Contestaţie împotriva deciziei cas prin care s-au stabilit contribuţii de asigurări sociale de sănătate


Prin sentinţa nr.190/4.06.2008 pronunţată de secţia comercială şi contencios administrativîn dosarul nr.3787/113/2007 a fost respinsă ca nefondată contestaţia formulată de reclamamtul Cabinet de avocatură X în contradictoriu cu intimata Casa de Asigurări de Sănătate Brăila, având ca obiect anularea deciziei nr. 99 din 02.11.2007, a notei de constatare nr.10970/07/2007 şi titlului executoriu nr. 225/26.09.2007 prin care s-a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 14.882 lei reprezentând contribuţii de asigurări sociale de sănătate.

Pentru a dispune astfel, instanţa a avut în vedere următoarele:

Potrivit legislaţiei privind organizarea si funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, respectiv art. 4 alin. 1 din lg. 145 / 1997 in vigoare pana la data de 01.01.2003 si art. 4 alin. 1 din O.U.G. 150 / 2002 prin care s-a abrogat Lg. 145 / 1997, toţi cetăţenii romani cu domiciliu in tara sunt asiguraţi in sistemul de asigurări sociale de sănătate, aceasta calitate încetând odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau reşedinţa in România.

Fiind o persoana asigurata fără a face parte din vreuna din categoriile de persoane limitativ prevăzute de art. 6 alin. 1 din O.U.G. 150 / 2002 ce beneficiază de asigurări sociale de sănătate fără plata contribuţiei contestatoarei ii incumba obligaţia plăţii contribuţiei conform art. 51 alin. 1 din O.U.G. 150 / 2002.

Persoanele care exercita profesii libere sau sunt autorizate potrivit legii sa desfăşoare activităţi independente au obligaţia de a vira trimestrial contribuţia sub forma unei cote de 6,5% aplicate asupra venitului net din activităţi independente.

Legea precizează ca veniturile din profesiile liberale sunt veniturile obţinute din exercitarea profesiilor medicale, farmaceutice, de avocat – cum este cazul contestatoarei, notar, expert contabil etc.

Deşi contestatorul a invocat obţinerea calităţii sale de asigurat prin depunerea declaraţiei de asigurare de sănătate nr. 664 / 12.05.2006 data de  la care considera ca operează pentru viitor criteriile de stabilire a contribuţiei la fondul de sănătate, instanţa urmează să înlăture aceste susţineri întrucât contestatorul face o grava eroare considerând ca a obţinut aceasta calitate abia din momentul depunerii acestei declaraţii.

Potrivit art. 53 alin. 2 din O.U.G. 150 / 2002 persoanele care nu sunt salariate dar au obligaţia sa îşi asigure sănătate potrivit actului normativ invocat sunt obligate sa comunice direct casei de asigurări de sănătate alese pe baza declaraţiei de asigurări de sănătate, veniturile impozabile in vederea stabilirii si achitării contribuţiei de 6,5%.

Contestatoarea nu a făcut dovada ca si-ar fi îndeplinit aceasta obligaţie legala.

Instanţa a constatat de asemenea ca prevederile art. 53 alin. 4 din O.U.G. 150 / 2002 si prevederile art. 18 alin. 4 si alin. 5 din Ordinul nr.221/ 2005 limitează distinct situaţiile in care persoanele care au obligaţia de a se asigura si nu pot dovedi plata contribuţiei au obligaţia sa achite contribuţia pe ultimii 3 ani, calculate la salariul minim brut pe tara, insa contestatorul nu se afla intr-o astfel de situaţie.

Cum in speţa instanţa a apreciat ca sunt aplicabile si prevederile art. 18 alin. 6 din Ordinul 221 / 2005 contestatorul datorează casei de sănătate unde este asigurat atât plata contribuţiei cat si dobânzile si penalităţile de întârziere aferente care se calculează începând cu data de la care plata contribuţiei era obligatorie, la veniturile impozabile realizate si nu la salariul de baza minim brut pe tara din perioada pentru care se calculează contribuţia, cum in mod eronat a interpretat contestatorul.

Pentru toate aceste considerente instanţa a respins contestaţia ca nefondata.