Contencios administrativ şi fiscal. Anulare act administrativ.


Pe rol judecarea cauzei Contencios administrativ şi fiscal privind pe

reclamanta SC BORCEA SA – HOTEL CĂLĂRAŞI şi pe pârâtii CONSILIUL LOCAL CĂLĂRAŞI,şi PRIMĂRIA CĂLĂRAŞI – DIRECŢIA ECONOMICĂ – SERVICIUL DE CONSTATARE ŞI IMPUNERE PERSOANE JURIDICE, având ca obiect anulare act administrativ.

 La apelul nominal făcut în şedinţa publică s-a prezentat pentru reclamantă dl.av.Captariu Florin,lipsă fiind pîrîtii.

 Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier,invederîndu-se instantei că la dosar pîrîtul Consiliul Local al mun.Calarasi prin biroul registratură arhivă al instantei a  depus un set de înscrisuri solicitate de instanta,după care;

Av.Captariu Florin,pentru reclamantă avînd cuvîntul solicita a se constata  ca a intervenit o greseală cu privire la  numele reclamantei ,respectiv rectificarea din SC Borcea SA-Hotel Calarasi în SC Borcea SA Calarasi.

 Instanta  admite cererea formulată de apărătorul reclamantei,respectiv recitificarea numelui din SC Borcea SA Calarasi-Hotel Calarasi în SC Borcea SA Calarasi.

 Av.Captariu Florin pentru reclamanta ,precizează că nu mai are cereri de formulat sau probe de administrat solicita acordarea cuvîntului pentru sustinerea cauzei în fond.

 Tribunalul ia act,că nu mai sunt cereri de formulat sau probe de administrat consideră cauza în stare de solutionare si acordă cuvîntul părtilor pentru sustinerea cauzei pe fond.

 Av.Captariu Florin,pentru reclamantă avînd cuvîntul ,solicită anularea hotărîrii nr.212/2006 emisă de pîrîta Consiliul Local al mun.Călăraşi în ceea ce priveste taxa hotelieră întrucît nu a fost respectat termenul prev.la art.279 alin.2 din Legea 571/2003.

TRIBUNALUL

Deliberînd asupra actiunii civile de faţă;

Prin cererea introdusă la Tribunalul Calarasi la data de 28.02.2007 şi înregistrată sub nr. 674/116/2007(nr.vechi 862/C/2007 ) reclamanta SC Borcea SA Calarasi cu sediul în Calarasi str. 1 Decembrie 1918 nr.2 judetul Calarasi a chemat în judecată pe pîrîţii Consiliul Local al Municipiului Calarasi cu sediul în Calarasi str. 1 Decembrie 1928 jud.Calarasi şi Primaria  Calarasi-Directia  Economica-Serviciul de Constatare şi Impunere Persoane Juridice Calarasi cu sediul în Calarasi str.1 Decembrie 1918 judetul Calarasi,pentru ca prin hotarîrea judecatorească ce se va pronunta să se dispună anularea partială a H.C.L. nr.212/12.12.2006 numai în ceea ce priveste aplicarea art.1 lit e din această hotărîre

In motivarea în fapt a actiunii arată că la data de 17.01.2007 i s-a comunicat cu adresa nr. 264 că urma să achite suma de 36.094,82 lei  reprezentînd taxă hotelieră pe anul 2007.

 Consideră că această hotărîre emisă de Consiliul Local Calarasi este nulă întrucît nu a fost respectat termenul prevăzut de codul fiscal la art.279 alin.2,din care rezultă că taxa hotelieră se stabileşte pînă la sfîrşitul lunii iunie,astfel că aceasta taxă se calculează  tot în baza hotarîrii anterioare acesteia,care a stabilit cuantumul taxei,  în termen legal.

 Mai arată că a efectuat procedura prealabilă cu cererea nr.4982/25.01.2007,însă nu i s-a răspuns în termen de 30 de zile.

 In drept a invocat dispozitiile legii 554/2004,art.279 alin.2 din Legea 571/2003.

 In dovedirea actiunii a depus înscrisuri în copie.

In termen legal pîrîtul Consiliul Local al municipiului Calarasi a depus întîmpinare,prin care a solicitat respingerea actiunii avînd în vedere că prin  hotarîrea contestata a fost stabilită cota de 5 % conform art.579 alin.2 din Legea 571/2003.

Referitor la suma contestata în cuantum de 36.094,81 lei,precizează că reprezintă diferenta calculată pe anii 2005-2006.

In drept au fost invocate dispozitiile art. 115-118 Cod pr.civila.

In dovedirea sustinerilor a anexat înscrisuri în copie.

A solicitat judecarea cauzei în lipsa conform art.242 (2) Cod pr.civila.

Prin sentinta civila nr.641/21.03.2007 pronuntata de  Tribunalul Calarasi a fost anulata ca netimbrată actiunea întrucît nu s-a făcut dovada achitarii taxei de timbru ce i-a fost comunicată reclamantei prin citatie.

Impotriva acestei sentinte a formulat recurs reclamanta,admis prin decizia nr.1292/10.09.2007 pronuntata de Curtea de Apel Bucureşti,Sectia a VIII-a Contencios Administrativ şi fiscal,care a casat sentinta şi a trimis cauza spre rejudecare ,retinîndu-se ca taxa de timbru a fost achitata.

Dosarul a fost înregistrat sub nr.2766/116/2007(nr.vechi 3455/C/16.10.2007).

La rejudecarea cauzei,au fost înaintate la solicitarea instantei H.C.L.212/2007 şi totodată actele care au stat la baza emiterii acestui act administrativ.

Analizînd actele dosarului,tribunalul retine că reclamanta a solicitat anularea hotarîrii nr.212/2006 emisă de pîrîtul Consiliul Local al municipiului Calarasi numai în ceea ce priveşte taxa hotelieră prevăzută la art.1 lit.e întrucît nu a fost respectat termenul prev.la art.279 alin.2 din Legea 571/2003.

In raport de situatia de fapt reţinută tribunalul constata neîntemeiată actiunea avînd în vedere că dispozitiile legale invocate ca fiind nerespectate la emiterea H.C.L. 212/2006,respectiv art.279 alin.2 din Legea 571/2003,nu prevăd un termen limită pentru stabilirea cotei pentru taxa hotelieră,ci doar cuantumul minim şi cel maxim admis de lege,respectiv 0,5-5 % din încasări.

Cum nu au fost formulate alte critici,tribunalul constată că actul administrativ emis de pîrîtul Consiliul Local al municipiului Calarasi nu a încălcat dispozitiile art.279 alin.2 Cod fiscal,motiv pentru care urmează a respinge ca neîntemeiată actiunea reclamantei S.C.Borcea SA Calarasi împotriva pîrîtilor  Consiliul Local Calarasi şi  Primaria Calarasi-Directia Economică-Serviciul de Constatare şi Impunere Persoane Juridice.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge ca neîntemeiată actiunea reclamantei S.C.Borcea SA Calarasi împotriva pîrîtilor  Consiliul Local Calarasi şi  Primaria Calarasi-Directia Economică-Serviciul de Constatare şi Impunere Persoane Juridice.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.