Acţiune în anularea actelor administrativ fiscale. Antrenarea răspunderii solidare a unui terţ poprit în temeiul art. 149 Cod Procedură Fiscală.
Cod proc. fiscală, art. 149,
După înfiinţarea popririi de către organul de executare silită în temeiul art. 149 alin. 5 Cod proc. fiscală, terţul poprit are obligaţia de a
plăti suma reţinută şi cuvenită sau de a indisponibiliza bunurile mobile necorporale, în caz contrar putând răspunde solidar, potrivit alin.13. Dacă suma
ce face obiectul popririi nu priveşte o creanţă exigibilă, decizia autorităţii fiscale prin care a fost antrenată răspunderea solidară a terţului poprit
este nelegală şi poate fi anulată de către instanţă, indiferent de faptul că poprirea nu a fost contestată, pentru că în situaţia dată nu este nevoie de
validare.
(Decizia nr.337/R-CONT din 3 aprilie 2009)
Prin acţiunea înregistrată la 22 aprilie 2008, reclamanta SC A.H. SRL Rm. Vâlcea a solicitat în contradictoriu cu A.N.A.F. / D.G.F.P.
Vâlcea anularea deciziei nr.51596 din 1 februarie 2008 şi suspendarea executării acestui act administrativ.
În motivare s-a arătat că, prin decizia atacată, s-a reţinut în mod greşit că se impune a fi antrenată răspunderea solidară a reclamantei
întrucât la 31 decembrie 2007 aceasta datora debitoarei SC R.T. SRL suma de 3.303.487,45 lei, apreciere eronată şi care parţial a fost înlăturată în urma
contestaţiei formulate. Prin decizia pronunţată asupra acestei căi de atac suma a fost redusă la 583.160 lei, fără să se observe termenele de scadenţă,
ceea ce a determinat înfiinţarea popririi pe conturile reclamantei.
Au fost ignorate şi dispoziţiile art.36 din Legea nr.85/2006, în temeiul cărora trebuia suspendate toate acţiunile judiciare şi
extrajudiciare promovate împotriva unei debitoare aflate în reorganizare judiciară.
Prin cererea de la fila 33, reclamanta a înţeles să atace atât decizia de răspundere solidară cât şi decizia pronunţată asupra
contestaţiei, iar la termenul din 23 septembrie 2008 s-au formulat cereri de intervenţie în interes propriu de către SC A.G. SRL şi SC C. SRL, în care s-a
susţinut că cele două sunt creditoare ale societăţii aflate în procedura de insolvenţă şi sunt interesate ca sumele pe care aceasta le are de primit să
fie aduse la masa credală.
Prin sentinţa nr.1437/2008, Tribunalul Vâlcea a respins acţiunea, inclusiv cererea de suspendare a executării precum şi cererile de
intervenţie.
Pentru a hotărî astfel s-a reţinut că SC R.T. SRL Rm.Vâlcea datorează bugetului de stat suma de 2.592.923 lei, pentru recuperare căreia
pârâta DGFP Vâlcea a început executarea silită emiţându-se adresă de înfiinţare a popririi, act ce nu a fost contestat.
Actuala reclamantă datorează suma de 583.160 lei către SC R.T. SRL, aşa cum rezultă şi din raportul de inspecţie fiscală, situaţie faţă de
care decizia de antrenare a răspunderii apare ca legală şi temeinică şi se impune respingerea acţiunii şi a cererilor de intervenţie.
Sub aspectul solicitării de a se suspenda executarea actului administrativ s-a arătat că nu au fost răsturnate prezumţiile de autenticitate
şi veridicitate ale acestuia.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru motivul prev.de art.3041 Cod pr.civilă şi motive încadrabile în
prevederile art.304 pct.9 din acelaşi act normativ.
Astfel, s-a susţinut că, în mod greşit instanţa nu a făcut aplicarea art.36 din Legea nr.85/2006 şi se va ajunge să se facă plăţi în
favoarea unui singur creditor prin încălcarea procedurii concursuale colective şi egalitare. S-a mai arătat şi că, din înscrisurile depuse rezultă
inexistenţa unei creanţe exigibile faţă de termenele de scadenţă ale obligaţiei de plată şi faptul că a fost aprobat un plan de reorganizare al SC R.T.
SRL, plan votat inclusiv de DGFP Vâlcea.
Examinând criticile formulate s-a constatat că sunt fondate pentru cele ce se vor arăta mai jos.
Verificând cu prioritate critica privind aplicarea dispoziţiilor art.36 din Legea nr.85/2006 s-a apreciat că ele sunt nefondate, întrucât
decizia ce constituie obiectul prezentului litigiu priveşte o antrenare de răspundere solidară a unui terţ faţă de procedură şi nu executarea propriu-zisă.
Prin chiar această decizie nu se urmăreşte realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, ci privită la nivelul emiterii ei, posibilitatea
ca într-o executare ulterioară să se obţină suma şi de la o altă persoană juridică.
S-a apreciat ca întemeiată cererea privind greşita antrenare a răspunderii solidare a reclamantei-recurente.
Potrivit art.149 alin.5 din Codul de procedură fiscală „Poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau persoane juridice se
înfiinţează de către organul de executare printr-o adresă care va fi trimisă prin scrisoare recomandată, cu dovada de primire, terţului poprit, împreună
cu o copie certificată de pe titlul executoriu. Totodată va fi înştiinţat şi debitorul despre înfiinţarea popririi”, iar potrivit alin.9 „După înfiinţarea
popririi, terţul poprit este obligat: a) să plătească, de îndată sau după data la care creanţa devine exigibilă, organului fiscal, suma reţinută şi
cuvenită, în contul indicat de organul de executare; b) să indisponibilizeze bunurile mobile necorporale poprite, înştiinţând despre aceasta organul de
executare”.
Neîndeplinirea acestor obligaţii atrage răspunderea solidară a terţului poprit, potrivit alin.13.
Este adevărat că nu s-a infirmat susţinerea intimatei D.G.F.P. Vâlcea, potrivit căreia poprirea nu a fost contestată, însă, nu trebuie omis
faptul că, potrivit textului de lege precitat, în situaţia la care se referă nu este nevoie de validare. În aceste condiţii s-a apreciat că instanţa poate
să verifice dacă antrenarea răspunderii s-a făcut în conformitate cu dispoziţiile legale.
Prima cerinţă la care se referă alin.9 este aceea de a fi achitată o creanţă ce a devenit exigibilă, deci, o creanţă ajunsă la scadenţă, la
momentul la care creditorul poate solicita plata.
În cauză, o astfel de condiţie nu este îndeplinită pentru că, între creditoare şi debitoare a intervenit, la 5 aprilie 2007, un contract de
tranzacţie (f.61) prin care a fost eşalonată plata sumei de 583.160 lei, prima dată a scadenţei fiind 30 iunie 2009, iar prin actul adiţional din 31 mai
2007 un astfel de moment este stabilit la 31 decembrie 2009 (f.63).
O primă observaţie care s-a impus este aceea că cele două contracte încheiate între creditoare şi debitoare nu au fost în nici un mod
desfiinţate şi, de altfel, ele sunt anterioare validării de poprire.
Din examinarea acestor convenţii, a căror înlăturare nu este justificată în nici un mod, a rezultat că până la acest moment nu a intervenit
scadenţa, nu a devenit exigibilă suma de 583.160 lei şi nici o parte din aceasta.
Reţinând că nu suntem în faţa unei datorii exigibile a terţului poprit s-a impus aprecierea că temeiul pentru care a fost antrenată
răspunderea solidară a reclamantei-recurente nu poate fi reţinută şi ca atare, măsura dispusă prin decizia contestată, este nelegală.
Pentru toate aceste considerente recursul a fost admis şi modificată sentinţa în sensul admiterii acţiunii şi anulării deciziilor
atacate.
În raport de aceleaşi considerente, s-a reţinut şi că în planul de reorganizare al SC R.T. SRL (fila 50) a fost menţionată şi tranzacţia în temeiul căreia urma să se recupereze suma de 583.160 lei, s-a apreciat şi că sunt întemeiate cererile de intervenţie ale celor doi creditori, cereri care deşi caracterizate ca fiind în interes propriu au valoarea unor intervenţii accesorii pentru că ele susţin în principal pretenţiile reclamantei-recurente.
