusă la dosar, act cu valoare probantă, la fel ca orice altă probă extrajudiciară, concluziile expertizei nefiind contestate de părți; condițiile răspunderii delictuale pentru fapta proprie a pârâtului T.S.-J. sunt îndeplinite, având în vedere că acesta, fără a avea dreptul, a încheiat un contract de comodat, în lipsa acordului adevăraților proprietari.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel – învestită cu soluţionarea căii de atac potrivit motivelor invocate de recurentă şi potrivit regulilor statornicite de disp. art. 3041 Cod proc. civ. -, a reţinut următoarele aspecte:
În şedinţa publică din 19 octombrie 2010, instanţa a pus în discuţia părţilor calea de atac, în cauză, ținând seama de obiectul acesteia, constatând, prin raportare la petitul principal (dizolvarea S.C. C.-T. S.R.L.) care, conform voinţei reclamanţilor a dat şi titlul acţiunii introductive, precum şi prin raportare la disp.art.237 alin.1 lit.c, alin.4 din Legea nr.31/1990, rep., că, în speţă, calea de atac este recursul, procedând, aşadar, la recalificarea acesteia din apel în recurs, conform Încheierii din 19 octombrie 2010.
De asemenea, instanța a reținut că prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat obligarea, în solidar, a pârâților S.C. C.-T. S.R.L. și T.S.-J., la plata despăgubirilor în sumă de 15.525 euro, iar prima instanță a analizat acest petit astfel cum a fost învestită de reclamanți – respingându-l prin Sentința nr. 1779/25 mai 2010. Prin exercitarea dreptului de recurs, reclamanții au încercat să își modifice cererea introductivă, în sensul că au solicitat ca, odată cu modificarea în parte a hotărârii atacate – dispoziția privind constatarea nulității contractului de comodat încheiat între pârâți la data de 1 aprilie 2005 neformând obiectul recursului, reclamanții neavând, de altfel, interes să atace o dispoziție care le este favorabilă -, Curtea să admită petitul 3 al acțiunii introductive, dar cu un conținut diferit de cel supus soluționării primei instanțe (f. 3, pct. 1 lit. b, dos. Tribunalului Harghita), adică să îl oblige la despăgubiri (echivalentul, în lei, al sumei de 15.525 euro) numai pe pârâtul T. S.-J.
În consecință, Curtea a reținut, prin Încheierea din 19 octombrie 2010, că o modificare a cererii introductive este inadmisibilă în calea extraordinară de atac (excepție făcând renunțarea la judecata vreunui petit, situație în care este necesară manifestarea expresă de voință a părții și acordul expres al părții adverse), cu atât mai mult cu cât argumentele pârâților și analiza primei instanțe au vizat capetele cererii introductive, astfel cum a fost formulată.
Totodată, ținând seama de faptul că împotriva pârâtei-intimate S.C. C.-T. S.R.L. s-a deschis, la data de 12 aprilie 2010, procedura generală a insolvenței, conform Legii nr. 85/2006 (în dosarul nr. 390/96/2010 al Tribunalului Harghita), iar în cadrul acelei proceduri speciale urma să se soluționeze și problema juridică a dizolvării societății, precum și având în vedere faptul că petitul în despăgubiri, astfel cum a fost expres formulat prin cererea de chemare în judecată, este îndreptat și împotriva intimatei S.C. C.-T. S.R.L., aflată în procedura insolvenței, Curtea a făcut aplicarea disp. art. 36 din Legea nr. 85/2006, referitoare la suspendarea judecării recursului ope legis.
În urma verificărilor sistematice ale stadiului procedural al dosarului nr. 390/96/2010 al Tribunalului Harghita și ca urmare a lămuririlor solicitate și primite de la această instanță, Curtea a constatat, la 26 noiembrie 2013, că Sentința nr. 3647/9 septembrie 2013, prin care Tribunalul Harghita a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei S.C. C.-T. S.R.L., a rămas irevocabilă, prin neexercitarea căii de atac a recursului (f. 56, dos. Curții de Apel Tg.-Mureș). În consecință, în aceeași zi (26 noiembrie 2013), s-a dispus repunerea cauzei pe rol, fixându-se termen de judecată la data de 10 decembrie 2013.
În ședința publică din 10 decembrie 2013, Curtea a pus în discuția părților, din oficiu și cu precădere, excepția lipsei capacităţii procesuale a pârâtei-intimate S.C. C.-T. S.R.L, faţă de informaţiile furnizate de O.N.R.C. cu privire la această societate, mai exact la menţiunea stare firmă: radiată (f. 69, dos. Curții de Apel Tg.-Mureș). În temeiul disp.art.137 alin.1 Cod proc. civ. – aplicabil în etapa recursului prin efectul normelor de trimitere cuprinse în art.316, 298 Cod proc. civ. – Curtea a rămas în pronunţare cu privire la această excepţie.
Curtea a constatat că prin Sentința nr. 3647/9 septembrie 2013, pronunțată în dosarul nr. 390/96/2010, Tribunalul Harghita a aprobat raportul final întocmit de lichidatorul judiciar G. M. C. S.P.R.K. și, în consecință, în baza disp. art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei S.C. C.-T.S.R.L. Totodată, judecătorul sindic a dispus radierea societății debitoare din Registrul Comerțului.
Împotriva acestei hotărâri nu a fost exercitată calea de atac a recursului.
Potrivit înscrisului intitulat furnizare informații extinse nr. 2199532, emis ca urmare a consultării bazei informatice de date a Oficiului Național al Registrului Comerțului, S.C. C.-T. S.R.L., având codul unic de înregistrare 17443070, atribuit în data de 5 aprilie 2005 și certificatul de înregistrare B0464978, emis la data de 5 aprilie 2005, a fost radiată – stare firmă: radiată -, cu următoarea mențiune: Motiv radiere: Înch. proced. falim. și radiere debitor, data radierii fiind 4 noiembrie 2013, care coincide cu data ultimei înregistrări în Registrul Comerțului.
În contextul relevat, Curtea a constatat că S.C. C.-T. S.R.L. a încetat să existe ca persoană juridică, neavând, prin urmare, nici capacitate de folosință (și de exercițiu), nici capacitate procesuală de folosință (și de exercițiu), iar excepția lipsei capacității procesuale (de folosință și, prin urmare, de exercițiu) este o excepție de fond, peremptorie, absolută, putând fi invocată în orice stare a pricinii, de către părți sau de către instanță, din oficiu.
Conform disp. art.1 din Legea nr.31/1990, rep. „Societăţile comerciale cu sediul în România sunt persoane juridice române”. Aceasta înseamnă că după îndeplinirea formalităţilor de constituire, în condiţiile legii, societatea este „învestită” cu personalitatea juridică ce implică anumite consecinţe juridice. Printre efectele personalităţii juridice se înscrie şi dreptul societăţii de a sta în justiţie ca reclamantă sau pârâtă. Acest drept subzistă până la data radierii societăţii din Registrul Comerţului, acesta fiind în realitate şi momentul încetării existenţei sale ca persoană juridică. Drepturile unei societăți subzistă până la momentul radierii din Registrul Comerțului, în urma închiderii procedurii falimentului. Din acest moment, societatea nu mai beneficiază de capacitatea de a avea şi de a-şi exercita drepturile şi obligaţiile, sau, altfel spus, nu mai subzistă ca subiect de drept şi nici nu mai are îndreptăţirea legală de a fi parte în proces întrucât este lipsită de legitimatio ad causam (Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Comercială, Decizia nr. 706/2008).
Curtea a admis, așadar, excepția lipsei capacității procesuale a intimatei S.C. C.-T. S.R.L., cu consecința respingerii recursului formulat de reclamanți – art. 312 alin. 1 teza a II-a Cod proc. civ.
– Legea nr. 85/2006: art. 36, art. 132 alin. 2.
Societatea radiată din evidenţele O.R.C. , încetează să mai existe ca persoană juridică, nemaiavând nici capacitate de folosință și de exercițiu, şi nici capacitate procesuală.
Dreptul societăţii de a sta în justiţie ca reclamantă sau pârâtă subzistă până la data radierii acesteia din evidenţele O.R.C., acesta fiind în realitate şi momentul încetării evidenţei sale ca persoană juridică.
Prin Sentinţa nr. 1779/25 mai 2010, Tribunalul Harghita a hotărât: admiterea în parte a cererii formulate de reclamanţii L. C., P. A.S., S.M. M., împotriva pârâţilor S.C. C.-T. S.R.L. şi T.S.; constatarea nulităţii absolute a contractului de comodat încheiat de pârâţi la data de 1 aprilie 2005; respingerea capetelor de cerere privind dizolvarea S.C. C.-T.S.R.L. şi obligarea pârâţilor, în solidar, la repararea prejudiciului patrimonial în sumă de 66.602,25 lei, reprezentând 15.525 euro; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 11,5 lei.
În considerentele Sentinţei, Tribunalul a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:
• prin Dispoziţia nr.359/7 mai 2002 a Primarului Municipiului Miercurea Ciuc, reclamanţilor li s-a restituit în natură, în baza Legii nr.10/2001, imobilul situat în Miercurea Ciuc, str.xxx, fiind dat în posesia efectivă a acestora la data de 9 mai 2005; contractului de închiriere a imobilului (încheiat între S.C. G. S.A. şi familia T.), existent la data restituirii imobilului, i s-au aplicat disp.art.13, 15 din Legea nr.10/2001; la 9 mai 2005 s-a încheiat un contract de închiriere pentru o perioadă de 9 luni (adică până la data de 8 februarie 2006), între reclamanţi şi soţii T. S.-J., T.E . înregistrat la A.F.P. sub nr.1075/7 septembrie 2005; pârâtul T.S.-J. a încheiat cu pârâta S.C. C.-T. S.R.L., în calitate de administrator al acestei societăţi, un contract de comodat pe durată nelimitată, începând cu data de 1 aprilie 2005;
• prima instanţă a reţinut că pârâtul T.S.-J. nu a avut calitatea de proprietar al imobilului, iar contractul de comodat a fost încheiat după ce reclamanţii şi-au redobândit dreptul de proprietate, astfel că prin încheierea contractului, fără acordul acestora, în scopul stabilirii sediului social al S.C. C.-T.S.R.L., s-a încălcat disp.art.480 Cod civ. şi prevederile art.13, 15 din Legea nr.10/2001; neavând calitatea de proprietar, pârâtul T.S.-J. nu putea transmite folosinţa imobilului către S.C. C.-T. S.R.L., nici cu titlu gratuit şi nici cu titlu oneros, aşa încât prima instanţă a reţinut că acest contract de comodat este lovit de nulitate absolută;
• analizând în mod concret situaţia S.C. C.-T. S.R.L. din perspectiva petitului vizând dizolvarea acesteia pentru lipsa unui sediu social real, prima instanţă a considerat că această sancţiune este prea severă, nefiind adecvată, în condiţiile în care, ca urmare a constatării nulităţii absolute a contractului de comodat, S.C. C.-T. S.R.L. are posibilitatea de a solicita schimbarea sediului social, la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Harghita; expertiza extrajudiciară pe care reclamanţii şi-au întemeiat pretenţiile în sumă de 66.602,25 lei (echivalentul sumei de 15.525 euro, potrivit cursului valutar B.N.R. la data de 30 octombrie 2009) nu a putut fi luată în considerare, nefiind opozabilă pârâţilor, aşa încât acest capăt de cerere a fost respins.
Împotriva Sentinţei 1779/25 mai 2010 au declarat apel reclamanţii, invocând disp.art.237 alin.1 lit.c din Legea nr.31/1990, rep., art.480, 998 Cod civ., solicitând a se dispune admiterea căii de atac cu consecinţa modificării în parte a hotărârii primei instanţe, în sensul dizolvării S.C. C.-T. S.R.L. întrucât nu are un sediu social real şi valabil, al obligării pârâtului T. S.-J., în temeiul art.998 Cod civ., la repararea prejudiciului patrimonial solicitat prin cererea introductivă şi la obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În esență, recurenţii au susținut următoarele motive: S.C. C.-T. S.R.L. nu are un sediu social real și valabil, contractul de comodat din data de 1 aprilie 2005 fiind nul absolut, astfel că imobilul situat în Miercurea Ciuc, str. Leliceni, nr. 2, jud. Harghita, nu poate constitui sediul acestei societăți; conform art. 236 alin. 1 lit. c din Legea nr. 31/1990, rep., orice persoană interesată poate cere dizolvarea societății în cazul în care aceasta nu îndeplinește condițiile referitoare la sediul social; față de constatarea primei instanțe, referitoare la caracterul neadecvat al măsurii dizolvării, recurenții au susținut că, în calitate de proprietari, nu avu posibilitatea de a schimba situația juridică existentă printr-un alt mijloc legal decât cererea de dizolvare; instanța are dreptul să examineze doar îndeplinirea condițiilor legale, nu și oportunitatea măsurii sau gradul de severitate al acesteia, legea neconținând dispoziții, în acest sens; S.C. C.-T. S.R.L. a avut posibilitatea de a-și schimba sediul social în tot cursul procesului, dar nu a făcut acest demers minimal; prin modificările recente ale art. 17 din Legea nr. 31/1990, rep., legiuitorul a dorit să elimina apariția și funcționarea societăților care nu au un sediul real, valabil, deținut în baza unui titlu legal; contractul de comodat încheiat fără știința și fără acordul proprietarilor, pentru o perioadă nedeterminată, cu nerespectarea prevederilor legale este un contract nul, aspecte constatate de prima instanță care a pronunțat nulitatea absolută a acestui contract prin care s-au fraudat intereselor recurenților proprietari; dispoziția de respingere a capătului de cerere privind dizolvarea încalcă dreptul la proprietate privată întrucât recurenții nu dispun de vreun al mijloc legal care ar face posibilă radierea acestui sediu de la adresa imobilul ai căror proprietari sunt; recurenții au solicitat și obligarea pârâtului T.S.-J. la repararea prejudiciului patrimonial cerut prin acțiunea introductivă, modul de calcul al acestuia fiind justificat cu expertiza extrajudiciară depusă la dosar, act cu valoare probantă, la fel ca orice altă probă extrajudiciară, concluziile expertizei nefiind contestate de părți; condițiile răspunderii delictuale pentru fapta proprie a pârâtului T.S.-J. sunt îndeplinite, având în vedere că acesta, fără a avea dreptul, a încheiat un contract de comodat, în lipsa acordului adevăraților proprietari.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel – învestită cu soluţionarea căii de atac potrivit motivelor invocate de recurentă şi potrivit regulilor statornicite de disp. art. 3041 Cod proc. civ. -, a reţinut următoarele aspecte:
În şedinţa publică din 19 octombrie 2010, instanţa a pus în discuţia părţilor calea de atac, în cauză, ținând seama de obiectul acesteia, constatând, prin raportare la petitul principal (dizolvarea S.C. C.-T. S.R.L.) care, conform voinţei reclamanţilor a dat şi titlul acţiunii introductive, precum şi prin raportare la disp.art.237 alin.1 lit.c, alin.4 din Legea nr.31/1990, rep., că, în speţă, calea de atac este recursul, procedând, aşadar, la recalificarea acesteia din apel în recurs, conform Încheierii din 19 octombrie 2010.
De asemenea, instanța a reținut că prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat obligarea, în solidar, a pârâților S.C. C.-T. S.R.L. și T.S.-J., la plata despăgubirilor în sumă de 15.525 euro, iar prima instanță a analizat acest petit astfel cum a fost învestită de reclamanți – respingându-l prin Sentința nr. 1779/25 mai 2010. Prin exercitarea dreptului de recurs, reclamanții au încercat să își modifice cererea introductivă, în sensul că au solicitat ca, odată cu modificarea în parte a hotărârii atacate – dispoziția privind constatarea nulității contractului de comodat încheiat între pârâți la data de 1 aprilie 2005 neformând obiectul recursului, reclamanții neavând, de altfel, interes să atace o dispoziție care le este favorabilă -, Curtea să admită petitul 3 al acțiunii introductive, dar cu un conținut diferit de cel supus soluționării primei instanțe (f. 3, pct. 1 lit. b, dos. Tribunalului Harghita), adică să îl oblige la despăgubiri (echivalentul, în lei, al sumei de 15.525 euro) numai pe pârâtul T. S.-J.
În consecință, Curtea a reținut, prin Încheierea din 19 octombrie 2010, că o modificare a cererii introductive este inadmisibilă în calea extraordinară de atac (excepție făcând renunțarea la judecata vreunui petit, situație în care este necesară manifestarea expresă de voință a părții și acordul expres al părții adverse), cu atât mai mult cu cât argumentele pârâților și analiza primei instanțe au vizat capetele cererii introductive, astfel cum a fost formulată.
Totodată, ținând seama de faptul că împotriva pârâtei-intimate S.C. C.-T. S.R.L. s-a deschis, la data de 12 aprilie 2010, procedura generală a insolvenței, conform Legii nr. 85/2006 (în dosarul nr. 390/96/2010 al Tribunalului Harghita), iar în cadrul acelei proceduri speciale urma să se soluționeze și problema juridică a dizolvării societății, precum și având în vedere faptul că petitul în despăgubiri, astfel cum a fost expres formulat prin cererea de chemare în judecată, este îndreptat și împotriva intimatei S.C. C.-T. S.R.L., aflată în procedura insolvenței, Curtea a făcut aplicarea disp. art. 36 din Legea nr. 85/2006, referitoare la suspendarea judecării recursului ope legis.
În urma verificărilor sistematice ale stadiului procedural al dosarului nr. 390/96/2010 al Tribunalului Harghita și ca urmare a lămuririlor solicitate și primite de la această instanță, Curtea a constatat, la 26 noiembrie 2013, că Sentința nr. 3647/9 septembrie 2013, prin care Tribunalul Harghita a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei S.C. C.-T. S.R.L., a rămas irevocabilă, prin neexercitarea căii de atac a recursului (f. 56, dos. Curții de Apel Tg.-Mureș). În consecință, în aceeași zi (26 noiembrie 2013), s-a dispus repunerea cauzei pe rol, fixându-se termen de judecată la data de 10 decembrie 2013.
În ședința publică din 10 decembrie 2013, Curtea a pus în discuția părților, din oficiu și cu precădere, excepția lipsei capacităţii procesuale a pârâtei-intimate S.C. C.-T. S.R.L, faţă de informaţiile furnizate de O.N.R.C. cu privire la această societate, mai exact la menţiunea stare firmă: radiată (f. 69, dos. Curții de Apel Tg.-Mureș). În temeiul disp.art.137 alin.1 Cod proc. civ. – aplicabil în etapa recursului prin efectul normelor de trimitere cuprinse în art.316, 298 Cod proc. civ. – Curtea a rămas în pronunţare cu privire la această excepţie.
Curtea a constatat că prin Sentința nr. 3647/9 septembrie 2013, pronunțată în dosarul nr. 390/96/2010, Tribunalul Harghita a aprobat raportul final întocmit de lichidatorul judiciar G. M. C. S.P.R.K. și, în consecință, în baza disp. art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei S.C. C.-T.S.R.L. Totodată, judecătorul sindic a dispus radierea societății debitoare din Registrul Comerțului.
Împotriva acestei hotărâri nu a fost exercitată calea de atac a recursului.
Potrivit înscrisului intitulat furnizare informații extinse nr. 2199532, emis ca urmare a consultării bazei informatice de date a Oficiului Național al Registrului Comerțului, S.C. C.-T. S.R.L., având codul unic de înregistrare 17443070, atribuit în data de 5 aprilie 2005 și certificatul de înregistrare B0464978, emis la data de 5 aprilie 2005, a fost radiată – stare firmă: radiată -, cu următoarea mențiune: Motiv radiere: Înch. proced. falim. și radiere debitor, data radierii fiind 4 noiembrie 2013, care coincide cu data ultimei înregistrări în Registrul Comerțului.
În contextul relevat, Curtea a constatat că S.C. C.-T. S.R.L. a încetat să existe ca persoană juridică, neavând, prin urmare, nici capacitate de folosință (și de exercițiu), nici capacitate procesuală de folosință (și de exercițiu), iar excepția lipsei capacității procesuale (de folosință și, prin urmare, de exercițiu) este o excepție de fond, peremptorie, absolută, putând fi invocată în orice stare a pricinii, de către părți sau de către instanță, din oficiu.
Conform disp. art.1 din Legea nr.31/1990, rep. „Societăţile comerciale cu sediul în România sunt persoane juridice române”. Aceasta înseamnă că după îndeplinirea formalităţilor de constituire, în condiţiile legii, societatea este „învestită” cu personalitatea juridică ce implică anumite consecinţe juridice. Printre efectele personalităţii juridice se înscrie şi dreptul societăţii de a sta în justiţie ca reclamantă sau pârâtă. Acest drept subzistă până la data radierii societăţii din Registrul Comerţului, acesta fiind în realitate şi momentul încetării existenţei sale ca persoană juridică. Drepturile unei societăți subzistă până la momentul radierii din Registrul Comerțului, în urma închiderii procedurii falimentului. Din acest moment, societatea nu mai beneficiază de capacitatea de a avea şi de a-şi exercita drepturile şi obligaţiile, sau, altfel spus, nu mai subzistă ca subiect de drept şi nici nu mai are îndreptăţirea legală de a fi parte în proces întrucât este lipsită de legitimatio ad causam (Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Comercială, Decizia nr. 706/2008).
Curtea a admis, așadar, excepția lipsei capacității procesuale a intimatei S.C. C.-T. S.R.L., cu consecința respingerii recursului formulat de reclamanți – art. 312 alin. 1 teza a II-a Cod proc. civ.
