Constatarea nulităţii absolute a procesului verbal de licitaţie Licitaţii


-art. 24 alin. 1 din OUG nr. 88/1997, modificată prin Legea nr.99/1999

Dispoziţiile art. 24 alin. 1 din OUG nr. 88/1997, modificată prin Legea nr.99/1999 prevăd că societăţile comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar, pot vinde sau încheia contracte de leasing imobiliar pentru active aflate în proprietate lor, cu aprobarea Adunării Generale a Acţionarilor sau a Consiliului de Administraţie, după caz, în condiţiile stabilite prin norme metodologie emise prin aplicarea prezentei ordonanţe.

Potrivit OUG nr. 88/1997 s-a prevăzut, conform art. 24, că se pot vinde activele aflate în proprietate cu aprobarea adunării generale a acţionarilor sau a consiliului de administraţie.

Decizia nr. 887 din data de 14 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia Comercială şi de Administrativ şi Fiscal

Reclamanta S.C. E – S.A., prin lichidator judiciar S.C. F C SPPI Bucureşti, a chemat în judecată pârâţii S.C. G I – S.R.L. C şi LA V L şi a solicitat: constatarea nulităţii absolute a procesului verbal de licitaţie nr. 683/28.09.2000, a contractului de vânzare cumpărare nr. 723/12.10.2000 şi a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 709/16.03.2001, repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului de vânzare cumpărare, în sensul obligării părţilor să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie activul SPLP situat în oraşul C format în totalitatea sa din teren de 18.287,044 m.p. şi clădirile edificate pe acesta în suprafaţă construită de 8892,86 mp, rectificarea cărţii funciare în sensul că proprietar este reclamanta.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că înstrăinarea s-a făcut în mod fraudulos. Astfel, la data de 28.09.2000, în urma licitaţiei organizată de SC E SA pentru vânzarea prin licitaţie publică a activului SPLP, a fost declarat câştigător cetăţeanul italian V L cu care s-a încheiat ulterior contractul de vânzare cumpărare nr. 723/12.10.2000; acesta nu a achitat preţul la termenul stipulat, contractul a fost reziliat astfel că activul s-a vândut către S.C.G I – S.R.L. C cu contractul nr. 709/16.03.2001, societate care însă nu participase la licitaţie. S-a arătat că pârâtul cetăţean italian nu a depus la dosarul de licitaţie copia paşaportului şi a certificatului de judiciar şi în plus acesta fiind cetăţean străin nu putea dobândi teren în România. S-a mai arătat că oferta de vânzare, faţă de valoarea activului, trebuia publicată şi prin mijloace electronice.

Cererea a fost modificată în sensul că a fost chemată în judecată ca pârâtă şi S.C. AIE S.R.L. solicitându-se să se constate şi nulitatea contractului de vânzare cumpărare nr. 995/28.06.2006 de B.N.P. OL şi să fie obligată pârâta să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie partea din activ dobândită prin actul nul.În motivarea cererii modificatoare s-a arătat că nulitatea actului prin care pârâta S.C. A I E S.R.L. Comarnic a dobândit parte din activ prin cumpărare de la S.C. G Ipa S.R.L. Comarnic este determinată de nulitatea actului de dobândire al pârâtei S.C. G Ipa S.R.L. Comarnic ca efect al nulităţii care duce şi la desfiinţarea actului subsecvent.

Prin sentinţa nr. 39/15.01.2010, Judecătoria Sinaia a admis în parte cererea introductivă, modificată şi precizată şi a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 709/16.03.2001. A obligat pârâta SC GIPA SRL C să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie activul SPLP, activ dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 709/2001, mai puţin partea din imobil înstrăinată către pârâta SC AE-I SRL C, prin contractul de vânzare cumpărare nr. 995/2006 – imobile cu nr. cadastral 403/1 si 439. A dispus rectificarea cărţii funciare, respingând restul pretenţiilor ce privesc nulitatea procesului verbal de licitaţie 683/2000 a contractului de vânzare cumpărare nr. 723/2000 şi a contractului de vânzare-cumpărare nr. 995/2006, cu cheltuieli de judecată.

Prin aceeaşi sentinţă Judecătoria Sinaia a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei de interes a inadmisibilităţii, precum şi excepţia netimbrării cererii de intervenţie.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC G SRL C.

Tribunalul Prahova, prin decizia nr. 8 din data de 19 noiembrie 2010, a respins ca nefondat. A reţinut că dispoziţiile art. 24 alin. 1 din OUG nr. 88/1997, modificată prin Legea 99/1999 prevăd că societăţile comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar, pot vinde sau încheia contracte de leasing imobiliar pentru active aflate în proprietatea lor, cu aprobarea Adunării Generale a Acţionarilor sau a Consiliului de Administraţie, după caz, în condiţiile stabilite prin norme metodologie emise prin aplicarea prezentei ordonanţe.

Dispoziţiile alin. 3 al aceluiaşi text de lege prevăd că vânzarea se face prin licitaţie publică cu strigare, cu adjudecare la cel mai mare preţ obţinut pe piaţă.

Prin urmare, a reţinut instanţa de apel că, contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 709/16.03.2001 a fost încheiat cu fraudarea legii, întrucât vânzarea trebuia efectuată prin licitaţie publică cu strigare, cu adjudecare la cel mai mare preţ obţinut pe piaţă, potrivit dispoziţiilor alin. 3 al art. 24 din OUG nr. 88/1997 modificată prin Legea 99/1999.

Împotriva deciziei pronunţată de Tribunalul Prahova au declarat recurs CG”S.R.L. C şi LA V L, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, în sensul că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii.

Recurentele au susţinut că prin decizia civilă nr.8 din 19 noiembrie 2010, Tribunalul Prahova a respins, ca nefondat, apelul declarat împotriva sentinţei civile nr.39 din 15 ianuarie 2010 a Judecătoriei Sinaia, pe considerentul că vânzarea activului de către societate s-a făcut cu fraudarea legii, „întrucât vânzarea trebuia efectuată prin licitaţie publică cu strigare, cu adjudecare la cel mai mare preţ obţinut pe piaţă, potrivit dispoziţiilor alin.3 al art.24 din OUG nr.88/1997 modificată prin Legea 99/1999”.

Se mai arată în recurs faptul că într-adevăr legea dădea posibilitatea vânzării directe către o societate comercială, care a avut anterior calitatea de chiriaş sau a realizat investiţii în activul supus privatizării, dar instanţa de fond, ca şi cea de apel nu au avut în vedere faptul că prin Legea nr.99/1999 a fost modificată şi completată O.U.G. nr.88/1997, în sensul că s-a prevăzut, conform art.24 alin.1 din lege, că se pot vinde activele aflate în proprietate şi în alte condiţii, respectiv cu aprobarea adunării generale a acţionarilor sau a consiliului de administraţie.

Or, în speţă, susţin recurentele, S.CE” S.A. Bucureşti a vândut către S.C.”G-I S.R.L. Comarnic activul respectiv, în baza Hotărârii A.G.A. nr.1 din 27.01.2000, după cum rezultă chiar din cuprinsul Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.709 din 16 martie 2001 la B.N.P. “NEMESIS” Bucureşti.

De asemenea, au avut în vedere, la cumpărare, faptul că activul nu era scos din circuitul civil şi nu era grevat de sarcini sau servituţi, conform Certificatului de sarcini nr.107 din 15 martie 2001, eliberat de Judecătoria Sinaia. De altfel, nu s-a făcut de către intimata-reclamantă S.C „E” S.A., niciun moment, dovada relei lor credinţe şi fraudare a legii, la încheierea actului, pentru a fi răsturnată prezumţia de bună credinţă, instituită în favoarea cumpărătorului de către dispoziţiile art. 1898-1899 din Codul civil.

Curtea a respins recursul ca nefondat, potrivit considerentelor ce urmează:

Instanţa de fond a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică, dispunând constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 709 din 16 martie 2001 BPN N, obligând recurenta să lase intimatei, prin lichidator judiciar, în deplină proprietate şi posesie, activul SPL P.

Într-adevăr, această vânzare putea fi făcută, dar prin licitaţie publică cu strigare, cu adjudecare la cel mai mare preţ obţinut pe piaţă aşa cum prevede Legea nr. 19/1999.

Este adevărat că, potrivit OUG nr. 88/1997 s-a prevăzut, conform art. 24, că se pot vinde activele aflate în proprietate cu aprobarea adunării generale a acţionarilor sau a consiliului de administraţie, dar în condiţiile legii.

Din cuprinsul acestei ordonanţe nu rezultă că se poate înstrăina un bun, din proprietatea unei societăţi, numai cu aprobarea adunării generale, pentru că sintagma „prin licitaţie publică”, nu este înlăturată. Faptul că la momentul vânzării activul nu era scos din circuitul civil şi nu era grevat de alte sarcini sau servituţi, nu are relevanţă în speţă, atâta timp cât vânzarea nu s-a făcut conform legii, prin licitaţie publică.

Prin urmare, a interpreta trunchiat un act normativ, OUG 88/1997 care prevede că se poate vinde un bun cu acordul adunării generale, ar echivala cu ignorarea unei norme imperative, prevăzută de aceeaşi ordonanţă, „dar în condiţiile legii”, adică prin licitaţie.

Prin urmare, nerespectându-se aceste prevederi, vânzarea fiind directă, fără scoatere la licitaţie publică, aşa cum prevede Legea nr. 99/1999, nulitatea contractului de vânzare-cumpărare este evidentă, aşa încât, sentinţa recurată este legală şi temeinică, urmând a fi menţinută ca atare, consecinţa fiind respingerea recursului conform art. 304 raportat la art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, ca nefondat.