Prin sentinţa nr. 393/CA/22.04.2010 a Tribunalului Iaşi a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul C.I. în contradictoriu cu pârâtul SC CF I , a fost anulată decizia nr. 137/31.08.2009 emisă de pârât , s-a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamant a drepturilor salariale de care a fost lipsit ca urmare a acestei decizii pentru perioada 1.09.2009-16.02.2010 , sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie de la data naşterii drepturilor şi până la plata efectivă .
A fost respins capătul de cerere formulat de reclamant privind obligarea pârâtului la reintegrarea în funcţia deţinută anterior emiterii deciziei nr. 137/2009 şi plata în continuare a drepturilor aferente acestei funcţii , precum şi capătul de cerere referitor la plata daunelor morale.
Pentru a se pronunţa astfel , instanţa a reţinut că între părţi a fost încheiat contractul de administrare nr. 5/15.05.2008 ce are ca obiect organizarea şi conducerea activităţii de îngrijire a SC CF I, pe baza obiectivelor şi atribuţiilor cuprinse în contract , în scopul furnizării de servicii medicale şi alte servicii, pe baza principiilor privind echitatea, necesitatea, eficacitatea, calitatea şi eficienţa, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Acest contract a fost încheiat de reclamant în calitate de director de îngrijiri.
La data de 31.08.2009 a fost emisă de pârât decizia nr. 137, prin care începând cu data de 01.09.2009 a fost revocat reclamantul din funcţia de director îngrijiri .
În preambulul acestui act s-au invocat prevederile art. 182, lit. e din Legea nr. 95/2006 cu completările şi modificările ulterioare şi punctul IX litera b din Contractul de administrare nr. 5/15.05.2008 – neîndeplinirea sarcinilor conform contractului de administrare.
Instanţa a reţinut că actul atacat, fiind un act administrativ, este supus principiului motivării.
Acest principiu este consacrat de art. 17 pct. 2 din Recomandarea (2007) a Comitetului de Miniştri al Statelor Membre referitoare la o bună administraţie, conform căruia “actele individuale trebuie să fie motivate adecvat cu indicarea motivelor de fapt şi de drept pentru care a fost adoptat, cel puţin în situaţiile în care acestea afectează drepturi individuale” şi de Principiul IV din rezoluţia (77) 31 a Comitetului de Miniştri al Statelor Membre privind protecţia individului în raport cu actele administraţiei, conform căruia “atunci când un act este de natură a aduce atingere drepturilor, libertăţilor sau intereselor individuale, persoana interesată este informată cu privire la motivele care au stat la baza emiterii actului. Acest lucru se face fie prin indicarea motivelor în cuprinsul actului, fie, la cererea persoanei interesate, prin comunicare în scris într-un termen rezonabil”.
Instanţa a mai reţinut că motivarea actului ar trebui să se regăsească în cuprinsul său şi să cuprindă considerentele de drept şi de fapt care să facă posibilă analiza legalităţii şi oportunităţii sale.
Această cerinţă a motivării nu a fost îndeplinită în cauză.
Astfel, actul atacat a menţionat generic motivul revocării reclamantului, respectiv neîndeplinirea sarcinilor conform contractului de administrare, fără a indica în concret care au fost atribuţiile şi sarcinile nerespectate de reclamant, momentul şi modalitatea de încălcare a acestora, precum şi probele în baza cărora s-a ajuns la concluzia că se justifică revocarea sa din funcţie.
De asemenea, nu au fost evidenţiate elemente de fapt privind existenţa unor motive imputabile reclamantului sau a culpei grave ca urmare a neîndeplinirii atribuţiilor funcţionale, după cum expres se prevede la art. IX lit. b din contractul de management.
Mai mult, nu s-a indicat în actul atacat termenul de contestare şi instanţa competentă.
Toate omisiunile menţionate atrag anularea actului, deoarece vizează aspecte esenţiale ce au ca scop asigurarea desfăşurării relaţiilor dintre părţi în condiţii de legalitate, dar şi apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale reclamantului.
De altfel , reclamantul nu şi-a putut formula apărările necesare, deoarece nu i s-a solicitat un punct de vedere de către pârât anterior emiterii actului.
În cauză pârâtul a depus nota de constatare nr. 6932/28.08.2009 emisă de managerul Spitalului , însă această notă nu a fost adusă la cunoştinţa reclamantului înainte de a fi emisă decizia de revocare.
Această notă este întocmită tot de persoana care a emis decizia de revocare şi conţine referiri cu caracter general, pentru obligaţii neîndeplinite în perioada 15.05.2008 – 20.08.2009, fără a fi individualizate ca moment, conţinut şi fără a se menţiona dovezile din care reies aspectele respective.
Instanţa a mai reţinut că întocmirea notei nr. 6932/28.08.2009 nu exonerează pârâtul de obligaţia de a indica în actul de revocare motivele de fapt şi de drept, de a descrie faptele imputate, de a menţiona calea de atac şi instanţa competentă, pentru motivele deja expuse.
S-a mai constatat că pârâtul a invocat raportul comunicat cu adresa nr. 748/13.03.2010, emis de MTI, urmare a controlului efectuat în perioada 25 – 29 ianuarie 2010, însă acest raport nu poate fi luat în considerare, deoarece nu a făcut parte din documentaţia ce a stat la baza emiterii deciziei nr. 137/2009, fiind întocmit ulterior.
Pentru aceste motive, constatând întemeiată acţiunea de faţă, instanţa o va admite în parte , va fi anulată decizia nr. 137/31.08.2009, va fi obligat pârâtul să plătească reclamantului drepturile salariale cuvenite de la 1.09.2009 şi până la data de 16.02.2010, sume actualizate cu indicele de inflaţie de la data naşterii drepturilor şi până la plata efectivă.
S-a mai avut în vedere faptul că la data de 16.02.2010 a fost emis Ordinul nr. 129 al MTI, în care nu se mai regăseşte funcţia de director de îngrijiri în organigrama pârâtului.
Din acest considerent va fi respins capătul de cerere referitor la reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior şi plata în continuare a drepturilor salariale cuvenite acestei funcţii.
Va fi respinsă cererea reclamantului de acordare a daunelor morale, având în vedere că reclamantul nu a invocat şi dovedit existenţa unor consecinţe negative, urmare a deciziei atacate, de natură a-i crea un sentiment de inferioritate şi de a-i afecta prestigiul la locul de muncă, instanţa constatând că anularea deciziei de revocare este suficientă pentru repararea suferinţelor psihice inerente emiterii acestui act.
