Contract de vânzare-cumpărare. Penalităţi de întârziere menţionate în facturi. Consecinţe


Simpla menţiune a penalităţilor pe facturi, în lipsa existenţei unui contract care să prevadă această sancţiune, nu suplineşte acordul părţilor cu privire la această clauză, în conformitate cu art. 46 din Codul comercial, art. 969 şi art. 970 din Codul civil.

Ca atare, nu se poate reţine că facturile acceptate la plată conform art. 46 din Codul comercial produc efecte juridice şi în privinţa penalităţilor menţionate în cuprinsul acestora.

(Decizia nr. 862 din 5 iunie 2002 – Secţia a Vl-a comercială)

Prin acţiunea înregistrată la 23.01.2001, reclamanta S.C. “G.” S.R.L. l-a chemat în judecată pe pârâtul Spitalul X, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 3.547.186.481 lei, reprezentând 1.412.545.911 lei, contravaloare facturi şi 2.134.640.500 lei penalităţi de întârziere.

Prin cererea formulată la 17.04.2001, Spitalul X a formulat cerere de chemare în garanţie, a Casei Judeţene de Sănătate G., în baza Legii nr. 145/1997 şi a Hotărârii Guvernului nr. 175/2001.

Prin Sentinţa civilă nr. 359 din 12.09.2001, Tribunalul Giurgiu a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1.412.545.981 lei contravaloare medicamente şi 37.945.920 lei cheltuieli de judecată. în baza art. 60 – 63 din Codul de procedură civilă, a fost admisă cererea de chemare în garanţie formulată de pârât şi a obligat chemata în garanţie, Casa de Asigurări de Sănătate G., la plata sumei de 1.412.545.981 lei contravaloare medicamente şi 37.975.920 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa hotărârea, tribunalul a reţinut că acţiunea este întemeiată, în parte, numai pentru suma de 1.412.545.981 lei, contravaloare medicamente, livrate şi neachitate, potrivit facturii invocate, iar nu şi cu privire la penalităţile de întârziere, întrucât părţile nu au încheiat vreun contract care să prevadă clauza penală.

în baza art. 60- 63 din a fost admisă cererea de chemare în garanţie, reţinându-se că din Hotărârea nr. 7 din 24.05.2001 a Casei de Asigurări de Sănătate a rezultat că s-a ajuns la culpa creată datorită faptului că nu s-au livrat la timp sumele cuvenite în contul pârâtului.

împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanta şi chemata în garanţie.

Recurenta-reclamantă a solicitat modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii, în totalitate, a acţiunii.

în primul motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 – 9 din Codul de procedură civilă, recurenta se referă la capătul de cerere privind penalităţile de întârziere, considerând că, în mod greşit, s-a respins acest capăt de cerere.

în susţinerea acestei critici, recurenta a arătat că hotărârea pronunţată are o motivare contradictorie, câtă vreme se recunosc efectele juridice ale facturilor, considerându-se că operaţia de livrare s-a înfăptuit în baza unei convenţii, iar, pe de altă parte, se arată că părţile nu au încheiat un contract care să prevadă clauză penală.

Recurenta mai arată, în dezvoltarea aceleiaşi critici, că instanţa a interpretat eronat, adăugând la lege, în condiţiile în care clauza penală este cuprinsă în toate facturile, iar potrivit art. 46 din Codul comercial, în materie comercială, facturile acceptate sunt mijloace de probă, hotărârea pronunţată încălcând dispoziţiile art. 969 şi art. 970 din Codul civil.

Intimata, legal citată, a solicitat respingerea recursurilor, arătând în ceea ce priveşte recursul reclamantei că între părţi nu a existat vreun contract care să prevadă clauza penală.

Cu privire la recursul reclamantei, Curtea a apreciat că este nefondat, pentru următoarele considerente.

în mod corect, instanţa de fond a respins capătul de cerere privind plata penalităţilor de întârziere, întrucât simpla menţiune a clauzei penale pe facturi, în lipsa existenţei unui contract care să prevadă această sancţiune, nu suplineşte acordul părţilor cu privire la această clauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 46 din Codul comercial, art. 969 şi art. 970 din Codul civil.

Din considerentele hotărârii atacate nu rezultă o motivare contradictorie, astfel încât criticile recurentei, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 – 9 din Codul de procedură civilă, vor fi înlăturate.