Temei de drept: H.G. nr. 1333/2007; Legea nr. 188/1999
Funcţionari publici
Comisia de disciplină ce a verificat abaterile disciplinare reţinute în sarcina reclamantului este lovită de nulitate, întrucât cu autoritate de lucru judecat s-a reţinut că în mod nelegal din componenţa sa nu făcea parte şi un reprezentant al sindicatului constituit legal la nivelul instanţei respective.
În fond, conduita reclamantului ca lider sindical, de a-şi exprima un punct de vedere într-o conversaţie cu un reporter al unui cotidian local, cu privire la dispoziţiile cuprinse în Regulamentul de ordine interioară, ori cu privire la competenţa persoanelor ce făceau parte din conducerea instituţiei, şi care punct de vedere nu a fost prezentat ca şi conţinut, ci a fost publicată interpretarea dată acestuia de reporterul respectiv, nu se încadrează în condiţiile de angajare a răspunderii disciplinare prevăzută de ar. 77 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, constând în destituirea din funcţie.
Nici caracterul repetat al abaterilor disciplinare ale reclamantului nu a fost probat, una din abateri fiind anulată irevocabil în instanţă, fiind oricum cercetate de aceeaşi comisie de disciplină a cărei componenţă era în contradicţie cu prevederile H.G. nr. 1344/2007.
Decizia nr. 791/24.10.2011