Potrivit dispoziţiilor art. 1452 din Codul civil, “Dacă locatarul, şi după expirarea termenului locaţiunii, continuă a rămâne în casa sau apartamentul închiriat, fără nici o împiedicare din partea locatorului, el se consideră că voieşte a le ocupa sub aceleaşi condiţii şi pentru un timp determinat de obiceiul locului, şi nu poate nici să iasă, nici să fie concediat înainte de a se fi făcut vestirea, în termenul obişnuit în localitate”.
întrucât, în speţă, reclamanta locator nu a uzat de prevederile pactului comisoriu, stabilit prin contract, în perioada de valabilitate a acestuia, după expirarea termenului convenit de părţi a avut loc tacita relocaţiune a contractului de închiriere. Pentru evacuarea pârâtei proprietarul spaţiului trebuie să îndeplinească formalităţile legale, respectiv notificarea chiriaşului şi acordarea unui concediu de 15 zile.
(Decizia nr. 1196 din 16 octombrie 2002 – Secţia a V-a comercială)
Prin cererea înregistrată sub nr. 1800 din 24.01.2002 la Tribunalul Bucureşti -Secţia a Vl-a comercială, reclamanta R.A. A.P.P.S. a chemat-o în judecată pe pârâta Redacţia publicaţiei “C.”, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, aceasta să fie obligată la plata unei sume de bani, ce reprezintă debit neachitat, compus din chirii, prestări servicii, utilităţi, toate pentru perioada 01.01 -01.09.2001, plus penalităţi aferente acestuia, şi să se dispună evacuarea acesteia din spaţiul deţinut, cu cheltuieli de judecată.
La data de 28.03.2002, prin Adresa nr. 2221, reclamanta şi-a majorat cuantumul pretenţiilor.
Prin Sentinţa civilă nr. 5259 din 11.04.2002 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a Vl-a comercială, s-a admis, în parte, acţiunea precizată.
De asemenea, s-a respins, ca nefondat, capătul de cerere privind evacuarea pârâtei din spaţiul ce a format obiectul contractului de locaţiune şi prestări servicii şi a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a avut în vedere susţinerile părţilor şi probele administrate în cauză.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta R.A. A.P.P.S., considerând-o netemeinică şi nelegală.
în motivarea recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, reclamanta a arătat că instanţa a reţinut, în mod greşit, că a operat tacita relocaţiune, din moment ce pârâtei i-a fost notificat concediul, prin Notificarea nr. 2159 din 08.11.2001, instrumentată prin intermediul biroului executorului judecătoresc, prin care aceasta a fost somată să elibereze spaţiul în termen de 15 zile de la primirea notificării.
în susţinerea recursului, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri şi a depus la dosar, în copie xerox, notificarea şi dovada de primire-predare a acesteia pârâtei, cât şi dovada taxei de timbru şi timbru judiciar.
Curtea a încuviinţat şi administrat proba cu înscrisuri. Recursul este fondat.
Analizând actele şi lucrările dosarelor în raport cu probele administrate în cauză, motivul de recurs invocat şi dispoziţiile legale în materie, Curtea constată că, la data de 30.10.1997, părţile au încheiat Contractul de locaţiune şi prestări servicii nr. 9726, având ca obiect închirierea spaţiului situat în Bucureşti până la data de 30.06.2001.
începând cu ianuarie 2001, pârâta nu a mai achitat reclamantei chiriile, prestările de servicii şi utilităţile, astfel că, potrivit art. 16 din contractul încheiat între părţi, acesta trebuia să se rezilieze de drept, în condiţiile în care pârâta nu a achitat chiria pe o perioadă de 3 luni consecutiv.
însă reclamanta nu a uzitat de acest pact comisoriu convenit de părţi, pârâta fiind lăsată în continuare să folosească spaţiul închiriat, reclamanta emiţând facturi pentru chirie, prestări servicii şi utilităţi, pe care pârâta nu le-a achitat.
în aceste condiţii, Curtea constată că, în speţă, sunt incidente prevederile art. 1452 din Codul civil, care prevăd că: “Dacă locatarul, şi după expirarea termenului locaţiunii, continuă a rămâne în casa sau apartamentul închiriat, fără nici o împiedicare din partea locatorului, el se consideră că voieşte a le ocupa sub aceleaşi condiţii şi pentru un timp determinat de obiceiul locului, şi nu poate nici să iasă, nici să fie concediat înainte de a se fi făcut vestirea, în termenul obişnuit în localitate.”
în cauză, Curtea constată că, după încetarea contractului, la termenul stabilit de părţi, respectiv 30.06.2001, şi întrucât pârâta a continuat cu aceeaşi atitudine de neplată a obligaţiilor pecuniare, pentru spaţiul folosit în continuare, reclamanta a notificat-o, prin executorii judecătoreşti, potrivit documentelor din dosar (Notificarea nr. 2159 din 08.11.2001 şi dovada de comunicare şi primire a acesteia de către debitoarea-pârâtă), şi deşi i-a acordat un concediu legal de 15 zile, de la primirea notificării, aceasta nu s-a conformat.
în consecinţă, Curtea constată că instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt, parţial, eronată în cauză şi a făcut o interpretare şi aplicare greşită a dispoziţiilor legale în materie, specifice speţei şi menţionate mai sus, astfel că motivul de recurs invocat este întemeiat.
Faţă de considerentele expuse mai sus, Curtea constată că sentinţa atacată este, parţial, netemeinică şi nelegală şi urmează a fi modificată, în parte, prin admiterea recursului, în temeiul art. 312 din Codul de procedură civilă, în sensul că se va admite şi cel de-al doilea capăt de cerere şi se va dispune evacuarea pârâtei din spaţiul ocupat pentru lipsa titlului locativ, întrucât nu mai are nici un temei contractual sau legal pentru folosirea acestuia în continuare. Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
