CONTESTAŢIE ÎMPOTRIVA ACTULUI ADMINISTRATIV
FISCAL.
SUSPENDAREA PROCEDURII ADMINISTRATIV
JURISDICŢIONALE.
JUDECATA OMISSO MEDIO.
Art.169 şi 178 lit.a Cod pr.fiscală
Câtă vreme nu s-a soluţionat contestaţia
împotrivaactului administrativ fiscal, instanţa de
contencios nu se poate pronunţa asupra legalităţii şi
temeiniciei acestuia.
Suspendarea procedurii administrativ jurisdicţionale
se poate face numai în condiţiile legii speciale.
(Decizia nr.2295/R-C/16 septembrie 2005)
Reclamanta „R.A.J.D.P.” a solicitat în contradictoriu cu D.G.F.P.
anularea unei decizii de impunere şi a unui raport de inspecţie fiscală, iar în
subsidiar, în măsura în care nu se poate soluţiona fondul cauzei, să se dispună
anularea deciziei emise de pârâtă şi obligarea acesteia la soluţionarea
contestaţiei.
În motivare reclamanta a susţinut că în mod nelegal nu i s-a
acordat un drept de deducere TVA, iar decizia prin care i s-a refuzat această
solicitare a fost atacată de ea printr-o contestaţie a cărei soluţionare a fost însă
suspendată.
Prin sentinţa nr.351/CAF/2005, Tribunalul Vâlcea a respins
contestaţia arătând că facturile în temeiul cărora se solicită deducerea de TVA
nu au completate toate rubricile din formular, iar vânzătoarele sunt fie firme
fantomă, fie nu se pot dovedi autenticitatea şi realitatea operaţiunilor
efectuate, aspecte care, însă, fac obiectul unor cercetări penale.
Recursul reclamantei a fost admis de Curtea de Apel Piteşti prin
decizia nr.2295/R-C/2005, sentinţa a fost modificată, a fost anulată decizia
nr.14/2005 emisă de pârâtă şi dosarul a fost trimis acesteia pentru
soluţionarea contestaţiei. Celelalte pretenţii ale reclamantei au fost respinse ca
premature.
Instanţa de control judiciar a reţinut astfel că reclamanta a făcut
cerere de rambursare de TVA, condiţii în care s-a întocmit un raport de
inspecţie fiscală şi
2
s-a emis decizia nr.60/2004 de respingere a solicitării. Împotriva acestei
decizii s-a formulat contestaţie, a cărei soluţionare a fost suspendată prin
decizia nr.14/2005, până la definitivarea cercetărilor penale.
În condiţiile art.169 din urm. din Codul de procedură fiscală,
persoanele nemulţumite de actele administrative fiscale pot formula împotriva
acestora contestaţie, cale administrativă de atac de competenţa, în cauză, a
D.G.F.P. Vâlcea. Legea specială prevede, aşadar, o procedură obligatorie şi
prealabilă dreptului persoanei nemulţumite de a se adresa instanţei de
judecată.
Câtă vreme contestaţia formulată nu a fost soluţionată de organul
competent, instanţa de judecată nu poate, decât cu încălcarea unor norme
imperative şi prin lipsirea părţilor de o cale de atac, să verifice în fond
pretenţiile reclamantei asupra cărora organul administrativ-jurisdicţional nu s-
a pronunţat.
În ceea ce priveşte suspendarea pronunţată prin decizia
nr.14/2005, s-a reţinut că aceasta este greşită întrucât acelaşi Cod de
procedură fiscală prevede, la art.178 lit.a, în ce condiţii se poate dispune
această măsură atunci când există indiciile săvârşirii unei infracţiuni.
Se cere astfel ca soluţia ce s-ar putea pronunţa în dosarul penal să
poată influenţa rezultatul procedurii administrative, cerinţă care, în cauză, nu
se regăseşte, dreptul reclamantei nedepinzând de rezultatul cercetării penale.
Acestea privesc numai aspectul dacă vânzătoarele către reclamantă au săvârşit
infracţiuni dintre cele la care se referă Legea nr.87/1994, pe când dreptul
reclamantei depinde de respectarea de către aceasta a dispoziţiilor Legii
nr.571/2003, respectiv dacă documentele invocate de ea îndeplinesc sau nu
cerinţele impuse de legislaţia fiscală pentru deducerea de TVA.
În concluzie, s-a reţinut că se impune mai întâi să se soluţioneze
contestaţia formulată şi numai după parcurgerea acestei etape administrative
pot fi sesizate instanţele de judecată.
