Potrivit art. 318 teza II din Codul de procedură civilă, hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Dispoziţiile sus-menţionate, fiind de strictă interpretare, au în vedere numai omisiunea cercetării motivelor de recurs, iar nu discutarea şi respingerea lor în bloc, instanţa de recurs fiind îndreptăţită să răspundă la motivele de recurs şi printr-un considerent comun.
(Decizia nr. 708 din 13 mai 2002 – Secţia a Vl-a comercială)
Prin Decizia civilă nr. 59/R, pronunţată la 15.01.2002, în Dosarul nr. 1961/2001, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a V-a comercială a respins ca nefondate recursurile formulate de S.C. “C.” S.A. Bucureşti şi S.C. “M.” S.R.L. Ocna Mureş, împotriva Sentinţei civile nr. 5480 din 28.06.2001, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială în Dosarul nr. 4081/2000, în contradictoriu cu intimata S.C. “A.” S.A. Piteşti.
Pentru a pronunţa această decizie civilă, instanţa de recurs a reţinut că, prin Comanda nr. 2108 din 7.07.1999, intimata-reclamantă a solicitat recurentei-pârâte S.C. “C.” S.A. un autovehicul cu semiremorcă de 22 tone pentru transportarea unor motoare electrice la o firmă din Ţara Galilor. Recurenta-pârâtă a pus la dispoziţie autovehiculul la 8.07.1999, dar la ora 19,30, când depozitele de livrare erau închise, motiv pentru care încărcarea efectivă s-a realizat a doua zi până la ora 16. La 14.07.1999, beneficiarul extern a comunicat reclamantei că transportul nu a ajuns, iar recurenta-pârâtă a motivat întârzierea printr-o defecţiune a autovehiculului. Pentru sosirea cu întârziere a transportului partenerul extern al reclamantei a reţinut din Factura nr. 364901 din 27.10.1999 suma de 22.140.775 ITL cu titlu de pierderi de producţie, manopera cu personalul reţinut, precum şi de cost al managementului în afara programului.
Potrivit art. 14 din convenţia C.M.R. transportatorul este obligat să ceară instrucţiuni persoanei care are dreptul să dispună de marfă în cazul în care executarea contractului devine imposibilă. Pârâta nu a respectat prevederile menţionate. Conform art. 17 şi 19 din C.M.R., recurenta-pârâtă, în calitate de transportator, este răspunzătoare pentru pierderea totală sau parţială, cât şi pentru întârzierea la eliberarea mărfii.
Având în vedere că transportul a fost realizat în mod efectiv de către chemata în garanţie, S.C. “M.” S.R.L., susţinerile sale nu pot fi primite în contextul analizei prevederilor convenţiei C.M.R., astfel cum s-a arătat anterior.
împotriva acestei decizii civile, S.C. “M.” S.R.L. a formulat contestaţie în anulare, solicitând anularea hotărârii atacate şi, ca urmare a cercetării motivelor de recurs, admiterea recursului în sensul respingerii cererii de chemare în garanţie.
în motivarea contestaţiei în anulare s-a arătat că aceasta este întemeiată pe prevederile art. 318 teza II din Codul de procedură civilă, în sensul că instanţa de recurs a omis să cerceteze motivele de recurs invocate de recurenta chemată în garanţie.
Din considerentele deciziei civile, susţine contestatoarea, rezultă că singurul motiv care a determinat respingerea recursului declarat de recurenta chemată în garanţie a fost că transportul a fost efectuat de aceasta conform Comenzii nr. 758 din 8.07.1999 şi scrisorii C.M.R., ale cărei susţineri nu pot fi primite în contextul analizei prevederilor convenţiei C.M.R.
Prin urmare, instanţa de recurs nu s-a pronunţat cu privire la nici unul dintre motivele de recurs formulate de recurenta chemată în garanţie.
Analizând actele şi lucrările dosarului cauzei, Curtea reţine următoarele:
Contestaţia în anulare este o cale de atac admisibilă numai în cazurile limitativ enumerate de lege, prevederile în acest sens fiind de strictă interpretare. Pentru a fi aplicabile în speţă prevederile art. 318 teza II din Codul de procedură civilă, pe care a fost întemeiată contestaţia în anulare, ar fi trebuit ca instanţa de recurs să fi omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare, aspect care, dincolo de faptul că toate susţinerile recurentei au fost formulate în sensul unor motive de modificare, iar nu de casare, nu poate fi reţinut ca întemeiat. Astfel, din redactarea considerentelor în baza cărora a fost respins recursul formulat de S.C. “M.” S.R.L., rezultă în mod expres că instanţa de recurs a avut în vedere, în sensul cercetării, toate susţinerile recurentei, adică nu numai motivele de recurs propriu-zise formulate în raport cu art. 304 din Codul de procedură civilă, ci şi argumentele arătate în sprijinirea acestor motive. Prevederile art. 318 teza II din au în vedere numai omisiunea, iar nu discutarea şi respingerea în bloc a motivelor de recurs, cu menţiunea că, în speţă, cercetarea motivelor de recurs formulate de S.C. “M.” S.R.L. nu s-a rezumat, în fapt, la penultimul paragraf din decizia civilă atacată, din moment ce în cuprinsul acestuia se face trimitere şi la celelalte considerente reţinute de instanţa de recurs, sub aspectul analizei prevederilor convenţiei C.M.R. aplicabile în cauză.
Având în vedere considerentele arătate, în sensul că în speţă nu a intervenit motivul prevăzut de art. 318 teza II din Codul de procedură civilă, Curtea urmează să respingă contestaţia în anulare, ca nefondată.
