Potrivit art. 343 Cod procedură civilă, convenţia arbitrată trebuie să se încheie în scris, sub sancţiunea nulităţii, în formă fie de clauză compromisorie înscrisă în contractul principal, fie în compromis, înţelegerile de sine stătătoare în fiecare litigiu.
Ca atare, decizia UCECOM referitoare la soluţionarea litigiilor ce derivă din divizare de către Curtea de Arbitraj a Cooperativei Meşteşugăreşti, nu are eficienţă deoarece nu constituie clauză arbitrată în sensul textului menţionat şi, pe de altă parte, este contrară Constituţiei, îngrădind dreptul fiecărei persoane de a se adresa justiţiei.
Secţia Comercială, decizia nr. 3600 din 15 octombrie 1998.
Reclamanta SOCOM “MODA SÂRGUINŢA” -Rămnicu Vâlcea a chemat în judecată pe pârâta SOCOM “SÂRGUINŢA” Râmnicu Vâlcea pentru a se dispune divizarea patrimoniului acestei din urmă în procent de 43,19 % pentru reclamantă şi 56,81 % pentru pârâtă.
Tribunalul a respins excepţia de necompetenţă ridicată de pârâtă, a admis cererea şi a dispus divizarea
patrimoniului părţilor în varianta a lll-a a raportului de expertiză contabilă întocmit de expert Brădeanu Ion.
Cu privire la excepţia de necompetenţă s-a reţinut că în speţă părţile nu au convenit în mod expres ca litigiul să fie soluţionat pe calea arbitrajului aşa cum prevăd dispoziţiile art.. 343 Cod procedură civilă.
Curtea de Apel a admis apelul declarat de pârâtă şi a desfiinţat sentinţa, cu trimiterea cauzei spre soluţionare la Curtea de Arbitraj a Cooperaţiei Meşteşugăreşti de pe lângă UCECOM.
S-a reţinut că protocolul de predare – preluare încheiat la 30 iunie 1994, face trimitere expresă la Decizia UCECOM nr. 230/1992 de aprobare a Normelor metodologice privind divizarea, comasarea şi dizolvarea organizaţiilor cooperaţiei meşteşugăreşti care prevede că litigiile între organizaţiile cooperatiste se soluţionează de curtea de arbitraj menţionată.
Reclamanta a declarat recurs susţinând că pârâta nu a făcut dovada unui înscris în care să se prevadă expres clauza compromisorie, astfel că s-au încălcat dispoziţiile art. 21 şi 125 din Constituţie şi art. 340 şi urm. Cod procedură civilă.
Recurenta a mai susţinut că deciziile UCECOM sunt de recomandare pentru activitatea cooperaţiei meşteşugăreşti, iar decizia în speţă cuprinde dispoziţii privitoare la metodologia divizării şi referitor la “neînţelegeri” nu face trimetere expresă la curtea de arbitraj.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 340 Cod procedură civilă, persoanele care au capacitate deplină de exerciţiu al drepturilor pot conveni să soluţioneze pe calea arbitrajului litigiile patrimoniale dintre ele în afară de acelea care privesc dreptul asupra cărora legea nu permite a se face tranzacţie.
Convenţia arbitrală, potrivit art. 343 Cod procedură civilă se încheie, în scris, sub sancţiunea nulităţii şi poate avea forma unei clauze compromisorii, înscrisă în contractul principal, sau a unei înţelegeri de sine stătătoare, denumită compromis.
Prin urmare, convenţia arbitrală sub formă de compromis trebuie încheiată pentru fiecare litigiu în parte, fiind un atribut al dreptului de dispoziţie asupra căilor procedurale legale pentru apărarea drepturile şi intereselor legitime ale persoanei.
Or, în speţă, nu s-a făcut dovada existenţei unei convenţii arbitrale care să prevadă în mod expres ca litigiul dintre părţi să fie soluţionat de Curtea de Arbitraj a Cooperaţiei Meşteşugăreşti de pe lângă UCECOM.
Pe de altă parte, hotărârile UCECOM indicate de, intimata-pârâtă, sunt nu numai nelegale, ci şi contrare art. 21 şi art. 125 din Constituţie, potrivit cărora dreptul persanelor de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor şi intereselor lor legitime nu poate fi îngrădit. Mai mult, nu este admisibil ca UCECOM să stabilească printr-o hotărâre existenţa unui compromis pentru toate litigiile ce s-ar ivi între organizaţiile cooperaţiei meşteşugăreşti.
în consecinţă, Curtea, în conformitate cu art. 312 Cod procedură civilă va admite recursul declarat de reclamantă şi va casa decizia atacată trimiţând cauza la aceeaşi instanţă pentru soluţionarea pe fond a apelului.
