Potrivit art. 319 alin. 2 din Codul de procedură civilă, “împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de silită, contestaţia poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.”
Potrivit art. 103 din Codul de procedură civilă, neexercitarea căii de atac în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
Cum, contestatoarea nu a probat când a luat cunoştinţă de decizia contestată şi nici că ar fi fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei să ia cunoştinţă despre această hotărâre, cererea de repunere în termenul de declarare a contestaţiei în anulare apare ca nefondată.
(Decizia nr. 251 din 13 februarie 2002 – Secţia a Vl-a comercială)
Prin Decizia civilă nr. 659, pronunţată la 22.11.2001 în Dosarul nr. 2269/2001, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a V-a comercială a admis cererea de repunere în termenul de exercitare a recursului formulat de către recurenta-pârâtă S.C. “S.M.C. & CO” S.R.L., repunând-o pe aceasta în termenul legal de declarare a recursului şi, de asemenea, a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă împotriva Sentinţei civile nr. 6883 din 27.09.2001, pronunţată de Tribunalul Bucureşti- Secţia comercială în Dosarul nr. 8536/2001, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. “B.” S.A., şi a casat sentinţa civilă atacată, trimiţând cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială.
împotriva acestei decizii civile, S.C. “B.” S.A. a formulat contestaţie în anulare la 22.01.2002, solicitând repunerea sa în termenul de declarare a contestaţiei în anulare, admiterea contestaţiei în anulare, anularea deciziei civile contestate, rejudecarea recursului declarat şi respingerea acestuia ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.
Prin motivele formulate de contestatoarea S.C. “B.” S.A. s-a arătat, în esenţă, că, în raport cu art. 318 din Codul de procedură civilă, decizia civilă a cărei anulare se solicită este rezultatul unei greşeli materiale. Astfel, instanţa de recurs nu a observat denumirea corectă a societăţii, recurenta-pârâtă S.C. “S.M. & CO” S.R.L., după cum rezultă din contractul de asociere încheiat între părţile în litigiu şi cum este înregistrată la Registrul comerţului, societate pe care S.C. “B.” S.A. a înţeles să o cheme în judecată, indicând în mod greşit denumirea acesteia ca fiind S.C. “S.M.C. & CO” S.R.L., societate înregistrată, de asemenea, la Registrul comerţului, dar cu care contestatoarea nu a avut raporturi juridice contractuale. S-a mai arătat că intimata-pârâtă a fost aceea care, cu rea-credinţă, a indus în eroare instanţa de judecată, indicându-şi propria denumire ca fiind S.C. “S.M.C. & CO” S.R.L., de exemplu în cererea de recurs formulată. Contestatoarea a aflat pentru prima dată despre existenţa celor două cu denumire asemănătoare la rejudecarea în primă instanţă a cauzei, în data de 07.01.2002 şi 16.01.2002, iar în raport cu acest din urmă motiv a solicitat şi repunerea în termenul de exercitare a contestaţiei în anulare, având în vedere că în acest sens a existat o împiedicare mai presus de voinţa sa.
Intimata S.C. “S.M.C. & CO” S.R.L. a formulat întâmpinare arătând, în primul rând, că indicarea în mod greşit a denumirii sale în proces se datorează avocaţilor angajaţi, care au fost în eroare asupra denumirii reale, dar în fapt culpa, sub acest aspect, aparţine şi părţii adverse, însă toate acestea nu sunt în măsură să conducă la anularea deciziei civile prin care s-a soluţionat recursul în cauză. S-a mai arătat că cererea de repunere în termenul de exercitare a contestaţiei în anulare nu este justificată în condiţiile în care contestatoarea a avut posibilitatea să observe că în proces se utilizează mai multe denumiri ale societăţii pârâte şi în această situaţie trebuia să depună un certificat constatator de la Oficiul Registrului Comerţului al Municipiului Bucureşti, astfel că în fapt contestaţia în anulare este tardivă.
La dosarul cauzei s-a ataşat Dosarul nr. 13096/2001 al Tribunalului Bucureşti – Secţia comercială, având ca obiect rejudecarea cauzei după casare, la aceasta fiind de asemenea ataşate dosarele menţionate anterior, şi s-a depus de către contestatoare Adresa nr. 12135 din 29.01.2002, emisă de Oficiul Registrului Comerţului al Municipiului Bucureşti.
Faţă de acestea, având în vedere actele şi lucrările dosarului cauzei, Curtea a reţinut următoarele:
Ulterior pronunţării Deciziei civile nr. 659/2001, cauza, având ca obiect litigiul dintre părţi, a şi fost rejudecată la instanţa de fond, Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială, care în acest sens a pronunţat Sentinţa civilă nr. 8 la data de 07.01.2002, în Dosarul nr. 13096/2001, iar contestaţia în anularea de faţă a fost formulată la 22.01.2002.
Pe de altă parte, decizia civilă a cărei anulare se solicită de către contestatoare face parte dintre hotărârile irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, împotriva cărora, conform art. 319 alin. 2 teza li din Codul de procedură civilă, contestaţia în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărârea respectivă, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă. Or, în cauză, S.C. “B.” S.A. a fost citată în vederea rejudecării în primă instanţă, la
28.12.2001, astfel cum rezultă din dovada de citare restituită la Dosarul de fond nr. 13096/2001. Prin citarea efectuată trebuie reţinut că s-a realizat, din punct de vedere legal, nu numai încunoştinţarea părţii respective despre rejudecarea pe fond dar, implicit, şi despre Decizia civilă nr. 659 din 22.11.2001, contestată. Aceasta, în condiţiile în care, prin art. 319 alin. 2 teza II din Codul de procedură civilă, legiuitorul nu a făcut nici o distincţie în ceea ce priveşte modurile în care se poate lua la cunoştinţă în fapt şi, în orice caz, nu a considerat că luarea la cunoştinţă s-ar putea face doar prin obţinerea hotărârii respective.
în raport cu data de 28.12.2001, contestaţia în anulare este formulată tardiv, la
22.01.2002, cu depăşirea termenului de 15 zile de la momentul la care contestatoarea a luat sau trebuia să ia cunoştinţă despre decizia contestată, CU menţiunea că, în situaţia de faţă, în acest caz este îndeplinită condiţia pentru aplicarea termenului de 15 zile şi nu este aplicabil în mod alternativ şi termenul de un an la care face referire art. 319 alin. 2 teza II din Codul de procedură civilă.
Oricum, contestatoarea nici nu a probat că ar fi luat cunoştinţă despre decizia civilă la o dată ulterioară, în condiţiile în care calcularea termenului de formulare a contestaţiei în anulare în raport de data de 07.01.2002, respectiv 16.01.2002, nu este legală, deoarece la datele respective contestatorul pretinde că a aflat prima dată despre existenţa celor două societăţi comerciale cu denumire asemănătoare. Or, în raport cu art. 319 alin. 2 teza II din Codul de procedură civilă, termenul de 15 zile se calculează de la data când s-a luat cunoştinţă despre hotărârea contestată, iar nu de la momentul avut în vedere de contestatoare, cel al luării la cunoştinţă despre alte aspecte, indiferent dacă acestea se pot constitui în motive avute în vedere pentru formularea contestaţiei în anulare.
De asemenea, în raport cu citaţia primită, contestatoarea nu face dovada că ar fi fost împiedicată, printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, să ia cunoştinţă despre hotărârea contestată.
în consecinţă, având în vedere considerentele arătate, Curtea a constatat că cererea de repunere în termenul de declarare a contestaţiei în anulare este nefondată şi a fost respinsă, iar contestaţia în anulare formulată, fiind tardivă, a fost respinsă pentru acest motiv, luându-se act totodată că intimata nu solicită cheltuieli de judecată.
