Contract de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase. Nulitatea contractului pentru preţ neserios şi cauză ilicită.
-dispoziţiile art. art.966 – 968, art.1403 din Codul civi din 1864.
Un drept este litigios daca exista un proces inceput si neterminat cu privire la existenta sau intinderea acestuia, aspect reglementat prin art. 1403 din Codul civil .
Un drept este litigios daca exista un proces inceput si neterminat cu privire la existenta sau intinderea acestuia, aspect reglementat prin art. 1403 din Codul civil .
Spre deosebire de o vanzare-cumparare obisnuita, vanzarea dreptului litigios este un contract aleatoriu, in care partile nu cunosc existenta dreptului lor din momentul realizarii acordului de vointa, căci vanzatorul nu poate garanta cumparatorului ca va castiga procesul.
Spre deosebire de o vanzare-cumparare obisnuita, vanzarea dreptului litigios este un contract aleatoriu, in care partile nu cunosc existenta dreptului lor din momentul realizarii acordului de vointa, căci vanzatorul nu poate garanta cumparatorului ca va castiga procesul.
Or, în raport de natura acestui contract, prin care s-a transmis un drept cu caracter eventual si incert, s-a apreciat că pretul nu poate fi considerat derizoriu, disproporţionat, în determinarea acestei caracteristici a bunului avându-se în vedere nu doar valoarea dreptului cesionat (vândut), ci si caracterul eventual al dreptului transmis.
Pe de altă parte, pentru a obține constatarea nulității contractului pentru neseriozitatea preţului, trebuia făcută dovada că valoarea drepturilor succesorale înstrăinate de defuncta, determinată prin contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase, nu este proporţională cu valoarea acestor drepturi.
Or, în speță, recurenta reclamantă nu a demonstrat disproporţia vădită între cuantumul preţului fixat de părţile contractante şi valoarea reală a drepturilor vândute, deși, potrivit art.1169 C.civ., care prevede că „cel care face o propunere în faţa instanţei trebuie să o dovedească”, acesteia îi incumba obligația de probă.
Or, în speță, recurenta reclamantă nu a demonstrat disproporţia vădită între cuantumul preţului fixat de părţile contractante şi valoarea reală a drepturilor vândute, deși, potrivit art.1169 C.civ., care prevede că „cel care face o propunere în faţa instanţei trebuie să o dovedească”, acesteia îi incumba obligația de probă.
De asemenea, în speţă, recurenta reclamantă nu a reuşit pe baza probelor administrate să facă dovada cauzei ilicite şi să răstoarne prezumţia instituită de art.967 Cod civil, vânzarea (cesionarea) de drepturi litigioase fiind o operaţiune permisă prin prisma dispozitiilor art. 1391-1392 Cod civil. Or, în lipsa unei interdictii legale exprese, nimic nu poate sustine teza nulitatii prin încalcarea cerintei prevazute prin art. 968 Cod civil, referitoare la caracterul licit al cauzei.
(Curtea de Apel Bucureşti-Secţia a-IV-a Civilă, decizia civilă nr.183/29.01.2013, dosar nr. 22052/299/2007)
Prin acţiunea formulata la data de 26.11.2007 si înregistrata iniţial pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti sub nr.22052/299/2007 reclamanta B.M.R.a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa in contradictoriu cu paratii sa se constate nulitatea absoluta a contractului de vanzare – cumparare autentificat sub nr. 1985/22.11.2004 încheiat intre defuncta – autoarea reclamantei in calitate de vanzator si parati in calitate de cumparatori.
Se solicita obligarea paratilor la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest proces.
In motivarea actiunii s-a arătat de catre reclamanta ca ea este mostenitoarea legala a matusii sale defuncta Nitulescu Virginia Cristina, conform certificatului de mostenitor depus la dosarul cauzei.
S-a arătat ca autoarea reclamantei defuncta Nitulescu Virginia Cristina a incheiat cu paratii un contract de vanzare – cumparare drepturi succesorale care i se cuveneau acesteia in calitate de mostenitoare a defunctului sau tata Nitulescu Mircea. Se arată ca aceasta calitate de mostenitor a tatalui sau ii fusese constatata vanzatoarei prin incheierea de admitere in principiu din data de 19.04. 2004 pronuntata de Judecatoria Ploiesti.
Se arata ca pretul pentru vanzarea drepturilor succesorale a fost de 150.000.000. lei vechi si se apreciaza de reclamanti ca pretul este unul neserios si derizoriu.
In drept au fost invocate disp. art. 968 Cod Civil.
Paratii au formulat intampinare si cerere reconventionala, prin care au solicitat sa se constate nulitatea absoluta a certificatului de mostenitor nr. 15/19 ian. 2006 pentru nevalabilitatea actului juridic, cauza ilicita si pentru ca emiterea sa a avut loc cu incalcarea legii.
Prin sentinţa civilă nr.6680 din 20.05.2008, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins actiunea principală ca inadmisibilă şi cererea reconvenţională ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe civile, au formulat apel părţile.
Prin decizia civilă nr.568 din 8.04.2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, s-au admis apelurile a casat sentinţa civilă apelată şi a trimis cauza spre rejudecerea aceleiaşi instanţe.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 la data de 4.12.2009.
Prin sentinţa civilă nr.3881/2011, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins ca neîntemeiată acţiunea, a admis cererea reconvenţională şi a constatat nulitatea absolută a certificatului de moştenitor nr.15/2006.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că prin actiunea principala reclamanta a solicitat sa se constate nulitatea absoluta a contractului de vanzare – cumparare autentificat sub nr. 1985/22.11. 2004 la incheiat intre defuncta Nitulescu Virginia Cristina – autoarea reclamantei in calitate de vanzator si parati in calitate de cumparatori.
În ceea ce priveşte acţiunea principală, faţă de materialul probator administrat, instanţa a constatat că pe rolul instanţelor au fost introduse mai multe acţiuni, respectiv : pe rolul Judecătoriei sectorului 6 s-a înregistrat sub nr.8400/2005 o cerere de chemare în judecată, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare de drepturi succesorale autentificat sub nr.1985 din 22.11.2004, acţiune respinsă prin sentinţa civilă nr.5710 din 23.09.2005, rămasă definitivă şi irevocabilă precum şi acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti sub nr.1319/299/2006 având ca obiect constatarea nulităţii absolute aceluiaşi contract de vânzare cumpărare, acţiune de asemenea respinsă prin sentinţa civilă nr.7511 din 12.05.2006, rămasă definitivă prin decizia nr.1531A din 26.11.2007 a Tribunalului Bucureşti.
Faţă de temeiul juridic invocat de către reclamant, respectiv art.968 C.civ. judecătoria a reţinut, faţă de probele administrate în cauză, că aceste dispoziţii nu sunt aplicabile. Instanţa, raportându-se la temeiul juridic mai sus menţionat, a reţinut că în cauză, preţul stabilit prin contract este unul serios, declarat prin actul de vânzare cumpărare încheiat în formă autentică depus la dosar, în sensul că obiectul acestui contract este clar stabilit şi anume, vânzarea de drepturi litigioase, iar nu bunuri imobile astfel cum reiese din încheierea de admitere în principiu de care reclamanta a înţeles să se prevaleze.
Faţă de obiectul contractul de vânzare cumpărare încheiat între părţi, din analiza normelor juridice existente în vigoare, instanţa a observat că, obiectul acestui contract nu este unul prohibit de lege, acesta putând exista în cadrul unui contract prin care ambele părţi îşi manifestă voinţa a-l încheia în formă autentică. În speţa de faţă părţile au convenit de comun acord condiţiile contractului de vânzare cumpărare, fiind în deplina cunoştinţă a scopului urmărit la încheierea acestuia.
Având în vedere că potrivit art.1169 c.civ. cel care face o propunere în faţa instanţei trebuie să o dovedească, instanţa a constatat că reclamanta, deşi a avut posibilitatea, nu a putut face nici un fel de dovezi cu privire la cauza de nulitate absolută invocată şi anume lipsa consimţământului valabil la data încheierii contractului a vânzătoarei.
Cu privire la cererea reconvenţionala instanţa a apreciat ca este întemeiată având in vedere existenta contractului de vânzare cumpărare nr.1985 din 22.11.2004, încheiat cu numita N.V. prin care aceasta a înstrăinat toate drepturile sale succesorale ce i se cuveneau cu titlu de moştenire de la tatăl său defunct. Ca urmare, acest act juridic a avut ca efect operarea cotei succesorale de ½ deţinută de aceasta către pârâţi, aceştia devenind proprietarii acestei cote în ceea ce priveşte masa succesorală deţinută de către defunctul astfel cum de altfel a fost reţinut şi prin decizia nr.180 din 28.02.2005 în dosarul nr.280/2005 a Tribunalului Prahova.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, parata B.M.R, fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a IV-a Civilă, sub nr. 22052./299/2007.
Prin decizia civilă nr. 720 A din 28.06.2012, Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă a respins apelul ca nefondat.
Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut, în ceea ce priveşte criticile referitoare la constatarea primei instanţe a existenţei mai multor cereri referitoare la constatarea nulităţii contractului, că acestea sunt lipsite de efecte concrete având în vedere că prima instanţă nu a dat vreo relevanţă juridică acestei constatări.
Din contră tribunalul a reţinut că formularea mai multor acţiuni atât de către reclamantă cât şi de soţul acestei denotă faptul că aceştia urmăresc pe orice cale anularea respectivului contract, ceea ce poate pune sub semnul întrebării seriozitatea demersului juridic.
În ceea ce priveşte criticile referitoare la preţul neserios invocat, tribunalul a constatat că, deşi prima instanţă a reţinut că aceste susţineri nu au fost probate, nici în apel apelanta nu a solicitat şi administrat un probatoriu care să susţine aceste afirmaţii. Or, susţinerile că preţul este neserios prin raportare la obiectul acestuia nu pot fi primite, pe de o parte având în vedere că tribunalul nu are repere în funcţie de care să aprecieze seriozitatea preţului, iar pe de altă parte nu se poate face abstracţie de momentul şi natura contractului încheiat, drepturile care au făcut obiectul contractului fiind litigioase.
În ceea ce priveşte criticile referitoare la temeiul de drept şi la motivul de nulitate reprezentat de cauza ilicită tribunalul reţine că art.968 c.civ. dă definiţia cauzei ilicite, iar din întreaga motivare a primei instanţe, deşi în penultimul paragraf se face vorbire de lipsa consimţământului, rezultă că instanţa a analizat motivele de nulitate referitoare la preţul neserios şi cauza ilicită.
Cu privire la cauza ilicită tribunalul subliniază că acesta presupune conlucrarea părţilor contractante vederea prejudicierii unui terţ, or din această perspectivă nu se poate reţine că s-a urmărit fraudarea sa în condiţiile în care reclamanta este moştenitoarea vânzătoarei.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte susţinerile referitoare la demersurile avocatului defunctei, se impune a se menţiona că nu trebuie confundată cauza ilicită cu eroarea sau dolul ca vicii de consimţământ care, după cum susţine şi apelanta şi s-a reţinut şi prin decizia nr.569/2009, nu fac obiectul cauzei de faţă.
Consecinţă directă a acestor constatări este cea reţinută de prima instanţă în sensul că se impune constatarea nulităţii certificatului de moştenitor, dat fiind că se menţine valabilitatea contractului de vânzare cumpărare în discuţie.
În termenul legal prevăzut de art. 301 C.proc.civ., împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Bănică Mirela Rodica.
Prin decizia civilă nr. 183/29.01.2013, a fost respins recursul, ca nefondat.
Analizând actele şi lucrările dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate,Curtea urmează să respingă recursul pentru următoarele considerente:
Întregul proces civil este guvernat de principiul disponibilităţii, care presupune dreptul reclamantului de a determina întinderea obiectului judecăţii şi persoana sau persoanele cu care se confruntă în instanţă, iar cererea de chemare în judecată este actul procedural prin care reclamantul învesteşte instanţa de judecată cu pretenţia sa.
Potrivit principiului disponibilităţii, reclamantul este cel care determină cadrul procesual, inclusiv sub aspectul obiectului şi cauzei juridice a cererii.
Art.129 Cod proc. civ. consacră principiul rolului activ al judecătorului, în virtutea căruia instanţa are îndrituirea să dea acţiunii calificarea juridică corectă şi în funcţie de aceasta să verifice condiţiile de admisibilitate a cererii. Instanţa nu poate însă să modifice temeiul juridic al acţiunii, împotriva voinţei titularului cererii, ci este ţinută să o soluţioneze în limitele învestirii.
În speţă, recurenta reclamantă a învestit instanţa cu o cerere în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare – cumpărare nr. 1985 din 22.11.2004, motivele de nulitate absolută ale acestui act juridic, invocate de reclamantă, fiind preţul neserios şi cauza ilicită.
Curtea apreciază că instanţele au respectat principiul disponibilităţii părţii şi au analizat această cerere în limitele motivelor de fapt şi de drept invocate de recurenta reclamantă.
Pentru a proceda la analiza motivelor de nulitate absolută invocate faţă de contractului de vânzare – cumpărare nr. 1985 din 22.11.2004, instanţele au analizat în mod corect conţinutul actului juridic şi au interpretat corect că acesta este un contract de vânzare – cumpărare (cesiune) de drepturi litigioase. Deşi contractul încheiat între intimaţii pârâţi reclamanţi, în calitate de cumpărători şi defuncta, în calitate de vânzătoare, a fost denumit de părţile contractante „contract de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale”, din cuprinsul actului juridic rezultă că nu s-au înstrăinat bunuri dobândite de vânzătoare prin moştenire (de altfel, nici nu sunt individualizate în cuprinsul actului astfel de bunuri), ci drepturi succesorale ce formau obiectul unei judecăţi, respectiv al dosarului nr. 14575/2003 al Judecătoriei Ploieşti. Prin urmare, în mod corect s-a apreciat de către instanţele anterioare că între defuncta şi intimaţii pârâţi reclamanţi a intervenit o vânzare cumpărare (cesiune) de drepturi litigioase.
Or, în raport de natura acestui contract, prin care s-a transmis un drept cu caracter eventual si incert, Curtea apreciază că pretul nu poate fi considerat derizoriu, disproporţionat, în determinarea acestei caracteristici a bunului avându-se în vedere nu doar valoarea dreptului cesionat (vândut), ci si caracterul eventual al dreptului transmis.
Pe de altă parte, pentru a obține constatarea nulității contractului pentru neseriozitatea preţului, trebuia făcută dovada că valoarea drepturilor succesorale înstrăinate de defuncta, determinată prin contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase nr. 1985 din 22.11.2004, nu este proporţională cu valoarea acestor drepturi.
Este adevărat că prin apelul declarat, reclamanta a solicitat administrarea probei cu expertiză, însă la prima zi de înfăţişare, apelanta a înţeles să depună la dosar doar înscrisuri, nepropunând proba cu expertiză, atitudine procesuală ce poate echivala cu o renunţare la această dovadă.
Cu privire la cauza ilicită, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art.966 – 968 Cod civil nu poate avea nici un efect o cauză nelicită, adică o cauză prohibită de legi, contrarie bunelor moravuri şi ordinii publice.
Potrivit dispoziţiilor art.967 Cod civil, cauza unui act juridic este prezumată până la proba contrarie, astfel încât cine invocă nevalabilitatea cauzei actului juridic trebuie să dovedească aceasta şi, în consecinţă, să răstoarne prezumţia.
În speţă, recurenta reclamantă nu a reuşit pe baza probelor administrate să facă dovada cauzei ilicite şi să răstoarne prezumţia instituită de art.967 Cod civil, vânzarea (cesionarea) de drepturi litigioase fiind o operaţiune permisă prin prisma dispozitiilor art. 1391-1392 Cod civil.
Or, în lipsa unei interdictii legale exprese, nimic nu poate sustine teza nulitatii prin încalcarea cerintei prevazute prin art. 968 Cod civil, referitoare la caracterul licit al cauzei.
Faţă de cele reţinute, Curtea apreciază că nu există motive prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, care să atragă modificarea sau casarea deciziei şi nici motive prevăzute de art.306 Cod procedură civilă, astfel încât, în baza art.312 alin.1 din Codul de procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
