Analizând contestaţiile în anulare conexate, formulate de către contestatorii P.P.A. şi respectiv de D.P.P.A.D.G.D. împotriva deciziei civile nr.1749/09.10.2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. 227/36/2013 instanţa reţine următoarele:
Prin decizia civila nr. 1749/CA/09.10.2013 pronunţata in dosarul nr. 227/36/2013, al Curţii de Apel Constanţa s-a respins excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare formulată de contestatorul G.A.O., s-a admis contestaţia în anulare şi în consecinţă s-a anulat decizia civilă nr. 2520/CA/01.11.2012 şi rejudecând s-a admis recursul şi s-a modificat în parte sentinţa civilă nr. 545/CA/31.03.2011 şi a admis acţiunea reclamantului în sensul ca s-au anulat deciziile nr. 2/21.01.2010 şi nr.18/08.03.2010 şi s-a dispus reintegrarea reclamantului pe funcţia deţinută anterior emiterii deciziilor anulate cu obligarea pârâtului P.P.A. la plata drepturilor băneşti de care a fost lipsit reclamantul.
Prin cele două contestaţii în anulare formulate, contestatorii P.P.A. şi respectiv de D.P.P.A.D.G.D. au invocat două motive de contestaţie în anulare:
1. motivul prevăzut de ar. 317 alin.1 pct. 1 Cod procedură civilă respectiv, neîndeplinirea procedurii de citare a contestatorilor pentru ziua când s-a judecat pricina.
2. motivul prevăzut de 318 Cod procedură civilă cu referire la soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, capăt de cerere ce nu a mai fost motivat de către contestatori după ce au luat cunoştinţă de motivarea deciziei contestate.
În drept, art. 317 Cod procedură civilă stabileşte că hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1. când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii.
Din interpretarea acestei norme rezultă că pentru admisibilitatea contestaţiei în anulare este necesară îndeplinirea a doua condiţii: prima se referă la faptul că hotărârile ce fac obiectul acestei căi extraordinare de atac trebuie să fie irevocabile, indiferent dacă hotărârea a fost pronunţată de o instanţă de fond, în apel sau în recurs, iar a doua condiţie se referă la faptul ca motivele de contestaţie nu au putut fi invocate în căile ordinare de atac (apel sau recurs). Altfel spus, partea nu are posibilitatea de a alege între exercitarea unei căi ordinare de atac şi contestaţia în anulare, ci este obligată să valorifice motivele prevăzute de art. 317 pct. 1 şi 2 Cod procedură civilă pe calea apelului sau recursului.
Aceste condiţii sunt îndeplinite în cauză cu privire la primul motiv de contestaţie decizia contestată fiind dată în soluţionarea unei contestaţii în anulare împotriva unei decizii de recurs.
Pe fondul contestaţiilor în anulare conexate în prezentul dosar, acestea având un conţinut identic, Curtea reţine următoarele:
Motivele de contestaţiei la executare, cale extraordinară de atac sunt expres şi limitativ prevăzute de lege, dispoziţiile legale fiind mai sus enunţate.
Cât priveşte motivul prevăzut de art. 317 alin.1 pct. 1 Cod procedură civilă curtea reţine că cele două contestaţii nu sunt întemeiate.
Astfel, decizia pronunţată asupra recursului, urmare a admiterii contestaţiei în anulare iniţial formulate s-a pronunţat în condiţii de legală citare la termenul la care s-a judecat pricina, ambii contestatori fiind legal citaţi, şi mai mult contestatorul Directorul P.P.A. a şi fost reprezentat prin avocat care a pus concluzii asupra contestaţiei în anulare.
Într-adevăr părţile nu au pus concluzii asupra recursului în eventualitatea admiterii contestaţiei în anulare, însă practica şi doctrina judiciară sunt constante în sensul ca contestaţia în anulare se poate soluţiona fie dintr-o dată (aşa cum s-a întâmplat în speţa de faţă) fie în doi paşi.
De altfel, această soluţie este confirmată şi prin optica legiuitorului în noul cod de procedură civilă, care la art. 508 alin. 3 instituie regula că contestaţia în anulare se va pronunţa printr-o singură hotărâre prin care va anula hotărârea atacată şi va soluţiona cauza, excepţia fiind aceea de a pronunţare a unei hotărâri intermediare, dar cu condiţia ca soluţionarea cauzei la acelaşi termen să nu fie posibilă.
În speţă, instanţa, admiţând contestaţia în anulare prin decizia contestată, nu a considerat necesară stabilirea unui nou termen pentru a (re)acorda cuvântul asupra recursului în măsura admiterii contestaţiei ci a reţinut direct spre judecare recursul modificând soluţia recurată.
Prin urmare în soluţionarea unei singure decizii Curtea de Apel Galaţi nu a săvârşit nici o greşeală de procedură, ci apreciind că este posibilă pronunţarea printr-o singură hotărâre nu a optat pentru pronunţarea unei hotărâri intermediare de anulare a hotărârii atacate.
Contestatorii arată că au fost lipsiţi de dreptul de a dezbate aceste motive de recurs, mai ales în condiţiile în care nu aveau cunoştinţă de motivele pentru care instanţa a considerat admisibilă contestaţia în anulare şi a analizat care anume motive de recurs nu au fost dezbătute/avute in vedere anterior, în soluţionarea recursului.
Curtea va înlătura această critică, neputând fi încadrată în vreunul dintre motivele de contestaţie în anulare prevăzute de lege. Mai mult reţine că contestatorii nu a fost împiedicaţi să pună concluzii în subsidiar asupra recursului, în situaţia admiterii contestaţiei în anulare, cu atât mai mult cu cât, asupra recursului astfel cum a fost declarat s-au pus concluzii, admiterea contestaţiei în anulare datorându-se omisiunii instanţei de a analiza o serie de motive de recurs.
Cât priveşte argumentaţia contestatoarelor în sensul că acestora li s-ar fi încălcat dreptul la apărare, în sensul art. 6 din CEDO, fiind lipsite de posibilitatea de a pune concluzii asupra recursului urmare a admiterii contestaţiei în anulare, este de reţinut că o astfel de analiză excede cadrului procesual al contestaţiei în anulare, aceasta fiind o cale extraordinară de atac circumscrisă unor motive expres şi limitativ prevăzute de lege, între care încălcarea dreptului la apărare nu se regăseşte.
Sub aspectul invocării jurisprudenţei CEDO în cauza Ieremeiov vs. România – 4637/24 noiembrie 2009 Curtea reţine că nici aceste argumente nu pot fi primite.
Astfel, Curtea reţine că respectiva hotărâre a vizat materia penală unde s-a reţinut că, pentru respectarea procesului echitabil, instanţa de apel nu poate desfiinţa o hotărâre anterioară şi reaprecia probele fără să informeze într-un mod adecvat părţile interesate, considerându-se că a fost încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO.
Prezenta cauză vizează domeniul dreptului administrativ şi, mai mult are drept obiect o contestaţie în anulare cale extraordinară de atac, nedevolutivă şi care nu impune o reapreciere a probelor.
Totodată Curtea reţine că prevederile care reglementează procedura aplicabilă judecăţii contestaţiei în anulare au fost analizate de instanţa de contencios constituţional fiind considerate ca fiind conforme cu dispoziţiile art. 20 din Constituţie şi ale art. 6 paragraful 1 din CEDO prin Decizia 10/2003.
Cât priveşte criticile vizând problema autorităţii de lucru judecat fata de motivele de recurs care au fost soluţionate, Curtea reţine că este de principiu ca toate recursurile/ motivele de recurs să de judece împreună, soluţia dintr-un recurs influenţând de cele mai multe ori soluţia din celelalte recursuri datorită caracterului unitar al hotărârii care face obiectul căii de atac. Şi sub aspectul acestor critici Curtea reţine că acestea exced cadrului procesual al contestaţiei în anulare, autoritatea de lucru judecat nefiind circumscrisă vreunui motiv de contestaţie în anulare dintre cele expres şi limitativ prevăzute de lege.
Argumentele referitoare la aplicabilitatea art. 318 alin. 2 Cod procedură civilă expuse în partea iniţială a contestaţiilor în anulare, cu referire la egalitatea armelor din perspectiva sancţionării doar a omisiunii examinării motivelor de recurs şi nu şi a apărărilor, acestea nu vor fi examinate, fiind străine de prezenta cauză, ci au mai degrabă legătură cu contestaţia în anulare iniţial formulată. Mai mult Curtea reţine că contestatoarele invocă teoretic neexaminarea apărărilor formulate faţă de cererea de recurs drept motiv de contestaţie în anulare, fără a invoca pe de o parte care sunt acele apărări omise de la examinare şi neobservând că dispoziţiile art. 318 alin. 2 Cod procedură civilă nu sancţionează o astfel de omisiune.
Totodată Curtea reţine că dispoziţiile art. 318 Cod procedură civilă au fost analizate de instanţa de contencios constituţional fiind considerate ca fiind conforme cu principiul autorităţii de lucru judecat prin Decizia nr. 296/2006.
Cele două contestaţii în anulare ce fac obiectul cauzelor conexate şi întemeiate pe dispoziţiile art. 318 Cod procedură civilă cu referire la soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, vor fi de asemenea respinse, Curtea reţinând că aceste capete de cerere nu au mai fost motivate de către contestatori după ce au luat cunoştinţă de motivarea deciziei contestate.
În consecinţă, pentru toate aceste considerente, Curtea va contestaţiile în anulare formulate de contestatoarele P.P.A. (înregistrată sub nr. 901/36/2013 la Curtea de Apel Constanţa şi conexată la prezenta) şi, respectiv, de D.P.P.A.D.G.D. împotriva deciziei civile nr. 1749/09.10.2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. 227/36/2013.
Faţă de soluţia pronunţată, reţinând culpa procesuală a contestatoarelor, raportat la dispoziţiile art. 274 Cod procedură civilă va obliga contestatoarele la plata cheltuielilor de judecată către intimatul G.A.O., în cuantum de 1598 lei contestatoarea P.P.A. (onorariu avocaţial 1500 lei şi 98 lei cheltuieli transport) şi respectiv 2905 lei contestatorul D.P.P.A.D.G.D. (onorariu avocaţial 2500 lei şi 405 lei cheltuieli transport) potrivit dovezilor ataşate la dosar.
Prin decizia civila nr. 1749/CA/09.10.2013 pronunţata in dosarul nr. 227/36/2013, al Curţii de Apel Constanţa s-a respins excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare formulată de contestatorul G.A.O., s-a admis contestaţia în anulare şi în consecinţă s-a anulat decizia civilă nr. 2520/CA/01.11.2012 şi rejudecând s-a admis recursul şi s-a modificat în parte sentinţa civilă nr. 545/CA/31.03.2011 şi a admis acţiunea reclamantului în sensul ca s-au anulat deciziile nr. 2/21.01.2010 şi nr.18/08.03.2010 şi s-a dispus reintegrarea reclamantului pe funcţia deţinută anterior emiterii deciziilor anulate cu obligarea pârâtului P.P.A. la plata drepturilor băneşti de care a fost lipsit reclamantul.
Prin cele două contestaţii în anulare formulate, contestatorii P.P.A. şi respectiv de D.P.P.A.D.G.D. au invocat două motive de contestaţie în anulare:
1. motivul prevăzut de ar. 317 alin.1 pct. 1 Cod procedură civilă respectiv, neîndeplinirea procedurii de citare a contestatorilor pentru ziua când s-a judecat pricina.
2. motivul prevăzut de 318 Cod procedură civilă cu referire la soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, capăt de cerere ce nu a mai fost motivat de către contestatori după ce au luat cunoştinţă de motivarea deciziei contestate.
În drept, art. 317 Cod procedură civilă stabileşte că hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1. când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii.
Din interpretarea acestei norme rezultă că pentru admisibilitatea contestaţiei în anulare este necesară îndeplinirea a doua condiţii: prima se referă la faptul că hotărârile ce fac obiectul acestei căi extraordinare de atac trebuie să fie irevocabile, indiferent dacă hotărârea a fost pronunţată de o instanţă de fond, în apel sau în recurs, iar a doua condiţie se referă la faptul ca motivele de contestaţie nu au putut fi invocate în căile ordinare de atac (apel sau recurs). Altfel spus, partea nu are posibilitatea de a alege între exercitarea unei căi ordinare de atac şi contestaţia în anulare, ci este obligată să valorifice motivele prevăzute de art. 317 pct. 1 şi 2 Cod procedură civilă pe calea apelului sau recursului.
Aceste condiţii sunt îndeplinite în cauză cu privire la primul motiv de contestaţie decizia contestată fiind dată în soluţionarea unei contestaţii în anulare împotriva unei decizii de recurs.
Pe fondul contestaţiilor în anulare conexate în prezentul dosar, acestea având un conţinut identic, Curtea reţine următoarele:
Motivele de contestaţiei la executare, cale extraordinară de atac sunt expres şi limitativ prevăzute de lege, dispoziţiile legale fiind mai sus enunţate.
Cât priveşte motivul prevăzut de art. 317 alin.1 pct. 1 Cod procedură civilă curtea reţine că cele două contestaţii nu sunt întemeiate.
Astfel, decizia pronunţată asupra recursului, urmare a admiterii contestaţiei în anulare iniţial formulate s-a pronunţat în condiţii de legală citare la termenul la care s-a judecat pricina, ambii contestatori fiind legal citaţi, şi mai mult contestatorul Directorul P.P.A. a şi fost reprezentat prin avocat care a pus concluzii asupra contestaţiei în anulare.
Într-adevăr părţile nu au pus concluzii asupra recursului în eventualitatea admiterii contestaţiei în anulare, însă practica şi doctrina judiciară sunt constante în sensul ca contestaţia în anulare se poate soluţiona fie dintr-o dată (aşa cum s-a întâmplat în speţa de faţă) fie în doi paşi.
De altfel, această soluţie este confirmată şi prin optica legiuitorului în noul cod de procedură civilă, care la art. 508 alin. 3 instituie regula că contestaţia în anulare se va pronunţa printr-o singură hotărâre prin care va anula hotărârea atacată şi va soluţiona cauza, excepţia fiind aceea de a pronunţare a unei hotărâri intermediare, dar cu condiţia ca soluţionarea cauzei la acelaşi termen să nu fie posibilă.
În speţă, instanţa, admiţând contestaţia în anulare prin decizia contestată, nu a considerat necesară stabilirea unui nou termen pentru a (re)acorda cuvântul asupra recursului în măsura admiterii contestaţiei ci a reţinut direct spre judecare recursul modificând soluţia recurată.
Prin urmare în soluţionarea unei singure decizii Curtea de Apel Galaţi nu a săvârşit nici o greşeală de procedură, ci apreciind că este posibilă pronunţarea printr-o singură hotărâre nu a optat pentru pronunţarea unei hotărâri intermediare de anulare a hotărârii atacate.
Contestatorii arată că au fost lipsiţi de dreptul de a dezbate aceste motive de recurs, mai ales în condiţiile în care nu aveau cunoştinţă de motivele pentru care instanţa a considerat admisibilă contestaţia în anulare şi a analizat care anume motive de recurs nu au fost dezbătute/avute in vedere anterior, în soluţionarea recursului.
Curtea va înlătura această critică, neputând fi încadrată în vreunul dintre motivele de contestaţie în anulare prevăzute de lege. Mai mult reţine că contestatorii nu a fost împiedicaţi să pună concluzii în subsidiar asupra recursului, în situaţia admiterii contestaţiei în anulare, cu atât mai mult cu cât, asupra recursului astfel cum a fost declarat s-au pus concluzii, admiterea contestaţiei în anulare datorându-se omisiunii instanţei de a analiza o serie de motive de recurs.
Cât priveşte argumentaţia contestatoarelor în sensul că acestora li s-ar fi încălcat dreptul la apărare, în sensul art. 6 din CEDO, fiind lipsite de posibilitatea de a pune concluzii asupra recursului urmare a admiterii contestaţiei în anulare, este de reţinut că o astfel de analiză excede cadrului procesual al contestaţiei în anulare, aceasta fiind o cale extraordinară de atac circumscrisă unor motive expres şi limitativ prevăzute de lege, între care încălcarea dreptului la apărare nu se regăseşte.
Sub aspectul invocării jurisprudenţei CEDO în cauza Ieremeiov vs. România – 4637/24 noiembrie 2009 Curtea reţine că nici aceste argumente nu pot fi primite.
Astfel, Curtea reţine că respectiva hotărâre a vizat materia penală unde s-a reţinut că, pentru respectarea procesului echitabil, instanţa de apel nu poate desfiinţa o hotărâre anterioară şi reaprecia probele fără să informeze într-un mod adecvat părţile interesate, considerându-se că a fost încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO.
Prezenta cauză vizează domeniul dreptului administrativ şi, mai mult are drept obiect o contestaţie în anulare cale extraordinară de atac, nedevolutivă şi care nu impune o reapreciere a probelor.
Totodată Curtea reţine că prevederile care reglementează procedura aplicabilă judecăţii contestaţiei în anulare au fost analizate de instanţa de contencios constituţional fiind considerate ca fiind conforme cu dispoziţiile art. 20 din Constituţie şi ale art. 6 paragraful 1 din CEDO prin Decizia 10/2003.
Cât priveşte criticile vizând problema autorităţii de lucru judecat fata de motivele de recurs care au fost soluţionate, Curtea reţine că este de principiu ca toate recursurile/ motivele de recurs să de judece împreună, soluţia dintr-un recurs influenţând de cele mai multe ori soluţia din celelalte recursuri datorită caracterului unitar al hotărârii care face obiectul căii de atac. Şi sub aspectul acestor critici Curtea reţine că acestea exced cadrului procesual al contestaţiei în anulare, autoritatea de lucru judecat nefiind circumscrisă vreunui motiv de contestaţie în anulare dintre cele expres şi limitativ prevăzute de lege.
Argumentele referitoare la aplicabilitatea art. 318 alin. 2 Cod procedură civilă expuse în partea iniţială a contestaţiilor în anulare, cu referire la egalitatea armelor din perspectiva sancţionării doar a omisiunii examinării motivelor de recurs şi nu şi a apărărilor, acestea nu vor fi examinate, fiind străine de prezenta cauză, ci au mai degrabă legătură cu contestaţia în anulare iniţial formulată. Mai mult Curtea reţine că contestatoarele invocă teoretic neexaminarea apărărilor formulate faţă de cererea de recurs drept motiv de contestaţie în anulare, fără a invoca pe de o parte care sunt acele apărări omise de la examinare şi neobservând că dispoziţiile art. 318 alin. 2 Cod procedură civilă nu sancţionează o astfel de omisiune.
Totodată Curtea reţine că dispoziţiile art. 318 Cod procedură civilă au fost analizate de instanţa de contencios constituţional fiind considerate ca fiind conforme cu principiul autorităţii de lucru judecat prin Decizia nr. 296/2006.
Cele două contestaţii în anulare ce fac obiectul cauzelor conexate şi întemeiate pe dispoziţiile art. 318 Cod procedură civilă cu referire la soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, vor fi de asemenea respinse, Curtea reţinând că aceste capete de cerere nu au mai fost motivate de către contestatori după ce au luat cunoştinţă de motivarea deciziei contestate.
În consecinţă, pentru toate aceste considerente, Curtea va contestaţiile în anulare formulate de contestatoarele P.P.A. (înregistrată sub nr. 901/36/2013 la Curtea de Apel Constanţa şi conexată la prezenta) şi, respectiv, de D.P.P.A.D.G.D. împotriva deciziei civile nr. 1749/09.10.2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. 227/36/2013.
Faţă de soluţia pronunţată, reţinând culpa procesuală a contestatoarelor, raportat la dispoziţiile art. 274 Cod procedură civilă va obliga contestatoarele la plata cheltuielilor de judecată către intimatul G.A.O., în cuantum de 1598 lei contestatoarea P.P.A. (onorariu avocaţial 1500 lei şi 98 lei cheltuieli transport) şi respectiv 2905 lei contestatorul D.P.P.A.D.G.D. (onorariu avocaţial 2500 lei şi 405 lei cheltuieli transport) potrivit dovezilor ataşate la dosar.
