Criterii de aplicare a măsurii plasamentului prin prisma dispoziţiilor art. 30
din Legea nr.272/2004
Art. 30 din Legea nr.272/2004
Potrivit art.30 din Legea nr.272/2004, minorul are dreptul să
crească alături de părinţii săi, aceştia fiind cei care potrivit legii trebuie să se
îngrijească de creşterea şi educarea minorilor şi cei care trebuie să exercite
drepturile şi obligaţiile părinteşti, intervenţia organelor abilitate ale statului
este una complementară şi trebuie în primul rând să sprijine părinţii pentru
a aduce la îndeplinire aceste obligaţii şi doar în mod subsidiar şi alternativ ar
trebui să aibă în vedere instituirea unei măsuri precum cea a plasamentului.
Însă, în considerarea aceloraşi dispoziţii legale, din probele
administrate în cauză a rezultat că este în interesul celor doi minori să fie
menţinuţi în cadrul serviciului rezidenţial al Organizaţiei SOS Satele
Copiilor Cisnădie, faţă de situaţia familială şi recunoaşterea expresă a
mamei, că în prezent nu se poate îngriji de creşterea şi educarea acestora.
(Decizia civilă nr.1293/R-MF din 01 octombrie 2009)
Prin cererea înregistrată la data de 16 iunie 2009, reclamanta Direcţia
Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea a chemat în judecată pe
pârâţii Organizaţia ,,SOS Satul Copiilor Cisnădie”, B.C. şi B.F., solicitând ca prin
hotărârea ce se va pronunţa să se dispună pentru minorii B.C.A. şi B.I., înlocuirea
măsurii de plasament de la Centrul pentru copilul abuzat, neglijat, exploatat
Râmnicu Vâlcea din cadrul D.G.A.S.P.C. Vâlcea cu măsura de plasament la
Organizaţia SOS Satul Copiilor Cisnădie din cadrul Organizaţiei SOS Satele
Copiilor România, începând cu data de 15 iunie 2009, precum şi delegarea
exerciţiului drepturilor părinteşti în favoarea organizaţiei, pe toată durata
plasamentului.
În motivarea cererii s-a susţinut în esenţă de către reclamantă, că faţă
de situaţia de abuz şi neglijenţă în care se aflau cei doi minori, s-a instituit de către
direcţie plasamentul în regim de urgenţă la Centrul pentru copilul abuzat, neglijat,
exploatat Râmnicu Vâlcea, măsura de protecţie fiind menţinută, întrucât, părinţii
deşi monitorizaţi de către reprezentanţii autorităţilor locale şi reprezentanţii
direcţiei, au manifestat în continuare dezinteres faţă de minori, iar situaţia lor
materială nu le permite asigurarea unor condiţii minime de creştere si educare
pentru minori.
Din raportul întocmit de către reprezentanţii serviciului protecţie de
tip rezidenţial, pentru cei doi minori a fost identificată alternativa unui serviciu
rezidenţial de tip familial – module familiale din cadrul Organizaţiei SOS Satele
Copiilor Cisnădie, iar cu ocazia vizitării de către copii a centrului, aceştia au fost
încântaţi de condiţiile oferite şi de posibilitatea de a merge la această organizaţie. S-a
arătat că în cadrul acestei organizaţii copiii vor beneficia de un climat adecvat unei
creşteri şi îngrijiri armonioase în raport cu nevoile lor, de o educaţie şi supraveghere
permanentă şi de asistenţă de tip familial.
Fiind audiat în Camera de Consiliu, minorul B.C.A. a menţionat că
este bine îngrijit în centrul de plasament pentru minori, însă şi-ar dori un climat mai
familial, respectiv întoarcerea la casa părintească şi în localitatea sa, unde are rude
care s-ar putea ocupa şi de îngrijirea sa şi a fratelui său.
Prin sentinţa civilă nr.703/MIF din 13 iulie 2009, Tribunalul Vâlcea a
admis cererea, a înlocuit măsura plasamentului minorilor B.C.A., născut la data de
08 iulie 1999, în Râmnicu Vâlcea, CNP 1990708385642 şi B.I., născut la data de 11
mai 2004 în Râmnicu Vâlcea, CNP 5040511385595, din părinţii B.C., CNP
1670918384023 şi B.F., CNP 2760528381272, de la Centrul pentru copilul abuzat,
neglijat, exploatat Râmnicu Vâlcea din cadrul D.G.A.S.P.C. Vâlcea, cu măsura
plasamentului celor doi minori la Organizaţia SOS Satul Copiilor Cisnădie, judeţul
Sibiu, din cadrul Organizaţiei SOS Satele Copiilor România, începând cu data de 20
iulie 2009, exerciţiul drepturilor părinteşti privind pe cei doi minori fiind delegat
către Organizaţia SOS Satul Copiilor Cisnădie, judeţul Sibiu, începând cu data de 20
iulie 2009, pe toată durata plasamentului.
În adoptarea acestei soluţii, tribunalul a reţinut, în esenţă, că minorul
care şi-a putut exprima voinţa potrivit legii, are nevoie de un cadru familial mai
dezvoltat pentru creştere, educare şi integrarea sa în societate, iar din raportul
întocmit de către reprezentanţii serviciului protecţie de tip rezidenţial s-a reţinut că,
aceştia au fost încântaţi de condiţiile oferite şi de posibilitatea de a merge la această
organizaţie, iar cu ocazia vizitării centrului. În cadrul acestei organizaţii copiii pot
beneficia de un climat adecvat unei creşteri şi îngrijiri armonioase în raport cu
nevoile lor, de o educaţie şi supraveghere permanentă şi de asistenţă de tip familial.
Asupra dispoziţiilor legale relevante, tribunalul a constatat că potrivit
dispoziţiilor din Legea nr. 272 din 21 iunie 2004, privind protecţia şi promovarea
drepturilor copilului, este în interesul celor doi minori să beneficieze de condiţiile
mai bune oferite de organizaţia de tip privat.
Art. 113 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 statuează că „organismele
private care pot desfăşura activităţi în domeniul protecţiei drepturilor copilului şi al
protecţiei speciale a acestuia sunt persoane juridice de drept privat, fără scop
patrimonial, constituite şi acreditate în condiţiile legii”, iar Organizaţia SOS Satul
Copiilor Cisnădie, judeţul Sibiu, din cadrul Organizaţiei SOS Satele Copiilor
România a obţinut licenţa de funcţionare pentru serviciul respectiv, eliberată de
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului, conform art. 115 din
această lege.
În conformitate cu prevederile art.299 Cod procedură civilă şi
respectarea termenului legal, împotriva deciziei a formulat recurs pârâta B.F., pe
care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând următoarele:
Măsura temporară a plasamentului faţă de cei doi minori nu se mai
impune, situaţia prevăzută de art. 56 lit. c) neregăsindu-se în cauză, condiţia nefiind
îndeplinită nici la momentul luării măsurii şi cu atât mai mult la acest moment.
Art. 89 din Secţiunea III a Legii nr. 272/2004 defineşte situaţia de
abuz asupra copilului, dar şi pe aceea de neglijare, condiţii prevăzute de legiuitor ce
nu sunt îndeplinite în cauză, iar ancheta socială nu a dovedit o stare de pericol
pentru cei doi copii care să determine luarea acestei măsuri, conflictele menţionate
în acest înscris vizându-i pe cei doi părinţi, care sunt divorţaţi.
Nicăieri nu s-a menţionat faptul că vreunul dintre ei se comporta
violent cu minorii sau că astfel de incidente se produc în prezenţa copiilor,
producând astfel traume emoţionale puternice, iar consumul de alcool al tatălui,
deşi nu poate fi negat, nu a dus niciodată la punerea în pericol a vieţii celor doi
minori, reclamanta neafirmând niciodată că pe fondul consumului atitudinea şi
comportamentul tatălui este unul violent faţă de copii.
S-a mai susţinut că situaţia materială precară ori cea locativă modestă –
cei doi copii locuiau în mediul rural împreună cu părinţii şi bunicii paterni – nu este
de natură a determina o astfel de măsură, iar organele abilitate din cadrul
comunităţilor locale au obligaţia de a sprijini părinţii aflaţi în astfel de situaţii, de a le
oferi posibilitatea de a beneficia de ajutoare materiale ori de a fi incluşi în programe
speciale de sprijinire a părinţilor confruntaţi cu astfel de probleme, ori aflaţi în
situaţii grele în care nu par să facă faţă.
Pârâta a arătat că trebuie avută în vedere şi manifestarea minorului
audiat, care doreşte să se întoarcă la părinţi, relaţiile dintre aceştia fiind bune, este
apropiat atât de mamă cât şi de tată şi nu există indicii că ar fi supus unor abuzuri
care să-i pună în pericol sănătatea fizică sau psihică, existând doar unele dificultăţi
materiale.
Cu toată situaţia familiară existentă şi divorţul intervenit, niciodată
mama nu a neglijat sau s-a dezinteresat de soarta celor doi minori, neexistând probe
ale unor eventuale părăsiri de domiciliu, abandon ori astfel de acte care să pună în
pericol sănătatea minorilor, iar potrivit art.30 din Legea nr.272/2004, copilul are
dreptul să crească alături de părinţii săi, aceştia fiind cei care potrivit legii trebuie să
se îngrijească de creşterea şi educarea minorilor şi cei care trebuie să exercite
drepturile şi obligaţiile părinteşti, intervenţia organelor abilitate ale statului este una
complementară şi trebuie în primul rând să sprijine părinţii pentru a aduce la
complementară şi trebuie în primul rând să sprijine părinţii pentru a aduce la
îndeplinire aceste obligaţii şi doar în mod subsidiar şi alternativ ar trebui să aibă în
îndeplinire aceste obligaţii şi doar în mod subsidiar şi alternativ ar trebui să aibă în
vedere instituirea unei măsuri precum cea a plasamentului.
vedere instituirea unei măsuri precum cea a plasamentului.
Potrivit art.107 din aceeaşi lege, pentru a preveni separarea copilului
de părinţi şi pentru asigurarea protecţiei speciale organele abilitate trebuie să apeleze
şi la servicii de zi pentru a asigura menţinerea ori refacerea capacităţii părinţilor şi
copililor de a depăşi eventuale situaţii particulare.
A mai susţinut recurenta-pârâtă că măsura plasamentului este una
alternativă şi provizorie, care în acest moment nu se mai impune, şi cu toate că nu
s-a făcut o astfel de cerere potrivit legii instanţa era obligată a lua în discuţie şi
eventual chiar a dispune reintegrarea minorilor în domiciliul părinţilor şi de a
renunţa astfel la măsura plasamentului de urgenţă ori în regim rezidenţial.
Concluzionând, recurenta a susţinut că instanţa de fond trebuia să aibă
în vedere dispoziţiile art.60 alin.3 din Legea nr.272/2004, în sensul în care plasarea
într-un centru din alt judeţ împiedică părinţii de a avea legături cu minorii şi astfel
s-ar produce alte prejudicii având în vedere situaţia particulară, faptul că între
aceştia sunt relaţii bune, se vizitează regulat, menţinând legăturile fireşti, părinţii
nefiind decăzuţi din drepturi aşa încât această măsură poate să îi priveze în concret
de aceste drepturi.
Pentru toate aceste motive s-a solicitat admiterea recursului şi
modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii cererii formulate de D.G.A.S.P.C.
Vâlcea.
Intimata-reclamantă, prin întimpinare, a solicitat respingerea recursului
şi a arătat că motivele pentru care s-a luat măsura plasamentului subzistă în
continuare, din ancheta socială efectuată rezultând aceeaşi situaţie conflictuală
generată de consumul excesiv de alcool al tatălui, precum şi lipsa unor minime
condiţii locative pentru minori. În aceste condiţii, nu este posibilă reintegrarea
minorilor în familia naturală, cu atât mai mult cu cât nici unul dintre părinţi nu şi-a
manifestat dorinţa de a-şi asuma responsabilitatea creşterii şi îngrijirii copiilor lor.
Recursul a fost respins ca nefondat pentru următoarele considerente:
O primă critică formulată de recurentă a vizat aplicarea greşită a
dispoziţiilor art.56 lit.c) din Legea nr.272/2004, situaţia prevăzută neregăsindu-se
în cauză, iar măsura temporară a plasamentului faţă de cei doi minori nu se mai
impune. Ca argumente în susţinerea acestui motiv de recurs, s-a arătat că minorii nu
au fost abuzaţi şi nici neglijaţi, iar ancheta socială nu a dovedit o stare de pericol
pentru cei doi copii care să determine luarea acestei măsuri, conflictele menţionate
în acest înscris vizându-i pe cei doi părinţi, care sunt divorţaţi. Consumul de alcool
al tatălui şi situaţia materială precară ori cea locativă modestă nu este de natură a
determina o astfel de măsură, iar organele abilitate din cadrul comunităţilor locale
au obligaţia de a sprijini părinţii aflaţi în astfel de situaţii, de a le oferi posibilitatea
de a beneficia de ajutoare materiale ori de a fi incluşi în programe speciale de
sprijinire a părinţilor confruntaţi cu astfel de probleme, ori aflaţi în situaţii grele în
care nu par să facă faţă.
Trebuie avută în vedere şi manifestarea minorului audiat care doreşte
să se întoarcă la părinţi, şi potrivit art.30 din Legea nr.272/2004, are dreptul să
crească alături de părinţii săi, aceştia fiind cei care, potrivit legii, trebuie să se
îngrijească de creşterea şi educarea minorilor şi cei care trebuie să exercite drepturile
şi obligaţiile părinteşti, intervenţia organelor abilitate ale statului este una
Această critică, aşa cum a fost argumentată, este neîntemeiată prin
raportare la materialul probator administrat la instanţa de fond, din care rezultă că
nu s-au schimbat condiţiile care au dus la luarea măsurii plasamentului, atât sub
aspect material cât şi al comportamentului celor doi părinţi, care nu şi-au manifestat
intenţia de a reintegra copiii în familia naturală, singura nemulţumire fiind aceea că
nu doresc ca minorii să fie integraţi în cadrul serviciului rezidenţial al Organizaţiei
SOS Satele Copiilor Cisnădie, ci menţinerea în Centrul pentru copilul abuzat,
neglijat, exploatat Râmnicu Vâlcea din cadrul D.G.A.S.P.C. Vâlcea, deoarece nu au
condiţii de creştere şi educare a minorilor (declaraţie recurentă fila 24 fond).
În calea de atac, recurenta nu a produs probe noi care să schimbe
situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, iar înscrisurile depuse în recurs de
intimată conturează o altă atitudine a recurentei faţă de măsura dispusă de tribunal.
Astfel, ulterior criticării sentinţei pronunţate de prima instanţă, au fost
întocmite mai multe înscrisuri, respectiv raportul privind situaţia copiilor, din
14.09.2009, minuta întâlnirii din 16.09.2009, în prezenţa asistentului social,
declaraţia şi chestionarul recurentei din 16.09.2009, ancheta socială din 24.09.2009,
din care rezultă acordul acesteia pentru menţinerea măsurii plasamentului la
Organizaţiei SOS Satele Copiilor Cisnădie, faţă de cei doi minori, până la
îmbunătăţirea situaţiei materiale şi familiale, precum şi dorinţa copilului audiat de a
rămâne în această locaţie.
Este adevărat că, potrivit art.30 din Legea nr.272/2004, are dreptul să
crească alături de părinţii săi, însă în cauza de faţă, aşa cum a reţinut şi instanţa de
fond, este în interesul celor doi minori să fie menţinuţi în cadrul serviciului
rezidenţial al Organizaţiei SOS Satele Copiilor Cisnădie, faţă de situaţia familială şi
recunoaşterea expresă a mamei că în prezent nu se poate îngriji de creşterea şi
educaţia lor.
O altă critică a vizat aplicarea greşită a dispoziţiilor art.60 alin.3 din
Legea nr.272/2004, în sensul în care plasarea într-un centru din alt judeţ împiedică
părinţii de a avea legături cu minorii şi astfel s-ar produce alte prejudicii având în
vedere situaţia particulară, faptul că între aceştia sunt relaţii bune, se vizitează
regulat, menţinând legăturile fireşti, părinţii nefiind decăzuţi din drepturi aşa încât
această măsură poate să îi priveze în concret de aceste drepturi.
Critica s-a constatat a fi nefondată, deoarece această măsură de
plasament a fost agreată ulterior declarării recursului de către mamă şi minor,
achiesând practic la soluţia pronunţată, iar problema eventualelor cheltuieli generate
de deplasarea la noul centru de plasament aflat în alt judeţ, este rezolvată prin
decontare de către serviciul de asistenţă socială a cheltuielilor de transport, aşa cum
rezultă din minuta întocmită la data de 16.09.2009.
Faţă de considerentele mai sus expuse, potrivit dispoziţiilor art.3041 şi
312 Cod procedură civilă recursul a fost respins ca nefondat, fiind în interesul
minorilor, aşa cum corect a reţinut prima instanţă, să se menţină măsura
plasamentului şi să fie integraţi în cadrul serviciului rezidenţial al Organizaţiei SOS
Satele Copiilor Cisnădie.
