Potrivit dispoziţiilor art. 1020 din Codul civil, condiţia rezolutorie este subînţeleasă, totdeauna, în contractele sinalagmatice, în cazul când una din părţi nu îndeplineşte angajamentul său.
Conform prevederilor art. 1021 din Codul civil, contractul nu este însă desfiinţat de drept, partea în privinţa căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă parte a executa convenţia, când e posibil, sau să ceară, în justiţie, desfiinţarea sa, cu daune-interese.
în speţă, pârâta s-a obligat să înregistreze sumele depuse de reclamant în contul capital social, să analizeze în adunarea generală a asociaţilor oportunitatea primirii acestuia în rândul asociaţilor, modalitatea de transfer a părţilor sociale de la asociaţii care cedează sau ca urmare a măririi capitalului social, până la concurenţa sumelor depuse de acesta, şi să întreprindă demersurile necesare înscrierii acestor modificări în registrul comerţului.
întrucât pârâta nu şi-a respectat aceste obligaţii, reclamantul putea solicita rezoluţiunea contractului, cu eventuale despăgubiri, şi nu cotă-parte din profitul societăţii comerciale pârâte pe ultimii 3 ani, care se cuvine numai asociaţilor, potrivit dispoziţiilor art. 67 din Legea nr. 31/1990, republicată, atâta timp cât acesta nu are o asemenea calitate în societatea comercială respectivă.
(Decizia nr. 1151 din 9 octombrie 2002 – Secţia a V-a comercială)
Prin cererea înregistrată sub nr. 9115 din 09.10.2001 la Tribunalul Bucureşti -Secţia comercială, reclamantul T.G. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. “R.” S.R.L. Bucureşti, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată la plata unei sume de 31.255.886 lei, reprezentând cota-parte din profitul societăţii pe anii 1998, 1999 şi 2000, cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 1597 din 12.02.2002 a Tribunalului Bucureşti – Secţia comercială, acţiunea a fost respinsă, ca nefondată, şi s-a luat act că pârâta nu solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a avut în vedere susţinerile părţilor şi probele administrate în cauză.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul T.G., considerând-o netemeinică şi nelegală.
în motivarea recursului, reclamantul a arătat că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, întrucât a reţinut că contractul încheiat de părţi nu ar fi de asociere în participaţiune, pentru considerentul că nu ar fi specificat aportul intimatei şi participarea la beneficii şi pierderi a părţilor.
Referitor la acest aspect, reclamantul a arătat că, în ceea ce-l priveşte, situaţia este clară, aportul său fiind o sumă de 500.000 lei.
Cu privire la aportul intimatei, acesta este definit în contract şi determinabil valoric, fiind valoarea capitalului social al societăţii.
Cota de participare la beneficii şi pierderi a fost şi este determinabilă, deoarece, toate elementele de calcul fiind cele specificate în contract, nu se putea preciza o cotă fixă, în valoare absolută, aceasta fiind variabilă şi putând avea, de la o perioadă la alta, valori diferite, practic fiind o participare a reclamantului la întreaga activitate a intimatei, atâta timp cât asocierea lor în participaţiune nu avea ca referinţă o anumită parte definită din activitatea acesteia.
Intimata, prin însuşi modul de calcul prezentat în adresa numită “Situaţie contract asociere în participaţiune”, determină cota sa, raportată la rezultatul economic, respectiv beneficiile şi pierderile, înregistrat la sfârşitul anilor 1993 şi 1994.
Având în vedere dispoziţiile art. 977 din Codul civil, “Interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante, iar nu după sensul literal al termenilor”, intenţia comună a părţilor era ca acest contract să fie de asociere în participaţiune, cu atât mai mult cu cât în contract părţile precizează faptul că temeiul de drept al contractului sunt dispoziţiile art. 251 – 256 din Codul comercial, subliniind acest lucru prin aserţiunea “în special”.
La determinarea sumei pretinse prin acţiune, s-a avut în vedere şi pierderea înregistrată de pârâtă în anul 1999, nu numai beneficiile (profitul) înregistrate în anii 1998 şi 2000, dar, în lipsa unei expertize contabile, cererea a fost respinsă de instanţa de fond, care a motivat că nu are relevanţă în cauză, rămânând numai baza de calcul mai sus amintită.
Reţinerea instanţei cu privire la faptul că în contract părţile fac referire la participarea la capitalul social, şi nu la beneficii şi pierderi, este eronată. Discuţia referitoare la capitalul social a fost făcută doar în scopul determinării modului de calcul al cotei ce reprezenta parte din beneficiile şi pierderile înregistrate de asociere, şi nu metoda de determinare a acestei cote.
în anii 1993 şi 1994 societatea şi-a respectat obligaţia contractuală, după cum rezultă din adresa emisă de pârâtă, denumită “Situaţie contract asociere în participaţiune”.
Referitor la considerentele instanţei de fond, în ceea ce priveşte susţinerea acesteia că recurentul ar fi recunoscut că este un “creditor onorabil”, trebuie avut în vedere că sintagma “suma creditată” are ca înţeles, din punct de vedere economic, “înregistrarea acesteia în dreapta unui cont contabil, coloana care are denumirea «credit»”.
Sintagma “creditor onorabil” înseamnă de fapt titularul unui drept de creanţă, adică “dreptul creditorului de a pretinde de la debitor să dea, să facă sau să nu facă ceva, în conformitate cu actul care stabileşte acest drept”, în speţă, contractul încheiat între părţi.
Cu privire la sintagma “dobândă”, folosită în faxul trimis, trebuie avut în vedere faptul că reclamantul nu a cunoscut datele referitoare la rezultatele contabile (profit/pierdere) înregistrate de societate pe anii 1998, 1999 şi 2000, întrucât intimata nu i le-a comunicat, considerându-le ca fiind confidenţiale, şi atunci recurentului i-au rămas la îndemână alte metode, aşa cum sunt cele stabilite în legislaţia contabilă în vigoare, respectiv cea a ratei inflaţioniste, care este element de bază în calculul dobânzii medii anuale, comunicată de şi folosită în relaţiile interbancare.
în susţinerea recursului nu s-au solicitat probe noi, iar cererea a fost legal timbrată, fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 din Codul de procedură civilă.
Recursul este nefondat.
Analizând actele şi lucrările dosarelor, în raport cu probele administrate în cauză, motivele de recurs invocate şi dispoziţiile legale în materie, Curtea constată că contractul încheiat de părţi la data de 26.01.1993 a avut ca obiect participarea reclamantului la capitalul pârâtei.
în acest scop, pârâta s-a obligat să înregistreze sumele depuse de reclamant în contul capital social, să analizeze în adunarea generală a asociaţilor oportunitatea primirii reclamantului în rândul asociaţilor firmei, modalitatea de transfer al părţilor sociale de la asociaţii care cedează sau ca urmare a măririi capitalului social, până la concurenţa sumelor depuse de reclamant, şi să întreprindă demersurile necesare înscrierii acestor modificări în registrul comerţului.
Pârâta nu şi-a respectat însă aceste obligaţii şi, drept urmare, reclamantul nu avea altă posibilitate decât să solicite rezoluţiunea contractului, cu eventuale despăgubiri, şi nu cotă-parte din profitul pârâtei pe anii 1998, 1999 şi 2000, în lipsa calităţii sale de asociat în societatea pârâtă.
în aceste condiţii, Curtea constată că reclamantul a formulat greşit acţiunea şi, fiind culpa sa, nu o poate invoca pentru câştigarea unui drept, potrivit dispoziţiilor art. 108 alineatul final din Codul de procedură civilă.
în consecinţă, Curtea constată că instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt corectă în cauză, a făcut o analiză temeinică a probelor administrate şi o aplicare şi interpretare legală a dispoziţiilor în materie, specifice speţei, astfel că motivele de recurs invocate sunt, în totalitate, neîntemeiate.
Faţă de considerentele expuse mai sus, Curtea constată că sentinţa civilă atacată este temeinică şi legală şi urmează a fi menţinută, iar recursul va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 312 din Codul de procedură civilă.
