Aspectele procedurale referitoare la punerea în a unei sentinţe judecătoreşti, în condiţiile în care partea se consideră vătămată prin punerea în executare a acesteia, pot fi invocate pe calea contestaţiei la executare, şi nu a recursului.
(Decizia nr. 371 din 13 martie 2002 – Secţia a V-a comercială)
Prin cererea înregistrată sub nr. 1622/2001 pe rolul Tribunalului Bucureşti-Secţia a V-a civilă şi de administrativ, reclamanta Primăria Municipiului Bucureşti a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. “T.” S.R.L., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 15.288,30 USD, reprezentând contravaloarea folosinţei spaţiului cu altă destinaţie situat în Bucureşti, debit format din 10.437,50 USD cotă aport şi 4.850,80 USD majorări de întârziere.
Prin încheierea de şedinţă din 15.05.2001, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea la secţia comercială.
Cauza a fost înregistrată sub nr. 57729/2001.
Prin Sentinţa civilă nr. 6720 din 24.09.2001, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, s-a respins acţiunea formulată de Consiliul General al Municipiului Bucureşti – A.F.I. (succesor în drepturi al fostei Primării a Municipiului Bucureşti – D.G.A.F.I.), ca fiind introdusă de o persoană fără calitate.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin Sentinţa civilă nr. 2124/1998, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, imobilul a devenit proprietatea numitului G.A.A.
De asemenea, instanţa de fond a reţinut că pârâta, prin actele depuse la dosar, a făcut dovada că a încunoştinţat reclamanta de această situaţie prin Adresa nr. 6060/2000, mai mult, a sesizat forurile competente pentru a reglementa situaţia juridică a spaţiului în discuţie.
împotriva Sentinţei civile nr. 6270 din 24.09.2001, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială, a declarat recurs Consiliul General al Municipiului Bucureşti – A.F.I., succesor în drepturi al Primăriei Municipiului Bucureşti -D.G.A.F.I., arătând că, în primul rând, punerea în posesie a numitului G.A.A. cu terenul situat în Bucureşti, prin judecătoresc, nu este opozabilă instituţiei, deoarece punerea în posesie, conform art. 2 din Dispoziţia Primarului General nr. 1490/1998, trebuie să fie un act procedural îndeplinit prin organele de specialitate ale Primăriei Municipiului Bucureşti.
în al doilea rând, arată recurenta, punerea în posesie efectuată prin executorul judecătoresc a fost viciată, deoarece a avut ca obiect un teren afectat de o construcţie ce se găseşte în proprietatea publică a municipiului Bucureşti.
în conformitate cu dispoziţiile art. 308 alin. 2 din Codul de procedură civilă, intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Din conţinutul reglementării Codului de procedură civilă, respectiv titlul V cap. I, rezultă că recursul este o cale extraordinară de atac.
Motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 304 din sunt limitativ prevăzute şi vizează ca regulă numai nelegalitatea hotărârii recurate.
Este adevărat că dispoziţiile art. 3041 din Codul de procedură civilă precizează că “Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele”, însă recurenta prin recursul formulat invocă aspecte procedurale referitoare la punerea în executare a unei sentinţe judecătoreşti.
Astfel, în condiţiile în care recurenta-reclamantă se considera vătămată prin punerea în executare a unei sentinţe judecătoreşti, avea posibilitatea formulării contestaţiei la executare.
Având în vedere considerentele arătate, precum şi faptul că motivele invocate de recurentă nu au nici o legătură cu motivarea sentinţei recurate, Curtea, în baza dispoziţiilor art. 312 din Codul de procedură civilă, a respins recursul, ca nefondat.
