La data de 22.11.2010, reclamanta şi-a completat acţiunea precizând că înţelege să conteste şi decizia nr. 163 din 02.12.2010 emisă de pârâtă prin care a fost respinsă contestaţia referitoare la obligaţiile de plata accesorii nr. 164605/13.10.2010 emisă de D G F P Suceava, prin care s-au stabilit obligaţii fiscale accesorii pentru vărsăminte de la persoane juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate în sumă de 420.234 lei reprezentând dobânda aferentă obligaţiei de plată pentru suma de 546.184 lei, impusă conform Deciziei nr. 1582/09.08.2010.
În motivarea acţiunii reclamanta arată că prin Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare stabilite de inspecţia fiscală nr. 1582/09.08.2010, înregistrată la Activitatea de Inspecţie Fiscală Suceava sub nr. 78625 din 11.08.2010, emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală cu nr. 78468 din data de 06.08.2010, întocmit de Activitatea de control fiscal din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a judeţului Suceava s-a stabilit în sarcina societăţii un debit în sumă de 546.184 lei reprezentând vărsăminte de la persoanele juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate şi suma de 524.928 lei reprezentând majorări şi penalităţi de întârziere.
Reclamanta susţine că, în perioadele 05.03.2009-06.03.2009 şi 13.07.2010-28.07.2010, în urma controlului efectuat la societate, Activitatea de Inspecţie Fiscală a constatat o serie de aspecte care au modificat baza de impunere, aspecte consemnate în raportul de inspecţie fiscală încheiat la data de 30.07.2010, înregistrat sub nr. 78468 din 08.08.2010.
Arată reclamanta că, în perioada 02.06.2008-27.06.2008, s-a mai efectuat un control pe această temă, în urma căruia s-a emis Decizia de impunere nr. 155594/30.06.2008 care ulterior a fost anulată prin Decizia nr. 452/24.12.2008 a Ministerului Economiei şi Finanţelor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia generală de soluţionare contestaţii.
Solicită reclamanta să se constate prescripţia dreptului de a stabili obligaţii fiscale pentru o parte din sumele impuse şi invocă în acest sens prevederile art. 91 din Codul de procedură fiscală susţinând că, întrucât controlul a început la data de 05.06.2009, perioada supusă controlului trebuia să fie începând cu data de 01.01.2004 şi nu cu data de 01.01.2003, aşa cum din eroare a fost calculat. Astfel, sumele aferente anului 2003, în cuantum de 209.480 lei debit şi 123.078 lei accesorii, nu sunt datorate.
Mai mult decât atât, reclamanta consideră că şi impunerile aferente anului 2004 sunt prescrise, având în vedere prevederile art. 91 alin. 2 din Codul de procedură fiscală şi ale art. 14 alin. 11 din Ordinul nr. 713/2004.
Societatea reclamantă consideră că legiuitorul a stabilit termenul de prescripţie de 5 ani care începe să curgă la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală, la care se adaugă perioada de maxim 3 luni de suspendare aferente perioadei controlului şi nu conform interpretării DGFP Suceava care, în cazul de faţă a stabilit o perioadă de prescripţie de 7 ani şi 6 luni (01.01.2003-30.06.2010).
Mai arată reclamanta că, în ceea ce priveşte creanţa fiscală aferentă lunii noiembrie 2004, a devenit scadentă la data de 25.12.2004 şi calculând 5 ani începând cu data de 01.05.2005, rezultă că la data de 01.01.2010, obligaţiile impuse, aferente perioadei 01.01.2004-30.11.2004, sunt de asemenea prescrise.
De asemenea, reclamanta susţine că nu a solicitat şi nu are nici o culpă în faptul că de la data de 27.03.2009, când a fost înaintată adresa nr. 154679, s-a primit răspunsul abia la data de 07.07.2010, după mai mult de 1 an şi 4 luni, în condiţiile în care orice cerere trebuie soluţionată în termen de 45 de zile.
În ceea ce priveşte condiţiile de fond referitoare la prevederile art. 42 alin. 1 şi art. 43 din OUG nr. 102/1999, reclamanta arată că societatea avea un număr de 70 de angajaţi persoane cu handicap şi nu doar 4, aceştia îndeplinind condiţiile prevăzute de lege pentru a putea fi considerate persoane cu handicap, după cum a considerat organul de control.
Susţine că potrivit prevederilor art. 43 din OUG nr. 102/1999, obligaţia de plată lunară la fondul de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap este datorată numai în cazul în care societatea refuză angajarea vreunei persoane cu handicap, în acelaşi sens fiind şi răspunsul dat de D G F P Suceava prin adresa nr. 77265/07.07.2010 invocat în decizia de impunere şi anume că în cazul în care „persoana juridică nu poate face dovada că a solicitat în perioada verificată repartizarea de persoane cu handicap… şi că agenţia în cauză nu a repartizat astfel de persoane pentru ocuparea posturilor vacante, persoana în cauză are obligaţia de a plăti lunar…”
Reclamanta susţine că, după cum rezultă din adresa AJOPFM Suceava nr. 6152/28.07.2008, a solicitat în permanenţă angajarea de personal şi nu a refuzat niciodată angajarea vreunei persoane. Arată că în perioada 2003-2009 angajarea personalului s-a făcut din rândul şomerilor, nefăcându-se discriminări între persoane fără handicap şi cele cu handicap, iar în acest sens au fost prezentate dovezi constând în înscrisuri, dar acestea nu au fost luate în considerare de către organele de control.
Cu privire la decizia nr. 163 din 02.12.2010 prin care a fost respinsă contestaţia împotriva deciziei de impunere nr. 164605/13.10.2010 prin care s-au stabilit obligaţii fiscale accesorii în sumă de 420.234 lei, reprezentând dobânda aferentă obligaţiei de plată pentru suma de 546.184 lei, impusă conform deciziei nr. 1582/09.08.2010, reclamanta arată că această sumă a fost calculată pentru perioada 25.06.2008-09.08.2010, când controlul fiscal a fost suspendat.
Ori, această suspendare se datorează culpei pârâte care, pentru a obţine lămuriri în cauză a emis adresa nr. 154679/17.03.2009 către ANAF-Serviciul de metodologie şi administrare a veniturilor statului.
Deşi a primit răspunsul la solicitările formulate la data de 18.05.2009, controlul a fost reluat la data de 13.07.2010, iar pentru perioada suspendării au fost calculate dobânzi conform deciziei de impunere nr. 164605/13.10.2010.
Prin întâmpinare, pârâta arată, cu privire la excepţia prescrierii dreptului de a stabili obligaţiile fiscale contestate în decizia de impunere nr. 1582/09.08.2010 că la SC “M” SA a fost efectuată o verificare pentru fondul special pentru încadrarea persoanelor cu handicap, pentru perioada 01.01.2002-31.08.2007, în urma căruia a fost întocmit raportul de inspecţie fiscală nr. 155594/30.06.2008, în baza căruia a fost emisă decizia de impunere nr. 103/27.06.2008.
Această verificare a fost efectuată în cadrul termenului de prescripţie de 5 ani, atât pentru anul 2003 cât şi pentru anul 2004.
De asemenea, din documentele existente la dosarul cauzei rezultă că SC „M” SA a formulat contestaţie împotriva Deciziei de impunere nr. 103/27.06.2008, contestaţie depusă la Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Suceava în data de 31.07.2008.
Având în vedere art. 16 lit. „b” şi ale art. 17 din Decretul 167/1998 rezultă că la data depunerii contestaţiei, respectiv 31.07.2008, termenul de prescripţie s-a întrerupt, iar prescripţia începută înainte de întrerupere s-a şters, după întrerupere începând să curgă un nou termen.
Astfel actuala verificare, efectuată pentru anii 2003-2005, în urma căreia a fost emisă Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de Inspecţia fiscală nr. 1582/09.08.2010 a fost efectuată în cadrul termenului de prescripţie de 5 ani.
De asemenea, arată pârâta că potrivit art. 91 din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală De altfel, în acelaşi sens sunt şi considerentele Deciziei nr. V/15.01.2007 pronunţată de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 732/30.10.2007.
Mai susţine pârâta că norma legală în vigoare la data la care a început să curgă prescripţia extinctivă pentru creanţele născute anterior datei de 01.01.2004 este OG nr. 70/1997 privind controlul fiscal, cu modificările ulterioare care, la art. 21, precizează că ,,Dreptul organelor de control fiscal sau, după caz, al serviciilor de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale de a stabili diferenţe de impozite şi majorări de întârziere pentru neplata în termen a acestora, precum şi de a constata contravenţii şi a aplica amenzi şi penalităţi pentru faptele ale căror constatare şi sancţionare sunt, potrivit legii, de competenţa organelor de control fiscal sau, după caz, a serviciilor de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale, pentru o perioadă impozabilă, se prescrie după cum urmează:
a)în termen de 5 ani de la data la care a expirat termenul de depunere declaraţiei pentru perioada respectivă;”
Art. 1 şi 2 din Ordinul Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap nr. 132 din 4 septembrie 2000 privind depunerea declaraţiei lunare de către persoanele juridice cu privire la plata obligaţiilor faţă de bugetul Fondului special de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap, care prevede:
„Persoanele juridice care, potrivit art. 53 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare, au obligaţia de plată către bugetul Fondului special de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap declară lunar fondul de salarii, precum şi contribuţia datorată, potrivit modelului declaraţiei prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin”.
„Declaraţia lunară se depune la inspectoratul de stat teritorial pentru persoanele cu handicap în a cărui rază teritorială se află sediul persoanelor juridice prevăzute la art. 1, până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se datorează contribuţia”.
Se reţine că termenul de depunere a declaraţiei privind obligaţiile de plată la bugetul general consolidat care cuprinde şi vărsăminte de la persoanele juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate, conform art. 43 din OUG nr. 102/1999 este data de 25 a lunii următoare perioadei de raportare.
În consecinţă, termenul de prescripţie pentru vărsămintele de la persoanele juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate corespunzătoare lunii ianuarie 2003 începe să curgă la 26 februarie 2003.
Pentru anul 2004, sunt aplicabile prevederile art. 83 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, unde se precizează:
„Obiectul, termenul şi momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie a dreptului de stabilire a obligaţiilor fiscale:
(1)Dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel.
(2) Termenul de prescripţie a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală potrivit art. 21, dacă legea nu dispune altfel”.
Din textele de lege citate mai sus rezultă că termenul de 5 ani de prescripţie a dreptului organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale, începe să curgă cu 01 ianuarie a anului următor celui în care ia naştere creanţa fiscală.
În consecinţă, termenul de prescripţie pentru vărsămintele de la persoanele juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate corespunzătoare anului 2004 începe să curgă cu 01 ianuarie 2005.
Cu privire la fondul cauzei arată că din verificările efectuate, pentru perioada 01.01.2003-30.09.2005, organele de control au constatat că societatea nu a înregistrat, constituit, declarat şi virat obligaţia la fondul pentru protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap datorat conform OUG nr. 102/1999, Legea nr. 519/2002 şi Legea nr. 343/2004.
Organele de control au constatat că în perioada supusă inspecţiei fiscale, reclamanta a avut printre angajaţi şi persoane cu diverse grade de handicap, din care doar 4 persoane s-au dovedit a fi în conformitate cu prevederile legale, respectiv art.2 alin.1 din OUG nr.102/1999 cu modificările şi completările ulterioare.
Se mai arată că din analiza registrelor de corespondenţă rezultă că reclamanta nu a solicitat trimestrial angajarea de persoane cu handicap, conform prevederilor art. 43 alin. 2 din OUG nr.102/1999.
Organele de control au stabilit în sarcina societăţii un debit suplimentar în sumă totală de 546.184 lei, reprezentând vărsăminte de la persoane juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate, din care 209.480 lei aferentă perioadei 01.01.2003-31.12.2003, 207.099 lei aferentă perioadei 01.01.2004-31.12.2004 şi 129.605 lei aferentă perioadei 01.01.2005-30.09.2005, iar pentru neachitarea la termen a debitului în sumă de 546.184 lei, organele de control au calculat majorări în sumă de 474.410 lei şi penalităţi de întârziere în sumă de 50.518 lei pentru perioada 26.02.2003-25.06.2008.
Conform art. 42, alin. 1 şi 43, alin. 1 şi 2 din OUG 102/1999, aprobată şi completată prin Legea nr. 519/2002 SC „M” SA avea obligaţia de a angaja un număr de persoane cu handicap egal cu 4% din numărul total de angajaţi sau, în cazul în care nu angaja numărul legal de persoane cu handicap, trebuia să plătească lunar la bugetul de stat, o sumă egală cu salariul minim brut pe ţară înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu a încadrat persoane cu handicap.
De asemenea, conform acestor prevederi legale, sunt exceptaţi de la plata acestei contribuţii contribuabilii care fac dovada că nu au solicitat trimestrial de la agenţiile judeţene de ocupare a forţei de muncă repartizarea de persoane cu handicap calificate în meseriile respective şi că nu au fost repartizate astfel de persoane în vederea angajării.
Arată pârâta că din documentele existente la dosarul cauzei rezultă că SC „M” SA a angajat un număr mai mic de persoane cu handicap decât cel stabilit de legiuitor, drept pentru care organele de control au calculat diferenţa de fond special de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap datorat pentru locurile de muncă în care nu a angajat persoane cu handicap.
La termenul de judecată din 20.01.2011 pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei împotriva deciziei de impunere nr. 164605 din 13.10.2010, întrucât nu a fost urmată procedura jurisdicţional fiscală precum şi a necompetenţei materiale a instanţei întrucât valoarea impusă prin decizia menţionată este sub pragul de 500.000 lei.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, reclamanta a reiterat apărările cu privire la fondul cauzei şi a solicitat respingerea excepţiilor invocate arătând că decizia de impunere nr. 164605/13.10.2010 a fost contestată la pârâtă, fiind emisă decizia nr. 163/27.12.2010.
Cu privire la necompetenţa materială a instanţei arată că suma de 420.234 lei, impusă prin decizia nr. 164605/13.10.2010 reprezintă dobânzi la suma de 546.184 lei impusă prin decizia 1582/09.08.2010, astfel că cele două decizii pot fi analizate doar în aceeaşi cauză.
A depus şi pârâta concluzii scrise în care reiterează apărările punctate în întâmpinare.
Prin sentinţa nr.199/16.05.2011, Curtea de Apel Suceava – Secţia Comercială, de Contencios Administrativ şi Fiscal a respins excepţiile prematurităţii contestării deciziei referitoare la obligaţii de plată accesorii nr. 164605/13.10.2010 şi a necompetenţei materiale, invocate de către pârât, ca neîntemeiate; a admis acţiunea şi, în consecinţă, a modificat decizia nr. 126/05.10.2010 şi decizia nr. 163/27.12.2010 emise de pârâta D G F P Suceava, reţinând următoarele:
Curtea a respins excepţia prematurităţii contestării deciziei de impunere nr. 164605/13.10.2010, în condiţiile în care reclamanta a precizat că obiectul cererii îl constituie anularea deciziei nr. 163/02.12.2010 prin care pârâta a respins contestaţia formulată împotriva deciziei de impunere amintită.
Instanţa a respins şi excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea plângerii împotriva deciziei nr. 163/27.12.2010, în condiţiile în care prin decizia de impunere nr. 164605/13.10.2010 s-a impus suma de 420.234 lei, cu titlu de dobândă aferentă sumei de 564.184 lei, constatată de plată prin decizia nr. 1582/09.08.2010, care face, de asemenea, obiectul contestării în dosar.
Ori, făcând aplicarea principiului accesoriul urmează principalul, se constată că soluţionarea cererii de anulare a deciziei nr. 163/27.12.2010 este indisolubil legată de cererea de anulare a deciziei nr. 126/05.10.2010, aceasta din urmă atrăgând competenţa materială a acestei instanţe, conform art. 10 al. 1 din Legea nr. 554/2004.
Cu privire la fondul cauzei, Curtea de Apel Suceava a constatat că debitul principal contestat în acţiune constă în suma de 546.184 lei pretins datorată cu titlu de vărsăminte de la persoane juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate, din care 209.480 lei aferentă perioadei 01.01.2003-31.12.2003, 207.099 lei aferentă perioadei 01.01.2004-31.12.2004 şi 129.605 lei aferentă perioadei 01.01.2005-30.09.2005.
La suma de 546.184 lei, organele de control au calculat majorări în sumă de 474.910 lei şi penalităţi de întârziere în sumă de 50.518 lei, pentru perioada 26.02.2003-25.06.2008, întreaga sumă de 1.071.112 lei fiind stabilită de plată prin decizia de impunere nr. 1582/09.08.2010.
Ulterior, pentru perioada 25.06.2008-29.09.2010, prin decizia de impunere nr.164605/13.10.2010, organele fiscale au stabilit în sarcina reclamantei suma de 420.234 lei, cu titlu de dobândă la suma de 546.184 lei, debit principal constatat prin decizia nr. 1582/09.08.2010.
Contestaţiile formulate de reclamantă faţă de deciziile de impunere de mai sus, au fost respinse de pârâtă prin deciziile nr. 126/05.10.2010, respectiv nr. 163/02.12.2010.
Cu privire la prescrierea dreptului de a stabili, parţial, sumele impuse cu titlu de debit principal prin decizia nr. 1582/09.08.2010, Curtea a constatat că, anterior actelor fiscale care fac obiectul contestării în prezenta cauză, organele fiscale au mai efectuat un control cu aceeaşi tematică la societatea reclamantă, fiind vizată perioada 01.01.2002-31.08.2007, fiind stabilită de plată suma de 1.843.242 lei.
În urma contestaţiei depusă de reclamantă, s-a emis de către ANAF-Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor decizia nr. 452/24.12.2008, prin care s-a desfiinţat decizia de impunere privind suma de 1.841.710 lei, dispunându-se reanalizarea cauzei pentru aceeaşi perioadă.
În urma acestei decizii a ANAF – Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor, s-a reluat controlul la societatea reclamantă, fiind vizată perioada 01.01.2003-30.09.2005.
Potrivit art. 91 alin. 1 din OG 92/2003 dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, iar, potrivit alin. 2, termenul de prescripţie începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală.
De asemenea, potrivit art. 92 alin. 2 termenul de prescripţie a dreptului de stabilire a obligaţiei fiscale se suspendă pe perioada cuprinsă între momentul începerii inspecţiei fiscale şi momentul emiterii deciziei de impunere.
Cum inspecţia fiscală a început la data de 5.03.2009 (fila 28), fiind avută în vedere perioada 01.01.2003-30.09.2005 rezultă că organul fiscal s-a aflat în termenul legal de stabilire a obligaţiilor fiscale, nefiind dată prescripţia invocată de reclamantă.
Se constată, însă, că suma de 546.184 lei impusă reclamantei a fost nelegal stabilită de organele fiscale.
Astfel, potrivit art. 42 alin. (1) din OUG 102/1999 cu modificările şi completările ulterioare:
(1) „ Societăţile comerciale, regiile autonome, societăţile şi companiile naţionale şi alţi agenţi economici, care au un număr de cel puţin 100 de angajaţi, au obligaţia de a angaja persoane cu handicap cu contract individual de muncă într-un procent de cel puţin 4 % din numărul total de angajaţi”, iar , potrivit art. 43, alin. (1) şi (2) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă:
(1) Persoanele juridice care nu respectă prevederile art. 42, alin. (1), au obligaţia de a plăti lunar către bugetul de stat o sumă egală cu salariul minim brut pe ţară înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au încadrat persoane cu handicap.
(2) Sunt exceptaţi de la plata obligatorie prevăzută la alin. (1) agenţii economici care fac dovada că au solicitat trimestrial la agenţiile judeţene de ocupare a forţei de muncă repartizarea de persoane cu handicap calificate în meseriile respective, şi că acestea nu au repartizat astfel de persoane în vederea angajării.
Instrucţiunile comune nr. 1008/200/2003 date în aplicarea art. 43, alin. 2 din OUG nr. 102/1999, cu modificările şi completările ulterioare, emise de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Autoritatea Naţională pentru Persoane cu Handicap, precizează la pct. 1 de la art. 2 ca: „Solicitarea trimestrială privind repartizarea de persoane cu handicap se realizează astfel:
1.Persoana juridică întocmeşte şi comunică trimestrial Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă oferta de locuri de muncă vacante pentru persoane cu handicap.
Oferta de loc de muncă pentru persoane cu handicap trebuie să cuprindă informaţiile specificate la pct.3 al aceluiaşi articol, între care la lit.B) figurează şi „numărul de locuri de muncă vacante pentru persoanele cu handicap, pe categorii şi grad de handicap”.
Conform art. 5 alin. 1 din instrucţiunile menţionate anterior, solicitarea privind repartizarea de persoane cu handicap în vederea încadrării în muncă se dovedeşte prin răspunsul scris al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
Începând cu data de 15.07.2009 prin Legea nr. 343/2009, obligativitatea angajării persoanelor cu handicap în procent de cel puţin 4 % din numărul total de angajaţi a fost stabilită pentru agenţii economici cu cel puţin 75 de angajaţi.
Prin adresa nr. 6152/28.07.2008 (f.45) a Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava se arată că, „în perioada 01.01.2003-31.12.2005 au fost înregistrate în evidenţe un număr de 31 persoane cu handicap şi deşi societatea a solicitat în mai multe rânduri repartizarea de persoane, aceste solicitări nu au putut fi onorate pe motiv că această societate nu prezenta interes din punct de vedere al salarizării şi a condiţiilor de muncă ”.
De asemenea se arată că „în perioada 2003-2008 au fost repartizate la SC „M” SA Suceava un număr de 423 persoane dar fără a cunoaşte numărul celor care s-au angajat efectiv şi cât timp au lucrat efectiv. De altfel, numărul mare de solicitări de forţă de muncă denotă condiţiile de lucru de la această unitate şi cu siguranţă că salariul nu a fost motivant.
Dintre persoanele cu handicap aflate în evidenţă şi menţionate la pct. (1) numai trei persoane aveau calificarea de confecţioner încălţăminte, iar faptul că nu au solicitat un loc de muncă corespunzător nu li s-a eliberat dispoziţie de repartizare. În concluzie, societatea nu avea ce să refuze”.
Din cuprinsul acestei adrese, deşi rezultă că reclamanta nu a solicitat trimestrial, pentru perioada impusă controlului, repartizarea de persoane cu handicap, această împrejurare nu era relevantă, întrucât reclamanta nu ar fi avut cum să angajeze persoane cu handicap din moment ce agenţia de muncă judeţeană avea în evidenţe doar trei persoane cu handicap cu calificarea corespunzătoare, dar care nu au solicitat repartizarea unui loc de muncă.
În consecinţă, obligaţiile agentului economic nu trebuie interpretate excesiv, în sensul că acestea datorează plata contribuţiei pentru fondul de solidaritate socială ca urmare a neîndeplinirii cerinţei formale a solicitărilor trimestriale, fiind necesar a se dovedi că, pentru perioada supusă controlului, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă avea în evidenţele sale persoane cu handicap calificate pentru activitatea respectivului agent economic şi care să-şi manifeste acordul pentru angajare.
În aceste condiţii, Curtea a constatat că obligaţia de plată a sumei de 546.184 lei a fost nelegal stabilită.
Potrivit art. 47 alin. 2 din OG nr. 92/2003 în care se arată că: „desfiinţarea totală sau parţială, potrivit legii, a actelor administrative prin care s-au stabilit creanţe fiscale principale atrage desfiinţarea totală sau parţială a actelor administrative prin care s-au stabilit creanţe fiscale accesorii aferente creanţelor fiscale principale anulate, chiar dacă acestea au devenit definitive în sistemul căilor administrative de atac”, cum debitul principal s-a constatat a fi nedatorat, instanţa constată că reclamanta nu datorează nici suma de 524.928 lei, majorări şi penalităţi de întârziere şi nici suma de 420.234 lei cu titlu de dobânzi.
În concluzie, Curtea de Apel Suceava – Secţia Comercială, de Contencios Administrativ şi Fiscal , în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, a respins excepţiile invocate de pârât, a admite acţiunea şi, modificând deciziile nr. 126/05.10.2010, respectiv nr. 163/27.12.2010, a admis contestaţiile şi a anulat decizia de impunere nr. 1582/09.08.2010 în totalitate şi decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. 164605/13.10.2010, aceasta din urmă cu privire la suma de 420.234 lei.
