Cum, prin contractul de asociere intimata s-a obligat să plătească apelantei un procent din profitul net realizat din exploatarea bunului, dar nu mai puţin de 310 USD, în mod greşit, instanţa de fond a reţinut că intimata avea obligaţia să achite suma fixă menţionată numai în situaţia obţinerii unui profit. Această interpretare încalcă prevederile art. 969 din Codul civil, obligaţia asumată de intimată fiind aceea de a achita suma fixă indiferent de situaţia obţinerii sau nu a unui profit.
(Decizia nr. 86 din 11 aprilie 2002 – Secţia a Vl-a comercială)
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială sub nr. 6483/1999, reclamantul Consiliul General al Municipiului Bucureşti a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. “P.” S.R.L., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 2.644 USD, reprezentând cota de aport restantă, şi a sumei de 17.321 USD, reprezentând penalităţi de întârziere la plata cotei de aport calculată conform Contractului de asociere nr. 122 din 20.05.1994, şi evacuarea pârâtei din spaţiul situat în Bucureşti, cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 951 din 15.02.2000, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a respins acţiunea ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
Prin Decizia civilă nr. 2149 din 05.09.2000, pronunţată în Dosarul nr. 2282/2000, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia comercială a admis apelul declarat de Primăria Municipiului Bucureşti, a desfiinţat Sentinţa civilă nr. 951 din 15.02.2000 a Tribunalului Bucureşti şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, respectiv Tribunalului Bucureşti – Secţia comercială.
Prin Sentinţa civilă nr. 574 din 29.01.2001, pronunţată în Dosarul nr. 8624/2000, Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială a respins acţiunea ca neîntemeiată, motivat de faptul că pârâta nu a obţinut profit, astfel că reclamanta nu poate solicita cota de participare la nişte beneficii inexistente, aceasta fiind interpretarea ce trebuie dată art. 9 alin. 2 din contractul încheiat între părţi. A respins ca neîntemeiată şi cererea reconvenţională depusă la data de 20.11.2000 (după desfiinţarea sentinţei pronunţate în soluţionarea primului fond), prin care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a clauzei prevăzute la art. 9 alin. 2 partea finală, care stipulează profitul minim garantat, precum şi constatarea inexistenţei debitului format din penalităţi de întârziere, reţinând că pârâta-reclamantă a avut libertatea de asociere în momentul semnării contractului cu reclamanta, având posibilitatea, expresie a libertăţii de voinţă, de a adera sau nu la clauzele contractuale. Pârâta-reclamantă îşi invocă propria turpitudine drept motiv de neexecutare a contractului, deşi o perioadă de timp a acceptat aceste clauze, conformându-se dispoziţiilor art. 969 din Codul civil.
împotriva sentinţei, în termen legal, a declarat apel, legal timbrat, reclamanta Primăria Municipiului Bucureşti, prin Primarul General.
în motivarea apelului, apelanta-reclamantă a arătat următoarele: Cu privire la faptul că nu ar fi precizat perioada pentru care s-au formulat pretenţiile, se arată că odată cu calculul desfăşurat s-a făcut şi precizarea perioadei pentru care se solicită aceste pretenţii, respectiv august 1996-30.11.2000, perioadă precizată în funcţie de termenul de prescripţie, având în vedere că acţiunea a fost introdusă în anul 1999, luna septembrie.
Cu privire la penalităţi, se arată că acestea au fost precizate la suma de 14.057,99 USD, iar cota de profit de 113,16 USD. Acţiunea are ca obiect obligaţia de a da ce îşi are izvorul în contractul de asociere, precum şi în raport cu dispoziţiile art. 1081, 1082, 1084 din Codul civil.
Daunele pretinse reprezintă beneficiul nerealizat din culpa pârâtei şi constituie debit, la care pot fi aplicate penalităţile stipulate prin contract, iar modalitatea de calcul este prevăzută în clauza penală. Penalităţile reprezintă o evaluare convenţională a pagubelor şi o sancţiune pentru neexecutare, executarea necorespunzătoare sau cu întârziere şi au un caracter reparatoriu pentru partea prejudiciată. în dreptul comercial, clauza penală se cumulează cu executarea contractului, spre deosebire de dreptul civil unde creditorul nu poate cere şi penalitatea şi executarea obligaţiei principale.
în contract s-a stipulat că plata se va face cel mai târziu la data de 10 a lunii, or, pârâta, deşi a achitat în anumite perioade, a achitat cu întârziere, curgând penalităţi ce au fost calculate în raport de clauza penală.
Motivarea sentinţei este contradictorie, în sensul că acţiunea a fost respinsă pe motiv că pârâta nu a înregistrat profit şi deci nu putea datora cota de profit, în lipsa acestuia nefiind aplicabil art. 969 din Codul civil, iar cererea reconvenţională a fost respinsă în temeiul aceluiaşi articol. Profitul minim garantat a fost solicitat în temeiul art. 969 din Codul civil, totuşi instanţa a respins cererea ca neîntemeiată.
La data de 15.11.2003, apelanta a depus cerere precizatoare a cuantumului pretenţiilor, respectiv de micşorare a acestuia şi anume la 113,16 USD cotă de profit şi 14.135,36 USD penalităţi.
Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele invocate şi de dispoziţiile art. 294 – 295 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că apelul este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce vor urma.
Prin Contractul de asociere nr. 166 din 16.07.1996, încheiat între părţi, având ca obiect repararea, modernizarea şi exploatarea spaţiului construit în suprafaţă de 203,84 mp situat în Bucureşti, intimata-pârâtă s-a obligat să plătească apelantei-reclamante 7,76% din profitul net realizat din exploatarea bunului, dar nu mai puţin de 310 USD pe lună (art. 9 alin. 2).
La dosarul cauzei, reclamanta a depus calculul desfăşurat al pretenţiilor pe perioada august 1996 – 30.11.2000.
Interpretarea dată de instanţa de fond clauzei cuprinse în art. 9 alin. 2, în sensul că intimata-pârâtă avea obligaţia să plătească cota de profit numai în situaţia obţinerii de profit, este neconformă cu regulile de interpretare a contractelor şi în primul rând cu dispoziţiile art. 969 din Codul civil, mai ales că, în continuare, prima instanţă a reţinut, implicit, că în speţă ne aflăm în prezenţa unui contract de adeziune cu ale cărei clauze pârâta a fost de acord.
Or, obligaţia asumată de pârâtă a fost ca aceasta să achite cel puţin suma de 310 USD, indiferent de situaţia obţinerii unui profit sau nu.
Interpretarea dată de prima instanţă adaugă la contract prin enunţarea ideii că aportul şi chiar această sumă fixă s-ar plăti numai în situaţia obţinerii unui profit, fapt care este contrar dispoziţiilor art. 984 din Codul civil, potrivit cărora, oricât de generali ar fi termenii unui contract, acesta nu cuprinde decât lucrurile asupra cărora se pare că părţile şi-au propus a contracta.
Motivarea sentinţei este contradictorie, atâta timp cât acţiunea principală s-a respins pe ideea că nu se datorează cota de aport dacă nu s-a obţinut profit, iar pe de altă parte cererea reconvenţională de constatare a nulităţii clauzei cuprinse în art. 9 alin. 2 a fost respinsă ca urmare a constatării invocării propriei culpe din partea intimatei-pârâte, care “o perioadă de timp a acceptat aceste clauze”, iar când nu a mai obţinut profit a apreciat că această clauză ar fi nulă.
Cu privire la penalităţi, se constată că şi acestea sunt datorate în temeiul art. 13 alin. 3 din contract.
Se reţine că, pe parcursul soluţionării prezentului apel, apelanta-reclamantă şi-a micşorat cuantumul pretenţiilor la suma de 113.16 USD cotă de profit, respectiv 14.135,36 USD penalităti, conform calculului anexat (Adresa nr. 10040 din 6.06.2001).
NOTĂ:
Decizia a devenit irevocabilă prin nerecurare.
