Greşeala materială, în înţelesul dispoziţiilor art. 318 din Codul de procedură civilă, presupune invocarea şi constatarea săvârşirii de către instanţa de recurs a unor greşeli formale, involuntare, şi nu a unor greşeli de judecată care să vizeze aprecierea greşită a probelor.
(Decizia nr. 1307 din 17 octombrie 2002 – Secţia a Vl-a comercială)
Prin Sentinţa civilă nr. 6304 din 14.09.2001, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială, a fost admisă acţiunea reclamantului G.B., a fost obligată pârâta S.C. “R.” să rebranşeze reclamantul la reţeaua de televiziune prin cablu, toate cheltuielile aferente fiind în sarcina acesteia, şi, totodată, a fost obligată pârâta la plata de daune-interese cominatorii pentru fiecare zi de întârziere în executarea obligaţiei, începând cu data pronunţării sentinţei şi până la data executării.
Prin Decizia civilă nr. 291 din 26.02.2002, pronunţată în Dosarul nr. 2410/2001, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a V-a comercială a admis recursul, a modificat în tot Sentinţa civilă nr. 6304 din 14.09.2001 şi a respins acţiunea ca nefondată.
împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat contestaţie în anulare, motivată, în esenţă, de faptul că hotărârea instanţei de recurs este rezultatul unei greşeli materiale, rezultată din modul în care au fost apreciate probele aduse de intimată, în drept fiind invocate dispoziţiile art. 318 din Codul de procedură civilă.
Curtea apreciază că, în raport de motivele invocate, contestaţia în anulare este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 318 din Codul de procedură civilă, “Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.”
Nici una din criticile formulate de contestator nu poate fi încadrată în una din cele două ipoteze prevăzute de textul enunţat. Toate apărările invocate vizează fondul cauzei, modul în care instanţa de recurs a analizat şi interpretat probele, însuşi contestatorul arată că hotărârea instanţei de recurs ar fi rezultatul unei greşeli materiale care ar consta, în opinia sa, în aprecierea greşită a probelor aduse de intimată.
“Greşeala materială” presupune invocarea şi constatarea săvârşirii de către instanţa de recurs a unor greşeli formale, involuntare, şi nu a unor greşeli de judecată care să vizeze aprecierea greşită a probelor.
Cealaltă ipoteză presupune că instanţa de recurs a respins recursul ori l-a admis numai în parte, însă a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 318 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge contestaţia în anulare ca inadmisibilă.
