Contract de împrumut încheiat între particulari. Actiune în restituirea sumei împrumutate. Sarcina dovedirii raporturilor juridice


Prin cererea înregistrata la data de 06.01.20114 sub nr.389/212/2011 pe rolul Judecatoriei Constanta, reclamantul  A.D.F. a solicitat instantei, în contradictoriu cu pârâtul M.G., sa dispuna obligarea pârâtului  sa restituie suma de 12.000 euro sau echivalentul în lei a acestei sume exprimata în lei la momentul efectuarii platii, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea cererii se arata ca la data de 27.06.2008 a încheiat cu pârâtul o întelegere în care s-a consemnat faptul ca i-a acordat acestuia cu titlu de împrumut la diferite intervale de timp mai multe sume de bani exprimate în euro, respectiv 5000 euro la data de 07.02.2008, 2500 de euro la data de 25.04.2008, 2500 euro la data de 10.05.2008 si suma de 2000 euro la data de 27.06.2008, în total fiind acordata suma de 12.000 euro.

Sustine reclamantul ca potrivit întelegerii partilor scadenta acestor împrumuturi a fost stabilita pentru data de 15 noiembrie 2009 data pâna la care partile s-au înteles sa nu se plateasca nici un comision sau dobânda, însa în caz de neplata dupa data respectiva sa se aplice un comision si o dobânda de 100% la suma împrumutata, însa dupa scadenta împrumutului desi a efectuat mai multe demersuri pentru restituirea sumei împrumutate s-a lovit de refuzul acestora sens în care a înteles sa investeasca instanta cu prezenta actiune.

În drept au fost invocate art.1576 si urm. C.civil si art.242 alin.2 Cod proc.civ. 

În sustinere au depus înscrisul intitulat „întelegere”, extras de cont.

Actiunea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru în cuantum de 2531 lei si timbrul judiciar mobil de 5 lei dupa ce în prealabil reclamantul a formulat cerere de ajutor public judiciar sub forma scutirii la plata taxei judiciare de timbru, cerere respinsa irevocabil de instanta.

Pârâtul legal citat a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca nefondata întrucât situatia de fapt nu corespunde realitatii fiind doar o fictiune pe care reclamantul o inoveaza cu rea credinta în mod deliberat, acesta nu i-a împrumutat niciodata sume de bani.

Sustine pârâtul ca reclamantul nu i-a împrumutat niciodata acele sume de bani aratate în actiune, ca nu recunoaste înscrisul denumit „întelegere” de care acesta se foloseste, pe care nu l-a semnat, de fapt reclamantul fiind cel acre-i datoreaza bani, iar prin aceasta manevra reclamantul încearca sa contracareze un demers judiciar pe care l-a initiat împotriva acestuia pe calea unei plângeri penale pentru suma de 16.798 USD pe care i-a datoreaza si pe care nu i-a restituit-o.

În cauza a fost încuviintata si s-a administrat proba cu înscrisuri, proba testimoniala, proba cu interogatoriul reclamantului (fila 141-142) si interogatoriul pârâtului care a fost administrat în conformitate cu disp.art. 223 alin.1 Cod proc civ. (fila 142-143).

Au fost audiati martorii H.R. la cererea reclamantului si S.D. la cererea paratului.

Întrucât pârâtul a contestat semnatura de pe înscrisul intitulat „întelegere” în conformitate cu disp.art.179 alin.1 Cod proc.civ. a fost efectuata în cauza expertiza criminalistica de catre Laboratorul Interjudetean de Expertize Criminalistice Bucuresti.

Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta constata urmatoarele:

Conform înscrisului depus de reclamant în copie la fila 5 si originalul acestuia la fila 58 din dosar, acesta a acordat pârâtului cu titlu de împrumut la diferite intervale de timp mai multe sume de bani exprimate în euro, respectiv 5000 euro la data de 07.02.2008, 2500 de euro la data de 25.04.2008, 2500 euro la data de 10.05.2008 si suma de 2000 euro la data de 27.06.2008, în total fiind acordata suma de 12.000 euro.

Din cuprinsul înscrisului instanta mai retine faptul ca potrivit întelegerii partilor scadenta acestor împrumuturi a fost stabilita pentru data de 15 noiembrie 2009 data pâna la care partile s-au înteles sa nu se plateasca nici un comision sau dobânda, însa în caz de neplata dupa data respectiva sa se aplice un comision si o dobânda de 100% la suma împrumutata, însa aceste dobânzi si comisioane nu fac obiectul cauzei de fata reclamantul sesizând instanta numai cu privire la suma pretins împrumutata de 12.000 euro.

Întrucât obiectul conventiei încheiata între parti depaseste 250  lei, dovada unor asemenea acte juridice se face  potrivit  conditiilor  stipulate de art.1191 al.1 C.civ., adica numai prin act  autentic  sau  prin  act  sub semnatura privata. Aliniatul 2 al aceluiasi  text  permite  totusi  partilor contractante ca si in asemenea cazuri,  sa  apeleze  la  dovada  cu  martori atunci când conventia priveste drepturi de care  partile  pot  dispune,  asa cum este cazul în speta de fata.

Instanta retine ca în  raport  de disp.art.1191  al.1  Cod  Civil  si  art.1180  Cod  Civil , dar  si  de  expertiza grafologica  efectuata  în  cauza,  reclamantul  nu  a dovedit existenta conventiei de împrumut încheiata cu paratul si, ca atare, nici existenta  în patrimoniul pârâtului a obligatiei de restituire a sumei de  bani  mai  sus mentionata.

Instanta constata ca înscrisul intitulat întelegere nu îndeplineste conditiile regularitatilor de forma, obligatia unilaterala de plata trebuie sa cuprinda mentiunea ceruta de art.1180 alin.1 Cod civ. Si anume ca actul sub semnatura privata prin care o parte se obliga sa plateasca o suma de bani trebuie sa fie scris în întregul lui de acela care se obliga, sau cel putin acesta înainte de a semna sa adauge cuvintele „bun si aprobat” aratând în litere suma, aceasta mentiune „bun si aprobat” care este obligatorie a fi înscrisa în act îndeplineste un rol de ocrotire a debitorului, iar în lipsa acestei mentiuni face sa opereze principiul înscris în art.983 Cod civil potrivit caruia orice dubiu se interpreteaza în favoarea celui care se obliga.

Doctrina si practica judiciara a statuat în aceasta materie ca absenta în promisiunile unilaterale de plata a scrierii proprii sau a cuvintelor „bun si aprobat” însotite de suma în litere, conditii de forma cerute de art.1179 si 1180 Cid civil sunt sanctionate cu nulitatea de ordin probator a înscrisului.

Contractul de  împrumut  in  litigiu – înscrisul intitulat „întelegere” este apreciat ca nul de instanta ca înscris pentru neîndeplinirea conditiilor prev. de art.1180 Cod civil,  însa va fi asimilat conceptului de început de dovada scrisa întrucât a fost  semnat de pârât si probat ca atare ca act  juridic – conform concluziilor raportului de expertiza criminalistica -,  prin  alte  mijloace  de  proba, respectiv proba cu martori.

In acest sens, au fost  audiati martorii propusi de reclamant care  cunoaste, pe pârât cunoscându-l prin intermediul reclamantului  si care a declarat ca stie ca partile s-au ajutat reciproc cu sume de bani, cunoscând faptul ca reclamantul a scos de la banca suma de 10000 euro pentru a termina un imobil în Eforie si pentru a-i da niste bani si pârâtului, mentionând ca nu cunoaste ce suma s-a acordat, însa nu a auzit ca partile care venisera la banca împreuna sa discute despre vreo suma de bani. 

În conformitate cu dis.ap.223 alin.1 cod proc.civ. a fost administrat un interogatoriu pârâtului aratului care a  negat  primirea  sumei de bani nici toata odata si nici în mai multe transe, reclamantul fiind cel care îi datoreaza bani pe care i-a ridicat dintr-un cont comun si pe care refuza sa-i restituie. 

Din declaratia martorului S.D. care cunostea ambele parti se retine ca pârâtul a construit o casa în localitatea Eforie, sens în care îi trimitea sume de bani necesare reclamantului pentru efectuarea de plati. Martorul a mai declarat ca a asistat la o discutie aprinsa între parti privind plata unor sume de bani, iar în momentul în care a mers cu pârâtul la locuinta reclamantului pentru ca acesta sa faca plata contravalorii muncii prestate reclamantul i-a spus pârâtului i ca si acesta are sa-i dea niste bani.

Din interogatoriul administrat reclamantului rezulta ca suma de bani din care a fost acordat împrumutul provenea din vânzarea unui imobil apartinând reclamantului, însa potrivit declaratiilor martorului H. acesta si-a construit un imobil în Eforie.

Extrasul de cont depus la dosar de catre reclamant face doar dovada faptului ca reclamantul a ridicat diverse sume de bani de la banca, însa din acest înscris nu rezulta scopul pentru care au fost retrase aceste sume de bani.

Dina analiza acestui înscris se retine faptul ca nu exista corespondent între datele la care se sustine ca s-ar fi acordat sumele de bani cu sumele retrase din conturile reclamantului de la Banc Post. Astfel prima transa de 5000 Euro conform mentiunilor din cuprinsul întelegerii s-ar fi acordat la 07.02.2008, însa data de 08.02.2008 subliniata în extrasul de cont apare ca retrasa a doua zi dupa acordarea împrumutului.

Tot astfel pentru data de 10.05.2008 mentionata în înscris nu exista corespondent în extrasul de cont, tranzactia bancara fiind efectuata la 30.05.2008, la mult timp dupa data la care –sar fi acordat suma de bani.

De asemenea la datele de 08.02.2008, 25.04.2008 si 27.06.2008 subliniate cu albastru în extrasul de cont instanta retine ca în acelasi moment s-au facut retragerile sumelor mentionate, însa în aceeasi zi a fost constituit si depozit la termen ceea ce denota faptul ca nu s-au scos efectiv banii din cont.

În consecinta, înscrisul depus de reclamant nu poate fi coroborat cu alte probe, iar singur, acesta  nu poate face dovada încheierii contractului de împrumut între parti, pentru a putea fi analizata natura raportului juridic ce a luat nastere între reclamant si pârâti.

Prin urmare, singura proba administrata de reclamant  în  sustinerea pretentiilor sale este înscrisul intitulat „întelegere”, extrasele de cont si respectiv contractul de vânzare cumparare al caror continut nu se coroboreaza cu restul probelor  administrate  în cauza, respectiv, interogatoriul paratului si expertiza grafologica.

Conform principiului actori incumbit probatio statuat de art.1169 Cod Civil, potrivit caruia, cel ce face o propunere in  fata  judecatii  trebuie sa si o dovedeasca, reclamantului ii revenea  sarcina  probei  sub  aspectul dovedirii  existentei  unei  conventii  de  împrumut  valabil  încheiata cu pârâtul.

Pe cale de consecinta din interpretarea depozitii martorilor, cât si  înscrisurile  depuse  în  cauza, inclusiv semnaturile de pe aceste înscrisuri, instanta constata ca toate aceste  probe nu sunt de natura a confirma sustinerile reclamantului.

Cum în speta,  reclamantul  nu  a  reusit  sa  dovedeasca  raporturile contractuale privind împrumutul  acordat  pârâtului,  neavând  relevanta  în acest context, buna sau reaua – credinta a  pârâtului,  instanta va respinge actiunea ca neîntemeiata.

În conformitate cu art. 274 Cod procedura civila, instanta va obliga reclamantul la plata pârât a sumei de 450 lei cu titlu de cheltuieli de judecata,  reprezentând onorariu de expertiza criminalistica.