Potrivit art. 32 alin. (1) lit. c) din Convenţia referitoare la contractul de transport de mărfuri pe şosele (CMR), acţiunile judiciare derivând din transporturile supuse acestei convenţii se prescriu într-un termen de un an începând de la expirarea unui termen de 3 luni de la data încheierii contractului de transport. întrucât între părţi au intervenit compensări şi s-au făcut plăţi parţiale, prescripţia extinctivă a fost întreruptă.
(Decizia nr. 817 din 29 mai 2002 – Secţia a Vl-a comercială)
Prin Sentinţa civilă nr. 6608 din 20.09.2001, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială în Dosarul nr. 2776/2001, prin judecătorul-sindic, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de debitoarea S.C. “T.” S.R.L., şi s-a respins cererea formulată de creditoarea S.C. “G.” S.A., ca fiind prescrisă.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a reţinut că S.C. “G.” S.A. a formulat declaraţie de creanţă pentru suma de 163.997 FRF, această sumă reprezentând contravaloarea unor facturi de transport neachitate de debitoare, pretenţia creditoarei datând din anul 1998. Potrivit convenţiei referitoare la contractul de transport internaţional, acţiunile derivate din transporturi supuse convenţiei se prescriu în termen de un an, astfel încât cererea creditoarei este prescrisă.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs creditoarea.
în motivarea recursului s-a arătat că procesul s-a desfăşurat fără ca părţile să fie legal citate sau să aibă cunoştinţă de termenul procesului, că a solicitat declararea falimentului debitoarei întrucât aceasta a încetat plăţile pe o perioadă mai mare de 30 de zile, că a efectuat o serie de transporturi pentru debitoare pentru care s-au emis mai multe facturi la 30.10.1998, 25.11.1998, 30.11.1998, 11.12.1998 şi 21.12.1998, debitoarea efectuând mai multe plăţi parţiale. Prin Protocolul nr. 2958 din 15.06.1999 debitoarea şi-a achitat prin compensare o parte din datorie şi a recunoscut sumele rămase ca fiind datorate, iar prin Procesul-verbal de compensare nr. 3108 din 10.12.1999 a mai achitat o parte din debit. Recurenta a mai invocat şi Procesul-verbal încheiat la 5.07.2000, precum şi procesele-verbale de compensare încheiate la 5.01.2000 (pentru o plată parţială) şi, respectiv, 12.01.2000. După toate compensările efectuate, în urma unor punctaje, la data de 31.03.2000, s-a încheiat un proces-verbal de confirmare de sold prin care debitoarea şi-a recunoscut datoria, dată la care a încetat orice fel de plată. în concluzie, recurenta a arătat că acţiunea sa nu este prescrisă.
Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a Vl-a comercială a admis recursul, a casat sentinţa civilă atacată şi a trimis cauza pentru rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că pentru primul motiv de recurs criticile sunt neîntemeiate, din actele şi lucrările dosarului rezultând că recurenta a fost prezentă la termenul din 31.05.2001, având termen în cunoştinţă, cauza fiind amânată la 20.09.2001, când s-a pronunţat sentinţa atacată.
Analizând sentinţa civilă atacată din perspectiva criticilor invocate la punctul doi din recurs, Curtea constată că aceasta este criticabilă, judecătorul-sindic reţinând în mod greşit că a intervenit prescripţia extinctivă prin expirarea termenului de un an, fără să aibă în vedere dispoziţiile art. 32 alin. (1) lit. c din Convenţia CMR şi procesele-verbale de compensare încheiate între părţi.
Astfel, conform Convenţiei CMR, art. 32 alin. (1) lit. c, acţiunile judiciare derivând din transporturile supuse acestei convenţii se prescriu într-un termen de un an începând de la expirarea unui termen de 3 luni de la data încheierii contractului de transport.
Prin urmare, în cauza de faţă erau aplicabile dispoziţiile art. 32 alin. (1) lit. c din Convenţia CMR, termenul de prescripţie fiind de un an plus trei luni, întrucât acesta începe să curgă de la expirarea celor trei luni de la data încheierii contractului de transport.
Pe de altă parte, din actele şi lucrările dosarului rezultă în mod clar că prescripţia extinctivă a fost întreruptă în condiţiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958, deoarece prin procesele-verbale de compensare încheiate între părţi au fost compensate debitele şi s-au făcut plăţi parţiale, debitoarea recunoscând debitul.
Ca atare, cererea creditoarei nu este prescrisă
