Contencios administrativ. Inadmisibilitate.


Reclamantul L.G. a chemat în judecata pe pârâtele SC DISTRIGAZ SUD SA Bucuresti – Sucursala Galati si Asociatia de Proprietari nr.403 Galati, solicitând obligarea acestora la demontarea unei tevi de transport gaze, respectiv anularea sumei de 2.351.667 lei în care era trecut pe lista comuna de plata în sistem pausal a blocului, invocând disp.art.1 din legea 554/2004.

Fara a mai analiza fondul cauzei, Tribunalul Galati, prin sentinta civila nr.10/13.01.2005, a respins actiunea  ca inadmisibila.

S-a retinut ca cererea formulat de reclamant nu poate face obiectul unei actiuni în contencios administrativ, cele doua pârâte nefiind autoritati administrative în sensul Legii nr.554/2004.

Pe de alta parte, instanta nu poate dispune asupra temeiului de drept al actiunii deoarece ar încalca principiul disponibilitatii.

Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamantul, recurs respins prin decizia civila nbr.147/R/28.04.2005 a Curtii de apel Galati, retinându-se ca faptele descrise de reclamant nu constituie acte de autoritate publica.