Prin acţiunea înregistrată sub nr. 247/2003, reclamanta S.C. „A.Ţ.” S.A., Sucursala Brăila, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul P.G. să se dispună anularea tichetului de obligatorie de răspundere civilă auto din 19.11.2002 şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată. în motivarea acţiunii s-a învederat că, la cererea pârâtului, s-a perfectat asigurarea de răspundere civilă auto obligatorie pentru autospeciala marca „R”, cu nr. 29610, fiind în eroare ca viciu de consimţământ asupra calităţii de proprietar a pârâtului, care a avut încheiat doar un de vânzare-cumpărare în momentul eliberării tichetului de asigurare.
Prin sentinţa civilă nr. 181/5.02.2003, Tribunalul Brăila a respins ca nefondată acţiunea şi a obligat pe reclamantă la plata sumei de 1.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că acordul de voinţă al părţilor pentru vânzare-cumpărare s-a materializat la data de 10 noiembrie 2002, iar asigurarea de răspundere civilă auto s-a încheiat după formalităţile de la poliţie.
Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei soluţii a fost admis prin decizia civilă nr. 334 din 9.04.2003 a Curţii de Apel Galaţi, modificându-se sentinţa criticată, în sensul că s-a admis acţiunea, dispunându-se anularea tichetului de asigurare din data de 19 noiembrie 2002. Totodată, a fost obligat intimatul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 7.141.000 lei.
La pronunţarea acestei decizii s-au avut în vedere următoarele considerente. La data de 19 noiembrie 2002, recurenta reclamantă a eliberat intimatului tichetul de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto nr. 9722879 din 19.11.2002. Asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor prin accidente de autovehicule se încheie cu respectarea prevederilor Legii nr. 136/1995 şi a Normelor metodologice date în aplicarea acesteia. La punctul 8.3. din Normele menţionate mai sus s-a prevăzut că datele tehnice şi de identificare ale autovehiculului se preiau obligatoriu din originalul unuia din următoarele documente: certificat de înmatriculare sau factura/contractul de vânzare-cumpărare, în cazul autovehiculelor noi. în speţă, intimatul a depus recurentei, în vederea încheierii asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru vehiculul marca „R”, un act sub semnătură privată cu semnăturile vânzătorului şi intimatului cumpărător aplicate pe un formular tipizat. Ulterior perfectării asigurării auto obligatorii, recurenta a solicitat intimatului la data de 5 decembrie 2002 şi o confirmare din partea vânzătorului. Din conţinutul declaraţiei vânzătorului rezultă că acesta a precizat că din preţul vânzării de 105.000.000 lei a primit la data de 1(0 noiembrie 2002 suma de 85.000.000 lei, urmând ca diferenţa de 25.000.000 lei să o primească la finalizarea actelor.
Din probele administrate în cauză rezultă deci că la data de 10.11.2002, contractului perfectat de intimat cu vânzătorul mijlocului auto îi lipsea data certă, în sensul prevederilor art. 1182 Cod civil. Este cunoscut că data certă reprezintă data calendaristică ce marchează momentul din care existenţa unui înscris sub semnătură privată nu mai poate fi contestată de terţi şi care este considerată a fi pentru aceştia adevărata dată a acelui înscris. Art. 1182 pnumeră criteriile în raport de care se poate stabili data certă a oricărui înscris sub semnătură privată, unul dintre acestea fiind înfăţişarea înscrisului în orice scop la o instituţie de stat sau înregistrarea înscrisului într-un registru public, situaţie în care acel înscris dobândeşte ca dată certă data introducerii.
în speţă, instanţa de fond a reţinut, contrar probelor dosarului, că formularul tipizat al contractului de vânzare-cumpărare depus de intimat la recurentă ar fi fost perfectat la organul de poliţie, dar acest formular nu are înscrisă o dată cu ştampila poliţiei, în sensul art. 1182 Cod civil. Ca atare, data de 10 (16) noiembrie 2002, reţinută de instanţa de fond, nu constituie dată certă în sensul prevederilor legale sus menţionate, care să fie opozabilă terţilor, în speţă recurentei.
Din conţinutul certificatului de înmatriculare rezultă că data înmatriculării autovehiculului este 20 ianuarie 2003, numai aceasta reprezentând o dată certă. în consecinţă, este evident că la data depunerii cererii de asigurare şi a obţinerii tichetului de asigurare, intimatul nu îndeplinea condiţiile legale de a deveni asigurat.
Aşa cum s-a arătat, formularul tipizat al contractului nu poartă nici o înregistrare a vreunei autorităţi publice, dar prezentarea unui formular tipizat a fost de natură să creeze aparenţa pentru recurentă că intimatul la acea dată avea perfectat contractul de vânzare cu dată certă şi că obţinuse înmatricularea la organul de poliţie. Aşadar, la data perfectării asigurării obligatorii auto, recurenta se afla în eroare, când şi-a dat consimţământul pentru eliberarea tichetului de asigurare, având o reprezentare falsă asupra îndeplinirii condiţiilor legale necesare calităţii de asigurat a intimatului, ceea ce impunea ca prima instanţă să facă aplicarea prevederilor art. 953-954 Cod civil, care consacră eroarea ca viciu de consimţământ şi să admită acţiunea reclamantei.
Neprocedând astfel, prima instanţă a pronunţat o sentinţă criticabilă ce a fost modificată, în sensul admiterii acţiunii.
Curtea de Apel Galaţi, decizia civilă nr. 334 din 9 aprilie 2003
