Contestatie act administrativ fiscal emis de autoritatea publica. Suspendare executare act administrativ. Ridicare masura sechestru asigurator. Solutionare cauza fara cercetarea fondului litigiului. Consecinte PlăţiActe ale autorităţilor publiceSuspendare


Art.10, art.20 al.3 – Legea nr.554/2004

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr.145/88/2010 reclamanta S.C. I. S.R.L. Maliuc a solicitat, în contradictoriu cu pârâta M.F.P.- A.N.A.F.- DGFP Tulcea, anularea deciziilor nr. 52/02.12.2009 si nr.2/18.12.2009 emise de pârâta în solutionarea contestatiei formulata împotriva deciziei de impunere nr.347/30.0.2009 si a raportului de inspectie fiscala partiala nr.25690/30.09.2009, suspendarea executarii acestor acte administrative fiscale pâna la solutionarea prezentei actiuni, ridicarea masurii sechestrului asigurator dispus de pârâta, prin procesul-verbal de sechestru pentru bunuri mobile nr.15608/26.11.2009, cu cheltuieli de judecata.

În motivare cererii reclamanta a aratat ca desfasoara ca obiect principal, cod CAEN 7912, urmatoarele activitati: vânzari de pachete turistice( 7-12 zile); circuite în tara si Delta Dunarii specializate în BIRD WATCING pentru turistii straini conform contractelor încheiate cu partenerii externi; preluarea turistilor cu autocarul si transportul acestora la destinatiile circuitului; cazare si 3 mese pe zi, în toata perioada sejurului; în delta: cazare si transport cu mijloace specifice; ghizi specializati; asistenta locala, taxe A.R.B.D.D., totul inclus.

S-a mai aratat ca pentru realizarea acestor tururi firma S.C. I. S.R.L. Maliuc are încheiate contracte de prestari servicii turistice cu diferite firme din tara care asigura serviciile turistice solicitate de partenerii straini; programele turistice se încheie în delta unde firma S.C. I. S.R.L. Maliuc are propria flota compusa din 2 hoteluri plutitoare, salupe, remorcher, ambarcatiuni de agrement, barci; la finalul fiecarui circuit turistic se face un decont de venituri si cheltuieli pentru fiecare pachet turistic în parte, unde se evidentiaza facturile emise de beneficiarii din tara în legatura cu: cazare, masa servita, transport auto, ruta nr. /km, lista de turisti, taxe aeroport, intrari în muzee, cheltuieli accidentale; la acestea se mai adauga cheltuielile facute de firma în delta: motorina, uleiuri, benzina, alimente, apa minerala, bauturi, consumabile, hoteliere, taxe portuare, taxe A.R.B.D.D., salarii personal.

Se mai arata ca, pâna la acest moment, toate deconturile de cheltuieli facute si derulate de S.C. I. S.R.L. Maliuc, cu grupuri organizate, au fost mai mici de decât veniturile, astfel încât firma a evoluat constant platind T.V.A. si impozit pe profit în fiecare an, fara restante si fara incidente fiscale; din anul 1995 si pâna în prezent, evidentele fiscale sunt tinute de aceeasi contabila sefa; în cei 14 ani de activitate fiscala, controalele facute de Administratia Finantelor Publice Tulcea au constatat tinerea unei evidente fiscale corecte, drept pentru care, de multe ori, a beneficiat de recuperarea T.V.A. deductibil.

Se mai precizeaza ca, în perioada 17.09.2009- 30.09.2009, cu ocazie ultimei inspectii fiscale, s-au întocmit raportul de inspectie fiscala partiala nr.25690/30.09.2005 si decizia de impunere privind obligatii suplimentare de plata nr. 347/30.09.2009, în suma de 75.616 lei reprezentând T.V.A. nedeductibil pentru facturi emise în perioada 2005-2009 la care se adauga si majorari de întârziere aplicate la aceasta suma de 49.294 lei; fata de aceste acte, reclamanta a acceptat ca fiind întemeiata o suma de 3.269 lei T.V.A. nedeductibil cu penalitati de întârziere aferente; pentru restul sumei de 71.987 lei reprezentând T.V.A. nedeductibil si recalcularea majorarilor de întârziere în suma de 49.294 lei, în termen legal s-a depus contestatia înregistrata la D.G.F.P. Tulcea sub nr.16308/05.11.2009; atasat acesteia s-au depus exemplificativ un nr. de 4 pachete turistice însa pârâta fara sa astepte raspunsul la contestatie a emis somatia nr.734850/19.11.2009 si titlul executoriu nr.734779/19.11.2009 pentru sumele de 75.616 lei T.V.A. nedeductibil si 49.164 lei dobânzi si penalitati de întârziere.

Se mai arata ca reclamanta a solicitat suspendarea la plata a acestor sume pentru o perioada de 6 luni iar pârâta a acceptat amânarea la plata a obligatiilor înscrise în titlul executoriu cu conditia S.C. I. S.R.L. Maliuc sa vina cu un gaj si sa semneze procesul-verbal de sechestru pentru bunuri mobile nr.15608/26.11.2009 pentru suma de 140.970 lei; suspendarea s-a aprobat pentru o perioada de 2 luni.

Se mai precizeaza ca Biroul de solutionare contestatii a emis Decizia nr.52/02.12.2009 privind solutionarea contestatiei nr.16308/05.11.2009 depusa de catre S.C. I. S.R.L. Maliuc; comisia a admis contestatia doar pentru cele patru exemplare de pachete servicii turistice atasate la contestatie, respectiv pentru suma de 6.393 lei T.V.A deductibil si 5040 lei majorari fara sa ia în considerare faptul ca din cei 5 ani verificati s-au depus aleatoriu doar 4 exemplare de pachete turistice.

Se mai arata ca, prin decizia nr.2/18.12.2009 pârâta a stabilit, urmare a contestatiei depuse ca reclamanta trebuie sa plateasca suma de 65.594 lei T.V.A nedeductibil si majorari de întârziere în suma de 44.254 lei, dupa contestatie, în total suma de 109.848 lei.

Se mai sustine ca aceeasi comisie a refuzat sa accepte suma de 22.448 lei T.V.A. deductibil provenit din materiale si manopera facturate pentru finalizarea investitiei începuta în anul 2004, motivând ca locuinta de serviciu nu a fost declarata ca punct de lucru.

Se mai arata ca, în acelasi dosar de decont facturi 2007-2008 locuinta de serviciu, de la pozitia 9 de mai sus, sunt doua facturi tâmplarie PVC, pentru care au fost luate în considerare la deductibilitatea T.V.A., în suma de 1.333 lei; furnizorii care au emis cele doua facturi nu au scris pe cuprinsul acestora ,,taxare inversa” iar S.C. I. S.R.L. Maliuc în calitate de beneficiar a acceptat facturile emise ca atare, conform CAEN Rev.1 grupa 2812, unde este încadrata activitatea de fabricare tâmplarie PVC; facturile în cauza si nici alte surse de informare nu arata ce cod CAEN are furnizorul tâmplariei PVC; ordinul MEP nr. 155/2007 stipuleaza clar ca numai activitatile care se încadreaza în grupa CAEN 45 aplica aceste prevederi si ca în mod gresit nu s-au dedus de la T.V.A., aferent celor doua facturi, suma de 1.333 lei.

În dovedire reclamanta a depus la dosar o serie de înscrisuri si a solicitat efectuarea unei expertize contabile.

Pârâta legal citata, a depus întâmpinare la dosar solicitând disjungerea cauzei în ceea ce priveste actiunea formulata împotriva procesului-verbal de sechestru pentru bunuri mobile nr.15608/26.11.2009 si declinarea competentei de solutionare a cauzei în favoarea Judecatoriei Tulcea, disjungerea cauzei în ceea ce priveste actiunea principala formulata împotriva deciziei nr.2/18.12.2009 si formarea unui dosar propriu pe rolul Tribunalului Tulcea.

Prin întâmpinare s-a mai aratat ca în ceea ce priveste T.V.A. în suma de 48.206 lei din facturi de prestari servicii turistice, nu poate fi retinuta motivarea reclamantei ca organele de inspectie fiscala nu au tinut cont ca serviciile prestate de terti au fost pentru realizarea de operatiuni impozabile, conform art. 145 si a 146 Cod fiscal, prevederile legale invocate de organele de control privesc cheltuielile nedeductibile privind determinarea impozitului pe profit nu taxei pe valoarea adaugata si ca pe facturile emise de S.C. C. S.R.L. Tulcea scrie ,,cazare” si nu ,,prestari servicii turistice” cum este înscris în raportul de inspectie fiscala întrucât: art.145 alin.8 lit.a din Legea nr.571/2003 care prevede ca pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adaugata, orice persoana impozabila trebuie sa justifice dreptul de deducere în functie de felul operatiunii cu unul dintre urmatoarele documente a) cu factura fiscala.

S-a mai aratat ca art.21 alin.4 lit. m din Legea nr.571/2003 prevede ca urmatoarele cheltuieli nu sunt deductibile: cheltuieli cu servicii de management, consultanta, asistenta sau alte prestari de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestarii acestora în scopul activitatilor desfasurate si pentru care nu sunt întocmite contracte;

Fata de dispozitiile punctului 48 din normele metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind codul fiscal pentru a deduce cheltuielile cu serviciile de management, consultanta, asistenta sau alte prestari de servicii trebuie sa îndeplineasca cumulativ urmatoarele conditii: serviciile trebuie sa fie prestate, sa fie executate în baza unui contract care sa cuprinda date referitoare la prestatori, termene de executie, precizarea serviciilor prestate, precum si tarifele percepute, respectiv valoarea totala a contractului, iar defalcarea cheltuielilor de aceasta natura sa se faca pe întreaga durata de desfasurare a contractului; prestarea efectiva a serviciilor se justifica prin situatii de lucrari, procese-verbale de receptie, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piata sau orice alte materiale corespunzatoare;

Cu privire la taxa pe valoarea adaugata în suma de 22.448 lei considerata nedeductibila de organele de inspectie fiscala întrucât nu era declarata punct de lucru, sediu secundar sau filiala pâna la data controlului si reclamanta mai avea o locuinta de serviciu în str. D.S. nr. 6 folosita partial, iar constructia de pe strada Grivitei nu a fost declarata punct de lucru pâna la data controlului si nici nu au fost depune documente din care sa rezulte ca locuinta de serviciu este destinata utilizarii în folosul de operatiuni taxabile sau ca urmeaza sa gazduiasca pe viitor biroul de contabilitate, sediul firmei, bucataria, spalatoria si serviciile anexe activitatii.

Cu privire la suma de 1.333 lei se arata ca aceasta a fost dedusa eronat de societate în anul 2007 aferenta lucrarilor de si montare tâmplarie PVC înscrisa numai în jurnalul de cumparare; acestea se încadreaza potrivit anexei Ordinului presedintelui Institutului National de Statistica nr.601/2002 în grupa 45 ,, Constructii” subgrupa 4542, pentru care se aplica masurile de simplificare conform art.2 alin.1 din O.M.F. nr. 155/2007.

Se mai arata ca în ceea ce priveste accesoriile în suma de 44.254 lei aferente taxei pe valoarea adaugata se retine ca sunt aferente diferentei totale de T.V.A. în suma de 75.616 lei( contestata partial la organul fiscal de reclamanta) si ca acestea reprezinta masura accesorie în raport cu debitul iar prin contestatia formulata de reclamanta si înaintata organului fiscal, aceasta nu a obiectat asupra modului de calcul a acestora, în ceea ce priveste numarul zilelor de întârziere si cota aplicata.

În ceea ce priveste capatul de cerere referitor la ridicarea masurii sechestrului asigurator instanta a dispus disjungerea cauzei si declinarea competentei de solutionare a cauzei în favoarea Judecatoriei Tulcea.

Nu pot fi primite sustinerile pârâtei potrivit carora se impune disjungerea cauzei în ceea ce priveste actiunea principala formulata împotriva deciziei nr. 2/18.12.2009 pentru ca în respectiva situatie nu s-ar putea ajunge la o judecare unitara existând riscul unor solutii contradictorii.

Prin Sentinta civila nr. 970/15.04.2010 pronuntata de Tribunalul Tulcea s-a admis actiunea formulata de reclamanta, fiind anulata decizia nr. 2/18.12.2009 si în parte decizia nr.52/02.12.2009 emise de DGFP Tulcea cu privire la respingerea de catre pârâta a contestatiei formulata de S.C. I. S.R.L. privind suma de 109.848 lei (art. 3 din decizie).

S-a dispus ca onorariu expert în suma totala de 1.625 lei achitat de reclamanta conform chitantelor seria TTD nr.2120060, nr.1972638), si seria TTD nr.2129127, nr.2008573/1 în contul Biroului local de expertize Tulcea sa fie platit catre expert D.N.

A fost obligata pârâta sa plateasca reclamantei suma de 3.331 lei cu titlu cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre instanta de fond a retinut ca, în urma inspectiei fiscale partiale efectuata de Activitatea de Inspectie Fiscala la S.C. I. S.R.L. Maliuc s-a întocmit raportul de inspectie fiscala partiala nr.25690/30.09.2009 în temeiul caruia a fost emisa decizia de impunere nr. 347/30.09.2009 prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei urmatoarele obligatii fiscale: taxa pe valoarea adaugata în suma de 71.987 lei si majorari de întârziere aferente taxei pe valoarea adaugata în suma de 49.294 lei.

Ca urmare a contestatiei formulata de reclamanta, prin decizia nr.52/02.12.2009 emisa de DGFP Tulcea, a fost admisa contestatia cu privire la suma de 11.433 lei reprezentând T.V.A.- 6.393 Lei si majorari de întârziere aferente T.V.A.- 5040 lei; a fost respinsa contestatia pentru suma de 109.848 lei din care 65.594 lei reprezinta T.V.A. iar 44.254 lei reprezinta majorari aferente T.V.A.

Totodata prin decizia nr.2/18.12.2009 emisa de pârâta a fost respinsa ca nefondata contestatia formulata de reclamanta S.C. I.S.R.L. Maliuc jud. Tulcea împotriva dispozitiei privind masurile stabilite de organele de inspectie fiscala nr.25690/30.09.2009.

Din cuprinsul raportului de expertiza contabila – expert D.N. , întocmit în cauza, rezulta ca, în perioada 2005-2009 reclamanta a desfasurat activitati potrivit actului constitutiv, având ca activitate principala ,,Activitati ale Tur – operatorului (COD-CAEN 7912) si alte activitati secundare cum ar fi: cazare (COD CAEN 5510, 5520, 5590) masa (COD CAEN 5610, 5630), activitati ale agentiilor turistice (COD CAEN 8211) etc. Reclamanta este o persoana impozabila (art.127 din Legea nr. 571/2003), desfasurând activitati de prestari servicii cuprinse în sfera de aplicare a T.V.A. cu cota standard de 19% si 9%, conform art.129, art. 140 alin.1 si 2 lit. f din Legea nr.571/2003. Pentru activitati ale agentiilor turistice (COD CAEN 8211), reclamanta a optat pentru aplicarea regimului normal de taxa potrivit art. 152 lit.7 din Legea nr.57/2003, înregistrând în si în jurnalele de cumparaturi si vânzari toate documentele privind taxa pe valoare adaugata.

Societatea reclamanta justifica dreptul de deducere a T.V.A. asa cum si pârâta consemneaza în raportul de inspectie fiscala nr.21582 din 16.02.2005, raport facut anterior celui prezent care a generat litigiul. Pentru aceasta a determinat cuantumul al deducerilor, fiind în suma de 442.606 lei.

Din cuprinsul aceluiasi raport a mai rezultat ca: reclamanta are dreptul la deducere a T.V.A. pentru suma de 48.206 lei; aceasta suma respinsa în raportul de inspectie fiscala, cu acceptare partiala pentru suma de 6.393 lei, prin Decizia nr.52/02.12.2009, rezultata din facturile fiscale pentru prestatiile tertilor privind cazare, masa, transport si alte prestatii efectuate grupurilor de turisti în numele reclamantei, conform contractelor încheiate, note de comanda etc., reclamanta care la rândul sau a generat venituri taxabile din punct de vedere fiscal (art.145 si 146 din Legea nr.571/2003) emitând facturi fiscale catre grupurile de turisti care au beneficiat de totalul serviciilor. Aceste prestatii turistice au fost efectuate numai pentru grupuri de turisti straini, necesitând planificare riguroasa a fiecarui grup cu toate detaliile sejurului (transport, masa, cazare, vizite, degustari, simpozioane, conferinte etc.), asigurându-se o parte din servicii cu ajutorul tertilor pe baza de contracte, note de comanda, note telefonice+ fax etc.; reclamanta are dreptul de deducere a T.V.A. pentru suma de 1.333 lei, rezultata din facturile fiscale ale tertilor privind lucrarile de executare si montare tâmplarie PVC prin faptul ca atât furnizorul cât si beneficiarul si-au însusit T.V.A.-ul cuprins în facturile fiscale; la art.160 din Legea nr.571/2003 sunt prevazute masurile de simplificare (taxarea inversa) aplicabile în anumite conditii, dar care nu privesc pe reclamanta.

Daca pârâta a considerat ca pentru anumite facturi fiscale trebuiau aplicate aceste masuri simplificate, se precizeaza ca potrivit normelor de aplicare a codului fiscal pentru art. 160, la pct.82 din 10 din norme sunt prevazute urmatoarele:

,,În situatia în care organele fiscale competente, cu ocazia verificarilor efectuate, constata ca pentru bunurile prevazute la art. 160 alin.2 din Codul Fiscal nu au fost aplicate masurile de simplificate prevazute de lege, vor obliga beneficiarii în stornarea taxei deductibile prin contul de furnizori, efectuarea înregistrarii contabile 4426-4427 si înregistrarea în contul de taxa pentru valoarea adaugata întocmit la finele perioadei fiscale în care controlul a fost finalizat, la rândurile de regularizari”. Pârâta nu avea dreptul sa considere suma de 1.333 lei ca fiind nedeductibila, ci doar sa se faca corectiile si regularizarile, asa cum sunt prevazute în aliniatul citat din normele de aplicare a codului fiscal.

A mai retinut tribunalul ca reclamanta are dreptul de deducere a T.V.A. pentru suma de 22.448 lei; din documentele justificative din evidenta contabila, care au stat la baza realizarii obiectivului de investitii din Tulcea din perioada 2004-2009, rezulta ca valoarea acestei cladiri este de 361.072,99 lei, investitie realizata atât din surse proprii cât si din credite contractate la banci în vederea dezvoltarii bazei materiale, care pe viitor, odata cu receptia si darea în exploatare, sa genereze venituri taxabile din punct de vedere fiscal (impozit profit, impozit cladiri si teren, T.V.A. etc.), pentru care pârâta, nejustificat nu da dreptul de deducere T.V.A. suma de 22.448 lei, suma rezultata doar din documentele de la sfârsitul anului 2007 si anul 2008. Se sustine acest drept de deducere T.V.A. prin faptul ca: obiectivul de investitii a fost început în anul 2004, pe un teren proprietate a societatii reclamante, iar terminarea acestui obiectiv cu posibilitatea punerii în exploatare a fost dupa data controlului fiscal din data de 30.09.2009, având în vedere ca avizele si racordarea la reteaua electrica, la gaze, etc., s-au facut dupa aceasta data, pentru ca la data de 03.11.2009, reclamanta sa declare acest punct de lucru la Oficiul Registrului Comertului Tulcea, conform certificatului constatator, ca fiind sediu secundar pentru activitati ale agentiilor turistice COD CAEN 7911; la data încheierii controlului fiscal ( 30.09.2009) aceasta constructie era nefunctionala.

De asemenea, în autorizatia de construire din anul 2004 este mentionata ,,locuinta S+P-M” si nicidecum locuinta de serviciu, destinatia putând fi schimbata la receptia finala si punerea în exploatare, fie pentru utilizare în generare de venituri taxabile potrivit activitatilor din actul constitutiv ( atât ca impozitare a veniturilor cât si colectare T.V.A.), fie pentru vânzare cladire, care sub orice aspect privind aceasta cladire ar conduce la înregistrare de venituri taxabile.

Pârâta, în decizia nr. 52/02.12.2009, la pag. 6, specifica faptul ca societatea nu depune documente din care sa rezulte destinatia utilizarii acestei cladiri în folosul de operatiuni taxabile sau care urmeaza sa-si mute birourile de contabilitate, sediu firma, spalatorie, servicii anexe etc., respingând aceasta suma ca fiind nedeductibila. Nici la aceasta data, de 02.12.2009, pârâta nu a tinut cont ca reclamanta are declarat acest punct de lucru la O.R.C. Tulcea pentru activitati ale agentiilor turistice înca din data de 03.11.2009, conform certificatului constatator emis de O.R.C. Tulcea; din punct de vedere fiscal, aceasta cladire proprietatea societatii reclamante, în orice situatie privind destinatia acesteia, va genera venituri taxabile în primul rând pentru bugetul de stat sub forma de impozit pe profit si T.V.A.

Împotriva acestei hotarâri a declarat recurs pârâta DGFP Tulcea, care a criticat-o ca fiind nelegala si netemeinica.

În motivarea recursului arata recurenta, în referire la exceptia de disjungere a cauzei cu privire la actiunea principala formulata împotriva deciziei nr.2/18.12.2009 si formarea unui dosar propriu pe rolul Tribunalului Tulcea, instanta de fond în mod nelegal a dispus respingerea acesteia câta vreme aceasta a fost emisa urmare solutionarii contestatiei SC. I. S.R.L.Maliuc împotriva Dispozitiei privind masurile stabilite de organele de inspectie fiscala nr.25690/30.09.2009

Solicita sa se observe ca procedura de solutionare a contestatie in cazul Dispozitiei privind masurile stabilite de organele de inspectie fiscala nr.25690/30.09.2009 urmeaza calea prevazuta de art. 209 alin.2 din OG nr. 92/2003, si nu se confunda cu procedura contestatiilor împotriva deciziilor de impunere, a actelor administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, precum si a deciziilor pentru regularizarea situatiei, emise în conformitate cu legislatia în materie vamala reglementata de dispozitiile art.205-218 din O.G.92/2003 privind codul de procedura fiscal si cele ale Ordinului nr.519/2005 astfel ca prin respingerea exceptie se poate crea un precedent periculos.

Considera ca exceptia disjungerii îsi gaseste justificarea atât timp cat si organul fiscal a disjuns solutionarea contestatiei S.C. I. S.R.L. Maliuc nr.16308/05.11.2009, emitându-se în acest sens doua acte administrative distincte si anume decizia nr.2/18.12.2009 a emisa urmare solutionarii contestatiei S.C. I. S.R.L Maliuc împotriva Dispozitiei privind masurile stabilite de organele de inspectie fiscala nr.25690/30.09.2009 si decizia nr.52/02.12.2009 privind solutionarea contestatiei intimatei-reclamante împotriva deciziei de impunere nr.347/30.09.2009.

În aceste conditii solicita instantei admiterea recursului casarea sentintei civile nr.970/15.04.2010 pronuntata in dosarul nr.145/88/2010, in sensul admiterii exceptiei disjungerii cauzei în ceea ce priveste actiunea principala formulata împotriva deciziei nr.2/18.12.2009 si transmiterea spre solutionare Tribunalului Tulcea prin formarea unui dosar propriu.

În ceea ce priveste fondul cauzei, arata recurenta ca instanta de fond a pronuntat solutia rezumându-se strict la concluziile din raportul de expertiza contabila întocmit de expert D. N, desi în cauza au fost formulate de D.G.F.P. Tulcea obiectiuni la raportul de expertiza fara ca acestea sa fie consemnate in sentinta recurata.

In acest context având in vedere dispozitiile art.304 ind.1 C.proc.civ. solicit instantei de recurs sa examineze cauza sub toate aspectele.

În consecinta, apreciaza ca organele de inspectie fiscala au stabilit în mod legal in sarcina reclamantei obligatiile retinute prin actele atacate, solicitând în acest sens admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentintei pronuntata în dosarul nr. 145/88/2010 si respingerea actiunii formulate de S.C. I. S.R.L.Maliuc ca fiind nefondata.

În drept a invocat dispozitiile art. 3041 Cod procedura civila, dispozitiile O.G. nr.92/2003 privind codul de procedura fiscala si ale Ordinului 519/2005.

Intimata reclamanta legal citata a depus la dosar întâmpinare, iar prin aparatorul ales, în sedinta publica din 27.10.2010 a depus la dosar concluzii scrise, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Examinând recursul prin prisma criticilor aduse hotarârii de catre recurent si care au fost încadrate în motivul prevazut de art.304 pct.9, dar si potrivit dispozitiilor art.3041 din Codul de procedura civila Curtea constata ca este fondat pentru urmatoarele considerente:

În urma inspectiei fiscale partiale efectuata de Activitatea de Inspectie Fiscala la S.C. I. S.R.L. Maliuc s-a întocmit raportul de inspectie fiscala partiala nr.25690/30.09.2009 în temeiul caruia a fost emisa decizia de impunere nr. 347/30.09.2009 prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei urmatoarele obligatii fiscale: taxa pe valoarea adaugata în suma de 71.987 lei si majorari de întârziere aferente taxei pe valoarea adaugata în suma de 49.294 lei.

Prin dispozitia nr.25690/30.09.2009 Activitatea de Inspectie Fiscala a dispus în sarcina reclamantei, în temeiul art.105 al.9 din OG nr.92/2003, o serie de masuri la pct-1.1, ce urmau a fi puse în aplicare în termen de 30 de zile, fiind însa contestate de reclamanta urmatoarele: întocmirea jurnalelor de vânzari si cumparari speciale pentru realizarea serviciului unic în cadrul agentiei de turism, stabilirea corecta a bazei de impozitare privind serviciul unic, evidenta tehnico – operativa privind consumurile de alimente si combustibil.

Ca urmare a contestatiei formulata de reclamanta, prin decizia nr.52/02.12.2009 emisa de DGFP Tulcea s-a dispus urmatoarele:

– DGFP Tulcea nu s-a investit cu solutionarea contestatiei privind masurile stabilite prin dispozitia nr.25690/30.09.2009, urmând ca acestea sa fie solutionata de organul fiscal emitent conform art.209 al.2 din Codul de procedura fiscala

– a fost admisa contestatia cu privire la suma de 11.433 lei reprezentând T.V.A.- 6.393 lei si majorari de întârziere aferente T.V.A.- 5040 lei si anulata decizia de impunere nr.347/30.09.2009 pentru aceste sume.

– a fost respinsa contestatia pentru suma de 109.848 lei reprezentând 65.594 lei T.V.A. si 44.254 lei majorari de întârziere aferente T.V.A. stabilite prin decizia de impunere nr.347/30.09.2009.

Totodata prin decizia nr.2/18.12.2009 emisa de Activitatea de Inspectie Fiscala a fost respinsa ca nefondata contestatia formulata de reclamanta S.C. I. S.R.L. Maliuc jud. Tulcea împotriva dispozitiei nr.25690/30.09.2009 privind masurile stabilite de organele de inspectie fiscala, retinându-se ca fata de dispozitiile art.152 1 din Legea nr. 571/2003 si pct.63 al.1-3 din HG nr.44/2004 reclamanta are obligatia sa tina evidenta speciala prin întocmirea jurnalelor de vânzari si cumparari speciale privind activitatea desfasurata, pentru stabilirea corecta a bazei de impozitare, deoarece societatea nu este agentie de voiaj.

În conformitate cu dispozitiile art.209 din OG nr.92/2003:

(1)Contestatiile formulate împotriva deciziilor de impunere, a actelor administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, deciziilor pentru regularizarea situatiei emise în conformitate cu legislatia în materie vamala, a masurii de diminuare a pierderii fiscale stabilite prin dispozitie de masuri, se solutioneaza de catre:

a) structura specializata de solutionare a contestatiilor din cadrul directiilor generale ale finantelor publice judetene sau a municipiului Bucuresti, dupa caz, în a caror raza teritoriala îsi au domiciliul fiscal contestatarii, pentru contestatiile care au ca obiect impozite, taxe, contributii, datorie vamala, accesorii ale acestora, precum si masura de diminuare a pierderii fiscale, în cuantum de pâna la 3 milioane lei;

c) Directia generala de solutionare a contestatiilor din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, pentru contestatiile care au ca obiect impozite, taxe, contributii, datorie vamala, accesoriile acestora, precum si masura de diminuare a pierderii fiscale, în cuantum de 3 milioane lei sau mai mare, pentru contestatiile formulate de marii contribuabili, precum si cele formulate împotriva actelor enumerate în prezentul articol, emise de organele centrale cu atributii de inspectie fiscala, indiferent de cuantum.

(2) Contestatiile formulate împotriva altor acte administrative fiscale se solutioneaza de catre organele fiscale emitente.

(3) Contestatiile formulate de cei care se considera lezati de refuzul nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal se solutioneaza de catre organul ierarhic superior organului fiscal competent sa emita acel act.

(4) Contestatiile formulate împotriva actelor administrative fiscale emise de autoritatile administratiei publice locale, precum si de alte autoritati publice care, potrivit legii, administreaza creante fiscale se solutioneaza de catre aceste autoritati.

În conformitate cu dispozitiile art. 218 al.2 din OG nr.92/2003:

Deciziile emise în solutionarea contestatiilor pot fi atacate de catre contestatar sau de catre persoanele introduse în procedura de solutionare a contestatiei potrivit art. 212, la instanta judecatoreasca de administrativ competenta, în conditiile legii.

În conformitate cu dispozitiile art.10 din Legea nr. 554/2004 (1) „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritatile publice locale si judetene, precum si cele care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale, precum si accesorii ale acestora de pâna la 500.000 de lei se solutioneaza în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritatile publice centrale, precum si cele care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale, precum si accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se solutioneaza în fond de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel, daca prin lege organica speciala nu se prevede altfel.”

Dispozitiile art. 165 din Codul de procedura civila stabilesc ca „În orice stare a judecatii se pot desparti pricinile întrunite, daca instanta socoteste ca numai una din ele este în stare de a fi judecata.”

În raport de dispozitiile mai sus enuntate, Curtea apreciaza critica referitoare la solutionarea exceptiei de disjungere a cauzei cu privire la actiunea formulata împotriva deciziei nr.2/18.12.2009 si formarea unui dosar pe rolul Tribunalului Tulcea, ca nefondata câta vreme competenta de solutionare actiunii formulate împotriva celor doua decizii emise în solutionarea unor contestatiei formulate de reclamanta sunt de competenta Tribunalului Tulcea.

Împrejurarea ca exista doua decizii emise în solutionarea unei contestatii formulata de reclamanta, atât împotriva unei decizii de impunere nr.347/30.09.2009, ce constituie titlu de creanta, cât si împotriva unei dispozitii de masuri nr.25690/30.09.2009 nu poate constitui un „precedent periculos” prin simplul fapt al solutionarii în cadrul aceluiasi proces cât timp instanta este competenta din punct de vedere material sa solutioneze ambele actiuni potrivit art. 218 al.2 din OG nr.92/2003 raportat la art.10 din Legea nr. 554/2004, actele contestate având ca izvor juridic actul întocmit de inspectia fiscala, respectiv raportul de inspectie fiscala partiala nr.25690/30.09.2009.

De altfel recurenta nu mentioneaza în ce consta în concret acest „precedent periculos”, limitându-se a face simple afirmatii neargumentate temeinic în fapt si în drept. Împrejurarea ca prin decizia nr.52/02.12.2009 DGFP Tulcea nu s-a investit cu solutionarea contestatiei privind masurile stabilite prin dispozitia nr.25690/30.09.2009 nu constituie un argument pentru solutionarea distincta a celor doua capete din cererea reclamantei, deoarece DGFP Tulcea nu era competenta material sa solutioneze respectiva contestatie, conform art.209 al.2 din Codul de procedura fiscala competenta apartinând organului fiscal emitent.

De altfel, asa cum rezulta din continutul deciziei nr.2/18.12.2009 emisa de Activitatea de Inspectie Fiscala, solutionarea contestatiei împotriva dispozitiei nr.25690/30.09.2009 a fost suspendata pâna la solutionarea contestatiei împotriva titlului de creanta, respectiv deciziei nr.347/30.09.2009, considerându-se ca de solutia adoptata de DGFP depindea si solutia din contestatia înregistrata potrivit art.209 al.2 din OG nr.92/2003.

În ceea ce priveste fondul litigiului Curtea constata ca, din cererea de chemare în judecata rezulta ca reclamanta a solicitat anularea deciziilor nr. 52/02.12.2009 si nr.2/18.12.2009 emise de pârâta în solutionarea contestatiei formulata împotriva deciziei de impunere nr.347/30.0.2009 si a raportului de inspectie fiscala partiala nr.25690/30.09.2009.

Prin Sentinta civila nr. 970/15.04.2010 pronuntata de Tribunalul Tulcea s-a admis actiunea formulata de reclamanta, fiind anulata decizia nr. 2/18.12.2009 si în parte decizia nr.52/02.12.2009 emise de DGFP Tulcea cu privire la respingerea de catre pârâta a contestatiei formulata de S.C. I. S.R.L. privind suma de 109.848 lei, fara a se pronunta cu privire la decizia nr.347/30.0.2009 si dispozitia de masuri nr.25690/30.09.2009.

În conformitate cu dispozitiile art.129 al.4 din Codul de procedura civila “ Cu privire la situatia de fapt si motivarea în drept pe care partile le invoca în sustinerea pretentiilor si apararilor lor, judecatorul este în drept sa le ceara acestora sa prezinte explicatii, oral sau în scris, precum si sa puna în dezbaterea lor orice împrejurari de fapt ori de drept, chiar daca nu sunt mentionate în cerere sau în întâmpinare.”

Cum nu s-au cerut astfel de explicatii, Curtea constata ca simpla anulare a unei decizii emisa în solutionarea unei contestatii administrative lasa neatins titlul de creanta – respectiv decizia nr.347/30.0.2009- si dispozitia de masuri nr.25690/30.09.2009, în legatura cu legalitatea carora instanta de fond nu s-a pronuntat, în conditiile în care ceea ce dobândeste putere de lucru judecat este dispozitivul unei hotarâri si nu considerentele, care nu pot decât sa explice solutia adoptata prin dispozitiv.

În conformitate cu dispozitiile art.261 din Codul de procedura civila hotarârea va cuprinde, în mod obligatoriu:

1. aratarea instantei care a pronuntat-o si numele judecatorilor care au luat parte la judecata;

2. numele, domiciliul sau resedinta partilor, calitatea în care s-au judecat; numele mandatarilor sau reprezentantilor legali si al avocatilor;

3. obiectul cererii si sustinerile în prescurtare ale partilor cu aratarea dovezilor;

4. aratarea concluziilor procurorului;

5. motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei, cum si cele pentru care s-au înlaturat cererile partilor;

6. dispozitivul;

7. calea de atac si termenul în care se poate exercita;

8. mentiunea ca pronuntarea s-a facut în sedinta publica, precum si semnaturile judecatorilor si grefierului.

Instanta de fond nu motiveaza în fapt si în drept hotarârea de anulare a deciziei nr.2/18.12.2009 emisa de Activitatea de Inspectie Fiscala în solutionarea contestatiei împotriva dispozitiei nr.25690/30.09.2009 în conditiile în care masurile contestate de reclamanta – 3,4,5- nu vizau TVA ci determinarea corecta a bazei de impozitarea a veniturilor realizate din prestarea activitatii , deoarece societatea nu este o agentie de voiaj.

Mai mult instanta de fond a preluat în considerentele hotarârii continutul raportului de expertiza, care este sumara în raport cu complexitatea cauzei, omitând ca interpretarea si aplicarea dispozitiilor legale cad în sarcina sa nu a expertului contabil, fara a argumenta care sunt motivele îndrept care o exceptau pe reclamanta de la aplicarea normelor simplificate privind taxarea inversa.

La termenul din 8.04.2010 , asa cum rezulta din practicaua încheierii de amânare a pronuntarii hotarârii, desi se mentioneaza ca pârâta a depus la dosar obiectiuni la raportul de expertiza, instanta omite a pune în discutie aceste obiectiuni si a se pronunta asupra lor.

Fata de considerentele aratate mai sus, Curtea apreciaza ca tribunalul nu a intrat în cercetarea fondului litigiului, motiv pentru care în temeiul art.20.al.3 din Legea nr. 554/2004 raportat la art.312 al.5 din Codul de procedura civila se va admite recursul si casa hotarârea recurata, cauza urmând a fi trimisa spre rejudecare aceleiasi instante.