Cu adresa nr.74595 din 19 iulie 2007, Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Buzau, înregistrata pe rolul Judecatoriei Buzau sub nr.6787/200 din 22 august 2007, a fost înaintata spre competenta solutionare plângerea formulata de petentii…


Cu adresa nr.74595 din 19 iulie 2007, Oficiul de Cadastru si Publicitate

Imobiliara Buzau, înregistrata pe rolul Judecatoriei Buzau sub nr.6787/200 din

22 august 2007, a fost înaintata spre competenta solutionare plângerea

formulata de petentii P.A.A. si L.R.D., prin procurator T.D.S., în contradictoriu

cu intimatii Municipiul Buzau reprezentat prin Primar, Oficiul de Cadastru si

Publicitate Imobiliara Buzau si S.C. CONCAS S.A. Buzau, împotriva încheierii

de Carte Funciara nr.74595 din 19.07.2007.

În motivarea plângerii, petentii au aratat ca încheierea este nelegala si

netemeinica întrucât din certificatele de grefa depuse rezulta existenta pe rolul

instantelor judecatoresti de la Buzau si Galati a litigiilor ce vizeaza atât

plângerea formulata de acestia conform Legii nr.247/2005, cât si actiunea în

anulare a Ordinului Prefectului nr.146/2001, emis de Prefectul Judetului Buzau.

S-a sustinut ca din Cartea Funciara nr.10225 a Municipiului Buzau, emisa

conform încheierii nr.8764 din 31 octombrie 2002, ce cuprinde numerele

cadastrale 4846, 4847, 4848, rezulta ca actul de proprietate care a stat la baza

emiterii acesteia a fost Ordinul Prefectului nr.146/2001, a carui anulare s-a

solicitat în instanta, astfel ca cererea lor privind notarea acestor litigii în cartea

funciara corespunzatoare este întemeiata si în mod nelegal aceasta cerere le-a

fost respinsa de catre intimatul O.C.P.I. Buzau. Întrucât cele trei numere

cadastrale 4846, 4847, 4848 au fost supuse dezmembrarii în sensul ca din

numarul cadastral 4846 au rezultat numerele cadastrale 4846/1-4846/246, din

numarul cadastral 4847 au rezultat numerele cadastrale 4847/1-4847/66, iar

din numarul cadastral 4848 au rezultat numerele cadastrale 4848/1-4848/89,

conform adresei O.C.P.I. Buzau, între acestea si Ordinul Prefectului

susmentionat exista o vadita legatura de cauzalitate.

S-a mai sustinut ca cele 401 noi carti funciare aferente numerelor cadastrale

dezmembrate si mentionate anterior provin din conversia pe hârtie a Cartii

Funciare nr.10225 a Municipiului Buzau.

Intimatul Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Buzau a formulat

întâmpinare invocând pe cale de exceptie lipsa calitatii sale procesual pasive,

cu motivatia în esenta, ca procedura în fata registratorului de carte funciara

este necontencioasa, ca citarea acestuia în cauza nu este necesara, deoarece

este obligat în conformitate cu dispozitiile art.50 alin.4 din Legea nr.7/1996 sa

puna în aplicare hotarârea judecatoreasca.

Pe fondul cauzei, intimatul a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiata,

întrucât din certificatele de grefa anexate cererii nu se poate stabili o identitate

între imobilul asupra caruia poarta litigiile si cel asupra caruia se cere notarea,

iar mandatul primit de la petent este unul cu caracter general privind

reconstituirea dreptului de proprietate si nu unul special.

Intimatul Municipiul Buzau – prin Primar a formulat întâmpinare prin care a

solicitat respingerea plângerii, cu motivarea ca petentii nu detin un titlu care sa

le confere dreptul de proprietate asupra terenului pentru care au solicitat

notarea litigiilor. S-a sustinut ca petentii au detinut un teren în suprafata de 280

ha. situat exclusiv pe raza comunei Maracineni, judetul Buzau, iar pentru

terenul pe care sustin ca s-ar fi aflat vechiul amplasament al proprietatii lor s-a

încheiat un contract de asociere în participatiune nr.16064/5113/5.10.2005 cu

S.C. CONCAS S.A. Buzau în vederea construirii unui cartier rezidential de

locuinte. Desi s-a facut publicitate acestui proiect, iar o parte din lucrari s-au

edificat deja, locuintele fiind contractate si platite de cetateni, petentii au

formulat abia în anul 2007 o cerere de ordonanta presedintiala de sistare a

executarii lucrarilor de constructii, care a fost respinsa prin sentinta nr.1281 din

20 mai 2007, devenita irevocabila.

La 29 septembrie 2007, intimata S.C. CONCAS S.A. Buzau a depus initial o

cerere de interventie în interes propriu pe care ulterior a calificat-o ca fiind

întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii formulata de petenti,

aratând ca în baza contractului de asociere în participatiune nr.16064/5113 din

5 octombrie 2005, între aceasta si Municipiul Buzau – prin Primar, contract

aprobat prin Hotarârea Consiliului Local al Municipiului Buzau nr.87 din 28

aprilie 2005, a început edificarea unui ansamblu de imobile din surse proprii pe

terenul proprietatea intimatului Municipiul Buzau în suprafata de 23,90 ha.,

înscris în Cartea Funciara a Municipiului nr.10225 cu numere cadastrale 4846,

4847 si 4848, valoarea ansamblului ridicându-se la suma de 

64.095.615 Euro.

S-a mai aratat ca are un drept de superficie pentru acel teren pe o perioada de

7 ani si ca aceasta calitate a sa justifica interesul legitim si calitatea sa

procesuala de intimata.

Pe fondul cauzei s-a sustinut ca încheierea pronuntata de O.C.P.I. este legala

si temeinica pentru ca potrivit art.47 alin.7 lit.b din Legea nr.7/1996, înscrierea

unui drept în cartea funciara se poate solicita numai de titularul dreptului

asupra imobilului din cartea funciara.

S-a mai sustinut ca potrivit art.48 lit.c din aceeasi lege, pentru admisibilitatea

înscrierii unui litigiu în cartea funciara imobilul trebuie individualizat printr-un

identificator unic, situatie ce în cauza nu se probeaza cu certificatul de grefa si

ca în mod corect registratorul de carte funciara a respins cererea, întrucât

petentii nu pot avea calitate procesuala activa în fata instantei, în conditiile în

care mandatarul nu si-a justificat calitatea de reprezentant al acestora.

Privind pe petenta L.R.D., intimata a invocat lipsa calitatii procesuale active în

proces, deoarece nu a formulat cerere de notare a litigiului în cartea funciara.

S-a sustinut ca petentii au depus la dosar înscrisuri ce aveau obligatia sa le

depuna odata cu cererea de notare, întrucât registratorul admite sau respinge

cererea numai în raport de înscrisurile anexate cererii, astfel ca instanta nu

poate lua în considerare aceste înscrisuri.

A mai precizat ca în conformitate cu art.72 alin.2 din Regulament, plângerea

este o cale de atac si conform art.73 alin.2, cererea de notare nu poate fi

modificata si nici completata în caile de atac.

De asemenea a fost invocata exceptia lipsei calitatii procesuale active a

reclamantilor, deoarece calitatea de parte în proces trebuie sa corespunda cu

cea de titular al dreptului ce formeaza continutul raportului juridic de drept

material asupra judecatii, în speta acestia neavând acest drept.

Ulterior, petentii au formulat precizari la plângere sustinând ca cele trei numere

cadastrale înscrise initial în Cartea Funciara nr.10225 în baza Ordinului

Prefectului nr.146 din 24 iulie 2001 au fost ulterior dezmembrate, rezultând 401

parcele cu tot atâtea numere cadastrale, ca litigiul înregistrat pe rolul

Judecatoriei Galati sub nr.5144/223/2007 vizeaza tocmai anularea acestui

ordin, iar litigiul aflat pe rolul Judecatoriei Buzau sub nr.10260/2006 are ca

obiect reconstituirea dreptului lor de proprietate pe vechiul amplasament,

respectiv pe locul fostelor gradini de zarzavat, pe care le-au detinut în

suprafata de 23,24 ha. si ca exista identitate între acest teren si cel reconstituit

prin Ordinul Prefectului în proprietatea Municipiului Buzau.

Prin sentinta civila nr.5882 din 22 octombrie 2007, Judecatoria Buzau a admis

exceptia lipsei calitatii procesuale active a numitei L.R.D., invocata de intimata

S.C. CONCAS S.A. Buzau, a respins exceptia lipsei calitatii procesuale active

a numitului P.A., invocata de aceeasi intimata, precum si exceptia lipsei calitatii

procesuale pasive a Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara Buzau.

Totodata a admis plângerea formulata de catre petentul P.A., astfel cum a fost

precizata si modificata, împotriva încheierii de carte Funciara nr.74595 din 19

iulie 2007, a desfiintat aceasta încheierea pronuntata de intimatul Oficiul de

cadastru si Publicitate Imobiliara Buzau, dispunând notarea în Cartea Funciara

nr.26027 a unitatii administrativ-teritoriale Buzau cu privire la imobilul cu

numarul cadastral 4846/1, proprietatea Municipiului Buzau, superficiar S.C.

CONCAS S.A. Buzau, a litigiilor înregistrate pe rolul Judecatoriei Buzau sub

nr.11103/2006 si pe rolul Judecatoriei Galati sub nr.5144/233/2007, la cererea

petentului P.A.

S-a respins plângerea promovata de Lendiel Ruxandra Daniela ca fiind

formulata de o persoana fara calitate procesuala activa.

A fost obligat pârâtul Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Buzau sa

plateasca petentului P.A. suma de 8,3 lei cheltuieli de judecata.

Pentru a hotarî astfel, instanta de fond a retinut pe baza materialului probator

administrat în cauza, în fapt si în drept, urmatoarele:

Referitor la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Oficiului de Cadastru si

Publicitate Imobiliara Buzau, prima instanta a  retinut a fi neîntemeiata si a

respins-o, motivând ca obiectul plângerii îl constituie desfiintarea încheierii de

carte funciara si notarea litigiilor în temeiul art.109 din Codul de procedura

civila, astfel ca cererea trebuie solutionata în contradictoriu cu emitentul actului

a carui desfiintare s-a pretins, natura contencioasa a litigiului fiind determinata

de prevederile art.50 din Legea nr.7/1996 care se completeaza cu cele ale

Codului de procedura civila.

Cu privire la exceptia lipsei calitatii procesuale active a petentului P.A.,

invocata de intimata S.C. CONCAS S.A. Buzau, instanta a retinut ca este

neîntemeiata si urmeaza a fi respinsa, cu motivarea ca prin intermediul

plângerii reglementata de art.52 din Legea nr.7/1996, se impune verificarea

calitatii procesual active în raport de persoana îndreptatita sa sesizeze instanta

cu plângerea respectiva si nu de temeinicia pretentiilor formulate prin cerere.

S-a retinut a fi întemeiata exceptia invocata de aceasta intimata referitoare la

lipsa calitatii procesual active a petentei L.R.D. si drept consecinta a fost

respinsa si plângerea formulata de catre aceasta, cu motivarea ca la Oficiul

Cadastru si Publicitate Imobiliara Buzau s-a înregistrat la data de 19.07.2007,

sub nr.74595, cererea de notare litigii formulata exclusiv de petentul P.A.

Pe fondul cauzei, prima instanta a apreciat ca încheierea atacata este nelegala

si netemeinica, având în vedere urmatoarele considerente:

Primul motiv invocat de intimatul O.C.P.I. Buzau în justificarea solutiei de

respingere a cererii de notare a litigiilor în cartile funciare este strain cauzei de

fata, neavând nici o legatura cu cererea petentului, întrucât conditiile de

admisibilitate prevazute la  art.48  alin.1 lit.c si e din Legea nr.7/1996 se refera

doar la intabularea sau înscrierea provizorie, iar nu si atunci când se solicita

notarea în cartea funciara. Normele legale în raport de care trebuia solutionata

cererea petentului se regasesc la art.55 alin.1 din Ordinul nr.633/2006 pentru

aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a birourilor de cadastru

si publicitate imobiliara, iar cererea respectiva îndeplineste toate cerintele

prevazute de textul de lege mentionat, inclusiv numarul cadastral al imobilului

si numarul cartii funciare.

S-a retinut a fi neîntemeiat si al doilea motiv invocat de registrator privind

mandatul dat de petent, deoarece în partea finala a procurii autentificate sub

nr.1787/2006, mandatarul a fost împuternicit sa faca tot ce considera necesar

asupra terenului arabil în suprafata de 100 ha. situat pe teritoriului Municipiului

Buzau si comunei Maracineni, cu exceptia actelor de dispozitie, iar cererea de

notare litigii în cartea funciara nu are caracterul unui act de dispozitie.

În plus, s-a apreciat ca cererea de notare a litigiilor promovate s-a facut în

scopul reconstituirii dreptului de proprietate al petentilor si se circumscrie chiar

împuternicirilor expres enumerate în prima parte a procurorii, aparând ca o

parte integranta a demersurilor facute în vederea redobândirii proprietatii.

S-a retinut ca pe parcursul procesului petentul a întocmit procura speciala

autentificata sub nr.3397 din 24 septembrie 2007, prin care l-a împuternicit pe

mandatar sa formuleze cereri catre O.C.P.I. Buzau, împrejurare care apare ca

o ratificare a demersurilor deja facute de el în acest sens.

Au fost înlaturate sustinerile intimatei S.C.  CONCAS S.A. Buzau, în sensul ca

în ceea ce priveste terenul ce a facut obiectul contractului de asociere în

participatiune încheiat de ea cu intimatul Municipiul Buzau, nu exista nici un

litigiu pe rolul Judecatoriei Galati, în care petentul sa fie parte, avându-se în

vedere ca acesta împreuna cu L.R.D. au formulat cerere de interventie

principala în dosarul nr.10260/2006 al Judecatoriei Buzau, ulterior stramutat si

înregistrat la rolul Judecatoriei Galati sub nr.5144/233/2007.

Desi aceasta cerere nu a fost încuviintata în principiu nici dupa aproape un an

de la formulare, nu se poate retine culpa celor doi petenti care si-au manifestat

initiativa procesuala, iar certificatul de grefa depus la dosar atesta calitatea de

intervenienti a acestora.

Prima instanta a înlaturat sustinerile formulate de aceeasi intimata în sensul ca

instanta investita cu solutionarea plângerii se raporteaza strict la cererea si

actele anexate ei, aflate la dosarul depus la Oficiu, invocându-se prevederile

art.55 alin.2 si 3 si ale art.73 alin.2 din Ordinul nr.633/2006, potrivit carora,

ceea ce nu se poate întregi sau modifica nici în fata registratorului de carte

funciara si nici în fata instantei este cuprinsul si obiectul cererii formulate, iar nu

continutul dosarului depus în justificarea ei.

Referitor la sustinerile formulate de intimatul Municipiul Buzau, vizând

întinderea si amplasamentul terenului detinut de petent si autoarea lui, precum

si cele vizând eliberarea de titluri de proprietate mai multor cetateni, instanta a

retinut a fi straine cauzei, întrucât se refera la temeinicia cererilor deduse

judecatii în dosarele a caror notare s-a solicitat în cartea funciara.

În ce priveste contractul de asociere în participatiune si faptul ca locuintele din

cartierul „Orizon”, unele deja finalizate altele în curs de executie, în parte

contractate si platite, s-a retinut ca notarea nu are ca efect indisponibilizarea

bunurilor  asupra carora poarta, ci doar informarea tertilor cu privire la existenta

litigiilor pe rolul instantelor.

În concluzie, instanta a retinut ca atât litigiul înregistrat pe rolul Judecatoriei

Galati sub nr.5144/233/2007, cât si cel înregistrat pe rolul Judecatoriei Buzau

sub nr.11103/2006, au evidenta legatura cu imobilul înscris în Cartea Funciara

nr.26027 a Municipiului Buzau, în conditiile în care primul poarta asupra

Ordinului Prefectului nr.146/2001, în baza caruia s-a intabulat dreptul de

proprietate în favoarea acestuia, iar al doilea vizeaza reconstituirea dreptului

de proprietate asupra terenului în discutie, motiv pentru care se impune 

desfiintarea încheierii atacate si admiterea cererii de notare litigii.

Împotriva acestei sentinte au declarat apel intimatii Oficiul de Cadastru si

Publicitate Imobiliara Buzau, Municipiul Buzau – prin Primar si S.C. CONCAS

S.A. Buzau, în termenul legal prevazut de art.284 Cod procedura civila,

sustinând ca este nelegala si netemeinica.

Apelantul-intimat Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Buzau a sustinut

ca instanta fondului a respins în mod gresit exceptia lipsei calitatii sale pasive,

desi activitatea de carte funciara are caracter necontencios în raport de

prevederile art.31 alin.1 din Ordinul nr.633/2006 pentru aprobarea

Regulamentului de organizare si functionare a birourilor de cadastru si 

publicitate imobiliara.

Acelasi apelant a sustinut ca pe fondul cauzei sentinta este nelegala si

netemeinica, întrucât în mod gresit a fost desfiintata încheierea de carte

funciara si admisa cererea petentului, în conditiile în care intabularea,

înscrierea provizorie si notarea având ca obiect actiuni în legatura cu imobilele

de carte funciara, se dispune în urma îndeplinirii cumulative a conditiilor

prevazute la art.48 alin.1 si art.26 alin.4 lit.c din Legea nr.7/1996, precum si ale

art.42 din Ordinul nr.633/2006.

S-a aratat ca, din certificatele de grefa anexate cererii formulate de petent nu

se poate stabili o identitate între imobilul asupra caruia poarta litigiul si cel

asupra caruia se cere notarea, iar pe de alta parte, mandatul în baza caruia s-a

actionat nu îsi poate extinde efectele în ce priveste acordarea de puteri în

materie de operatiuni pe cartea funciara, fiind necesara o procura speciala în

acest sens, conform art.56 alin.3 din Ordinul nr.633/2006.

S-a mai aratat ca au fost ignorate prevederile art.73 alin.2 din Ordinul

mentionat anterior, potrivit carora, cel care a cerut înscrierea nu va putea

modifica sau întregi, prin caile de atac exercitate, cererea pe care s-a întemeiat

încheierea registratorului si ca prima instanta în mod gresit a avut în vedere la

pronuntarea solutiei alte documente decât cele care au stat la baza cererii si

implicit a încheierii.

Apelantul-intimat Municipiul Buzau – prin Primar a sustinut ca prima instanta a

facut o gresita aplicare a prevederilor art.42 din Ordinul nr.633/2006, în

conditiile în care din certificatele anexate la cerere nu se poate stabili o

identitate între imobilul asupra caruia poarta litigiul si cel asupra caruia se cere

notarea.

S-a aratat ca petentul nu are titlu de proprietate asupra terenului pentru care a

solicitat notarea, cel detinut de acesta si autoarea lui fiind situat pe un alt

amplasament, ca parte din terenul pretins face obiectul contractului de

asociere în participatiune încheiat cu S.C. CONCAS S.A. Buzau în vederea

construirii unui cartier rezidential, locuintele fiind deja contractate si vândute,

iar diferenta a fost reconstituita în aplicarea legii fondului funciar, eliberându-se

titlul de proprietate.

Apelanta-intimata S.C. CONCAS S.A. Buzau a sustinut ca sentinta este

nelegala si netemeinica pentru ca în mod gresit a fost desfiintata încheierea de

carte funciara, dispunându-se admiterea cererii formulata de petent în conditiile

în care, cu cele doua certificate de grefa anexate cererii nu s-a facut dovada

existentei unei identitati între imobilul asupra caruia poarta litigiul si cel asupra

caruia se cere notarea, iar procura depusa nu justifica reprezentarea petentului

pentru activitatile specifice de carte funciara.

S-a sustinut ca au fost eludate prevederile art.73 alin.2 din Ordinul

nr.633/2006, întrucât s-a dat eficienta atât unei cereri modificate (prin

precizarile aduse de petent), cât si unei cereri înregistrate prin înscrisuri noi,

depuse la dosar dupa emiterea încheierii de carte funciara.

Intimatii-petenti P.A. si L.R.D. au formulat întâmpinare la cererile de apel,

solicitând respingerea acestora ca fiind neîntemeiate, lasând la aprecierea

instantei modalitatea de solutionare a criticii referitoare la exceptia lipsei

calitatii procesual pasive a O.C.P.I. Buzau.

Apelurile declarate împotriva sentintei civile nr.5882/2007 au fost înregistrate

pe rolul Sectiei Civile a Tribunalului Buzau sub nr.6787/200/2007 din

17 ianuarie 2008, iar ca urmare a admiterii cererii de abtinere a tuturor

judecatorilor acestei sectii, cauza a fost preluata spre solutionare de Sectia

Comerciala si de Contencios Administrativ si Fiscal la termenul din 21 mai

2008, sub acelasi numar, conform documentatiei anexe, fiind preluate spre

solutionare si apelurile ce fac obiectul celor 17 dosare ce privesc

aceleasi parti, au acelasi obiect si aceeasi cauza juridica, care s-au conexat la

dosarul susmentionat, în temeiul prevederilor art.164 din Codul de procedura

civila si anume:  nr.6934/200/2007 privind sentinta civila nr.5884 din 22

octombrie 2007; nr.6813/200/2007 privind sentinta civila nr.5831 din 19

octombrie 2007; nr.6998/200/2007 privind sentinta civila nr.6073 din 25

octombrie 2007; nr.6920/200/2007 privind sentinta civila nr.5804 din 18

octombrie 2007; nr.6905/200/2007 privind sentinta civila nr.6283 din 2

noiembrie 2007; nr.6966/200/2007 privind sentinta civila nr.6126 din 26

octombrie 2007; nr.7390/200/2007 privind sentinta civila nr.5929 din 22

octombrie 2007; nr.7264/200/2007 privind sentinta civila nr.6081 din 25

octombrie 2007; nr.7048/200/2007 privind sentinta civila nr.5918 din 22

octombrie 2007; nr.7042/200/2007 privind sentinta civila nr.5915 din 22

octombrie 2007, nr.7006/200/2007 privind sentinta civila nr.6305 din 2

noiembrie 2007; nr.7533/200/2007 privind sentinta civila nr.6297 din 2

noiembrie 2007; nr.7083/200/2007 privind sentinta civila nr.5705 din 16

octombrie 2007; nr.7265/200/2007 privind sentinta civila nr.6082 din 25

octombrie 2007; nr.7269/200/2007 privind sentinta civila nr.6083 din 25

octombrie 2007; nr.7251/200/2007 privind sentinta civila nr.6078 din 25

octombrie 2007 si nr.6969/200/2007 privind sentinta civila nr.6072 din 25

octombrie 2007.

octombrie 2007.

S-a retinut ca prin sentintele din cele 17 dosare s-au pronuntat aceleasi solutii

atât pe exceptiile invocate, cât si pe fond, ca si în dosarul nr.6787/200/2007,

elementele de diferentiere privind numerele de carte funciara si respectiv

numerele cadastrale ale imobilelor cu privire la care s-a dispus notarea litigiilor.

Prin  decizia civila nr.167 din 21 mai 2008, Tribunalul Buzau a admis apelurile

declarate de intimatii Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Buzau,

Municipiul Buzau – prin Primar si S.C.  CONCAS S.A. Buzau, împotriva

sentintei civile nr.5882 din 22 octombrie 2007, pronuntata de Judecatoria

Buzau, precum si împotriva sentintelor civile pronuntate de aceeasi

judecatorie, respectiv: în dosarul nr.6934/200/2007, sentinta civila nr.5884 din

22 octombrie 2007; în dosarul nr.6813/200/2007, sentinta civila nr.5831 din 19

octombrie 2007; în dosarul  nr.6998/200/2007, sentinta civila nr.6073 din 25

octombrie 2007; în dosarul nr.6920/200/2007, sentinta civila nr.5804 din 18

octombrie 2007; în dosarul nr.6905/200/2007, sentinta civila nr.6283 din 2

noiembrie 2007; în dosarul nr.6966/200/2007, sentinta civila nr.6126 din 26

octombrie 2007; în dosarul nr.7390/200/2007, sentinta civila nr.5929 din 22

octombrie 2007; în dosarul nr.7264/200/2007, sentinta civila nr.6081 din 25

octombrie 2007; în dosarul nr.7048/200/2007, sentinta civila nr.5918 din 22

octombrie 2007;  în dosarul nr.7042/200/2007, sentinta civila nr.5915 din 22

octombrie 2007; în dosarul nr.7006/200/2007, sentinta civila nr.6305 din 2

noiembrie 2007; în dosarul nr.7533/200/2007, sentinta civila nr.6297 din 2

noiembrie 2007;  în dosarul nr.7083/200/2007, sentinta civila nr.5705 din 16

octombrie 2007; în dosarul nr.7265/200/2007, sentinta civila nr.6082 din 25

octombrie 2007; în dosarul nr.7269/200/2007, sentinta civila nr.6083 din 25

octombrie 2007; în dosarul nr.7251/200/2007, sentinta civila nr.6078 din 25

octombrie 2007; în dosarul nr.6969/200/2007, sentinta civila nr.6072 din 25

Au fost schimbate în parte sentintele apelate, în sensul ca s-a admis exceptia

lipsei calitatii procesuale pasive a intimatului-apelant Oficiul de Cadastru si

Publicitate Imobiliara Buzau, iar pe fond au fost respinse plângerile formulate

de petentul P.A.

S-au mentinut celelalte dispozitii ale sentintelor atacate, sub aspectul

exceptiilor referitoare la calitatea procesuala activa a petentilor L.R.D. si P.A.

În motivarea deciziei, tribunalul, în raport de actele si lucrarile dosarului si de

prevederile legale incidente cauzei si criticile formulate, a constatat ca apelurile

declarate sunt întemeiate având în vedere urmatoarele considerente:

Referitor la motivul privind gresita solutionare a exceptiei lipsei calitatii

procesual pasive a intimatului O.C.P.I. Buzau, tribunalul l-a considerat

întemeiat, deoarece conform prevederilor art.31 alin.1 din Ordinul nr.633/2006

pentru aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a birourilor de

cadastru si publicitate imobiliara, „Activitatii de publicitate imobiliara i se aplica

principiile si regulile specifice prevazute de lege, care se întregesc cu

dispozitiile art.331-339 din Codul de procedura civila”.

S-a aratat ca în mod gresit prima instanta a respins exceptia lipsei calitatii

procesual pasive a O.C.P.I. Buzau, având în vedere dispozitiile Legii nr.7/1996,

cât si Decizia nr.LXXII (72) din 15 octombrie 2007, pronuntata de Înalta Curte

de Casatie si Justitie în recurs în interesul legii, care a statuat în sensul ca în

cauzele ce au ca obiect plângeri privind cartea funciara, întemeiate pe

dispozitiile acestei legi, Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara nu are

calitate procesuala pasiva.

Privind pe intimatii Municipiul Buzau si S.C. CONCAS S.A. Buzau, tribunalul a

retinut ca acestia au fost introdusi în mod corect în proces în vederea asigurarii

opozabilitatii hotarârii judecatoresti.

S-a retinut a fi întemeiata critica privind injusta admitere a cererii de notare a

litigiilor, în conditiile în care în baza celor doua certificate de grefa anexate

cererii nu se poate stabili identitatea dintre imobilul asupra caruia poarta litigiile

si cel asupra caruia s-a solicitat notarea, întrucât notarea este o înscriere care

poarta asupra drepturilor personale, a actelor si faptelor juridice referitoare la

starea si capacitatea persoanelor, actiunilor si cailor  de atac în justitie, precum

si a masurilor de indisponibilizare, în legatura cu imobilele din cartea funciara,

temeiul juridic fiind art.28 alin.4 lit.c din Legea nr.7/1996 (fost art.26).

Alaturi de aceste dispozitii exprese se mai retine ca si prevederile art.42 alin.1

si 2 din aceeasi lege prevad „Notarea poate avea ca obiect consemnarea unor

fapte si drepturi personale, a litigiilor referitoare la drepturile reale asupra

imobilelor si alte înscrieri cu caracter temporar în legatura cu imobilul, în

aceasta categorie putând fi enumerate: lit.e) aratarea oricarei actiuni care da

caracterul de drept litigios unui drept real înscris în cartea funciara …, lit.q)

precum si orice alte fapte, drepturi personale sau actiuni a caror notare este

permisa de lege si au legatura cu imobilul”.

Potrivit art.55 alin.1 din Regulament, „cererea de înscriere adresata biroul

teritorial va cuprinde: numele, prenumele, denumirea si domiciliul, sediul

solicitantului, actul de identitate, codul numeric personal, obiectul înscrierii,

indicarea actului sau a actelor în masura sa justifice cererea, localitatea în care

este situat imobilul, numarul cadastral al imobilului si numarul de carte

funciara, dupa caz”.

La alineatul 2 al textului de lege invocat se prevede în mod expres ca „La

cerere se va atasa înscrisul original sau copia legalizata în temeiul careia se

cere înscrierea”.

Din normele legale invocate, rezulta ca cel care solicita notarea unui litigiu în

cartea funciara trebuie sa faca dovada legaturii dintre litigiul pretins a fi notat si

imobilul din cartea funciara în care solicita consemnarea notarii, ori, din cele

doua certificate de grefa anexate cererii de petent, rezulta doar calitatea

acestuia de intervenient în actiunea ce face obiectul dosarului

nr.5144/233/2007 al Judecatoriei Galati si respectiv de reclamant în actiunea

ce face obiectul dosarului nr.11103/2006 al Judecatoriei Buzau.

S-a retinut ca din primul certificat de grefa nu rezulta la ce anume se refera

Ordinul Prefectului Judetului Buzau emis sub nr.146/2001, a carui anulare s-a

solicitat, în sensul precizarii masurilor dispuse, iar în cel de-al doilea certificat

nu este determinat terenul, ca întindere si amplasament, cu privire la care s-a

formulat plângerea sub incidenta prevederilor Legii nr.247/2005, astfel ca

registratorul de carte funciara a respins în mod corect cererea de notare litigii

în cartea funciara.

În ceea ce priveste critica vizând interpretarea si aplicarea gresita de instanta

de fond a dispozitiilor art.73 alin.2 din Regulament, dându-se eficienta unei

cereri modificate si întregite prin înscrisuri noi, tribunalul a considerat-o

întemeiata, deoarece conform art.52 alin.1 din lege si art.64 alin.5 din

Regulament, termenul de solutionare a cererii este de maximum  30 de zile de

la data înregistrarii cererii.

Potrivit art.55 alin.4 din Regulament, „dosarul cererii va putea fi completat,

atunci când nu i-au fost atasate toate actele necesare solutionarii, prin

anexarea documentelor justificative la cererea initiala, termenul de solutionare

a cererii va curge în acest caz de la data completarii dosarului.”

Din normele legale invocate s-a retinut ca în fata registratorului de carte

funciara, dosarul cererii nu poate fi completat decât pâna la emiterea încheierii

de carte funciara.

Tribunalul, având în vedere dispozitiile art.72 si 73 din Regulament, a retinut ca

plângerea constituie în sine o cale de atac speciala împotriva încheierii de

carte funciara, continutul acesteia neputând sa se refere la alte solicitari prin

care sa se tinda la modificarea sau întregirea cererii de înscriere si ca în

prezenta cauza, la data înregistrarii cererii – 20.07.2007, petentul a atasat

cererii de notare litigii doar doua certificate de grefa si o procura autentificata în

baza carora s-a pronuntat încheierea de respingere (nevalorificându-se

termenul acordat la 27.07.2007).

Având în vedere ca petentul formulând plângerea împotriva încheierii de Carte

Funciara nr.74595 din 19 iulie 2007, în cursul judecatii a depus la dosar o nota

de precizari la cererea de notare litigii prin care a determinat obiectul actiunii

înregistrata sub nr.11103/2006 si respectiv sub nr.5144/233/2007 si în sprijinul

acesteia a depus la dosarul de fond înscrisuri noi, întregind astfel dosarul

cererii, s-a retinut ca în mod gresit instanta de fond a pronuntat solutia în baza

acestor înscrisuri prin care s-a întregit cererea initiala, desi trebuia sa se

raporteze strict la înscrisurile avute în vedere de registratorul de carte funciara

la momentul întocmirii încheierii atacate, normele legale în materie fiind

imperative si nesusceptibile  de interpretare.

Astfel, în sprijinul plângerii petentul a depus la dosarul de fond înscrisuri noi,

întregind dosarul cererii si anume: actiunea ce face obiectul dosarului

nr.11103/2006, cererea de interventie formulata în dosarul nr.5144/233/2007,

un raport de expertiza extrajudiciara cu schite anexe si alte documente, cu

scopul de a justifica în acest ciclu procesual legatura dintre imobilul asupra

caruia poarta litigiile si cel asupra caruia a solicitat notarea.

S-a retinut ca prima instanta a facut o interpretare gresita a dispozitiilor art.55

alin.4, art.72 alin.2 si art.73 alin.2 din Regulament si drept consecinta a

apreciat ca în exercitarea cailor de atac este interzisa doar modificarea sau

întregirea cererii de înscriere, iar nu si întregirea dosarului cererii.

S-a apreciat ca motivul de critica privind neîndeplinirea cerintelor art.49 alin.7

lit.a din Legea nr.7/1996 a procurorii autentificate sub nr.1787/2006, este

neîntemeiat avându-se în vedere si disp. art.56 alin.3 din Regulament.

S-a mai retinut ca formularea unei cereri de notare litigii în cartea funciara nu

echivaleaza în nici un caz cu un act de dispozitie în sensul legii.

Instanta de apel a retinut ca celelalte critici formulate de apelantul Municipiul

Buzau, referitoare la întinderea si amplasamentul terenului detinut de petent si

autoarea sa, la edificarea ansamblului de locuinte, valorificarea acestora si

eliberarea titlurilor de proprietate, faptul ca petentii nu detin titlu de proprietate

pentru terenul pretins, sunt nerelevante în raport de interpretarea gresita de

catre prima instanta a dispozitiilor art.55, 72 si 73 din Regulament si nu se mai

impun a fi analizate.

Împotriva acestei decizii în termen legal au formulat recurs petentii P.A. si

L.R.D. prin procurator T.D.S., sustinând ca este nelegala potrivit art.304 pct.9

Cod procedura civila, având în vedere urmatoarele:

I. Apelurile au fost solutionate în mod nelegal în cadrul Sectiei Comerciale a

Tribunalului Buzau, ambii judecatori ce au alcatuit completul de judecata

facând parte din aceasta sectie;

II. 1 – În mod legal instanta de fond a apreciat temeinicia cererii acestora si a

dispus notarea celor doua litigii, întrucât probele cu înscrisuri administrate

dovedeau ca aceste litigii vizeaza suprafata totala de 244.300 m.p. teren, data

în proprietatea municipiului conform Ordinului Prefectului nr.146/24 iulie 2001,

astfel ca nu se impunea schimbarea solutiei;

2 – Se impune admiterea recursului si modificarea deciziei în sensul respingerii

apelurilor pentru ca prima instanta a apreciat în mod just calitatea procesuala

activa a acestora, justificata prin interesul comun, nascut si proteguit de

dispozitiile Legii nr.18/1991, având calitatea de persoane îndreptatite la

reconstituire potrivit acestei legi, iar identificarea terenurilor în litigiu a fost

facuta în mod concret si cert prin expertiza tehnica de specialitate întocmita de

expertul C.S.;

3 – În mod nelegal instanta de apel a retinut ca la instanta de fond acestia au

facut precizari de natura a schimba continutul cererii de notare a litigiilor,

întrucât în fapt, din continutul precizarilor nu rezulta decât aspecte legate de

obiectul judecatii celor doua litigii a caror existenta au demonstrat-o cu

certificate de grefa. Se arata ca în conformitate cu dispozitiile art.42 (1) si (2)

lit.e din Legea nr.7/1996, relevant nu este existenta unui drept referitor la un

anumit imobil, ci existenta unui litigiu privitor la un anumit imobil;

4 – La instanta de fond nu a fost vorba despre o modificare a obiectului cererii,

ci numai  de o completare a probelor cu înscrisuri în sensul prevederilor

exprese ale art.112 pct.5 Cod procedura civila, înscrisuri care nu atesta situatii

noi fata de cele anexate cererilor de notare, ci constituie probe în plus pentru a

convinge cu privire la identitatea dintre terenurile înscrise în cartea funciara în

proprietatea Municipiului Buzau conform Ordinului Prefectului nr.146/2001.

Fiind aplicabila dispozitia dreptului comun impusa de art.112 Cod procedura

civila, cu înscrisurile depuse în sustinerea plângerii, au dovedit temeinicia

cererii, aceea care se refera la identificarea terenului în litigiu, astfel ca în mod

gresit au fost admise apelurile si schimbata solutia instantei de fond.

Recursul a fost înaintat cu dosarul cauzei la Curtea de Apel Ploiesti.

Prin încheierea din 15 mai 2009, Curtea de Apel Ploiesti având în vedere

încheierea nr.4336 din 31 martie 2009 pronuntata de Înalta Curte de Casatie si

Justitie, prin care s-a admis cererea de stramutare formulata de S.C. CONCAS

S.A., a scos cauza de pe rol si a înaintat dosarul privind recursul declarat de

cei doi petenti la Curtea de Apel Pitesti.

La data de 8 septembrie 2009, recurentii-petenti au depus la aceasta instanta

concluzii scrise cu privire la recursul formulat de catre acestia, prin care si-au

încadrat recursul în art.304 pct.7 si 9 Cod procedura civila si au solicitat

admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei în sensul respingerii apelurilor

declarate de intimati.

În continutul acestor concluzii s-au aratat motivele pentru care considera ca

cererea de notare a litigiilor formulata de catre acestia la O.C.P.I. Buzau se

impunea a fi admisa, asa cum corect a procedat prima instanta.

Examinând recursul formulat de petenti în raport de criticile formulate care

vizeaza nelegalitatea deciziei pentru motivele de recurs încadrate în art.304

pct.7 si 9 Cod procedura civila si de actele si lucrarile dosarului, Curtea a

constatat urmatoarele:

Recursul formulat de catre petenta L.R.D. a fost respins în temeiul art.312 (1)

Cod procedura civila, întrucât fata de aceasta s-a retinut prin sentinta civila

nr.5882 din 22 octombrie 2007 a Judecatoriei Buzau, lipsa calitatii procesuale

active în cauza de fata, sentinta împotriva careia aceasta nu a formulat apel,

astfel ca hotarârea a devenit irevocabila.

Recursul formulat de petentul P.A. a fost respins ca nefondat, având în vedere

urmatoarele considerente:

Critica care vizeaza nelegalitatea deciziei sub aspectul ca apelurile au fost

solutionate în mod nelegal în cadrul Sectiei Comerciale a Tribunalului Buzau,

este nejustificata în raport de situatia concreta rezultata din actele dosarului.

S-a stabilit cu actele de la dosar faptul ca urmare a celor 401 de plângeri

formulate de petenti si înregistrate pe rolul Judecatoriei Buzau, judecatorii

Sectiei Civile din cadrul Tribunalului Buzau, au formulat cereri de abtinere sau

au fost formulate de parti cereri de recuzare, cereri care au fost solutionate de

judecatori din cadrul Sectiei Comerciale a Tribunalului Buzau, în conformitate

cu Hotarârea C.S.M. nr.387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine

interioara al instantelor judecatoresti.

Potrivit normelor legale care reglementeaza incidentele procedurale în aceasta

situatie, judecatorii Sectiei Comerciale a Tribunalului Buzau, dupa solutionarea

cererilor de abtinere sau recuzare, au pastrat numerele de înregistrare ale

dosarelor de la judecatorie si au preluat de drept respectivele cauze,

neimpunându-se în aceasta situatie o repartizare aleatorie, fiind vorba despre

judecatori a doua sectii din cadrul aceleeasi instante.

Motivul de recurs încadrat în art.304 pct.7 Cod procedura civila este pur

enuntiativ pentru ca nu se arata în mod concret ce anume instanta de apel a

comis sau omis.

Rezulta ca decizia data de tribunal în apel cuprinde motivele de fapt si de drept

care au stat la baza pronuntarii acesteia, astfel ca nu au fost încalcate

dispozitiile art.261 alin.1 pct.5 din Codul de procedura civila pentru a fi

admisibil acest motiv de nelegalitate.

Interpretarea gresita a dispozitiilor speciale din Legea nr.7/1996 privind

cadastrul si publicitatea imobiliara, raportat la plângerea formulata de petent si

admiterea gresita a apelurilor formulate de intimati, cum se sustine de catre

recurent, nu justifica invocarea motivului de recurs bazat pe lipsa motivarii sau

cuprinderea unor motive contradictorii ori straine de natura pricinii prev. de

art.304 pct.7 Cod procedura civila.

Aceste sustineri ale recurentului vizeaza într-adevar nelegalitatea deciziei

potrivit art.304 pct.9 Cod procedura civila, care însa în speta s-au constatat a fi

nefondate si respinse ca atare.

În raport de obiectul cauzei si de considerentele deciziei recurate, raportat la

prevederile legale incidente prevazute de Legea nr.7/1996, Curtea a constatat

ca instanta de apel a facut o interpretare corecta a acestor dispozitii legale si

nu se impune modificarea solutiei.

În speta, instantele au fost sesizate cu o plângere împotriva încheierii

registratorului de carte funciara în vederea exercitarii controlului judecatoresc

asupra temeiurilor de fapt si de drept care au stat la baza dispunerii de catre

registrator a încheierii de carte funciara.

În aceasta situatie, notarea în cartea funciara a unor litigii este guvernata de

Legea speciala nr.7/1996 si Regulamentul de aplicare al acesteia.

Cum plângerea împotriva încheierii registratorului de carte funciara este o cale

de atac, instantele aveau obligatia de a se pronunta exclusiv asupra legalitatii

si temeiniciei acesteia si sa se raporteze la înscrisurile avute în vedere si în

baza carora s-a pronuntat registratorul, în conformitate cu dispozitiile art.50

alin.2 din Legea nr.7/1996.

Prin urmare, instantele, în caile de atac ale plângerii au obligatia de a se

raporta strict la înscrisurile avute în vedere de registrator la momentul emiterii

încheierii atacate, normele legale în materie fiind imperative si nesusceptibile

de interpretare.

Astfel, potrivit art.55 din Regulament, dosarul nu poate fi completat decât pâna

la emiterea încheierii de carte funciara de catre registrator, iar potrivit art.73 din

acelasi Regulament, cel care a cerut înscrierea nu va putea modifica sau

întregi cererea, prin caile de atac exercitate, pe care s-a întemeiat încheierea

registratorului.

Întrucât în speta rezulta ca prima instanta a avut în vedere la pronuntarea

sentintei înscrisuri noi depuse de petent în sprijinul plângerii împotriva

încheierii registratorului, întregind astfel dosarul cauzei dupa pronuntarea

acesteia, s-a constatat ca în mod legal a procedat instanta de apel la

schimbarea solutiei instantei de fond, raportându-se strict la înscrisurile avute

în vedere initial la momentul emiterii ei.

Chiar daca înscrisurile depuse de petent dupa introducerea plângerii nu atesta

situatii noi fata de cele anexate cererilor de notare, cum a sustinut recurentul,

acestea nu puteau fi avute în vedere din moment ce în speta instanta trebuia a

se pronunta asupra legalitatii încheierii registratorului în raport de actele

anexate pâna la pronuntarea acesteia.

S-a stabilit cu actele de la dosar ca cererea formulata de petent privind notare

litigiu a fost sustinuta de doua certificate de grefa în care se precizeaza doar

partile care se afla în proces, parti care nu se regasesc ca titulari de drept în

cartea funciara.

De asemenea, în aceste certificate de grefa nu se precizeaza numarul de carte

funciara 26027 si nu este identificat imobilul cu identificator unic – numar

cadastral 4846/1, astfel ca, nefiind îndeplinite cerintele exprese ale art.26 alin.4

lit.c, art.48 lit.b, c din Legea nr.7/1996 republicata si art.42 din Ordinul

nr.633/2006 privind Regulamentul de organizare si functionare a birourilor de

cadastru si publicitate imobiliara, în mod corect s-a dispus de registrator

respingerea cererii de înscriere formulata de petent (f.7-10).

Sustinerile recurentului în sensul ca nu este vorba despre o modificare a

obiectului cererii, ci numai de o completare a probelor cu înscrisuri în sensul

prevederilor art.112 din Codul de procedura civila, au fost apreciate ca

nejustificate în raport de analiza motivului de nelegalitate expus anterior.

Având în vedere aceste considerente, instanta de apel a pronuntat o solutie

legala, situatie pentru care în temeiul art.312 (1) Cod procedura civila recursul

formulat de petent a fost respins.

3. Încalcarea disp. art. 797 Cod civil conduce la nulitatea absoluta a încheierii

de admitere în principiu chiar daca aceasta e irevocabila si poate fi invocata în

orice faza a procesului pâna la solutionarea hotarârii de recurs

Art. 797 Cod civil

Dispozitiile art.797 Cod civil, stabilesc o nulitate absoluta ce face partajul în

care nu s-au cuprins toti mostenitorii, inexistent, iar nu numai anulabil. A

considera ca inexistenta vizeaza numai hotarârea de partaj fara a se putea

aduce atingere încheierii de admitere în principiu a partajului înseamna a

ignora finalitatea textului mentionat care, declara nule împartelile în care nu

sunt cuprinsi toti mostenitorii. Cum încheierea de admitere în principiu este o

hotarâre partiala de partaj, ea este supusa aceleiasi sanctiuni prevazute de art.

797 Cod civil, respectiv inexistenta, în lipsa tuturor mostenitorilor, chiar daca a

trecut în puterea lucrului judecat. Asa cum am aratat, aceasta încheiere 

interlocutorie nu este opozabila mostenitorilor care nu au fost cuprinsi la partaj,

acestia putând promova oricând un alt partaj, în care nu li se va putea invoca

autoritatea de lucru judecat al vreunei hotarâri, pronuntate cu încalcarea

dispozitiilor art. 797 Cod civil.

Desfiintarea numai a sentintei si mentinerea încheierii interlocutorii, sub

aparenta respectarii autoritatii de lucru judecat prevazut de art. 1201 Cod civil,

ar lipsi de finalitate acest proces, care dupa solutionarea irevocabila, nu va

sista starea de indiviziune, ci va determina declansarea unui nou proces de

partaj care sa sisteze legal, cu participarea tuturor mostenitorilor, starea de

indiviziune succesorala. Aceasta exceptie a nulitatii partajului, este o exceptie

absoluta, ce poate fi invocata în orice stare a pricinii, de oricare din parti sau de

instanta din oficiu.

(Decizia civila nr.1472/R din 22 octombrie 2009)