Cumpărătorul pachetului de acţiuni deţinut de către A.P.A.P.S. în cadrul unei nu poate fi obligat să suporte alte datorii ale societăţii comerciale respective, în afara celor la care s-a obligat prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni.
în absenţa unei clauze de asumare a răspunderii, răspunderea pentru achitarea cu întârziere a dividendelor datorate vânzătorului revine societătii comerciale, şi nu cumpărătorului.
(Decizia nr. 1649 din 6 decembrie 2002 – Secţia a V-a comercială)
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia comercială, la data de 21.04.2002 (Dosar nr. 7802/2002), reclamanta A.P.A.P.S. a chemat-o în judecată pe S.C. “A.” S.A., solicitând obligarea acesteia la plata unei sume ce reprezintă daune pentru neplata la termen a dividendelor aferente anilor 1992 şi 1994.
Prin Sentinţa civilă nr. 8386 din 18.06.2002, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, a admis acţiunea reclamantei şi a obligat-o pe pârâtă la plata sumei reprezentând daune.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut în legătură cu excepţia menţionată că prin admiterea acesteia s-ar ajunge la absolvirea pârâtei de a executa obligaţia asumată contractual, iar pe fondul cauzei faptul că dispoziţiile art. 969 din Codul civil conferă putere de lege contractului încheiat între părţi.
împotriva acestei sentinţe civile, pârâta, în termenul legal prevăzut de art. 301 din Codul de procedură civilă, a declarat recurs.
Pentru soluţionarea recursului la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a V-a comercială, s-a constituit Dosarul nr. 1491/2002.
în motivele de recurs, recurenta-pârâtă critică sentinţa civilă atacată sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 din Codul de procedură civilă.
Recurenta a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat greşit clauza 8.7 pct. c din contract şi că dreptul de a pretinde daune pentru anii 1992 şi 1994 este prescris, conform Decretului nr. 167/1958.
Intimata, legal citată, nu a depus la dosar întâmpinare.
Nu s-au depus înscrisuri noi.
Curtea, verificând legalitatea lucrărilor dosarului de fond atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât şi potrivit dispoziţiilor art. 3041 din Codul de procedură civilă, constată că recursul este fondat.
Sub aspectul excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, pe care recurenta-pârâtă a invocat-o prin întâmpinare în cadrul dosarului de fond şi pe care în mod greşit instanţa de fond a respins-o cu o motivare lapidară şi neconvingătoare, Curtea a reţinut următoarele:
La data de 24.12.1999, între intimata-reclamantă şi recurenta-pârâtă s-a încheiat contractul de vânzare de acţiuni ale S.C. “M.” S.A.
La clauza 8.7 lit. c, cumpărătorul, în calitate de acţionar al societăţii, se obliga “să plătească datoriile societăţii către F.P.S.: dividende restante şi fonduri de restructurare conform convenţiei”.
La data de 21.04.2002, intimata formulează cerere de chemare în judecată a recurentei, solicitând obligarea acesteia la plata de dobânzi calculate pentru neplata la termen a dividendelor aferente anilor 1992 şi 1994.
Interpretând clauza contractuală 8.7, menţionată mai sus, se poate observa că recurenta s-a obligat să asigure plata datoriilor societăţii S.C. “M.” S.A. către intimată, care au fost aduse la cunoştinţa cumpărătorului (recurenta) în dosarul de prezentare a societăţii şi individualizate prin înscrisuri.
Potrivit acestei clauze, recurenta-cumpărătoare se obliga să asigure plata datoriilor societăţii S.C. “M.” S.A. către intimata-vânzătoare, adică să ofere o garanţie acesteia pentru înfăptuirea plăţii dividendelor restante.
Dosarul de prezentare, fiind un document cu valoare informativă, nu putea crea obligaţii pentru cumpărător, singurul înscris care a generat drepturi şi obligaţii pentru părţi fiind contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni.
Acest contract nu prevede o clauză penală care, potrivit dispoziţiilor art. 1066 din Codul civil, ar fi justificat chemarea în judecată a recurentei pentru obligarea acesteia la plata penalităţilor aferente dividendelor datorate pentru anii 1992 şi 1994 şi achitate cu întârziere.
întrucât clauza penală reprezintă o convenţie accesorie prin care părţile contractante stabilesc, prin apreciere anticipată, cuantumul daunelor-interese care vor fi datorate de partea în culpă în caz de neexecutare a obligaţiei contractuale, ea nu poate fi presupusă, ci trebuie stabilită expres de părţi.
în lipsa unei clauze penale, partea în culpă nu poate fi obligată la plata penalităţilor de întârziere ope legis peste voinţa părţilor, deoarece s-ar încălca principiul libertăţii de voinţă a părţilor la încheierea raporturilor comerciale.
în această situaţie, a lipsei unei clauze penale şi a prevederii exprese şi limitative a datoriilor pe care recurenta se obligă să le asigure, în care nu sunt incluse şi dobânzi sau penalităţi, intimata ar fi trebuit să cheme în judecată, în calitate de pârâtă, pe S.C. “M.” S.A., recurenta neavând calitate procesuală pasivă în raport de natura juridică a pretenţiilor solicitate şi a intervalului de timp pentru care au fost calculate.
