în conformitate cu prevederile art. 317 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă, hotărârile irevocabile pot fi atacate pe calea contestaţiei în anulare atunci când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, numai dacă motivul pe care se sprijină nu a putut fi invocat pe calea apelului sau recursului.
Imposibilitatea invocării acestui motiv trebuie să fie determinată de o situaţie obiectivă, unei asemenea situaţii neputându-i-se circumscrie interesul procesual al părţii, care nu a uzat de calea de atac a recursului, întrucât soluţia primei instanţe i-a fost favorabilă.
Partea nu are un drept de opţiune între recurs şi contestaţie în anulare, această din urmă cerere urmând a fi respinsă ca inadmisibilă, dacă considerentele pentru care a fost introdusă puteau fi valorificate pe calea recursului.
(Decizia nr. 986 din 25 iunie 2002 – Secţia a Vl-a comercială)
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia comercială la data de 26.10.2000, reclamanta Asociaţia Agricolă “L.” Băneasa l-a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună următoarele:
– anularea Procesului-verbal nr. 1 din 13.10.2000, ora 9,30, încheiat de Comisia de negociere directă organizată pentru vânzarea pachetului de acţiuni gestionat de pârât;
– anularea Deciziei nr. 7 din 17.10.2000 prin care s-a respins contestaţia la Procesul-verbal nr. 1 din 13.10.2000;
– refacerea de către Comisia de negociere directă a şedinţei de preselecţie cu recunoaşterea dreptului său de a participa la preselecţie;
– obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată;
– suspendarea procedurii la Comisia de negociere directă până la soluţionarea acţiunii.
Prin Sentinţa civilă nr. 351 din 06.11.2000, pronunţată în Dosarul nr. 3942/2000, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia comercială a admis excepţia invocată de pârâtă privind necompetenţa materială a Curţii de Apel Bucureşti -Secţia comercială în judecarea pe fond a litigiului şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti – Secţia comercială.
După declinarea competenţei, la Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială, s-a format Dosarul nr. 10056/2000 în care, la data de 20.12.2000, Asociaţia Agricolă Familială “A.” Mogoşoaia a depus cerere de intervenţie în nume propriu, solicitând pe fond respingerea acţiunii formulate de reclamantă ca neîntemeiată.
Prin Sentinţa civilă nr. 5596 din 04.07.2001, pronunţată în Dosarul nr. 10056/2000, Tribunalul Bucureşti- Secţia comercială a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantă.
Prin aceeaşi sentinţă a fost admisă cererea de intervenţie în interesul pârâtei, cerere formulată de intervenienta Asociaţia Agricolă Familială “A.” Mogoşoaia.
împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat recurs care a fost admis prin Decizia civilă nr. 170 din 04.02.2002, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti -Secţia a V-a comercială în Dosarul nr. 1945/2001.
în consecinţă, sentinţa civilă atacată a fost modificată în tot şi pe fond a fost admisă în parte acţiunea reclamantei, în sensul că s-a anulat Procesul-verbal nr. 1 din 13.10.2000 încheiat de Comisia de negociere directă organizată pentru vânzarea pachetului de acţiuni gestionat de intimata-pârâtă şi s-a anulat Decizia nr. 7 din 17.10.2000 a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor în procesul de privatizare în agricultură din cadrul intimatei-pârâte, fiind respinse celelalte capete de cerere, precum şi cererea de intervenţie.
La data de 22.02.2002, pârâtul Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei civile nr. 170 din 04.02.2002, solicitând admiterea contestaţiei, desfiinţarea deciziei pronunţate în recurs şi reţinerea cauzei spre competentă soluţionare pentru rejudecarea fondului de către Curtea de Apel Bucureşti – Secţia comercială.
în motivarea contestaţiei în anulare, contestatoarea a invocat în esenţă următoarele:
– cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, întemeiată pe dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, a fost introdusă la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia administrativ, care, prin Sentinţa civilă nr. 351 din 06.11.2000, a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti – Secţia comercială;
– declinarea de competenţă realizată de Curtea de Apel Bucureşti prin Sentinţa civilă nr. 351 din 06.11.2000 în favoarea Tribunalului Bucureşti – Secţia comercială s-a făcut cu încălcarea normelor imperative privind competenţa materială, acest fapt atrăgând după sine nulitatea absolută a soluţiilor judiciare pronunţate atât în fond, cât şi în recurs.
în concluzie, contestatoarea a arătat că Tribunalul Bucureşti nu a fost competent să judece cauza în fond, această competenţă aparţinând secţiei comerciale a Curţii de Apel Bucureşti.
în ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate cerute de art. 317 din Codul de procedură civilă, contestatoarea a arătat că acestea sunt îndeplinite din următoarele motive:
– pârâtul a obţinut o soluţie favorabilă în fond, prin urmare nu a avut cum, tehnic procedural, să invoce aspectele legate de competenţa tribunalului în recurs, de vreme ce recursul a fost înaintat de reclamant;
– faptul că recurentul-reclamant şi apoi instanţa din oficiu nu au invocat aspectele legate de competenţă nu îi poate fi imputat, întrucât a avut calitatea de pârât în fond şi apoi de intimat în recurs.
La data de 27.02.2000, s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a Vl-a comercială contestaţia în anulare formulată de contestatoarea Asociaţia Agricolă Familială “A.” Mogoşoaia împotriva Sentinţei civile nr. 5596 din 04.07.2001 şi împotriva Deciziei civile nr. 170 din 04.02.2002, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, motivele invocate fiind identice cu cele relevate prin contestaţia promovată de pârâtul Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor.
Examinând contestaţiile în anulare conexe, în raport de actele şi lucrările cauzei şi în raport de dispoziţiile legale în materie, Curtea constată că acestea sunt inadmisibile, nefiind întrunite cerinţele prevăzute de art. 317 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă.
Astfel, potrivit art. 317 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, numai dacă acest motiv nu a putut fi invocat pe calea apelului sau recursului.
Prin urmare, pentru folosirea contestaţiei în anulare de drept comun, art. 317 din cere, pe de o parte, ca hotărârea să fie irevocabilă, iar pe de altă parte, ca motivul pe care se sprijină această cale de atac să nu poată fi invocat pe calea apelului sau recursului.
Textul art. 317 din Codul de procedură civilă este clar, în sensul că imposibilitatea invocării motivului ce stă la baza contestatiei în anulare să fie determinată de o situaţie obiectivă, unei asemenea situaţii neputându-i-se circumscrie interesul procesual al părţii.
Din actele şi lucrările cauzei nu rezultă însă vreo situaţie obiectivă care să fi împiedicat contestatoarele să invoce excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Bucureşti în soluţionarea pe fond a acţiunii formulate de reclamantă.
Dimpotrivă, în faţa Curţii de Apel Bucureşti – Secţia comercială, pe rolul căreia a fost înregistrată iniţial acţiunea reclamantei, pârâta a invocat excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe şi a solicitat declinarea competenţei în favoarea Tribunalului Bucureşti – Secţia comercială.
Nici a doua contestatoare nu a invocat excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Bucureşti – Secţia comercială, deşi a avut această posibilitate atunci când a intervenit în cauza ce a format obiectul Dosarului nr. 10056/2000, lucru pe care nu l-a făcut.
Excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Bucureşti – Secţia comercială putea fi invocată de contestatoare şi pe calea recursului, chiar dacă soluţia pronunţată de această instanţă le-a fost favorabilă, deoarece interesul acestora trebuia privit prin prisma obţinerii unei soluţii legale din toate punctele de vedere, inclusiv al competenţei instanţei care a pronunţat-o.
De altfel, problema competenţei materiale a fost analizată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a V-a comercială, care în considerentele Deciziei civile nr. 170 din 04.02.2002, pronunţată în Dosarul nr. 1945/2001, a reţinut şi constatat natura comercială a cauzei, precum şi faptul că este competentă să o soluţioneze ca instanţă de recurs, apreciind implicit şi competenţa tribunalului ca instanţă de fond.
Pentru considerentele arătate, Curtea a respins ca inadmisibile contestaţiile în anulare conexe deduse judecăţii.
