Dacă prin sentinta penala s-a solutionat actiunea civila ce face obiectul procesului civil, acţiunea se respinge , fata de imposibilitatea acordării unei duble despăgubiri a prejudiciului rezultat din fapta ilicită.


Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de ……… sub nr. …….., reclamantul MD în contradictoriu cu pârâţii ŞD, D C, M N, MI, DC şi DD D, a solicitat să se dispună nulitatea absoluta a procurii autentificate sub nr. …….. de BNP ……, realizată între S. D. – mandant si D C – mandatar, nulitatea absolută a contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. …..de BNP S., încheiat între S D prin mandatar D C – vânzător si MN căsătorit cu M I– cumpărători, precum si nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare autentificat de BNP, încheiat între M N şi MI – vânzători şi DC si D D D – cumpărători, precum si cheltuieli de judecată.

În motivare, s-a arătat că a fost realizată în fals o procură autentificată sub nr. …. de BNP în care S D are calitatea de mandant şi D C are calitatea de mandatar, fiind realizată prin falsificarea semnăturii lui Ş D. Astfel, a fost încheiat contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. ……. de BNP, încheiat între S D prin mandatar D C – vânzător si M N căsătorit cu M I – cumpărători. Ulterior, MN şi MI – vânzători şi D C si D DD – cumpărători au încheiat contractul de vanzare-cumparare autentificat de BNP .

In drept, a invocat art. 948 Cod civil.

In drept, a invocat art. 948 Cod civil.

In dovedire, a depus înscrisuri.

In dovedire, a depus înscrisuri.

Pârâţii M N şi M I au depus întâmpinare, prin care au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului MD şi excepţia lipsei de interes, iar pe fond au solicitat respingerea actiunii, deoarece contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. ….., a fost legal incheiat.

Pârâţii M N şi M I au formulat cerere de chemare în garantie a numiţilor D C si C I A, solicitând în situaţia admiterii actiunii principale, obligarea pârâtilor în solidar la plata despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate, respectiv suma de 17.000 euro reprezentând pretul vânzării si cheltuielile de judecată.

In drept, cererea de chemare in garanţie a fost intemeiată pe art. 998-999 C.civ.

Pârâtul D C a formulat întâmpinare si cerere reconventională prin care a solicitat evacuarea imediată a lui MD, S D, R M si a altor persoane care locuiesc in continuare în garsonieră si obligarea acestora la plata sumei de 7.350 euro reprezentând plata a 150 euro/luna ca si chirie pe perioada 04.2008 – 05.2012, suma de 5.000 euro daune morale si alte cheltuieli, cu cheltuieli de judecată; precum si nulitatea absolută a procurii autentificate sub nr…….. de BNP.

 Pârâtul D C a formulat cerere de chemare în garantie a numitilor M N şi M I, prin care a solicitat obligarea acestora la plata sumei de 18.000 euro reprezentând pretul achitat conform contractului de vanzare-cumparare din 24.04.2008 autentificat de BNP ….., a sumei de 7.350 euro reprezentând eventuala chirie lunară de minim 150 euro/luna, cu cheltuieli de judecată.

In motivare, a arătat că la data de 24.04.2008, a încheiat cu numitii M N şi M I, în calitate de vânzători, contractul de vanzare-cumparare autentificat de BNP ………… La data de 01.03.2009, a mers la garsonieră împreună cu o persoană care dorea să inchirieze acest spatiu, dar în interior l-a găsit pe Ş D care intrase în garsonieră prin efractie. Acesta a declarat că este proprietarul si, împreună cu alte persoane, nu l-au lăsat să îşi exercite dreptul de proprietate.

La data de 7.05.2012, s-a înregistrat sub număr dosar ………., cererea conexă formulată de reclamantul Ş D în contradictoriu cu pârâţii D C, M N, M I, D C şi D D D, prin care a solicitat să se dispună nulitatea absoluta a procurii autentificate sub nr. ….. de BNP, realizată între S D – mandant si D C – mandatar, nulitatea absolută a contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. …. de BNP ….., încheiat între SD prin mandatar D C – vânzător si M N căsătorit cu M I – cumpărători, precum si nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare autentificat de BNP ………, încheiat între MN şi MI – vânzători şi D C si D D Da – cumpărători, precum si cheltuieli de judecată.

În motivare, s-a arătat că a fost realizată în fals o procură autentificată sub nr. …….. de BNP C I A în care ŞD are calitatea de mandant şi D Care calitatea de mandatar, fiind realizată prin falsificarea semnăturii lui Ş D. Astfel, a fost încheiat contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. ….. de BNP ……….., încheiat între S. D. prin mandatar D C– vânzător si MN căsătorit cu M I – cumpărători. Ulterior, MN şi M I – vânzători şi DC si D D D – cumpărători au încheiat contractul de vanzare-cumparare autentificat de BNP …..

Pârâţii M N şi M I au depus întâmpinare, prin care au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului M D şi excepţia lipsei de interes, iar pe fond au solicitat respingerea actiunii, deoarece contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. …..BNP ……….. a fost legal incheiat.

Pârâţii M N şi M I au formulat cerere de chemare în garanţie a numiţilor DC, BNP ………, solicitând în situaţia admiterii actiunii principale, obligarea pârâtilor în solidar la plata despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate, respectiv suma de 17.000 euro reprezentând pretul vânzării si cheltuielile de judecată.

In drept, cererea de chemare in garanţie a fost întemeiată pe art. 998-999 C.civ.

Prin Incheierea din 04.04.2013, dosarul nr. 18580/299/2012 a fost conexat la dosarul nr. 40672/299/2011.

Prin Incheierea din 04.04.2013, judecata dosarului a fost suspendată până la solutionarea dosarului penal nr. ……., inculpat fiind D. C. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de inselaciune prev. de art. 215 alin. 1, 2 si 3 C.p. si  uz de fals prev. de art. 291 C.p., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a C.p. In rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti s-a reţinut că în anul 2008, învinuitul DC a închiriat de la partea vătămată D Ş în calitate de proprietar, o garsonieră situată în ……….., pe care a vândut-o fără drept martorilor MN şi M I, cu suma de 17.000 euro, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. ……….. de B.N.P. ………. În acest sens, învinuitul a folosit procura autentificată sub nr. ……., cunoscand ca este falsa, la emiterea căreia o persoană neidentificată a prezentat notarului public ……., o carte de identitate cu datele părţii vătămate Ş D în care apare fotografia unei alte persoane decât cea a părţii vătămate.

Prin sentinţa penală nr. …….. pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti în dosarul nr. …., inculpatul DC a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare (…..), iar în baza art. 19 rap. la art. 397 NCPP şi art. 998-999 C.civ. anterior a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă D C şi inculpatul obligat la plata sumei de 118.100 lei, reprezentând prejudiciu material.

De asemenea, în baza art. 397 alin. 3 NCPP rap. la art. 256 NCPP, s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor prin anularea următoarelor înscrisuri: procură autentificată sub nr. …….. la B.N.P. ………, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. …….. la B.N.P. …….., contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. ……. la B.N.P. ………. 

Prin Incheierea din 10.10.2014, instanţa a dispus repunerea cauzei pe rol, iar în baza art. 246 Cpc, a luat act de renunţarea reclamantului MD la judecarea cererii principale formulată la data de 27.09.2011.

La data de 6.10.2014, pârâtul D C a depus cerere precizatoare a cererii de chemare în garanţie formulată în contradictoriu cu pârâţii M N şi MI, prin care a solicitat rezolutiunea contractului şi obligarea acestora la plata sumelor de 18.000 euro reprezentând pretul achitat conform contractului de vanzare-cumparare, 3350 lei taxe notariale achitate pentru perfectarea contractului, 1.000 euro (4.500 lei) valoare achitată agentiei imobiliare, 1.500 euro (6.750 lei) reconditionarea garsonierei aflată in stare avansată de degradare, a sumei de 7.600 euro (34.200 lei) reprezentând eventuala chirie lunară, in total suma de 128.000 lei reprezentând daune de recuperat.

In cauza a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat, instanţa reţine următoarele:

Potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr……..de  către notar public între ŞD, în calitate de vânzător, şi M N şi M I, în calitate de cumpărători, a intervenit vânzarea garsonierei situate în ………. Vânzătorul Ş D a fost reprezentat la incheierea contractului de catre pârâtul D C, in calitate de mandatar, conform procurii autentificate sub nr. …….. de notar public ……….

Ulterior, la data de 24.04.2008, M N şi MIoana au înstrainat imobilul catre DC, astfel cum rezulta din contractul de vânzare-cumpărare autentificat………

La data de 01.03.2009, pârâtul D C a sesizat organele de cercetare penală din cadrul Secţiei 5 Poliţie cu privire la faptul că la aceeasi data, în jurul orelor 1630, împreună cu fosta sa soţie, s-au deplasat la imobilul din …….., fiind vorba de o garsonieră pe care o achizitionasera în data de ………… Cu această ocazie, au găsit în interiorul garsonierei patru persoane, dintre care una s-a recomandat a fi ŞD şi care i-a comunicat că el este proprietarul acelei garsoniere.

Prin sentinţa penală nr. …….., inculpatul D C a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare (…..), iar în baza art. 19 rap. la art. 397 NCPP şi art. 998-999 C.civ. anterior, a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă D C şi inculpatul DCobligat la plata sumei de 118.100 lei, reprezentând prejudiciu material.

Referitor la actiunea civila formulata de partea civilă D C, instanta penală a constatat intrunite elementele raspunderii civile delictuale. Conform principiului reparării integrale a prejudiciului, care este compus atât din paguba efectivă, cât şi din beneficiul nerealizat, pe lângă pretul achitat de catre partea civilă D C in schimbul achizitionarii imobilului in cauza, in cuantum de 18.000 euro (81.000 lei), prejudiciul suferit de acesta este compus si din taxele notariale achitate cu această ocazie în cuantum de 3.350 lei, care sunt de regulă în sarcina cumpărătorului, dar şi din cheltuielile efectuate pentru renovarea locuintei, constand in zugrăvirea peretilor, montarea de gresie şi faianţă, precum si a chiuvetelor, duşului si a unor dulapuri suspendate, în sumă de 6.750 lei. Efectuarea acestor cheltuieli rezultă atât din declaraţiile părţii civile D C şi din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, cât şi din declaraţiile părţii vătămate Ş D şi ale martorei  C M, care au arătat că au observat în momentul în care s-au întors din Spania că imobilul fusese renovat.

De asemenea, instanţa penală a reţinut că partea civilă D C are dreptul să-şi recupereze şi beneficiul nerealizat ca urmare a săvârşirii faptei ilicite de către inculpat, respectiv a sumei de 27.000 lei (6.000 euro), reprezentând lipsa de utilizare a garsonierei pe o perioadă de 5 ani (2008-2013), sumă calculată prin înmulţirea unui nr. de 60 luni cu suma de 100 euro lunar.

În prezentul dosar, pârâtul DC, prin cererea de chemare în garanţie formulată în contradictoriu cu pârâţii M N şi M I, astfel cum a fost precizată, a solicitat rezolutiunea contractului şi obligarea acestora la plata sumelor de 18.000 euro reprezentând pretul achitat conform contractului de vanzare-cumparare, 3.350 lei taxe notariale achitate pentru perfectarea contractului, 1.000 euro (4.500 lei) valoare achitată agentiei imobiliare, 1.500 euro (6.750 lei) reconditionarea garsonierei aflată in stare avansată de degradare, a sumei de 7.600 euro (34.200 lei) reprezentând lipsa de utilizare a garsonierei.

Având in vedere solutia definitivă pronunţată de instanţa penală referitor la actiunea civila formulata de partea civilă DC, instanţa retine că in prezent, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. …..la B.N.P. …. este anulat, astfel încât nu se mai impune rezolutiunea acestuia, iar daunele solicitate de la pârâţii MN şi M I sunt neintemeiate, deoarece vinovat de crearea prejudiciului este pârâtul D C, acesta fiind in mod corect obligat la plata sumei de 118.100 lei, reprezentând prejudiciu material suferit de către D C. Mai mult, o eventuală admitere a cererii de chemare în garantie cu consecinţa obligării sotilor ……… ar echivala cu o dublă despăgubire a pârâtului-reclamant D C, fapt nepermis faţă de principiul reparării integrale a prejudiciului rezultat din fapta ilicită.

Totodată, instanţa aminteşte pârâtului DC aspectul că sentinţa penală nr. …….. constituie titlu executoriu, iar impotriva creditorului D C poate demara executarea silită pentru recuperarea sumei de 118.100 lei.

Aşadar, instanţa va respinge cererea de chemare în garanţie formulată de către pârâtul D C în contradictoriu cu chemaţii în garanţie M N şi M I, ca neîntemeiată.

Referitor la cererea reconvenţională formulată de către pârâtul-reclamant D C în contradictoriu cu reclamanţii-pârâţi M D şi Ş D, având ca obiect evacuarea imediată a lui M D, SD, R Msi a altor persoane care locuiesc in continuare în garsonieră si obligarea acestora la plata sumei de 7.350 euro reprezentând plata a 150 euro/luna ca si chirie pe perioada 04.2008 – 05.2012, instanţa o va respinge ca neîntemeiată, faţă de modul de solutionare a dosarului penal .

În baza art. 397 alin. 3 NCPP rap. la art. 256 NCPP, instanţa penala a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor prin anularea următoarelor înscrisuri: procura autentificata sub nr…., contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. ……., contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. …….. la B.N.P. ………, motiv pentru care va respinge ca lipsită de interes cererea conexă formulată de reclamantul S D în contradictoriu cu pârâţii D C, M N, M I, DC şi DDD.

Referitor la cererea principală, instanţa a luat act de renunţarea reclamantului M Dprin încheierea de şedinţă din 10.10.2014. Aşadar, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului M D şi excepţia lipsei de interes, invocate prin întâmpinare de către pârâţii Marinescu Niculae şi Marinescu Ioana, au rămas fără obiect.

Conform art. 60 Cpc, faţă de modalitatea de soluţionare a cererii principale, constatând că pârâţii M N şi M I nu au căzut în pretentii, instanţa va constata rămasă fără obiect cererea de chemare în garanţie formulată aceştia în contradictoriu cu chemaţii în garanţie DCşi C I A.