Contestaţia la executare formulată împotriva executării silite a ordonanţei de plată


R O M Â N I A
                                        
JUDECĂTORIA MOTRU

 Contestaţia la executare formulată împotriva executării silite a ordonanţei de plată este admisibilă numai dacă din probe  rezultă  neregularităţi  privind  procedura de  executare   sau cauze de stingere a obligaţiei ivite ulterior rămânerii definitive a  ordonanţei de plata.
 

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. dosar ……/263/2014, contestatoarea U. A. T. C. P.  a formulat  contestaţie la executare  împotriva  executării silite  pornită  la cererea  intimatei SC P. C. SRL reprezentată de SCA I.&V. SRL, în baza titlului  executoriu reprezentat de  sentinţa civilă  nr. … din 16.01.2014  pronunţată de Judecătoria  Sectorului 3 Bucureşti , în dosarul nr. …/301/2013, solicitând anularea  tuturor formelor  de executare  efectuate în dosarul  de executare  nr. …/E/2014 aflat pe rol la Societatea Civilă  de Executori Judecătoreşti  D. , C. & A. ,desfiinţarea titlul executoriu  reprezentat prin sentinţa  civilă nr…din 16.01.2014, pronunţată de  Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti , reprezentată  prin încheierea  nr. …. din 10.10.2014 pronunţată de  Judecătoria Motru  în dosarul  nr. …../263/2014.
În motivarea cererii ,  contestatoarea a arătat , în esenţă ,că la data de 05.11.2014 Primăria Comunei P.  a înregistrat  cu nr. …. de la Societatea Civilă  de Executori Judecătoreşti  Drăgan, Cornescu & Asociaţii înscrisurile:  încheierea din data de 30.10.2014, somaţia  din data de 30.10.2014, încheierea … din 10.10.2014, sentinţa civilă …. din 16.01.2014, notificare Cesiune Parţială  Creanţă  şi Contract de Preluare  de Datorie şi Cesiune de  Creanţă.
Că, executarea  silită pornită de  către Societatea Civilă  de Executori Judecătoreşti  D., C. & A. este cu rea credinţă  şi lipsită  de obiect  întrucât  sentinţa  civilă … din 16.01.2014  pronunţată de Judecătoria  Sectorului 3 Bucureşti , în dosarul nr…../301/2013 prin care se admite  cererea de ordonanţă  de plată  cu drept  de cerere în anulare   în termen de 10 zile  de la comunicare, i-a fost comunicată  la data de 07.05.2014 în termen legal, a  depus la Judecătoria Sectorului 3  Anularea Ordonanţei de Plată  cuprinsă în sentinţa  respectivă , cu termen de judecată ce a avut loc  la data de 03.07.2014, soluţia dosarului  fiind suspendat  în conformitate  cu prevederile  art.411 alin. 1 pct. 2 C.p.civ.
Că, suma  pretinsă  de SC P. C. SRL ca fiind  certă, lichidă şi  exigibilă , nu îndeplineşte  condiţiile art. 662, deoarece  creanţa  nu există  fiind  lipsită  de obiect.
Că, încuviinţarea  executării silite  a titlului executoriu –sentinţa  civilă nr. …./16.01.2014, prin încheierea  nr. …. din data de 10.10.2014 pronunţată în dosarul  nr. …./263/2014 este lovit de  nulitate, deoarece  Societatea Civilă  de Executori Judecătoreşti  D., C. & A. au dus în eroare  instanţa   de judecată, solicitând  o îmbogăţire  fără just temei ,deoarece creanţa  nu există ,aceasta fiind achitată anterior deschiderii procedurii de executare  silită  pornită  de executorii judecătoreşti mai sus menţionaţi .
În drept, cererea a fost  întemeiată pe  dispoziţiile art. 711 alin.1 şi 3  raportat la  art. 175(1) din NCPC.
Contestaţia a fost comunicată intimatei care a formulat întâmpinare prin care a solicitat  respingerea  contestaţiei  la executare  ca neîntemeiată  întrucât  debitoarea  nu contestată actele  de executare efectuate  în dosarul de executare …/E/2014, ci  însuşi titlul executoriu  ce constă într-o hotărâre judecătorească, solicitând  desfiinţarea  acestui titlu executoriu.
Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa constată şi reţine următoarele:
Potrivit art. 711 alin. 1 C.proc.civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare. De asemenea, se poate face contestaţie la executare şi în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condiţiile legii.
În fapt, prin sentinţa civilă nr. …./16.01.2014 stată în dosar nr. …./301/2013 al Judecătoriei Sector 3 Bucureşti( f. 14), ce a avut ca obiect ordonanţă de plată a fost admise cererea de emitere a ordonanţei de plată formulată de SC P. C. SRL şi s-a ordonat debitoarei U. A. TERITORIALĂ COMUNA P. – (contestatoarea din prezenta cauză) să plătească creditoarei , în termen de 20 de zile de la comunicare, suma de 64480 lei reprezentând contravaloare factură şi suma de 117 676 lei cu titlu de penalităţi de întârziere, precum şi 150 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe, debitoarea U. A. T. C. P. a formulat cerere în anulare, ce formează obiectul dosarului nr. …./301/2014 ( f. 10), cauză care prin încheierea de şedinţă din data de 03.07.2014 a fost suspendată în temeiul disp. art. 411 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ.
Având în vedere că debitoarea nu s-a conformat obligaţiei dispuse prin sentinţa arătată, la data de 26.09.2014 ( f. 33) creditoarea a formulat cerere de executare silită prin care a solicitat executarea silită a debitoarei până la concurenţa sumei de 73 797 lei, ce reprezintă diferenţa dintre suma de 117 676 datorată de debitoare cu titlu de penalităţi de întârziere şi suma de 43 879 lei ce a fost cedată către I. & V. – Societate Civilă de Avocaţi , conform contractului de preluare datorie şi cesiune de creanţă încheiat la data de 31.03.2014 ( f. 39).
De asemenea, a menţionat creditoarea – intimată din prezenta cauză, că suma de 64480 lei ce reprezintă contravaloare factură şi care face obiectul sentinţei mai sus amintite, a fost achitată integral de debitoare.
În baza art. 664 alin. 1 C.proc.civ. , prin încheierea din data de 29.09.2014( f.45) BEJ  D., C. & A. , în temeiul disp. art. 664 alin. 1 C.proc.civ., a admis cererea formulată de creditoare, înregistrarea cererii de executare silită  şi a dispus deschiderea dosarului de executare silită nr. …./E/2014 .
De asemenea, prin încheierea din data de 10.10.2014 , a fost admisă cererea de executare silită şi s-a încuviinţat executarea silită a titlului executoriu sentinţa civilă nr. …../16.01.2014 până la concurenţa sumei de 73 797 lei ( f.49).
Prin încheierea din data de 30.10.2014 ( f. 50), executorul judecătoresc a stabilit cuantumul cheltuielilor de executare ca fiind în sumă de 7 651,25 lei.
La data de 30.10.2014  a fost emisă somaţia prin care i s-a pus în vedere debitoarei ca , în termen de 1 zi liberă, să achite creditoarei suma de 81 448,25 lei din care suma de 73 797 lei debit şi suma de 7 651,25 lei cheltuieli de executare, somaţie ce a fost comunicată la data de 04.11.2014( f. 58).
Având în vedere că debitoarea nu s-a conformat, executorul judecătoresc a dispus înfiinţarea popririi asupra sumelor datorate debitoarei de terţul poprit Trezoreria M. şi terţul poprit Trezoreria T. –J. ( f. 56-57) şi a înştiinţat debitoarea despre aceste măsuri la data de 06.11.2014 ( f. 54 şi 60 ).
Faţă de actele de executare silită efectuate în cauză, instanţa reţine că potrivit art.  632 alin. 1 C.proc.civilă, executarea silita se poate efectua numai in temeiul unui titlu executoriu iar potrivit alin. 2 constituie titluri executorii hotararile executorii, hotararile definitive, precum si orice alte hotarari sau inscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse in executare.
În cauza de faţă, se constată că s-a solicitat punerea în executare a  sentinţei civile  nr. …./16.01.2014 stată în dosar nr…../301/2013 al Judecătoriei Sector 3 Bucureşti( f. 14) dată în procedura ordonanţei  de plată, prev. de art. 1013-1024 C.proc.civ. sentinţă care, potrivit art. 1024 alin. 1, este executorie, chiar daca este atacata cu cerere in anulare si are autoritate de lucru judecat provizorie pana la soluţionarea cererii in anulare.
Faţă de acestea se constată că executarea silită a fost pornită în baza unei hotărâri judecătoreşti ce este titlul executoriu în temeiul disp. art. 632 alin. 2 rap. la art. 1024 alin. 1 C.proc.civ, aşadar executarea silită a fost pornită  legal, cu respectarea disp. art. 632 alin. 1 C.proc. civ.
Aspectul învederat de contestatoare în sensul că cererea în anulare nu a fost soluţionată nu poate fi reţinut ca fiind un impediment la punerea în executare,  având în vedere că sentinţa civilă este executorie iar în cazul admiterii cererii în anulare sunt aplicabile disp. art.  637 C.proc.civ.
De asemenea, se constată că toate actele de executare efectuate în dosarul de executare silită nr. …./E/2014 până la data sesizării instanţei, au fost întocmite cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, inclusiv somaţia, emisă la data de 30.10.2014  şi comunicată contestatoarei debitoare, de la a cărei primire curge termenul prev. de art. 2 din Ordonanţa 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice stabilite prin titluri executorii. 
În privinţa   susţinerilor  contestatoarei în sensul că   suma  ce  face  obiectul executării  silite   nu  este  certă, lichidă  şi  exigibilă, iar sentinţa  civilă  nr. …./ 16.01.2014 nu  este legală  deoarece   nu  a  fost  avute în  vedere  plăţile  făcute de  contestatoarea  debitoare   anterior  pronunţării  sentinţei, instanţa    arată  că    temeinicia  şi  legalitatea  unui  hotărâri  judecătoreşti  nu   se  poate analiza  pe  calea  contestaţiei  la executare   ci numai  prin  căile  de  atac prevăzute  de  lege.
În privinţa cererii  de    anulare  a încheierii    de încuviinţare a executării  silite   nr…. /10.10.2014  stată în dosar   nr. …/263/2014  a  Judecătoriei  Motru, instanţa  reţine  că  aceasta  a  fost emisă    cu îndeplinirea condiţiilor  legale, în cauză nefiind  incidente   situaţiile  prevăzute  de  art.   665  alin. 5 C proc  civ.,   pentru  considerente     expuse mai  sus .
Pentru aceste  considerente,   având în vedere că  în cauza  de  faţă,  din  probatoriul  administrat, nu  au rezultat  neregularităţi  privind  procedura de  executare   sau cauze de stingere a obligaţiei ivite ulterior pronunţării  ordonanţei de plata,   văzând şi  disp. art.  1024 alin. 2  C  proc. civ., va fi respinsă contestaţia  la  executare ca neîntemeiată.