Contencios administrativ. Tutelă administrativă. Termenul în care putea fi exercitat dreptul
Decizia nr.257/CA/20.11.2006
Prin sentinţa civilă nr. 1409/E din 10 mai 206, Tribunalul Iaşi, admiţând excepţia tardivităţii introducerii cererii, invocată de pârât şi de intervenientă, a respins acţiunea în contencios-administrativ introdusă de reclamantul Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Iaşi şi intervenienta S.C. „Delta Press Investment” SRL Iaşi.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că, prin cererea înregistrată sub nr. 10279 din 4 noiembrie 2005, primită la data de 2 noiembrie 2005, reclamantul Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi a solicitat anularea H.C.L. Iaşi nr. 84 din 7 martie 2005 şi nr. 259 din 30 mai 2005, precum şi a contractului de asociere încheiat de pârât cu SC „Delta Press Investment” SRL Iaşi, având ca obiect realizarea unui sediu firmă şi spaţii de cazare tip pensiune în Iaşi, str. Sărărie nr. 2002, acte ce au fost comunicate de către Consiliul Local Iaşi şi înregistrate la Prefectura Judeţului Iaşi sub nr. 63366/11.03.2006 şi sub nr. 13371/03.06.2005.
Prima instanţă a mai reţinut că, de la data comunicării, curge un termen de 30 zile, prevăzut de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 340/2004, înlăuntrul căruia putea fi introdusă acţiunea în anulare şi că, raportat la data investirii instanţei, acest termen era împlinit.
Instanţa de fond a mai reţinut de asemenea că, în cauză, nu se poate face aplicaţiune dispoziţiilor art. 3 şi art. 11 din Legea nr. 554/2004, întrucât termenul de 6 luni este un termen general, de drept comun în materia contenciosului administrativ, prioritate având termenul prevăzut de legea specială, respectiv de Legea nr. 340/2004, precum şi faptul că modificările aduse actului normativ menţionat prin O.U.G. nr. 179/2005 nu au efect retroactiv, ele operând doar de la data intrării în vigoare a celui din urmă act normativ, respectiv de la data de 16.12.2005, considerente pentru care excepţia tardivităţii acţiunii fost admisă.
Curtea a respins recursul promovat de reclamant ca nefundat, avându-se în vedere următoarele consideraţiuni.
Este necontestat faptul că hotărârile adoptate de Consiliul Local Iaşi, privitoare la trecere din domeniul public local în domeniul privat al Municipiului Iaşi a terenului în suprafaţă de 1351,15 m2 situat în Iaşi, str. Sărărie nr. 202, la aprobarea asocierii în participaţiune între Consiliul Local Iaşi şi S.C. „Delta Press Investment” S.R.L. Iaşi, la însuşirea raportului de expertiză tehnică de evaluare a terenului şi la aprobarea contractului de asociere, au fost comunicate Prefectului Judeţului Iaşi la dat de 11 martie 2005 şi respectiv la data de 3 iunie 2005 şi că aceste date se constituie în momentul curgerii termenului de la care se naşte dreptul Instituţiei Prefectului de a ataca, în faţa instanţei de contencios administrativ, aceste acte, dacă le considera nelegale.
H.C.L. nr. 84 din 7 martie 2005 şi nr. 259 din 30 mai 2005 au fost comunicate Prefectului Judeţului Iaşi, de către Secretarul Consiliului Local Iaşi, în considerarea obligaţiilor instituite în sarcina acestuia de către art. 492 din Legea nr. 215/2001, în vederea exercitării atribuţiei de verificare a legalităţii actelor administrative ale autorităţilor administraţiei publice locale, prevăzută de art. 261 din Legea nr. 340 din 12 iulie 2004.
Ca tare, raportul dintre reclamantul Prefectul Judeţului Iaşi şi pârâtul Consiliul Local Iaşi, născut din exercitarea dreptului de a verifica legalitatea actelor administrative ale autorităţilor administraţiei publice locale şi de ataca, în faţa instanţei de contencios administrativ, aceste acte, dacă le consideră nelegale, se circumscrie sferei tutelei administrative, consacrată de art. 3 din Legea nr. 554/2004.
Reclamantul recurent nu poate apărea, în acest raport, care este însăşi suportul de drept al demersului său judiciar, ca persoană vătămată, în sensul prevăzut de art. 1 din Legea nr. 554/2004, ci doar ca reprezentant al Guvernului, împuternicit, prin lege, să verifice legalitatea actelor administrative ale autorităţilor administraţiei publice locale şi să atace, în faţa instanţei de contencios administrativ, aceste acte în măsura în care le consideră nelegale.
Chiar dacă sesizarea instanţei se face în temeiul prevederilor Legii nr. 554/2004, procedurile şi termenele aplicabile litigiilor născute din exercitarea de către prefect a tutelei administrative sunt diferite, potrivit prevederilor Legii nr. 340/2004,în forma în care erau ele în vigoare la data sesizării instanţei, de procedurile şi termenele ce se constituie în norme de drept comun în materia contenciosului administrativ.
În mod justificat a reţinut prima instanţă că, în materia tutelei administrative, exercitate de prefect, nu sunt aplicabile termenele de drept comun, prevăzute de art. 11 din Legea nr. 554/2004, ci termenul special, derogatoriu, instituit de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 340/2004, care statuează că introducerea acţiunii de către prefect se face în termen de 30 zile de la comunicarea actului.
Acest termen nu este susceptibil a fi suspendat, ori întrerupt, întrucât Instituţia prefectului funcţionează cu caracter permanent, dispune de aparatul de specialitatea necesar exercitării atribuţiilor conferite prin lege şi nu poate invoca interesul general în justificarea neîndeplinirii,în termenul şi condiţiile prevăzute de lege, a dreptului de control şi a dreptului de a sesiza instanţa de contencios administrativ, pentru a obţine anularea actului pretins nelegal.
Dispoziţiile art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/2001 nu sunt instituite pentru a acoperi lipsa de interes a instituţiei chemate să exercite atribuţia de tutelă administrativă, nimic neputând justifica depăşirea nu doar a termenului imperativ de 30 zile, prevăzut de Legea nr. 340/2004, ce guvernează Instituţia prefectului, dar şi a termenului general de 6 luni, dacă ne raportăm la data comunicării H.C.L. nr. 84 din 7 martie 2005.
Sancţiunea pentru neexercitarea atribuţiilor, în termenele şi condiţiile prevăzute de legea specială, singura aplicată raportului juridic dedus judecăţii, nu poate fi alta decât cea prevăzută de art. 11 alin. 5 din Legea nr. 554/2004, respectiv prescripţia dreptului de a mai ataca, în faţa instanţei de contencios administrativ, actul socotit a fi nelegal, excepţie dirimantă, ce anulează cererea şi face de prisos cercetarea pe fond a actelor administrative atacate.
