Decizie de regularizare ANV- DJAOV. Regimuri vamale suspensive. Încetare. Regulamentul CEE nr.2913/1992
(Decizie nr. 204/R-CONT/27.01.2012)
Art.2 7 din O.G. nr.51/1997
Art.48 alin.3, art.67, 148, art.91-93, art.95 alin.1 şi 2, art.148,152 şi 153
din Legea nr.141/1997 din Codul vamal al României.
Art.155 din H.G.nr.1114/2001
Art.1.2. din Ordinul M.F.P. nr.84/2007
Regulamentul CEE nr.2913/1992
Prin acţiunea înregistrată la data de 25.02.2011, reclamanta SC DAS SRL a chemat în judecată pe pârâtele DIRECTIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE ARGEŞ şi DIRECTIA JUDEŢEANĂ PENTRU ACCIZE ŞI OPERAŢIUNI VAMALE ARGEŞ, solicitând anularea deciziei nr.140/2010 emisă de prima pârâtă şi a deciziei de regularizare a situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de control vamal.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin cele două acte administrativ fiscale contestate au fost stabilite în mod greşit în sarcina sa obligaţii fiscale în sumă totală de 274.313 lei.
Astfel, utilajele ce fac obiectul contractelor de leasing nr.1, 2, 3, 4 şi 5 din 01.03.2004, încheiate cu o firmă din Germania nu au dat productivitatea scontată, ceea ce a condus la încetarea plăţilor de leasing şi predarea utilajelor către proprietar, conform convenţiei de reziliere a contractelor de leasing nr.1/01.03.2007.
Ca urmare, nu se mai punea problema unei noi plasări în circulaţie deoarece utilajele, fie aveau origine comunitară, fie fuseseră indigenizate, întrucât la data restituirii bunurilor România intrase în Comunitatea Europeană.
Prin sentinţa nr. 924/ la 30 Septembrie 2011 Tribunalul Argeş a admis acţiunea formulată de reclamanta SC DAS SRL în contradictoriu cu pârâţii AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA – DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE ARGES, AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA – DIRECTIA JUDETEANA PENTRU ACCIZE SI OPERATIUNI VAMALE ARGES, AUTORITATEA NAŢIONALĂ A VĂMILOR BUCUREŞTI şi a anulat decizia nr. 140/2010 emisă de DGFP Argeş şi decizia de regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de control vamal .
Pentru a pronunţa această soluţie tribunalul a reţinut că prin actele administrativ fiscale contestate au fost stabilite în sarcina reclamantei obligaţii fiscale în sumă totală de 274.313 lei reprezentând taxă pe valoarea adăugată, taxe vamale şi accesorii.
La data de 22.04.2004, în baza unor contracte de leasing extern, reclamanta a iniţiat o operaţiune vamală de admitere temporară cu exonerarea totală de la obligaţia de plată a sumelor aferente drepturilor de import în condiţiile prevăzute de art.27(1) din OG 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţi de leasing.
Prin declaraţia vamală nr. 15919 din 22.04.2004, a fost acordat conform autorizaţiei de admitere temporară nr.7665/16.04.2004, ca termen de încheiere a operaţiunii de import data de 15.03.2007.
Utilajele ce au făcut obiectul contractelor de leasing nr.1, 2, 3, 4, 5 din 01.03.2004, încheiate cu firma din Germania nu au dat productivitatea scontată, ceea ce a dus la încetarea plăţilor de leasing şi predarea utilajelor către proprietar , conform convenţiei de reziliere a contractelor de leasing nr.1/01.03.2007.
S-a reţinut că potrivit art.122 din legea 141/1997 privind Codul vamal, dispoziţii legale avute în vedere la stabilirea obligaţiilor fiscale „în cazul în care mărfurile aflate în regim de admitere temporară cu exonerare totală de drepturi de import sunt importate, elementele de taxare sunt cele în vigoare la data înregistrării declaraţiei vamale de import”.
Textul de lege menţionat se aplică doar în situaţia în care mărfurile aflate în regim de admitere temporară cu exonerare totală de drepturi de import sunt importate dar în cauză nu sunt aplicabile aceste dispoziţii legale întrucât mărfurile nu au mai făcut obiectul unui import, deoarece în urma convenţiei de reziliere a contractelor de leasing, proprietatea asupra utilajelor nu a mai fost strămutată de la persoana juridică străină la persoana juridică română şi drept urmare nu a fost finalizată operaţiunea de import.
S-a reţinut că numai în ipoteza în care contractele de leasing se finalizau prin preluarea utilajelor de către reclamantă, cu plata valorii reziduale, ar fi avut loc o operaţiune de import şi reclamanta ar fi datorat obligaţii fiscale reţinute în sarcina sa.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş şi Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova.
În recursul D.G.F.P. Argeş se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinţei şi respingerea acţiunii ca nefondată, cu consecinţa menţinerii ca legale şi temeinice a deciziei nr.140/26.08.2010, emisă de Biroul de Contestaţii din cadrul D.G.F.P. Argeş.
În motivare, se arată că hotărârea pronunţată este nelegală, instanţa de fond neţinând seama de dispoziţiile art.2 7 din O.G. nr.51/1997, coroborat cu art.48 alin.3 şi art.95 alin.1 şi 2 din Legea nr.141/1997 – Codul vamal al României.
Se arată că în speţă sunt incidente prevederile art.67 şi 148 din Codul vamal, potrivit cu care taxele vamale aplicabile sunt cele prevăzute la data înregistrării declaraţiei vamale de import, cuantumul drepturilor fiind stabilit pe baza elementelor de taxare din momentul naşterii datoriei vamale, coroborat cu prevederile H.G.nr.1114/2001-art.155. Acest din urmă text, consacră posibilitatea organelor vamale de a încasa din oficiu drepturile de import datorate dacă regimul vamal suspensiv nu încetează în condiţiile art.155 alin.1. Taxele vamale şi alte drepturi de import se determină pe baza elementelor de taxare, în vigoare la data înregistrării declaraţiei vamale pentru acordarea regimului vamal suspensiv.
Declaraţia vamală din 22.04.2004, coroborat cu neîncheierea în regimul suspensiv de către reclamantă, a determinat calcularea de către organele vamale a sumei de 132.023 lei, taxe vamale, TVA, dobânzi compensatorii şi comision vamal cu respectarea art.136 alin.2, art.139 alin.1 şi 2 din Codul fiscal, ţinând seama de valoarea în vamă a bunurilor stabilită conform legislaţiei vamale în vigoare.
De asemenea, se invocă faptul că procedurile care reglementează admiterea temporară stabilită prin art.84-90 şi art.137-144 din R.C.E.E. nr.2913/1992 şi în art.496-523 şi 553-584 din R.C.E.E. nr.2454/93 se aplică noilor state membre cu respectarea dispoziţiei în care arată că în cazul în care încheierea dă naştere unei datorii vamale pentru a păstra echitatea între titularii autorizaţilor stabiliţi în actualele state membri şi cei stabiliţi în noile state membre, se plătesc dobânzi compensatorii la drepturile de import, datorate în condiţiile legislaţiei comunitare de la data aderării.
De altfel, se arată că societatea nu a contestat modul de calcul a majorărilor de întârziere la formularea contestaţiei administrative.
În recursul D.R.A.O.V. Craiova se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinţei, în sensul respingerii contestaţiei depusă împotriva deciziei D.G.F.P. Argeş şi a deciziei de regularizare a situaţiei emisă de D.J.A.O.V. Argeş.
În motivare, se arată că sentinţa este nelegală, în primul rând deoarece judecătorul fondului a realizat o cercetare superficială a situaţiei de fapt şi de drept existente în cauză, reţinând că doar în ipoteza în care contractele de leasing se finalizau prin preluarea utilajelor de către reclamantă, cu plata valorii reziduale, ar fi avut loc o operaţiune de import, cu consecinţa că reclamanta ar fi datorat obligaţiile fiscale reţinute în sarcina sa.
Se arată că reclamanta a iniţiat cu declaraţia vamală de admitere temporară din 22.04.2004 o operaţiune suspensivă având ca obiect maşini şi utilaje achiziţionate în leasing, cu exonerarea totală de la obligaţia de plată a sumelor aferente drepturilor de import în temeiul O.G. nr.51/1997.
În declaraţia vamală la rubrica J – Controlat la vama de destinaţie, sunt inserate rezultatele controlului, numărul şi seria sigiliilor, respectiv termenul limită al operaţiunii: 15.03.2007. Datele au fost certificate prin aplicarea ştampilei individuale şi a semnăturii agentului vamal, care a efectuat controlul, având semnificaţia liberului de vamă.
Aplicabile sunt dispoziţiile H.G. nr.1114/2001 şi Legea nr.141/1997, coroborat cu O.G. nr.51/1997, faţă de data întocmirii declaraţiei vamale.
Se susţine că potrivit art.152 din Legea nr.141/1997 printre regimurile vamale suspensive se încadra admiterea temporară a mărfurilor, iar potrivit art.153, regimul vamal suspensiv se acorda de autoritatea vamală prin emiterea unei autorizaţii prin care se fixează condiţiile de derulare a regimului vamal.
Art.155 prevedea că regimul vamal suspensiv încetează dacă mărfurile plasate sub acest regim sau, după caz, produsele compensatoare ori transformate obţinute primesc, în mod legal, o altă destinaţie vamală sau un alt regim vamal. Dacă regimul vamal suspensiv nu încetează în condiţiile alin. (1), taxele vamale şi alte drepturi de import datorate se încasează din oficiu de birourile vamale în baza unui act constatator, iar operaţiunea se scoate din evidenţa biroului vamal. Taxele vamale şi alte drepturi de import datorate se determină pe baza elementelor de taxare în vigoare la data înregistrării declaraţiei vamale pentru acordarea regimului vamal suspensiv.
Art.156 din acelaşi act normativ, în cazul modificării scopului avut în vedere la acordarea regimului vamal suspensiv titularul acestui regim este obligat să solicite biroului vamal în evidenţa căruia se află operaţiunea, dacă este cazul, acordarea unui alt regim vamal sau unei alte destinaţii vamale.
Art.157 arată că autoritatea vamală şi titularii regimurilor vamale suspensive sunt obligaţi să ţină evidenţa operaţiunilor până la încheierea acestora şi să păstreze documentele o perioadă de 5 ani de la data acordării regimului vamal suspensiv.
Art.158 prevede că pentru încheierea regimurilor vamale suspensive titularul este obligat să prezinte la biroul vamal, direct sau prin reprezentantul său, declaraţia vamală pe baza căreia s-a acordat acest regim, împreună cu documentele necesare în vederea identificării mărfurilor. În cazul în care regimul vamal suspensiv se încheie prin alt birou vamal, acesta este obligat să transmită o copie de pe declaraţia vamală biroului vamal care a acordat acest regim, în termen de 15 zile.
Sunt redate prevederile art.91-93 ale Legii nr.141/1997 şi art.95, privind regimurile vamale suspensive, care sunt operaţiuni cu titlu temporar şi au drept efect suspendarea plăţii taxelor vamale. Regimul vamal suspensiv se solicită în scris de către titularul operaţiunii comerciale. Autoritatea vamală aprobă cererea numai în cazul în care poate asigura supravegherea şi controlul regimului vamal suspensiv. Cheltuielile suplimentare ocazionate de acordarea regimului vamal suspensiv vor fi suportate de titularul operaţiunii. Prin aprobarea emisă se fixează termenul pentru încheierea regimului vamal suspensiv. Prelungirea termenului pentru încheierea regimului vamal suspensiv se face la cererea expresă şi justificată a titularului operaţiunii, cu aprobarea autorităţii vamale.
Titularul aprobării este obligat să informeze de îndată autoritatea vamală asupra oricăror modificări care influenţează derularea operaţiunii sub regimul vamal aprobat.
Regimul vamal suspensiv aprobat se încheie atunci când mărfurile primesc un alt regim vamal iar autoritatea vamală poate dispune, din oficiu, încheierea regimului vamal suspensiv atunci când titularul nu finalizează operaţiunile acestui regim în termenul aprobat.
Controlul a fost efectuat cu respectarea Ordinului Vicepreşedintelui A.N.A.F. nr.7521/2006 în baza ordinului de misiune din 28.04.2010, ocazie cu care s-a constatat că societatea nu a încheiat operaţiunea vamală suspensivă prin efectuarea operaţiunilor de vămuire în regim de punere în circulaţie sau export ori prin solicitarea prelungirii termenului acordat iniţial pentru încheierea regimurilor suspensive.
Reclamanta nu şi-a exercitat dreptul de opţiune pentru una din modalităţile de încheiere a contractului de leasing şi nu a procedat la încheierea regimului vamal prin importul/exportul bunurilor sau prin prelungirea termenului limită prin prezentarea titularului operaţiunii vamale la biroul vamal şi întocmirea unei declaraţii corespunzătoare regimului definitiv ales pentru încheierea regimului vamal suspensiv, prezentarea bunului şi achitarea drepturilor vamale, cu consecinţa acordării liberului de vamă. Aceste operaţiuni trebuie realizate în cadrul termenului limită acordat de autoritatea vamală, ceea ce în speţă nu s-a efectuat. Ca atare, reclamanta s-a făcut vinovată de nerespectarea art.158 din Regulamentul vamal, în vigoare la data iniţierii regimului suspensiv, determinând incidenţa art.155 alin.2 din acelaşi act normativ.
Până la încheierea operaţiunilor de admitere temporară care ar fi intervenit la momentul prezentării reprezentantului societăţii la biroul vamal şi îndeplinirii formalităţilor de vămuire, bunurile se aflau sub supraveghere vamală, vânzarea, donarea, înstrăinarea acestora fiind interzisă.
Judecătorul fondului a reţinut greşit că autoritatea vamală nu a aplicat corect legea, deoarece bunurile au fost returnate firmei de leasing, fără a ţine seama de faptul că reclamanta avea obligaţia de a comunica autorităţii vamale orice eveniment care ar fi intervenit pe parcursul derulării operaţiunii suspensive.
Şi dacă s-ar trece peste acest aspect, se susţine că evenimentele invocate de parte, care ar fi împiedicat derularea contractului în mod normal, puteau constitui motive care să determine societatea să notifice acest fapt autorităţii vamale şi să solicite, în acelaşi timp, prelungirea termenului de încheiere a operaţiunilor suspensive iniţiate.
Ca atare, constatările autorităţii vamale şi măsurile dispuse de aceasta sunt legale şi temeinice, astfel că recursul este fondat.
S.C. DAS S.R.L. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, invocând excepţia prescripţiei extinctive faţă de dreptul de creanţă pretins în raport de prevederile art.221 alin.3 din R.C.E.E. nr.2913/91 ţinând seama de data aderării României la U.E. şi ţinând seama că datoria a fost născută la data de 15.03.2007.
În subsidiar, solicită respingerea recursurilor având în vedere faptul că stabilirea obligaţiilor de plată au ca ipoteză existenţa unui import, care nu s-a realizat, faţă de operaţiunile juridice derulate şi de soarta contractului de leasing încheiat.
În ce priveşte majorările de întârziere, se arată că acestea au fost calculate cu încălcarea art.120 din Codul de procedură fiscală începând cu 16.03.2007 pentru o bază de calcul stabilită la 21.05.2010.
În recurs, a fost depusă la dosar notă explicativă din 19.05.2010, anexa 5 în completarea înscrisului depus la filele 84-85 dosar fond.
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor invocate, în raport de probatoriul administrat în cauză şi de dispoziţiile legale aplicabile, potrivit art.257 Cod procedură civilă, Curtea constată, cu majoritate, că recursurile sunt nefondate pentru considerentele comune ce se vor expune faţă de ambele recursuri:
Pentru o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente, este necesară analizarea situaţiei de fapt petrecută în derularea contractului de leasing financiar întocmit de reclamantă cu ofertantul de leasing.
Astfel, prin contractele de leasing încheiate la 1.03.2004, reclamanta în calitate de beneficiar de leasing a convenit cu ofertantul de leasing să preia bunurile menţionate în contracte în vederea folosirii pe o perioadă de 36 de luni cu termen limită la 15.03.2007 (filele 72-81 dosar fond).
Urmare a încheierii acestor contracte, au fost întocmite declaraţiile vamale din 22.04.2004 (filele 64-65), prin care a fost iniţiată operaţiunea suspensivă având ca obiect maşinile şi utilajele achiziţionate în leasing, cu exonerarea totală de la obligaţia de plată a sumelor reprezentând drepturi de import, în temeiul O.G. nr.51/1997 privind operaţiunile de leasing.
Termenul limită al operaţiunii a fost stabilit cu ocazia îndeplinirii acestor formalităţi la 15.03.2007, dată reţinută şi în autorizaţia de admitere temporară din 15.04.2004, înregistrată la Biroul Vamal Piteşti sub nr.7665/16.04.2004 (fila 66).
La 1.03.2007, ofertantul de leasing şi reclamanta au reziliat contractele de leasing, bunurile fiind predate în custodie ofertantului de leasing Rainer Togel (fila 83 dosar fond). În procesul verbal menţionat, sunt descrise toate cele cinci bunuri, care au făcut obiectul contractelor de leasing: tractor marca Case IH typ 7220JJA0067289 an de fabricaţie 1996 (fila 72 dosar fond), maşină de erbicidat Tecnoma typ Electra/1991 (fila 74 dosar fond), tractor cu accesorii JI Case (D), typ 11T65AV/94 (fila 69 dosar fond), grapă marca Lemken typ Smaragt/1996 (fila 76 dosar fond), tractor marca Case IH typ 7120JJA0041365 an de fabricaţie 1992 (fila 71 dosar fond).
Nu a fost anunţată autoritatea vamală asupra rezilierii contractelor de leasing la data limită în care trebuia lămurit regimul suspensiv, respectiv 15.03.2007, aşa cum rezultă şi din susţinerile reclamantei.
La 1.06.2010, organele de control vamal au întocmit decizia privind regularizarea situaţiei asupra obligaţiilor suplimentare în baza procesului verbal de control din aceeaşi dată, stabilind în sarcina reclamantei suma de 274.313 lei, reprezentând TVA, taxe vamale, dobânzi compensatorii, comision vamal şi majorări de întârziere aferente.
Împotriva deciziei de regularizare a situaţiei, s-a formulat contestaţie, soluţionată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş prin decizia nr.140/26.08.2010, atacată în prezenta plângere.
În decizia susmenţionată s-a reţinut că termenul de încheiere a operaţiunii vamale derulată la 22.04.2004, expirase la 15.03.2007, fără ca reclamanta să ceară autorităţii vamale încheierea regimului vamal suspensiv. Prin urmare, organele vamale au aplicat dispoziţiile art.155 alin.2 din H.G. nr.1114/2001, constatând că societatea datorează sumele susmenţionate, ţinând seama de Ordinul M.F.P. nr.84/2007 pentru aprobarea măsurilor unitare de aplicare a reglementărilor în domeniul taxelor vamale, taxei pe valoarea adăugată şi accizelor datorate în vamă în cazul operaţiunilor de leasing aflate în derulare la data aderării.
Faţă de această situaţie, Curtea constată că excepţia de prescripţie întemeiată pe dispoziţiile art.221 alin.3 din Regulamentul CEE nr.2913/1992 nu poate fi primită.
Într-adevăr textul prevede că înştiinţarea debitorului nu poate avea loc după expirarea perioadei de trei ani de la data la care a fost contractată datoria vamală.
Însă, în primul rând, în preambulul regulamentului menţionat se arată că regulamentul vamal trebuie să conţină reglementările şi procedurile generale care asigură aplicarea tarifului şi a altor măsuri introduse la nivel comunitar în legătură cu comerţul de mărfuri dintre Comunitate şi ţări terţe.
În acest context, respectiv pentru operaţiunile derulate între statele din comunitate şi ţări terţe, art.4 pct.10 defineşte drepturile de import ca fiind taxele vamale şi taxele cu efect echivalent cu al taxelor vamale de plătit la importul de mărfuri.
La data efectuării operaţiunii vamale, respectiv 22.04.2004, România era stat terţ faţă de comunitate, iar la data la care trebuia să se încheie regimul vamal suspensiv, 21.03.2007, România devenise stat membru.
Prin urmare faţă de data derulării operaţiunii vamale, regulamentul vamal menţionat, deşi aplicabil, putea fi invocat, inclusiv dispoziţia art.221, de importatorii sau exportatorii din statele membre, iar nu în favoarea importatorului din statul terţ, în speţă România, astfel că regulamentul nu poate fi reţinut ca aplicabil.
Raportat la data la care s-ar fi impus finalizarea regimului vamal suspensiv, la care România devenise membru, dispoziţia menţionată nu putea fi aplicată, prin invocare de către importatorul din România, în condiţiile în care, şi dacă s-ar ţine seama de acest moment considerându-l ca dată a efectuării operaţiunii vamale, regulamentul nu era aplicabil, deoarece dispoziţiile sale reglementează operaţiunile vamale derulate de orice stat din comunicate cu state terţe. Între statele membre (ambele implicate în operaţiunea de leasing, în speţă), nu s-ar putea admite aplicarea taxelor vamale după data aderării şi a celui de-al doilea stat, în temeiul art.25 şi urm. TCE, prin urmare dacă raportarea s-ar fi făcut la acest moment, ar fi fost imposibilă perceperea taxelor vamale, ceea ce evidenţiază în mod cert inaplicabilitatea regulamentului.
Ca atare, în speţă, termenul de prescripţie se determină în raport de dispoziţiile O.G. nr.92/2003, care în art.91 alin.2 raportat la art.1 alin.2, consacră un termen de 5 ani, de la 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere creanţa fiscală.
Potrivit art.155 alin.1 din Regulamentul vamal H.G. nr.1114/2001, în forma în vigoare la data întocmirii declaraţiilor vamale, regimul vamal suspensiv încetează dacă mărfurile plasate sub acest regim sau, după caz, produsele compensatoare ori transformate obţinute primesc, în mod legal, o altă destinaţie vamală sau un alt regim vamal.
La data întocmirii declaraţiei vamale mărfurile au intrat într-un regim suspensiv astfel că până la împlinirea termenului în care trebuia încheiat acest regim vamal, nu putea curge termenul de prescripţie susmenţionat.
Ca atare, faţă de 15.03.2007, data efectuării controlului vamal, 1.06.2010, nu a depăşit termenul de prescripţie aplicabile, astfel că excepţia nu va fi reţinută.
Asupra fondului, Curtea reţine că în cauză, în ipoteza în care s-ar fi putut reţine existenţa importului, taxa nu s-ar fi raportat la valoarea bunului, însă faţă de situaţia de fapt reţinută mai sus, nu sunt aplicabile prevederile invocate de autoritatea vamală în decizia de regularizare a situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal, în întâmpinarea formulată şi dispoziţiile art.27 din O.G. nr.51/1997, care reglementează operaţiunile de leasing, raportat la prevederile Ordinului M.F.P. nr.84/2007, pentru aprobarea Măsurilor unitare de aplicare a reglementărilor în domeniul taxelor vamale, taxei pe valoarea adăugată şi accizelor datorate în vamă în cazul operaţiunilor de leasing aflate în derulare la data aderării, în cauză nefiind vorba despre un import.
Curtea reţine că potrivit art.91 din Regulamentul vamal aplicabil în cauză, regimurile vamale suspensive sunt operaţiuni cu titlu temporar, care au drept efect suspendarea plăţii taxelor vamale, potrivit art.92 alin.2 din acelaşi act normativ, autoritatea vamală, în temeiul cererii persoanei interesate aprobând regimul vamal suspensiv şi stabilind totodată termenul pentru încheierea acestuia.
Totodată, potrivit art.155 alin.1 şi 2 din H.G. nr.1114/2001 regimul vamal suspensiv încetează dacă mărfurile plasate sub acest regim sau, după caz, produsele compensatoare ori transformate obţinute primesc, în mod legal, o altă destinaţie vamală sau un alt regim vamal. Dacă regimul vamal suspensiv nu încetează în condiţiile alin.1, taxele vamale şi alte drepturi de import datorate se încasează din oficiu de birourile vamale în baza unui act constatator, iar operaţiunea se scoate din evidenţa biroului vamal. Taxele vamale şi alte drepturi de import datorate se determină pe baza elementelor de taxare în vigoare la data înregistrării declaraţiei vamale pentru acordarea regimului vamal suspensiv.
Prin urmare, legea prevede încetarea regimului suspensiv din oficiu şi stabilirea taxelor vamale de către autorităţile vamale, însă textul art.155 alin.2 teza a II-a se referă la taxele vamale şi alte drepturi de import datorate, astfel că în completarea dispoziţiei art.155 din Regulamentul vamal se vor aplica dispoziţiile legale care reglementează cuantumul taxei datorate.
Norma menţionată permite numai organelor vamale să încheie un regim suspensiv din oficiu sau să stabilească în această manieră taxele vamale, însă ţinând seama de normele care stabilesc aceste drepturi.
Autoritatea vamală încearcă să acrediteze ideea că nerespectarea termenului de încetare a regimului vamal suspensiv atrage de plano plata taxelor vamale raportat la valoarea bunurilor, independent de cum a operat sau nu un import efectiv şi fără a ţine seama de regimul juridic aplicabil în respectivul caz.
În speţă, autoritatea vamală a reţinut că potrivit art.27 alin.1 din O.U.G. nr.51/1997, în forma în vigoare la 22.04.2004, bunurile mobile care sunt introduse în ţară de către utilizatori, persoane fizice sau juridice române, în baza unor contracte de leasing încheiate cu societăţi de leasing, persoane juridice străine, se încadrează în regimul vamal de admitere temporară, pe toată durata contractului de leasing, cu exonerarea totală de la obligaţia de plată a sumelor aferente drepturilor de import, inclusiv a garanţiilor vamale.
Textul era reglementat în aceeaşi formă la 15.03.2007 la care trebuia încheiat regimul suspensiv, abrogarea sa până la data efectuării controlului (1.06.2010), neavând relevanţă pentru aplicarea în timp a legii menţionate. Astfel, prin Legea nr.241/2007, pentru abrogarea unor reglementări prin care sunt acordate scutiri sau exonerări de la plata taxelor vamale ale unor bunuri, art.27 alin.1 şi 2 din O.G. nr.51/1997 a fost abrogat, însă operaţiunile în derulare la data aderării intrau sub incidenţa scutirii de taxe, rămânând în vigoare prevederile art.27 alin.3 şi 4 din O.G. nr.51/1997, potrivit cu care în cazul în care utilizatorul, din vina societăţii de leasing sau a furnizorului, nu şi-a exercitat dreptul de opţiune prevăzut în contract, privind prelungirea termenului de leasing sau achiziţia bunului, iar bunul nu a fost restituit, utilizatorul este obligat să plătească taxele vamale la valoarea reziduală a bunului, care nu poate fi mai mică de 20% din valoarea de intrare a bunului. De asemenea, în cazul achiziţionării bunurilor introduse în ţară în condiţiile alin.1 şi (2), utilizatorul este obligat să achite taxa vamală calculată la valoarea reziduală a bunului din momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, care nu poate fi mai mică de 20% din valoarea de intrare a bunului.
Ca atare, în situaţia în care operaţiunea vamală ar fi fost finalizată prin rezilierea contractului din vina utilizatorului, fără însă ca bunul să fi fost restituit, în temeiul art.27 alin.3 din O.G. nr.51/1997, operaţiunea ar fi echivalat cu o operaţiune vamală pentru care taxa se raporta la valoarea reziduală a bunului, iar nu la valoarea integrală a acestuia.
De asemenea, dacă operaţiunea de leasing s-ar fi finalizat prin exercitarea dreptului de opţiune al utilizatorului în sensul achiziţionării bunurilor, acesta ar fi datorat taxa vamală, calculată la valoarea reziduală din momentul încheierii contractului cu respectarea limitei de 20% din valoarea bunului prevăzută de art.27 alin.4 din actul normativ menţionat.
Aşadar, în niciuna din situaţii nu era posibil să se considere că taxele vamale se datorează în raport de valoarea integrală de intrare a bunurilor introduse în ţară în temeiul contractului de leasing.
În speţă, însă, se constată că operaţiunea de import nu a fost finalizată, în termenul prevăzut pentru încheierea regimului suspensiv, bunurile fiind restituite ofertantului de leasing şi returnate, aşa cum se afirmă şi în contestaţia administrativ fiscală (fila 31 verso), aspect necontestat.
Autoritatea vamală susţine că taxa percepută este consecinţa neîncheierii regimului vamal suspensiv cu respectarea dispoziţiilor legale, fără însă a se ţine seama de faptul că nici o dispoziţie din Codul vamal aplicabil cazului de faţă, nu declară scadente obligaţii vamale pentru operaţiuni care nu intră sub incidenţa Codului şi cu atât mai mult, nu declară scadente obligaţii de plată mai mari decât cele prevăzute de lege, mai ales faţă de situaţia în care potrivit O.M.F.P. nr.84/2007, operaţiunile în derulare la data aderării erau scutite de taxa vamale.
Astfel, potrivit art.1.2. din Ordinul M.F.P. nr.84/2007, pentru aprobarea măsurilor unitare de aplicare a reglementărilor în domeniul taxelor vamale, taxei pe valoarea adăugată şi accizelor datorate în vamă în cazul operaţiunilor de leasing aflate în derulare la data aderării, la punerea în liberă circulaţie nu se datorează taxe vamale şi nici dobânzi compensatorii, cu condiţia prezentării unei dovezi privind statutul comunitar al mărfurilor.
Textul se referă la situaţia în care se încheie regimul vamal suspensiv, cu consecinţa efectuării unei operaţiuni de import, pe care o declară scutită de taxă vamală.
Cu atât mai mult nu se pot percepe taxe vamale dacă nu s-a realizat un import, aşa cum este acesta reglementat de Codul vamal aplicabil în cauză, care se referă la introducerea mărfurilor în circuitul economic, potrivit art. 48 alin. 2 lit. a) din L.nr.141/1997.
Or, aşa cum s-a reţinut mai sus şi în cazul în care operaţiunea de leasing nu se finalizează prin achiziţionarea bunurilor, acestea rămânând însă în România, situaţia echivalată cu o operaţiune de import, taxa se calculează la valoarea reziduală, potrivit art.27 alin.3 din O.G. nr.51/1997 iar nu la valoarea bunului iar în cazul în care operaţiunea se finalizează, pentru operaţiunile în curs la data aderării României la Uniunea Europeană, potrivit Ordinului M.F.P. nr.84/2007, nu se datorează taxe vamale pentru mărfurile cu statut comunitar, acestea intrând sub regimul definitiv fără taxe (art.1 alin.2).
Cu atât mai mult, în cazul în care bunurile au fost restituite, nu se poate ridica problema datoriei vamale, deoarece potrivit art.135 din Codul fiscal, trebuie să fie incident un import de bunuri pentru a vorbi despre exigibilitatea TVA, situaţie la care se raportează şi art.139 din acelaşi act normativ. În acelaşi sens, este şi art.67 din Codul vamal aplicabil declaraţiei în cauză, potrivit cu care taxele vamale aplicabile sunt cele prevăzute la data înregistrării declaraţiei vamale de import precum şi art.122 şi art.148 din H.G. nr.1114/2001, care raportează cuantumul drepturilor de import la elementele de taxare din momentul naşterii datoriei vamale, dacă evident se poate vorbi despre import.
Prin urmare, taxele stabilite prin decizia de regularizare a situaţiei privind obligaţiile suplimentare nu au fost determinate ţinând seama de reglementările menţionate, astfel că şi drepturile accesorii nu pot fi percepute.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C.proc.civ. au fost respinse recursurile ca nefondate.
