Prin cererea de chemare în judecata înregistrata pe rolul Judecatoriei Constanta la data de 07.07.2014, sub nr.21.315/212/2014, reclamanta S.C. R. S.R.L. a solicitat instantei ca, prin hotarârea ce va pronunta în contradictoriu cu pârâta S.C. T.D.C. S.R.L., sa dispuna obligarea acesteia la:
1. plata sumei de 4.500 lei reprezentând avans la factura fiscala nr.3/27.01.2014
2. plata cheltuielilor de judecata reprezentând onorariu avocatial.
În motivarea cererii, reclamanta a aratat ca:
(1). la data de 28.01.2014, a angajat societatea pârâta pentru a realiza proiectul de amenajare a hotelului F., achitând în avans suma de 4.500,00 lei în contul facturii fiscale nr.3/27.01.2014;
(2). la data de 29.01.2014, a notificat pârâta în sensul ca nu mai doreste realizarea proiectului întrucât la vizionarea unei schite, un reprezentant al sau a constatat ca aceasta nu coincide dorintelor societatii
(3). pârâta a amânat în mod constant semnarea unui contract ferm în care sa fie clar exprimate drepturile si obligatiile corelative ale partilor.
În drept, societatea reclamanta nu a invocat niciun temei.
În dovedirea cererii, societatea reclamanta a depus la dosar, în copie certificata pentru conformitate cu originalul înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrata conform art.6 alin.1 teza a II-a din OUG nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru, cu taxa judiciara de timbru în cuantum de 200,00 lei
Reclamanta a solicitat desfasurarea unei dezbateri orale.
II. Întâmpinarea si cererea reconventionala:
Pârâta, legal citata, a formulat întâmpinare si cerere reconventionala, prin care a solicitat:
– respingerea ca neîntemeiata a cererii principale
– admiterea cererii reconventionale
– obligarea reclamantei la plata catre pârâta a sumei de 3.500,00 lei constând din diferenta datorata si neachitata, aferenta facturii nr.3/27.01.2014, reprezentând contravaloarea serviciilor executate, respectiv realizarea proiectului de amenajare a designului interior pentru Hotelul F.
– obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata reprezentate de contravaloarea taxei judiciare de timbru.
În motivarea în fapt a întâmpinarii, pârâta a invocat urmatoarele argumente:
(1). a contractat cu reclamanta executarea proiectului de design interior de amenajare a Hotelului F., contractul fiind încheiat în forma simplificata si dovedit prin emiterea facturii fiscale nr.3/27.01.2014, în valoare de 8.000,00 lei;
(2). la data de 28.01.2014, reclamanta a achitat voluntar 4.500,00 lei din totalul facturii mentionate, recunoscând în acest mod atât contractarea serviciilor consemnate în cuprinsul acesteia, cât si întregul debit datorat pârâtei;
(3). reclamanta a sustinut în argumentarea cererii de restituire a sumei de 4.500,00 lei faptul ca, la data de 29.01.2014, ar fi procedat la notificarea pârâtei cu privire la sistarea prestarii serviciilor privind realizarea proiectului contractat, deoarece la vizionarea unei schite, reprezentantul S.C. R. S.R.L. a realizat ca schita nu coincide dorintelor sale, de asemenea, s-a tot amânat de catre pârâta semnarea unui contract ferm, în care sa fie clar exprimate drepturile si obligatiile corelative ale partilor:
(3.1). contrar sustinerilor reclamantei, pârâta a continuat sa execute întocmai si la timp obligatia asumata, urmare a conduitei manifestate în mod explicit de reclamanta care, în corespondenta electronica purtata ulterior datei de 29.01.2014, a solicitat în data de 21.03.2014 reprezentantului conventional al pârâtei continuarea colaborarii, deci derularea în continuare a raporturilor contractuale – astfel ca primul motiv de aparare care sta la baza cererii de restituire a sumei de 4.500,00 lei (teoria sistarii raporturilor contractuale la cererea reclamantei ca urmare a unei pretinse nemultumiri) este neîntemeiat de vreme ce reclamanta este partea care a revenit asupra deciziei initiale, solicitând continuarea colaborarii partilor conform raporturilor contractuale nascute în baza facturii nr.3/27.01.2014;
(3.2). contrar sustinerilor reclamantei, nici cel de al doilea argument invocat nu este întemeiat, deoarece nu reprezinta în sine un motiv de desfiintare a conventiei partilor, neavând nicio legatura cu obligatuia esentiala asumata de pârâta, aceea de a realiza proiectul de design al Hotelului F.; împrejurarea inexistentei unui contract ferm încheiat în forma scrisa nu este de natura sa conduca la concluzia inexistentei unor raporturi juridice de natura contractuala între parti si nici nu constituie un motiv de culpa în ceea ce priveste conduita pârâtei raportat la executarea propriei obligatii;
(4). din punct de vedere juridic, este în discutie o conventie încheiata în forma simplificata între profesionisti, materializata în emiterea facturii fiscale necontestate, perfect valabila si care îsi produce efectele juridice si în prezent, în conditiile în care factura în discutie constituie deopotriva izvorul obligational al prestatiilor partilor, nefiind stornata sau contestata judiciar;
(5). în conditiile în care izvorul obligatiilor partilor este si în prezent în vigoare si produce efecte juridice, în mod corelativ, nici pretentiile materiale ale reclamantei de a solicita si de a obtine restituirea unei sume de bani achitate în baza unei facturi fiscale valabile nu sunt întemeiate, lipsind practic temeiul obligatiei de restituire.
În motivarea în fapt a cererii reconventionale, pârâta a invocat urmatoarele argumente:
(1). având în vedere ca
– plata partiala voluntara – indiferent de valoarea ei, efectuata de reclamanta constituie o recunoastere explicita a valabilitatii conventiei partilor dat si a întregului debit datorat
– reclamanta nu a refuzat niciun moment la plata factura nr.3/27.01.2014 cu care figureaza ca debitoare în evidenta contabila a pârâtei
– pârâta si-a executat în totalitate obligatia asumata privind realizarea proiectului de amenajare a Hotelului F.
rezulta ca reclamantei îi incumba corespunzator obligatia de a achita datoria scadenta în cuantum de 3.500,00 lei
(2). punerea în întârziere a reclamantei a fost realizata prin notificarea înregistrata sub nr.121/21.10.2014 în evidentele BEJ D.V.A., însotita de dovada de comunicare.
În drept, pârâta a invocat art.205 – art.210 C.proc.civ., art.1025 – art.1032 Cproc.civ., art.451 C.proc.civ..
În dovedire, pârâta a depus la dosarul cauzei, înscrisuri.
Cererea reconventionala a fost legal timbrata conform art.6 alin.1 teza a II-a din OUG nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru, cu taxa judiciara de timbru în cuantum de 200,00 lei.
III. Raspunsul la întâmpinare:
La data de 15.12.2014, prin serviciul registratura al instantei, reclamanta a depus la dosarul cauzei raspuns la întâmpinarea formulata de pârâta, aratând ca:
(1). ulterior executarii platii partiale în contul facturii nr.3/27.01.2014, prin email-urile din 29.01.2014 si 30.01.2014, a comunicat reprezentantului pârâtei sistarea lucrarii, solicitându-i totodata sa nu mai transmita reclamantei schite nici prin email si nici printr-un alt mod
(2). la data de 30.01.2014, a notificat pârâtei faptul ca nu mai doreste colaborarea pentru ca viziunea artistica nu corespunde cerintelor sale, dat si pentru ca pârâta refuza încheierea contractului; la aceeasi data a solicitat si restituire sumei de 4.500,00 lei
(3). corespondenta electronica din data de 21.03.2014 invocata de pârâta este o ultima încercare de a solutiona pe cale amiabila litigiul
(4). sustinerile pârâtei cu privire la executarea întocmai si la timp a obligatiei asumate sunt contrazise de schitele atasate, schite care nu corespund facturii nr.3/27.01.2014 si serviciilor prestate
(5). factura fiscala nu tine loc de contract, aceasta fiind un document justificativ care sta la baza înregistrarilor în evidenta contabila, potrivit Legii nr.82/1991; ea reprezinta doar un mijloc de proba cu privire la operatiunea facturata, neavând calitatea unui act juridic nici chiar atunci când partile nu au încheiat un contract în sensul de instrumentum
(6). factura fiscala nu este semnata si nici stampilata de catre reclamanta
Se invoca de catre reclamanta exceptia de neexecutare a contractului.
Analizând actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
Prin raportare la temeiul de drept procesual invocat de reclamanta, respectiv, art.1025 Cod procedura civila, privind procedura aplicabila cererilor de valoare redusa, la obiectul prezentei cauze: o actiune în raspundere contractuala a carei valoare este mai mica de 10.000 de lei, si la prevederile art. 1025 alin. 1, 2 si 3 Cod procedura civila, instanta constata ca cerererea principala si cererea reconventionala sunt admisibile în procedura privind cererile de valoare redusa.
I. Asupra cererii principale:
1. Capatul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 4.500,00 lei reprezentând “avans” la factura fiscala nr.3/27.01.2014
Cu titlu preliminar, instanta retine ca reclamanta nu a indicat temeiul în drept al pretentiei sale si, în plus, capatul de cerere analizat, astfel cum a fost formulat prin cererea introductiva, intra în contradictie cu motivarea în fapt expusa. Astfel, desi solicita obligarea pârâtei la plata sumei de 4.500,00 lei reprezentând “avans” la factura fiscala nr.3/27.01.2014, reclamanta motiveaza pretentia dedusa judecatii în sensul de a obliga pârâta la restituirea sumei de 4.500,00 lei.
În plus, este de retinut ca reclamanta acorda o semnificatie gresita platii partiale efectuate atunci când o califica drept avans la factura fiscala nr.3/27.01.2014. Argumentul instantei se întemeiaza pe dispozitiile OMFP nr.3055 din 29 octombrie 2009 pentru aprobarea Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, care prevede conturile 409 si 419 pentru înregistrarea unei facturi de avans, distincte de 401 si 411 (dupa caz, conturile din clasa 6), o astfel de factura trebuind sa indice expres la rubrica denumirea produselor si a serviciilor avansul acordat. Or, contrar sustinerilor reclamantei, la rubrica denumirea produselor si a serviciilor, în cuprinsul facturii seria TDC nr.3/27.01.2014, s-a mentionat proiect amenajare Hotel F., iar nu avans (fila nr.5, din dosar). Asa fiind, este de concluzionat ca suma de 4.500,00 lei achitata de reclamanta în contul pârâtei conform OP nr.302/28.01.2014 reprezinta o plata partiala a contravalorii facturii seria TDC nr.3/27.01.2014, deci a unei parti din pretul serviciilor reprezentând întocmirea proiectului amenajare a designului interior pentru Hotelul F. (fila nr.51, din dosar).
Desi partile nu au încheiat un contract în sensul de instrumentum, rezulta cu claritate din argumentele invocate ca acestea recunosc încheierea unui contract în sensul de negotium. Chior si în aceste conditii, raporturile contractuale se circumscriu textelor legale în materie:
1. Principiul liberta?ii contractuale – Art.1169 C.civ.: Partile sunt libere sa încheie orice contracte si sa determine continutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publica si de bunele moravuri.
2. defini?ia legala a no?iunii “obliga?ie”: Art.1164 C.Cciv: Obligatia este o legatura de drept în virtutea careia debitorul este tinut sa procure o prestatie creditorului, iar acesta are dreptul sa obtina prestatia datorata.
3. Principiul fortei obligatorii a contractului (pacta sunt servanda) având rolul primar de a explica si ordona raportul juridic nascut între parti ca urmare a încheierii contractului, pentru ca apoi sa se poata impune ca realitate obiectiva tertilor, prin intermediul opozabilitatii efectelor contractului: Art.1270 C.Cciv:: contractul valabil încheiat are putere de lege între partile contractante
4. Raspunderea contractuala, consecin?a a a principiului fortei obligatorii a contractului (art.1350 alin.1 C.civ.), întemeiata pe ideea de reparatie a prejudiciului cauzat prin neexecutare (art.1350 alin.2 C.civ.): (1) Orice persoana trebuie sa îsi execute obligatiile pe care le-a contractat. (2) Atunci când, fara justificare, nu îsi îndeplineste aceasta îndatorire, ea este raspunzatoare de prejudiciul cauzat celeilalte parti si este obligata sa repare acest prejudiciu, în conditiile legii. (3) Daca prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre parti nu poate înlatura aplicarea regulilor raspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile.
5. prezum?ia de culpa în raporturile contractuale: art.1548 C.civ.: Culpa debitorului unei obligatii contractuale se prezuma prin simplul fapt al neexecutarii.
Desi instanta îsi însuseste sustinerea pârâtei în sensul ca factura fiscala nu tine loc de contract, fiind un document justificativ care sta la baza înregistrarilor în evidenta contabila, potrivit Legii nr.82/1991, ca ea reprezinta un mijloc de proba cu privire la operatiunea facturata, neavând calitatea unui act juridic, un astfel de argument nu este de natura sa conduca la concluzia inexistentei conventiei în sens de negotium încheiate între parti. Sub acest aspect, instanta îsi însuseste argumentul invocat de pârâta în sensul ca, din punct de vedere juridic, este în discutie o conventie încheiata în forma simplificata între profesionisti, materializata în emiterea facturii fiscale necontestate, perfect valabila si care îsi produce efectele juridice si în prezent, în conditiile în care aceasta constituie deopotriva izvorul obligational al prestatiilor partilor, nefiind stornata sau contestata judiciar. Reclamanta nu face dovada ca ar fi contestat în vreun fel factura, nu a învederat stornarea acesteia – ceea ce este de natura a conduce la concluzia ca a înregistrat-o pe cheltuieli în propria evidenta contabila. Nu mai putin adevarat, reclamanta a achitat o parte din pretul serviciilor contractate. De altfel, în explicatiile cuprinse în ordinul de plata, reclamanta a consemnat ca plata în cuantum de 4.500,00 lei este aferenta facturii nr.3/27.01.2014. Plata efectuata este deci aferenta unei facturi cu care reclamanta s-a înregistrat în evidentele contabile, de vreme ce în ordinul de plata a mentionat-o ca document justificativ al platii.
Cele doua aspecte retinute, respectiv înregistrarea în evidenta contabila si plata partiala a facturii, reprezinta, în aprecierea instantei, o recunoastere explicita a valabilitatii conventiei partilor, dar si a întregului debit facturat.
În ceea ce priveste sustinerea reclamantei în referire la lipsa semnaturii si a stampilei aplicate pe factura în discutie, instanta retine ca aceasta se impune a fi respinsa ca neîntemeiata pentru cele doua argumente anterior expuse (plata partiala si înregistrarea în contabilitate).
Ca reclamanta însasi recunoaste conventia încheiata cu pârâta rezulta fara putere de tagada din împrejurarea ca prin raspunsul la întâmpinare formulat a învederat ca întelege sa invoce exceptia de neexecutare a contractului reglementata expres de art.1556 C.civ.. Or, exceptio non adimpleti contractus este consecinta imediata a regulii simulta¬neitatii efectelor contractului sinalagmatic potrivit cu care, oricare parte contractanta are dreptul sa refuze executarea obligatiei proprii, atâta timp cât cealalta parte, care pretinde executarea, nu executa obligatiile ce-i revin din acelasi contract. De vreme ce invoca un remediu pentru neexecutarea contractuala, rezulta cu claritate ca reclamanta recunoaste conventia încheiata cu pârâta.
Cum s-a argumenta deja, reclamanta solicita restituirea platii partiale efectuate fara a indica vreun temei în drept. A se dispune în acest sens înseamna a repune partile în situatia anterioara încheierii contractului – solutie care însa nu poate fi decât consecinta unei actiuni în rezilierea, dupa caz, rezolutiunea unui contract. Or, fata de petitul cererii, instanta nu poate dispune desfiintarea contractului partilor câta vreme nu acesta este obiectul dedus judecatii. Propriu zis, instanta constata lipsa temeiului în drept care sa fundamenteze restituirea sumei pretinse de reclamanta. Sunt de retinut în acest sens argumentele pârâtei care a învederat ca, în conditiile în care izvorul obligatiilor partilor este si în prezent în vigoare si produce efecte juridice, în mod corelativ, nici pretentiile materiale ale reclamantei de a solicita si de a obtine restituirea unei sume de bani achitate în baza unei facturi fiscale valabile nu sunt întemeiate, lipsind practic temeiul obligatiei de restituire.
Fata de argumentele expuse, instanta urmeaza a respinge ca neîntemeiata cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata sumei de 4.500,00 lei reprezentând “avans” la factura fiscala nr.3/27.01.2014.
2. Capatul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata
Potrivit art.1031 C.proc.civ, (1) Partea care cade în pretentii va fi obligata, la cererea celeilalte parti, la plata cheltuielilor de judecata. (2) Cu toate acestea, instanta nu va acorda partii care a câstigat procesul cheltuielile care nu au fost necesare sau care au avut o valoare disproportionata în raport cu valoarea cererii.
Fata de solutia dispusa în privinta pretentiilor reclamantei, în temeiul art.1031 alin.1 C.proc.civ., instanta va respinge ca neîntemeiat capatul de cerere formulat de reclamanta privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata.
II. Asupra cererii reconventionale:
1. Capatul de cerere privind obligarea reclamantei la plata sumei de 3.500,00 lei constând din diferenta datorata si neachitata, aferenta facturii fiscale nr.3/27.01.2014
Cu privire la factura nr.3/27.01.2014, instanta retine ca din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezulta ca:
– reclamanta a efectuat o plata partiala voluntara a serviciilor contractate, ceea ce în aprecierea instantei reprezinta o recunoastere explicita a valabilitatii conventiei partilor, dar si a întregului debit datorat (8.000,00 lei)
– reclamanta nu a probat împrejurarea ca ar fi refuzat la plata factura sau ca ar fi procedat, în conditiile legii, la stornarea acesteia
– reclamanta s-a înregistrat în evidentele sale contabile cu cheltuielile rezultate din contravaloarea facturii, fapt dedus din explicatiile înscrise în OP
– pentru factura nr.3/27.01.2014, reclamanta figureaza ca debitoare în evidenta contabila a pârâtei.
Prin notificarea înregistrata sub nr.121/21.10.2014 în evidentele BEJ D.V.A. reclamanta a fost pusa în întârziere cu privire la debitul restant în cuantum de 3.500,00 lei (filele nr.22 – 25, din dosar).
În referire la cererea reconventionala formulata în cauza, reclamanta a invocat exceptia de neexecutare a contractului reglementata expres de art.1556 C.civ..
Pentru a putea invoca exceptia de neexecutare a contractului, trebuie sa fie îndeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
1. natura obligatiilor neexecutate – obligatii reciproce ale partilor, având temeiul în acelasi contract sinalagmatic
2. conditiile neexecutarii – sa existe o neexecutare a obligatiilor, chiar partiala, dar suficient de importanta, din partea celuilalt contractant; Codul considera aceasta conditie îndeplinita daca cel care invoca exceptia întelege sa faca o oferta de executare a obligatiei – ceea ce semnifica tocmai faptul ca este pregatit sa execute obligatia sa si probeaza acest fapt.
3. obligatiile reciproce trebuie sa fie exigibile
4. neexecutarea sa nu se datoreze faptei celui care invoca exceptia de neexe¬cutare
5. raportul contractual prin natura sa trebuie sa presupuna regula executarii simultane a obligatiilor celor doua parti.
Instanta apreciaza ca nu este îndeplinita în speta conditia nr.4 întrucât din plansele foto depuse la dosarul cauzei si din corespondenta electronica purtata între parti rezulta ca pârâta si-a executat obligatia asumata, în timp ce reclamanta nu a platit corespunzator pretul serviciilor contractate.
În plus, este de retinut efectul pe care îl produce o astfel de aparare. Exceptia de neexecutare suspenda executarea prestatiei celui care o invoca, asemanator cu situatia când el ar fi bene¬ficiat de un termen. Deci, contractul ramâne temporar, adica provizoriu neexecutat, dar continua sa existe, iar partile nu pot fi considerate liberate de obligatiile lor. Cu alte cuvinte, efectul exceptiei de neexecutare consta în suspendarea fortei obligatorii a contractului. Asadar, contractul si forta sa obligatorie nu înceteaza, fiind doar suspendate.
Raportat la considerentele teoretice anterior dezvoltate, instanta conchide ca reclamanta se afla în eroare atunci când pretinde ca, efect al retinerii unei astfel de aparari, ar trebui sa se constate ca nu datoreaza restul contravalorii facturii pentru ca nu mai dorea colaborarea cu reclamanta, viziunea artistica necorespunzând cerintelor sale. Dimpotriva, din corespondenta electronica purtata între parti rezulta cu claritate ca reclamanta a solicitat pârâtei aprecieri în derularea proiectului, reclamanta manifestând deschidere fata de aprecierile critice comunicate de reclamanta.
Contrar sustinerilor reclamantei si în acord cu pârâta, instanta retine ca pârâta a continuat sa execute întocmai si la timp obligatia asumata, urmare a conduitei manifestate în mod explicit de reclamanta care, în corespondenta electronica purtata ulterior datei de 29.01.2014, a solicitat pârâtei, în data de 21.03.2014, continuarea colaborarii, deci derularea în continuare a raporturilor contractuale .
În aceste conditii, instanta conchide ca reclamantei îi incumba corespunzator obligatia de a achita datoria scadenta în cuantum de 3.500,00 lei, pentru achitarea integrala a facturii nr.3/27.01.2014.
Având în vedere faptul ca în cauza dedusa judecatii raportul obligational este de natura contractuala si retinând ca reclamanta nu a facut dovada intervenirii unei cauze de forta majora sau a unui caz fortuit care sa o exonereze de raspundere, dovada existentei creantei facuta de catre pârâta genereaza în temeiul art.1548 C.civ. doua prezumtii: prezumtia de neîndeplinire a obligatiilor asumate prin contract, în speta cea privind plata serviciilor contractate, si prezumtia de culpa în ceea ce priveste neîndeplinirea obligatiei.
Dând eficienta acestor prezumtii si având în vedere dispozitiile normative care stau la baza raspunderii contractuale, respectiv art.1270 si art.1350 C.civ., instanta urmeaza a admite cererea reconventionala formulata de pârâta, cu obligarea reclamantei la plata sumei de 3.500,00 lei constând din diferenta datorata si neachitata, aferenta facturii fiscale nr.3/27.01.2014.
2. Capatul de cerere privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata
Potrivit art.1031 C.proc.civ, (1) Partea care cade în pretentii va fi obligata, la cererea celeilalte parti, la plata cheltuielilor de judecata. (2) Cu toate acestea, instanta nu va acorda partii care a câstigat procesul cheltuielile care nu au fost necesare sau care au avut o valoare disproportionata în raport cu valoarea cererii.
Prin cererea reconventionala pârâta a solicitat instantei obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul proces, respectiv la plata taxei judiciare de timbru.
Având în vedere cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecata raportata la solutia de admitere a pretentiilor acesteia, în temeiul dispozitiile art.1031 alin.1 C.proc.civ., instanta va admite acest capat de cerere si va obliga reclamanta la plata catre pârâta a sumei de 200,00 lei cu titlul cheltuieli de judecata, reprezentând taxa judiciara de timbru.
