Contract de vânzare-cumpărare încheiat în urma unei licitaţii. Nerespectarea condiţiei plăţii preţului. Consecinţe


Cum contractul de vânzare-cumpărare a imobilului urma să se încheie sub condiţia plăţii preţului, iar adjudecatarul nu şi-a putut îndeplini această obligaţie, rezultă că nu a operat transferul dreptului de proprietate, prin încheierea contractului.

(Decizia nr. 428 din 15 martie 2002 – Secţia a Vl-a comercială)

Prin cererea înregistrată ia 2 martie 2001 la Judecătoria Turnu Măgurele, reclamanta S.C. “A.” S.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. “S.” S.A., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa aceasta să fie obligată să încheie contractul de vânzare-cumpărare a activului situat în Turnu Măgurele şi să plătească daune cominatorii de 150 lei pentru fiecare zi de întârziere, reprezentând prejudiciul cauzat prin nerespectarea obligaţiilor asumate.

Prin Sentinţa civilă nr. 649 din 07.05.2001, Judecătoria Turnu Măgurele a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta să plătească daunele cominatorii solicitate, până la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a activului situat în Turnu Măgurele.

împotriva acestei sentinţe, pârâta S.C. “S.” S.A. a declarat recurs, care a fost admis de către Tribunalul Teleorman prin Decizia civilă nr. 607/R din 11.10.2001, dispunându-se casarea sentinţei pronunţate de către judecătorie şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la tribunal, ca primă instanţă.

Prin Sentinţa civilă nr. 1694 din 26 noiembrie 2001, Tribunalul Teleorman-Secţia civilă respinge ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta de S.C. “A.” S.R.L., reţinând în considerentele sentinţei că la 04.05.1995, în urma licitaţiei organizate de către pârâta S.C. “S.” S.A., a fost adjudecat imobilul situat în Turnu Măgurele de către S.C. “F.” S.R.L. la preţul de 49.000.000 lei, din care s-a achitat pârâtei vânzătoare 10.000.000 lei. Că la 23.05.1995, părţile au convenit ca până la 27.05.1995 să se facă predarea-primirea imobilului ce a făcut obiectul licitaţiei şi a fost adjudecat de S.C. “F.” S.R.L.” şi totodată să se încheie actul de vânzare-cumpărare în formă autentică.

Ulterior, ajudecatarul comunică pârâtei-vânzătoare că se află în imposibilitatea achitării diferenţei de preţ şi totodată încheie cu reclamanta S.C. “A.” S.R.L. un contract de cesiune, având ca obiect strămutarea dreptului câştigat de către cedent, în speţă adjudecatar, în urma licitaţiei de la 04.05.1995.

Ca atare, conchide instanţa, încheierea contractului de vânzare-cumpărare asupra imobilului din Turnu Măgurele, în termenul de 15 zile prevăzut de art. 26 din Hotărârea Guvernului nr. 634/1991, nu s-a realizat din culpa adjudecatarului, astfel încât reclamanta, ca succesor în drepturi al adjudecatarului, nu poate pretinde executarea obligaţiei de către pârâtă, în condiţiile în care nu şi-a executat propria obligaţie.

împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta S.C. “A.” S.R.L., prin lichidator judiciar S.F., invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând că instanţa de fond, în mod eronat, a reţinut conţinutul Adresei nr. 20 din iulie 1995, în sensul imposibilităţii achitării preţului, când în realitate adjudecatarul solicita încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

Recurenta mai susţine că S.C. “A.” S.R.L. este o societate în lichidare şi, conform art. 51 din Legea nr. 64/1995, republicată, dacă vânzătorul unui bun a reţinut expres titlul de proprietate până la plata integrală a preţului, vânzarea va fi considerată executată de către vânzător, dispoziţii în baza cărora instanţa de fond trebuia să admită acţiunea.

Curtea, examinând cauza în raport de motivele invocate şi având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Contractul de vânzare-cumpărare a imobilului ce a făcut obiectul licitaţiei din 04.05.1995 urma să fie încheiat la 27.05.1995, cu condiţia plăţii preţului de către adjudecatarul S.C. “F.” S.R.L. Adjudecatarul nu şi-a îndeplinit această obligaţie la 27.05.1995 şi nici ulterior. Astfel, conform procesului-verbal din 10.07.1995 (invocat în motivele de recurs), adjudecatarul achitase până la 10.07.1995 numai suma de 10.000.000 lei din totalul de 49.000.000 lei. Vânzătoarea pârâtă a acordat adjudecatarului două termene de graţie pentru plata preţului, respectiv la 25.07.1995 şi 15.08.1995.

Cum adjudecatarul nu şi-a putut îndeplini această obligaţie, vânzătoarea pârâtă nu a operat transferul dreptului de proprietate prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare, potrivit art. 26 din Hotărârea Guvernului nr. 634/1991.

Contractul de cesiune încheiat între adjudecatarul S.C. “F.” S.R.L. şi recurenta-reclamantă S.C. “A.” S.R.L. la 02.07.1997, moment în care era declanşată deja procedura reorganizării judiciare faţă de S.C. “F.” S.R.L., apare ca fiind făcut pentru diminuarea averii debitorului, supusă procedurii Legii nr. 64/1995, republicată.

Distinct de acestea, drepturile şi obligaţiile cedate vizau încheierea contractului de vânzare-cumpărare şi plata preţului cuvenit după termenul stabilit cu ocazia licitaţiei din 04.05.1995 şi a procesului-verbal din 10.05.1995.

în ceea ce priveşte aplicarea art. 51 alin. (4) din Legea nr. 64/1995, republicată, invocată de către recurentă în prezenta cauză, Curtea apreciază că dispoziţiile sus-menţionate sunt inoperante, obiectul dedus judecăţii nu vizează procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, ci încheierea unui contract de vânzare-cumpărare ca urmare a unei licitaţii, conform Hotărârii Guvernului nr. 634/1991 şi art. 969 din Codul civil.

Pentru considerentele sus-menţionate, Curtea a respins recursul în baza art. 312 din şi a obligat, în baza art. 274 din Codul de procedură civilă, pe recurentă la 5.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimată.