Pe calea contestaţiei la nu se pot invoca motive care să vizeze chestiuni de fond şi care să repună în discuţie o hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, deoarece aceasta ar duce la încălcarea principiului puterii lucrului judecat.
De asemenea, nu se poate invoca că instanţa nu a soluţionat unele capete de cerere, deoarece o astfel de omisiune poate fi, eventual, corectată în căile de atac.
Atâta vreme cât prin contestaţia formulată nu se invocă astfel de motive, ci se solicită stabilirea întinderii dispozitivului, prin lămurirea înţelesului formulării vizând măsura luată de instanţă şi cuprinsă în dispozitiv, cererea nu poate fi respinsă ca inadmisibilă.
(Decizia nr. 1240 din 3 octombrie 2002 – Secţia a Vl-a comercială)
Prin cererea înregistrată la data de 4.04.2002 pe rolul Tribunalului Bucureşti -Secţia comercială, contestatoarea S.C. “M.” S.A. a formulat, în temeiul art. 400 din Codul de procedură civilă, în contradictoriu cu intimata Primăria Municipiului Bucureşti, contestaţie privind întinderea dispozitivului Sentinţei civile nr. 4250 din 26.06.2000, pronunţată de această instanţă, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună lămurirea dispozitivului sentinţei civile menţionate, în sensul că imobilul situat în Bucureşti este compus din teren în suprafaţă de 1.327 mp şi construcţii aferente, conform schiţei-anexă la hotărâre- clădiri administrative, magazie lemn, depozit, magazie.
Prin Sentinţa civilă nr. 7140 din 23.05.2002, Tribunalul Bucureşti – Secţia a Vl-a comercială a admis excepţia inadmisibilităţii cererii şi a respins contestaţia la titlu, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că, aşa cum rezultă din analiza Dosarului nr. 3852 ataşat la dosarul cauzei, prin Sentinţa civilă nr. 4250 din 26.06.2000 s-a admis acţiunea reclamantei S.C. “M.” S.A., în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Bucureşti, astfel cum a fost modificată prin cererea formulată la 5.06.2000, prin care a solicitat să fie obligată pârâta să-i lase în deplină folosinţă şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti, incluzând teren în suprafaţă de 1.327 mp, identificat conform schiţei-anexă.
Tribunalul a apreciat că cererea contestatoarei nu se încadrează în noţiunea de contestaţie la titlu la care se referă art. 400 alin. 2 din Codul de procedură civilă, ci tinde la modificarea Sentinţei civile nr. 4250/2000, deoarece vizează aspecte de fond care nu au fost puse în discuţia părţilor, la momentul soluţionării în fond a acţiunii.
Reţinând că prin contestaţie se urmăreşte modificarea Sentinţei civile nr. 4250/2000, ceea ce aduce atingere autorităţii de lucru judecat, tribunalul a apreciat că, în temeiul art. 137 alin. 1 coroborat cu art. 400 alin. 2 din Codul de procedură civilă, trebuie admisă excepţia inadmisibilităţii contestaţiei la titlu.
împotriva acestei sentinţe declară recurs contestatoarea, criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală.
Curtea, în raport de actele şi lucrările dosarului, constată că recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Este adevărat că pe calea contestaţiei la executare nu se pot invoca motive privind chestiuni de fond care să repună în discuţie o hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, cum este cazul în speţă, deoarece aceasta ar duce la încălcarea principiului puterii lucrului judecat. De asemenea, nu se poate invoca nici că instanţa nu a soluţionat unele capete de cerere, deoarece o astfel de omisiune poate fi, eventual, corectată în căile de atac.
Tribunalul a reţinut în mod generic faptul că prin contestaţie se vizează motive de fond, astfel că nu s-ar încadra în categoria prevederilor art. 400 alin. 2 din Codul de procedură civilă, dar în concret a apreciat drept astfel de motive susţinerile contestatoarei, în sensul că, în acţiunea de fond, imobilul revendicat s-a arătat a fi compus atât din construcţie, cât şi din teren, iar în continuare, a arătat că susţinerile respective nu pot fi primite, practic, ca nefondate.
în fapt însă prin contestaţia formulată nu se invocă astfel de motive de fond, ci se solicită stabilirea întinderii dispozitivului, prin lămurirea înţelesului formulării vizând măsura luată de instanţă şi cuprinsă în dispozitiv. De asemenea, nu se consideră nici că instanţa ar fi omis să se pronunţe cu privire la construcţii.
Astfel, cum rezultă din formulările finale din contestaţia la executare, se consideră că dispozitivul este echivoc, neclar, în condiţiile în care, deşi imobilul revendicat este identificat, conform schiţei-anexe, nu s-au menţionat expres şi construcţiile, cu atât mai mult cu cât s-a admis acţiunea precizată în cuprinsul căreia contestatoarea consideră că a revendicat şi construcţiile respective.
Or, în limitele motivelor cuprinse în hotărâre, contestaţia la executare, vizând lămurirea înţelesului, respectiv întinderii dispozitivului pretins a fi neclar sau echivoc, poate fi primită de către instanţă, nefiind inadmisibilă, urmând însă, în cazul în care susţinerile contestatoarei vor fi apreciate ca neîntemeiate, să fie respinsă ca atare, iar nu apriori, ca inadmisibilă.
Prin urmare, tribunalul a admis în mod greşit excepţia inadmisibilităţii contestaţiei, fără a mai intra în cercetarea “fondului”, situaţie în care sunt pe deplin aplicabile prevederile art. 312 alin. 5 din privind casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
