Chiar dacă debitorul a achitat creditorului suma pentru care acesta a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei, această procedură îşi va urma cursul, nefiind răsturnată prezumţia de dacă ulterior deschiderii procedurii şi alţi creditori şi-au înscris creanţe,
care nu au fost achitate şi dacă din analiza rezultatelor economico-financiare ale debitorului rezultă cu evidenţă precaritatea situaţiei sale.
Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială şi de administrativ, decizia nr. 81 din 18 ianuarie 2010
Prin sentinţa comercială nr. 4462 din 29 octombrie 2009 a Tribunalului Comercial Cluj s-a admis cererea formulată de creditoarea SC S.S. SRL împotriva debitoarei SC T. SRL; s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei SC T. SRL, a fost numit administrator judiciar, s-a stabilit în sarcina debitoarei obligaţia de a depune la dosarul cauzei actele şi informaţiile prevăzute de art. 28 alin.1 din Legea nr. 85/2006, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că între creditoare şi debitoare au existat raporturi comerciale, care au fost dovedite prin încheierea unui contract în formă simplificată, constând în factura seria BYEO nr.7021978, ce atestă executarea de către creditoare în favoarea debitoarei a unor manopere şi vânzarea unor materiale a căror contravaloare totală a fost în cuantum de 56.466,95 lei.
Factura depusă la dosar de creditoare în susţinerea cererii de deschidere a procedurii este acceptată la plată, purtând semnătura şi ştampila debitoarei.
Această factură dovedeşte deţinerea de către creditoare a unei creanţe certe, lichide şi exigibile, atâta timp cât s-a acceptat de către debitoare plata integrală a contravalorii acesteia, acceptare dovedită prin semnarea şi ştampilarea facturii şi, în plus, exigibile, întrucât nu s-a stabilit între părţi un termen în cadrul căruia urmează să fie făcută plata contravalorii facturii, rezultând per a contrario că scadenţa la plată este identică cu data emiterii facturii.
De altfel, existenţa unei declaraţii de creanţă este dovedită şi prin angajamentul de plată şi graficul de eşalonare a plăţii ce provin de la debitoare, înscrisuri conform cărora debitoarea s-a obligat ca până în luna decembrie 2009 să achite integral o anumită creanţă pe care o avea faţă de creditoare.
Din cuprinsul graficului de eşalonare instanţa a reţinut faptul că debitoarea s-a obligat ca începând cu luna iunie să achite lunar câte 7.400 RON până la sfârşitul lunii decembrie 2009, pentru stingerea unei creanţe în cuantum de 51.800 lei.
Graficul de plată nu face referire la factura a cărei contravaloare s-ar impune a fi achitată, neindividualizând debitul, instanţa considerând că pentru dovedirea caracterului cert, lichid şi exigibil al creanţei invocate de creditoare se impune a fi luată în considerare factura depusă la dosar.
Chiar şi în condiţiile în care instanţa ar avea în vedere graficul de eşalonare a plăţii şi angajamentul de plată asumat de debitoare, instanţa ar aprecia că aceasta nu face decât dovada recunoaşterii de către debitoare a cuantumului unui debit de 51.800 lei, atâta timp cât nu există la dosar o acceptare din partea creditoarei cu privire la termenele de plată şi un acord al acesteia, care să fi fost în sensul prelungirii scadenţei în conformitate cu solicitările debitoarei.
Creditoarea a susţinut că angajamentul de plată nu a fost integral asumat de debitoare şi că aceasta îi datorează suma de 48.466,95 lei, sumă rămasă neachitată din contravaloarea facturii nr.7021978/27.11.2008.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs debitoarea SC T. SRL solicitând admiterea acestuia, casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei către instanţa de fond, iar în subsidiar solicită modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii creditoarei ca fiind nelegală şi rămasă fără obiect.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 921 Cod procedură civilă, coroborate cu prevederile art. 89 alin 1, art 87 pct 2, art 91, art. 100 alin 2 Cod procedură civilă, care reglementează procedura de citare a persoanelor juridice de drept privat.
Mai arată că nu a primit nici o citaţie în legătură cu cererea creditoarei, aflând despre deschiderea procedurii în urma comunicării notificării expediate de administratorul judiciar numit în cauză, la data de 6 noiembrie 2009.
Dovada de îndeplinire a procedurii de citare eventual existentă la dosarul cauzei este în mod vădit viciată, în sensul că procedura nu a fost îndeplinită.
În condiţiile în care comunicarea actelor de procedură faţă de o persoană juridică se realizează prin persoana desemnată cu primirea corespondenţei, iar programul recurentei de funcţionare face posibilă comunicarea sub semnătură şi ştampilă la orice oră din zi sau noapte şi în orice zi a săptămânii, singurul scenariu posibil pentru realizarea prin afişare a procedurii ar fi refuzul de primire al actelor de către angajatul societăţii recurente.
Ori, acest lucru ar trebui menţionat expres în cadrul dovezii de comunicare, la fel ca şi cazul în care nu ar fi fost găsit nimeni la sediul societăţii recurentei la data şi ora prezentării agentului procedural.
În raport de nerespectarea prevederilor legale în materia comunicării citaţiei şi a actelor anexă acesteia, consideră că se impune potrivit prevederilor art. 304 pct 5, coroborat cu art. 312 alin 3, teza II, Cod procedură civilă , cu atât mai mult cu cât nelegalitatea actelor de procedură a dus la lipsirea acesteia de posibilitatea pregătirii apărării faţă de cererea creditoarei, cu atât mai mult de formularea contestaţiei prevăzute la art. 33, alin 2 Cod procedură civilă.
Cât priveşte fondul cauzei, se susţine, în esenţă, că cererea de deschidere a procedurii insolvenţei este neîntemeiată întrucât societatea nu se află în dificultate economică de natură a genera starea de insolvenţă, având suficiente disponibilităţi pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile, dovadă fiind extrasele de cont aferente lunii octombrie-noiembrie 2009, balanţele lunilor august şi septembrie 2009, bilanţul contabil; se susţine, de altfel, că creanţa creditoarei nu mai există fiind achitată.
Se susţine, de asemenea, că în urma analizei financiar-contabile a activităţii recurentei, realizată în termenii exigenţei bancare în perioada actuală, a reuşit în luna noiembrie să reînnoiască contractul de credit bancar pe care îl are contractat cu BRD-GSG,SUCURSALA CLUJ.
Ori, decizia băncii de a îi reînnoi contractele de credit nu ar fi fost favorabilă, dacă rezultatele financiare ale societăţii nu ar fi demonstrat, că sunt o firmă solvabilă, capabilă să desfăşoare activităţi aducătoare de profit, astfel încât să îşi asume un asemenea contract.
Analizând recursul declarat de către debitoarea SC T. SRL prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor art.304 şi 304xC.pr.civ. prin raportate la art.8 din Legea nr.85/2006, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Demersul judiciar al creditoarei SC S.S. SRL vizează deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei SC T. SRL pentru recuperarea unei creanţe în cuantum de 48.466,95 lei.
În scopul soluţionării cererii formulate de către creditoare, instanţa de judecată prin judecătorul-sindic a dispus citarea părţilor potrivit art.87 şi urm. C.pr.civ., art. 7 lit. b şi art. 36 alin (1) din Legea nr. 31/1990, art. 22 şi 23 alin (2) din Legea nr. 85/2006.
Înscrisurile existente la dosar relevă împrejurarea că debitoarei i-a fost comunicată citaţia la data de 11 septembrie 2009, agentul procedural care a procedat la îndeplinirea actului de procedură menţionând că a procedat la afişarea actului pe uşa principală a clădirii întrucât în lipsa destinatarului, a persoanelor însărcinate cu primirea corespondenţei, etc. nu s-a putut afla când cel citat poate fi găsit.
1. Potrivit art.92xC.pr.civ., comunicarea citaţiei şi a altor acte de procedură nu se poate realiza prin afişare în cazul persoanelor juridice, precum şi al asociaţiilor sau societăţilor care, potrivit legii, pot sta în judecată, cu excepţia cazurilor în care se refuză primirea sau dacă se constată lipsa oricărei persoane la sediul acestora.
În speţă, agentul procedural a procedat la afişarea citaţiei expediate debitoarei menţionând că nu a putut fi identificată nici o persoană care este abilitată de lege să primească acest înscris.
Probele existente la dosar relevă împrejurarea că acest imobil nu este unul colectiv, cu mai multe apartamente astfel că se poate susţine cu temei că la data comunicării actului de procedură cu debitoarea s-a constatat lipsa oricărei persoane la sediul acestora. Se poate observa, de asemenea, că nu există la dosar nici o probă care să infirme consemnările agentului procedural cu privire la motivul afişării citaţiei, cunoscut fiind că acest act de procedură reprezintă un înscris oficial iar menţiunile efectuate în cuprinsul acestuia fac dovada deplină până la declararea acestuia ca fiind fals.
Înscrisul depus în probaţiune de către debitoare în susţinerea afirmaţiei potrivit căreia la sediul acesteia funcţionează un hotel şi astfel există în permanenţă o persoană la recepţia acestuia nu poate conduce la concluzia că procedura de citare nu este legal îndeplinită câtă vreme legalitatea menţiunilor efectuate de către agentul procedural nu au fost anulate, susţinerile contrare ale debitoarei fiind nefondate.
Se poate conchide, aşadar, analizând derularea procedurii insolvenţei, că debitoarei i-au fost respectate toate drepturile şi garanţiile oferite de legiuitor şi care reglementează dreptul la apărare, aceasta beneficiind de un termen apreciat ca fiind rezonabil pentru formularea apărărilor sale.
Probele administrate în cauză relevă împrejurarea că judecătorul sindic, la termenul fixat pentru analizarea cererii creditoarei a apreciat că în speţă sunt îndeplinite cerinţele de admisibilitate a unei astfel de cereri cu consecinţa deschiderii procedurii insolvenţei debitoarei.
2. Pentru soluţionarea fondului litigiului se impun a fi lămurite următoarele probleme: dacă există o creanţă a creditoarei care a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei, dacă există o procedură colectivă împotriva debitoarei şi dacă debitoarea este în insolvenţă.
a. După cum rezultă din probele existente la dosar, creditoarea, în temeiul raporturilor contractuale existente între părţi, a prestat unele servicii debitoarei SC T. SRL şi a livrat, totodată o serie de bunuri în valoare totală de 56.466,95 lei iar pentru plata acestora a fost întocmită factura fiscală seria BYEO nr.7021978 din data de 27 noiembrie 2008; factura întocmită nu cuprinde un termen de plată astfel că se poate susţine cu temei că data emiterii este şi termenul de plată a sumelor acolo înscrise.
Corespondenţa comercială derulată ulterior de părţi evidenţiază împrejurarea că acestea au stabilit o reeşalonare a datoriei debitoarei potrivit graficului întocmit la data de 29 mai 2009, debitoarea obligându-se să respecte aceste noi termene.
Probele administrate în cauză relevă împrejurarea că debitoarea a achitat doar în parte suma datorată creditoarei astfel că la data de 18 august 2009, creanţa certă, lichidă şi exigibilă a creditoarei era de 48.466,95 lei.
Datoria debitoarei faţă de creditoarea SC S.S. SRL a fost achitată la data de 06 noiembrie 2009, ulterior datei deschiderii procedurii insolvenţei, iar plata a fost efectuată de către societatea bancară ulterior momentului la care aceasta a fost notificată cu privire la situaţia juridică a debitoarei (analizarea legalităţii plăţii efectuate excede prezentului cadru procesual, instanţa de recurs nefiind investită în acest sens).
Manifestarea de voinţă a creditoarei SC S.S. SRL ulterior achitării datoriei de către debitoare nu permite instanţei să reţină exprimarea neechivocă a acesteia cu privire la renunţarea la judecata cererii de deschidere a procedurii insolvenţei debitoarei şi, ca atare, în mod corect a statuat judecătorul sindic că SC S.S. SRL este creditoarea debitoarei iar creanţa acesteia întruneşte cerinţele art.3 pct.12 din Legea nr.85/2006.
b. Înscrisurile depuse în probaţiune de către administratorul judiciar al debitoarei relevă fără echivoc împrejurarea că procedura deschisă împotriva acesteia a devenit colectivă, că există cel puţin 9 creditori iar pasivul este de 16.010.439,21 lei.
Probele administrate în cauză evidenţiază că unii dintre creditori au renunţat la declaraţiile de creanţe, însă, aceste declaraţii (care nu poartă nici viza de înregistrare din dosarul de insolvenţă) nu sunt suficiente pentru a statua că procedura debitoarei nu este colectivă, tabelul preliminar al creanţelor debitoarei confirmând aceasta.
c. Raportul de activitate întocmit de către administratorul judiciar al debitoarei arată faptul că la data formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenţei debitoarei, disponibilul acesteia, în numerar era de aproximativ 2000 lei, că în lunile august-septembrie 2009 cuantumul creditării societăţii debitoarei de către asociaţi este de 244.781,84 lei, că această operaţiune de creditare a continuat şi ulterior ( 400.000 lei în lunile noiembrie-decembrie), iar rezultatul net al exerciţiului financiar aferent anului 2009 este pierdere ( de exemplu, -91.683 lei aferent lunilor august-septembrie 2009).
Coroborând toate aceste date economico-financiare ale debitoarei se poate conchide fără echivoc că debitoarea se află în insolvenţă astfel cum ea rezultă şi din prevederile art.3 pct.1 din Legea nr.85/2006.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat de către debitoarea SC T. SRL ca fiind nefondat iar în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. raportat la art.8 Legea nr.85/2006 îl va respinge şi va menţine în întregime hotărârea recurată.
La adoptarea acestei soluţii, Curtea a dat eficienţă practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului care statuează că autorităţile trebuie să asigure aplicarea normelor cu claritate şi o coerenţă rezonabilă pentru a evita posibila insecuritate juridică şi incertitudinea pentru subiectele de drept vizate de măsurile care însoţesc aplicarea acestei soluţii.
De altfel, Curtea a statuat constant că revine în primul rând instanţelor naţionale competenţa de a interpreta legislaţia internă, fiind vorba în special de reguli de natură procedurală, rolul său limitându-se la a verifica compatibilitatea cu Convenţia a efectelor unei asemenea interpretări (Cauza Tejedor Garcia împotriva Spaniei, Hotărârea din 16 decembrie 1997, Culegere de hotărâri şi decizii 1997-VIII, paragraful 31, p. 2.796). Cum Convenţia nu îşi propune să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective (Cauza Artico împotriva Italiei, Hotărârea din 13 mai 1980, seria A nr. 37, p. 16, paragraful 33), dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile şi observaţiile părţilor sunt într-adevăr “auzite”, adică examinate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat. Altfel spus, art. 6 impune “tribunalului” obligaţia de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor şi a cererilor de probatoriu ale părţilor, cu excepţia aprecierii pertinenţei (Cauza Van de Hurk împotriva Olandei, Hotărârea din 19 aprilie 1994, seria A nr. 288, p. 19, paragraful 59, şi Cauza Dulaurans împotriva Franţei, Hotărârea din 21 martie 2000, Cererea nr. 34.553/1997, paragraful 33). (Judecător Mihaela Sărăcuţ)
