Decizie de concediere (art.268 Codul muncii)
– Cerinţe de formă; termeni; condiţii.
Conform art.268 Codul muncii , decizia de concediere trebuie să îndeplinească anumite cerinţe de formă, sub sancţiunea nulităţii, printre acestea aflându-se şi termenul imperativ de 30 de zile înlăuntrul căruia poate fi aplicată sancţiunea (art.268 alin.1 Codul muncii).
Decizia civilă nr.378/R/14.02.2008
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a-VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale la data de 4.09.2007, sub nr.29361/3/LM/2007, contestatorul T. C. a chemat în judecată pe intimata MGV Distri-Hiper SA , solicitând să se dispună anularea deciziei de concediere nr.2267/22.07.2007, reintegrarea în funcţia anterioară cu obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii şi până la efectiva reintegrare, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr.1943/19.11.2007, Tribunalul Bucureşti Secţia a-VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale a admis contestaţia precizată formulată de contestatorul T. C. în contradictoriu cu intimata MGV Distri-Hiper SA, a anulat decizia nr.2267/2.07.2007 emisă de intimată; a dispus reintegrarea contestatorului în funcţia deţinută anterior emiterii deciziei; a obligat intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi actualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul de la data emiterii deciziei de concediere şi până la reintegrarea efectivă; s-a luat act că, contestatorul nu solicită cheltuieli de judecată; a respins cererea intimatei privind cheltuielile de judecată ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept :
Prin decizia nr.2267/2.07.2007, intimata MGV Distri-Hiper SA a dispus concedierea contestatorului T. C. în temeiul art.61 lit.a şi art.263 şi urm. Codul muncii, motivat de faptul că salariatul a săvârşit abateri disciplinare, constând în faptul că, contestatorul nu a informat superiorii ierarhici asupra existenţei abaterilor săvârşite de Iacob Ionel din cadrul departamentului Securitate , de superiorul direct al contestatorului. S-a reţinut ca fiind încălcate prevederile art.18.1 lit.f din Regulamentul Intern al intimatei, precum şi fişa postului.
În urma convocării predate personal contestatorului , la data de 1.07.2007, cercetarea disciplinară a avut loc la data de 2.07.2007, contestatorul fiind prezent şi exprimându-şi punctul de vedere.
Conform art.268 Codul muncii , decizia de concediere trebuie să îndeplinească anumite cerinţe de formă, sub sancţiunea nulităţii absolute, printre acestea aflându-se şi respectarea unui termen imperativ înăuntrul căruia poate fi aplicată sancţiunea. Alin.1 al art.268 Codul muncii , prevede că angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în scris în termen de 30 de zile de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.
În cauză, a constatat tribunalul că abaterea disciplinară pretins săvârşită a fost constatată la data de 4.05.2007, prin întocmirea unui referat de către P.F. , adus la cunoştinţa lui S. T.şef al departamentului de securitate, tot în aceeaşi zi contestatorul a dat o notă explicativă, iar sancţiunea desfacerii contractului de muncă s-a luat la data de 2.07.2007, cu depăşirea termenului de 30 de zile .
Instanţa de fond a mai reţinut interpretarea greşită a textului art.18.1 din Regulamentul intern şi pe cale de consecinţă a constatat că fapta imputată contestatorului nu reprezintă abatere disciplinară în sensul art.61 lit.a Codul muncii.
În consecinţă, instanţa a constatat că decizia este nulă, a admis contestaţia, a anulat decizia contestată, a dispus reintegrarea contestatorului în postul deţinut , cu obligarea intimatei la plata despăgubirilor conform art.78 alin.1 Codul muncii.
În termen legal , împotriva acestei sentinţe a declarat recurs recurenta-intimată MGV Distr-Hiper SA ,prin reprezentanţii săi legali, invocând în drept dispoziţiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă şi criticând sentinţa pe aspectul nelegalităţii , rezultând din aplicarea greşită a legii , astfel că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, în sensul că:
– instanţa de fond nu a respectat dreptul la apărare a recurentei, întrucât nu a dispus admiterea probei testimoniale, astfel a fost în imposibilitatea de a se apăra.
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate, în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art.3041 Cod procedură civilă , Curtea constată următoarele :
Instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt şi de drept şi a făcut o corectă aplicare a legii .
Astfel corect a reţinut că, în baza art.268 Codul muncii, decizia de concediere trebuia să îndeplinească cerinţele de formă, sub sancţiunea nulităţii absolute- printre acestea enumerându-se şi termenul înlăuntrul căruia se poate aplica sancţiunea (art.268 alin.1 Codul muncii), respectiv termenul de 30 de zile calendaristice, de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.
Ori, în speţă, nu se regăseşte, cu atât mai mult, cu cât, se invocă art.181 lit.f din Regulamentul intern, neavând aplicabilitate la măsura luată de recurentă împotriva contestatorului- respectivul articol făcând referire la „Responsabilitatea referitoare la procesul de muncă”, astfel că fapta imputată contestatorului, nu reprezintă abatere disciplinară, în sensul celor prevăzute de art.61 lit.a Codul muncii.
Urmează a se reţine, că acest motiv de recurs nu se încadrează în niciunul din motivele prevăzute de art.304 Cod procedură civilă , şi nu determină modificarea sau casarea sentinţei recurate.
Faţă de cele reţinute, apreciind că nu există nici un motiv din cele prevăzute de art.304 şi nici motive de ordine publică prevăzute de art.306 din acelaşi cod, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, a respins recursul ca nefondat .
