– art. 252, al.2, lit. a, b Codul Muncii.
Descrierea faptei presupune menţionarea aspectelor care o individualizează, respectiv în ce constă, modalitatea în care s-a comis, în raport cu care să se poată verifica temeinicia celor reţinute în sarcina angajatului.
Astfel, în lipsa unor asemenea menţiuni, instanţa nu poate verifica, în concret, dacă există sau nu vreo abatere în sarcina reclamantei.
Dispoziţiile cu caracter imperativ ale art. 252 din Codul muncii, referitoare la necesitatea respectării cerinţelor obligatorii de conţinut, pe care trebuie să le îndeplinească decizia de sancţionare urmăresc punerea la adăpost a angajatului de eventuale măsuri abuzive sau nejustificate ale angajatorului.
Conform art. 252 alin. 2 lit. b din Codul muncii, Curtea a constatat, de asemenea, că în mod legal s-a reţinut incidenţa acestuia în cauză, decizia de sancţionare neconţinând prevederile din statutul de personal, regulament intern, contract individual de muncă sau contract colectiv de muncă ce au fost încălcate de reclamantă.
Prin sentinţa civilă nr. 1755 din 04.12.2014 a Tribunalului Mureş, pronunţată în dosarul nr. 2582/102/2014 s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamanta C. O. M. în contradictoriu cu pârâta SC ”V.” SA, s-a anulat decizia nr. 128/18.06.2014, emisă de pârâtă şi s-a dispus obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamantei a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că Decizia nr. 128 din 18.06.2014 este lovită de nulitate absolută, pentru încălcarea normelor imperative ale art.252 alin.2 lit. a şi b din Codul muncii.
În acest sens, s-a reţinut că decizia de sancţionare nu conţine descrierea corespunzătoare a faptei care constituie abatere disciplinară, întrucât nu sunt indicate toate elementele esenţiale ale acesteia, respectiv cifra de afaceri nerealizată, pentru a se putea constata şi dovedi în instanţă existenţa faptei disciplinare reţinute în sarcina reclamantei.
În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 252 al.2 lit. b din Codul muncii, s-a reţinut că decizia de aplicare a sancţiunii disciplinare trebuie să conţină, sub sancţiunea nulităţii absolute precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariaţi.
Tribunalul a reţinut că menţionarea ca temei de drept a aplicării sancţiunii a dispoziţiilor art. 248 alin 1 lit. a din Codul muncii şi art.9.2 din Regulamentul intern nu acoperă cerinţa cuprinsă în art.252 alin.2 lit. b din Codul muncii, în lipsa prevederii exprese a articolului de lege încălcat.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta SC V. SA, prin reprezentant legal, a declarat apel, solicitând în principal, anularea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare primei instanţe, iar în subsidiar, schimbarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
În motivarea apelului, pârâta apelantă a arătat că instanţa de fond a reţinut în cuprinsul hotărârii aspecte contradictorii, precum şi unele chestiuni care nu au legătură cu cauza, referindu-se la o decizie de concediere, în contextul în care în speţă s-a atacat o decizie de sancţionare disciplinară.
Apelanta a arătat că în fişa postului erau indicate atribuţiile reclamantei, iar aceasta a semnat fişa postului, având ca responsabilităţi administrarea şi dezvoltarea portofoliului de clienţi interni, identificarea potenţialilor clienţi, contactarea clienţilor şi negocierea contractelor comerciale, urmărirea realizării planului de vânzări, lunar, trimestrial, anual, răspunzând de volumul şi structura vânzărilor şi a încasărilor.
S-a mai arătat că indicatorii de performanţă ai contestatoarei au fost stabiliţi în mod separat prin decizii ale conducerii societăţii. Astfel, s-a invocat Decizia nr. 67 din 15.04.2014, prin care s-au stabilit criteriile de performanţă ale echipei de vânzări, ce au ca etalon productivitatea medie a echipei (cifra de afaceri) şi productivitatea individuală (cifra de afaceri individuală). De asemenea, prin Decizia nr. 34 din 05.03.2014 s-a stabilit obiectivele de realizat pentru fiecare angajat, iar aceste decizii au fost aduse la cunoştinţa reclamantei.
Apelanta a subliniat că potrivit evidenţelor societăţii pentru luna mai 2014 din totalul cifrei de afaceri de 2.703.587 lei, contestatoarea a realizat un total de vânzări de 155.133 lei, respectiv un procent de 6% din totalul vânzărilor, care este mult sub target-ul şi potenţialul contestatoarei.
În drept, apelanta a invocat dispoziţiile art. 480 alin. 2, art. 466 şi urm., art. 223 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Intimata reclamantă C. O. M. formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a apelului declarat de pârâtă şi menţinerea sentinţei pronunţate de Tribunalul Mureş, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
Intimata a susţinut motivele de nulitate ale deciziei de sancţionare reţinute de prima instanţă, arătând că nu există contradicţii în cuprinsul hotărârii şi că nu sunt aplicabile prevederile art. 480 alin. 3 din Codul de procedură civilă, Tribunalul soluţionând fondul cauzei.
Examinând sentinţa atacată din perspectiva motivelor invocate, instanţa de control judiciar a constatat că apelul promovat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente:
În fapt, prin Decizia nr. 128 din 18.06.2014, pârâta a dispus sancţionarea disciplinară a reclamantei, în baza prevederilor art. 248 alin 1 lit. a din Codul Muncii şi art. 9.2 din Regulamentul intern, pentru nerealizarea cifrei de afaceri în luna mai 2014, conform deciziilor CD, respectiv target-ului stabilit de conducere.
Verificând aspectele invocate de apelantă referitoare la contradicţiile din hotărârea apelată, Curtea a constatat că, într-adevăr, există o eroare materială în considerentele hotărârii, menţionându-se decizie de concediere în loc de decizie de sancţionare disciplinară, cu referire la Decizia nr. 128/2014. Această eroare materială însă nu este de natură a justifica acceptarea susţinerilor apelantei referitoare la pretinsele contradicţii din hotărâre, întrucât din considerentele acesteia rezultă foarte clar argumentele pentru care instanţa a dispus anularea deciziei contestate, argumente care nu sunt străine de cauză.
În aceeaşi ordine de idei, Curtea a constatat că Tribunalul a reţinut în mod corect incidenţa celor două cazuri de nulitate în privinţa deciziei de sancţionare.
Astfel, în ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 252 alin.2 lit. a din Codul muncii, referitoare la obligativitatea menţionării în decizie a descrierii faptei ce constituie abatere disciplinară, s-a constatat, în mod corect, că decizia contestată nu cuprinde această menţiune.
Descrierea faptei presupune menţionarea aspectelor care o individualizează, respectiv în ce constă, modalitatea în care s-a comis, în raport cu care să se poată verifica temeinicia celor reţinute în sarcina angajatului.
Astfel, În lipsa unor asemenea menţiuni instanţa nu poate verifica în concret dacă există sau nu vreo abatere în sarcina reclamantei.
Dispoziţiile cu caracter imperativ ale art. 252 din Codul muncii, referitoare la necesitatea respectării cerinţelor obligatorii de conţinut, pe care trebuie să le îndeplinească decizia de sancţionare urmăresc punerea la adăpost a angajatului de eventuale măsuri abuzive sau nejustificate ale angajatorului.
Astfel, necesitatea descrierii faptei, care a condus la luarea măsurii de sancţionare, are în vedere descrierea amănunţită şi detaliată a faptei, tocmai pentru a se aprecia în concret, circumstanţiat şi riguros asupra legalităţii măsurii de sancţionare. Că este aşa rezultă şi din faptul că textul legal face distincţie între descrierea faptei, respectiv indicarea situaţiei de fapt în materialitatea ei şi motivarea în fapt, motivarea în drept, etc.
Viciul formal constatat în decizia în discuţie, nu poate fi acoperit, suplinit cu existenţa Deciziilor nr. 67 din 15.04.2014 şi nr. 34 din 05.03.2014, cum s-a invocat în apel, având în vedere faptul că textul legal impune ca decizia că cuprindă aceste aspecte în conţinutul său, neputând fi completată cu acte extrinseci. Din acest punct de vedere, urmează a fi înlăturate argumentele apelantei pe acest aspect, nulitatea absolută constată neputând fi acoperită.
În ceea ce priveşte motivul de nulitate reglementat de art. 252 alin. 2 lit. b din Codul muncii, Curtea a constatat, de asemenea, că mod legal s-a reţinut incidenţa acestuia în cauză, decizia de sancţionare neconţinând prevederile din statutul de personal, regulament intern, contract individual de muncă sau contract colectiv de muncă ce au fost încălcate de reclamantă.
Astfel, menţionarea dispoziţiilor art. 9.2 din Regulamentul intern nu poate acoperi lipsa constatată, în contextul în care această prevedere face referire la aplicarea sancţiunii cu avertisment scris pentru întârzierea la începerea programului de lucru până la 30 minute, accesul în unitate în afara programului de lucru şi neprezentarea legitimaţiei la intrarea în societate. Or, niciuna din aceste fapte nu rezultă că ar fi fost reţinută în sarcina angajatei prin decizia contestată.
Cât priveşte menţionarea art. 248 alin. 1 lit. a din Codul muncii, care se referă la sancţiunea cu avertismentul scris, ca fiind una dintre sancţiunile disciplinare ce pot fi aplicare de angajator, nici aceasta nu este de natură a acoperi nulitatea constatată. Astfel, era necesar a se indica prevederea legală care reglementează ca abatere disciplinară fapta reţinută de angajator în sarcina reclamantei, or, o atare prevedere legală nu a fost invocată.
Faţă de viciile formale ale deciziei de sancţionare constatate, în mod legal, s-a dispus anularea acesteia.
Faţă de considerentele expuse, Curtea a constatat că hotărârea atacată este temeinică şi legală, urmând a o păstra, astfel că în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC V. SA.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul dispoziţiilor art. 453 din Codul de procedură civilă, apelanta urmează a fi obligată la plata către intimata C. O. M. a sumei de 545 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând 500 lei onorariu avocaţial, conform chitanţei nr. 16 din 11.03.2015 (fila 33) şi 45 lei cheltuieli de transport, conform chitanţei nr. 219/10.03.2015 (fila 34).
