Contract de închiriere încheiat între Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi un alt organ al administraţiei locale. Natura juridică a litigiului


Potrivit art. 56 din Codul comercial, caracterul comercial al unui litigiu este dat de natura comercială a actului juridic dedus judecăţii. Dacă un act este comercial numai pentru una din părţi, toţi contractanţii sunt supuşi, în ceea ce priveşte acest act, legii comerciale, afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.

Cum părţile contractante nu au calitatea de agenţi economici, în sensul art. 7 din Codul comercial, respectiv nu “fac fapte de comerţ, având comerţul ca o profesiune obişnuită”, activitatea desfăşurată de acestea şi actele juridice încheiate se supun reglementărilor dreptului comun, putând încheia contracte civile de locaţiune, în temeiul art. 969, 970, 1410 şi 1429 şi următoarele din Codul civil.

(Decizia nr. 1653 din 6 decembrie 2002 — Secţia a V-a comercială)

Prin Sentinţa civilă nr. 4986 din 5.04.2002, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială, instanţa a admis excepţia şi a respins ca prematură acţiunea reclamantei, reţinând în esenţă că nu au fost respectate dispoziţiile art. 7201 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

împotriva acestei sentinţe, reclamanta, în termenul legal prevăzut de art. 301 din Codul de procedură civilă, a declarat recurs.

în motivele de recurs recurenta-reclamantă a criticat sentinţa civilă atacată sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, invocând dispoziţiile art. 159 pct. 2, art. 162, art. 304 pct. 3 şi 9 din Codul de procedură civilă.

în temeiul dispoziţiilor art. 162 şi 159 pct. 2 din Codul de procedură civilă, recurenta-reclamantă a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti – Secţia comercială, deoarece cauza este de natură civilă, şi nu de natură comercială, şi trebuia soluţionată de instanţa competentă – Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, în a cărei rază teritorială este situat sediul intimatei-pârâte.

Curtea, verificând legalitatea lucrărilor dosarului de fond sub aspectul excepţiei necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti – Secţia comercială, constată că recursul este fondat.

Caracterul comercial al unui litigiu este conferit, potrivit art. 4 din Codul comercial, de contractele şi obligaţiile unui comerciant, altele decât cele prevăzute de art. 3, pe care legea comercială le consideră ca fapte de comerţ, dacă nu sunt de natură civilă. Potrivit art. 56 din Codul comercial, actul trebuie să fie comercial pentru cel puţin una dintre părţi.

în cauza de faţă, părţile nu au calitatea de agenţi economici, în sensul dispoziţiilor art. 7 din Codul comercial, respectiv fac fapte de comerţ, având comerţul ca o profesie obişnuită, şi nu sunt nici constituite potrivit dispoziţiilor Legii nr. 31/1990, republicată.

Ele desfăşoară o activitate supusă reglementărilor dreptului comun, în baza normelor de drept civil, art. 480, 969, 970, 1410, 1429 şi următoarele din Codul civil, putând încheia contracte civile de locaţiune sau de vânzare-cumpărare, perfect valabile.

în acest context se poate constata faptul că instanţa de fond, fără a face o analiză sumară a obiectului acţiunii, a naturii acestuia, a considerat că litigiul este comercial şi a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 7201 din Codul de procedură civilă, care sunt de strictă interpretare şi aplicabile numai soluţionării litigiilor comerciale.

Litigiul fiind însă de natură civilă, Curtea, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. 1, 2 şi 5 din Codul de procedură civilă, raportat la art. 304 pct. 3 din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 159 pct. 2 şi art. 160 din Codul de procedură civilă, va admite recursul, va casa sentinţa civilă atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare, potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, în a cărei rază teritorială îşi are sediul principal intimata-pârâtă.